Filozofia stoicismului

Urmăriți lecția completă: http://ed.ted.com/lessons/the-philosophy-of-stoicism-massimo-pigliucci

Care este cea mai bună viață pe care o putem trăi? Cum putem face față vicisitudinilor vieții și cu toate acestea să continuăm să înflorim? Stoicismul, filozofia antică greco-romană, spune că deși s-ar putea să nu avem control asupra tuturor evenimentelor care ne afectează, putem controla felul în care abordăm lucrurile. Massimo Pigliucci descrie filozofia stoicismului.

Lecție de Massimo Pigliucci, animație de Compote Collective.

Ai naufragiat la mii de kilometri
depărtare de casă,

fără bani sau bunuri materiale.

O astfel de încurcătură i-ar duce pe mulți
la disperare, blestemându-și soarta.

Dar pentru Zeno a devenit temelia muncii
și a moștenirii sale lăsate posterității.

Cândva un negustor bogat, a pierdut
totul când a naufragiat în Atena,

în jurul anul 300 î.Hr.

Din lipsă de ocupație,
a poposit într-o librărie,

a rămas intrigat
de lecturile despre Socrate

și a început să caute și să studieze
cu filozofi iluștri ai orașului.

Când Zeno a început să-și educe elevii,

a dat naștere filozofiei
cunoscută ca stoicism,

ale cărei învățături despre virtute,
toleranță și control de sine

au inspirat generații
de gânditori și lideri.

Denumirea de stoicism
provine de la Stoa Poikile,

colonada publică ornamentată

unde Zeno și discipolii săi
se reuneau pentru discuții.

Astăzi folosim termenul „stoic”
în mod colocvial

pentru a ne referi la cineva
care rămâne calm sub presiune

și evită extremele emoționale.

Deşi încapsulează
aspecte importante ale stoicismului,

filozofia originară era
mai mult decât o atitudine.

Stoicii credeau că tot ce ne înconjoară

acționează conform unei întrepătrunderi
între cauză și efect,

dând naștere unei structuri raționale
a universului denumit Logos.

Deși nu avem mereu control
asupra evenimentelor care ne afectează,

putem controla felul
în care abordăm lucrurile.

În loc să-și imagineze o societate ideală,

stoicul încearcă să înfrunte
lumea așa cum este,

urmărind să se dezvolte personal
prin patru calități de căpătâi:

înțelepciune practică,

abilitatea de a naviga situații complexe
într-un mod logic, calm și informat;

cumpătare,

exercitarea stăpânirii de sine
și a moderației în toate aspectele vieții;

dreptate,

tratarea altora în mod echitabil
chiar și atunci când au greșit;

și curajul,

nu numai în situații excepționale,

ci înfruntând zi de zi provocări
cu luciditate și integritate.

După cum spunea Seneca, unul
dintre cei mai faimoși stoici romani:

„Uneori, chiar și să trăiești
este un act de curaj.”

Deși stoicismul se concentrează
pe dezvoltare personală,

nu e o filozofie egocentrică.

Într-o vreme când legile romane
considerau slavii o proprietate,

Seneca pleda în favoarea
unui tratament uman al acestora

și sublinia că toți împărtășim
aceeași umanitate fundamentală.

Stoicismul nu încurajează
nici pasivitatea.

Principala idee e că doar oamenii
care și-au cultivat

virtuți și control de sine
îi pot schimba pe alții în bine.

Unul dintre cei mai faimoși
scriitori stoici

a fost totodată unul dintre
cei mai măreți împărați ai Romei.

Pe parcursul domniei sale de 19 ani,

stoicismul i-a dat putere
lui Marcus Aurelius

să conducă imperiul
prin două războaie majore

în timp ce era afectat de pierderea
multora dintre copiii săi.

Secole mai târziu, jurnalele lui Marcus

aveau să-l ghideze și consoleze
pe Nelson Mandela

de-a lungul celor 27 de ani de întemnițare

în timpul eforturilor sale pentru
egalitate rasială în Africa de Sud.

După eliberarea și victoria sa, Mandela
a pledat pentru pace și reconciliere,

crezând că deși nedreptățile trecutului
nu mai pot fi schimbate,

oamenii săi le pot înfrunta în prezent,

căutând să construiască un viitor
mai bun și mai corect.

Stoicismul a fost o școală filozofică
activă timp de câteva secole

în Grecia și Roma.

S-a destrămat ca instituție formală,

însă influența sa continuă
până în ziua de azi.

Teologi creștini precum Thomas Aquinas

au admirat și s-au concentrat
asupra virtuților,

existând similitudini între ataraxia
stoică sau liniștea interioară

și conceptul budist „nirvana”.

Un stoic foarte influent
a fost filozoful Epictetus

care a scris că suferința izvorăște

nu din evenimentele din viața noastră,
ci din perspectiva noastră asupra lor.

Acest lucru a rezonat puternic
cu psihologia modernă

și cu mișcarea self-help.

De pildă, terapia comportamentului
emotiv-rațional

se concentrează pe schimbarea
atitudinilor auto-destructive

pe care oamenii și le formează
despre propriile circumstanțe de viață.

Există și logoterapia lui Viktor Frankl.

Inspirată din experiența lui Frankl
ca prizonier într-un lagăr de concentrare,

logoterapia se bazează
pe principiul stoic

conform căruia putem valorifica puterea
voinței ca să dăm sens vieților noastre

chiar și în cele mai sumbre scenarii.