Istoria ceaiului - Shunan Teng

Vizionați toată lecția: http://ed.ted.com/lessons/the-history-of-tea-shunan-teng

Ceaiul este a doua cea mai consumată băutură din lume după apă – cu o gamă care variază de la ceaiul dulce turcesc Rize la ceaiul tibetan sărat de unt, existând tot atâtea moduri de pregătire a băuturii câte culturi sunt în întreaga lume. Dar de unde vine această băutură și cum a devenit atât de populară? Shunan Teng ne detaliază lunga istorie a ceaiului.

Lecție de Shunan Teng, animație de Steff Lee.

Pe parcursul unei lungi zile
de colindat prin pădure

după boabe și ierburi comestibile,

fermierul divin Shennong, ostenit,
s-a otrăvit fără să vrea de 72 de ori.

Dar înainte ca otrăvurile
să-i pună capăt vieții,

o frunză i-a intrat în gură.

A mestecat-o și l-a reînsuflețit,

și așa a descoperit ceaiul.

Sau cel puțin așa ne spune
o legendă străveche.

Ceaiul nu vindecă otrăvirea de fapt,
dar povestea lui Shennong,

miticul inventator chinez al agriculturii,

scoate în evidență importanța
ceaiului în China antică.

Dovezile arheologice sugerează

că ceaiul a fost cultivat pentru prima
dată acolo în urmă cu 6.000 de ani

sau cu 1.500 de ani înainte ca faraonii
să construiască Marile Piramide din Giza.

Acel prim tip de plantă de ceai din China
se cultivă azi în întreaga lume,

deși inițial se consuma
într-un mod foarte diferit.

Se folosea ca legumă
sau era gătită în terci de cereale.

Ceaiul a început să fie considerat băutură
în loc de aliment acum 1.500 de ani,

când oamenii și-au dat seama
că o combinație de căldură și umiditate

poate da naștere unui gust complex
și variat prin aceste frunze verzi.

După sute de ani de variații
în metoda de preparare,

încălzirea ceaiul a devenit o normă.

La fel și presarea sa în blocuri compacte,
obținerea pudrei de ceai prin măcinare,

amestecul cu apă fierbinte

și crearea unei băuturi numite
muo cha sau matcha,

atât de populară încât a dat naștere
la o nouă cultură a ceaiului în China.

Ceaiul a fost subiectul
cărților de proză și poezie,

băutura preferată a împăraților
și un mediu pentru artiști.

Artiștii desenau imagini
sofisticate în spuma ceaiului,

o artă care se poate regăsi
în cafenelele de astăzi.

În secolul al IX-lea
în timpul dinastiei Tang,

un călugăr japonez a adus
în Japonia prima plantă de ceai.

Japonezii au dezvoltat ulterior
ritualurile lor unice în jurul ceaiului,

ceea ce a condus la apariția
ceremoniei de ceai japoneze.

În secolul al XIV-lea
în timpul dinastiei Ming,

împăratul chinez a poruncit ca ceaiul
să nu mai fie presat în tablete comprimate

și să fie lăsat în formă liberă.

În acel moment, China încă deținea
monopolul arborilor de ceai din lume,

care, împreună cu porțelanul și mătasea,
erau cele mai apreciate mărfuri chineze.

Acest lucru a transformat China
într-o putere cu multă influență economică

și a făcut ca ceaiul
să se consume în întreaga lume.

Ceaiul a început să se comercializeze
vizibil în jurul anului 1600,

când comercianții olandezi au introdus
mari cantități de ceai în Europa.

Se spune că regina Catherine de Braganza,
o femeie portugheză nobilă,

a popularizat ceaiul în rândul
aristocrației engleze

când s-a căsătorit cu regele
Charles al II-lea în 1661.

La vremea respectivă,

Marea Britanie se afla în mijlocul
extinderii influenței sale coloniale

și devenise noua putere mondială.

Pe măsură ce Marea Britanie creștea,

la fel și interesul pentru ceai
în întreaga lume.

În 1700, Europa vindea ceaiul la un preț
de zece ori mai scump decât cafeaua.

Iar planta se cultiva doar în China.

Comerțul cu ceai era atât de profitabil,
încât cea mai rapidă barcă cu pânze

a fost inventată din cauza competiției
între companiile comerciale occidentale.

Toți erau dornici să câștige cursa
de a aduce primii ceaiul în Europa

pentru a-și maximiza profitul.

La început, Marea Britanie a plătit
tot ceaiul chinez în argint.

Dar când acest lucru
s-a dovedit prea scump,

au negociat plata ceaiului
cu o altă substanță, opiul,

ceea ce a provocat probleme
de sănătate în China

deoarece oamenii deveniseră
dependenți de droguri.

În 1839, un oficial chinez
a ordonat soldaților

distrugerea totală
a transporturilor britanice de opiu,

o declarație împotriva influenței
britanice asupra Chinei.

Acest fapt a declanșat Primul Război
al Opiumului între cele două națiuni.

Luptele au avut loc de-a lungul
coastei Chinei până în 1842

când dinastia Qing a pierdut războiul,
a cedat britanicilor portul Hong Kong

și a reluat comerțul cu ei
în condiții nefavorabile.

Războiul a slăbit poziția globală
a Chinei pentru mai mult de un secol.

Compania British East India dorea
să producă ea însăși ceaiul

și să controleze piața.

Ca urmare, a cerut
botanistului Robert Fortune

să fure ceai din China
într-o operațiune secretă.

S-a deghizat și a pornit

într-o călătorie periculoasă
prin regiunile montane din China

și a reușit să sustragă ilegal arbori
de ceai și muncitori experimentați

în Darjeeling, India.

Astfel, planta s-a răspândit și mai mult

astfel încât, în ziua de azi
este un articol cotidian de bază.

Astăzi, ceaiul e a doua cea mai consumată
băutură din lume după apă.

De la ceaiul dulce turcesc Rize
la ceaiul sărat tibetan de unt,

există tot atâtea moduri
de pregătire a băuturii,

câte culturi sunt în întreaga lume.