Cum să preiei controlul asupra timpului tău liber

Sunt 168 de ore într-o săptămână. Cum găsim timp pentru ce contează cel mai mult? Expertul în administrarea timpului, Laura Vanderkam, studiază modul în care oamenii ocupați își petrec viața și a descoperit că mulți dintre noi exagerăm drastic angajamentele noastre din cursul săptămânii , în timp ce ne subestimăm timpul pe care îl avem pentru noi înșine. Ea ne oferă câteva strategii practice care să ne ajute să găsim mai mult timp pentru ceea ce contează pentru noi, astfel încât să ne putem „construi viețile pe care le vrem în timpul pe care îl avem.”

Când oamenii află că scriu
despre managementul timpului,

presupun două lucruri.

Unul e că sunt mereu punctuală,

însă nu sunt.

Am patru copii mici

și mi-ar plăcea să dau vina pe ei
pentru întârzierile mele ocazionale,

dar uneori chiar nu e vina lor.

Odată am întârziat la propriul discurs
despre organizarea timpului.

(Râsete)

A trebuit să stăm cu toții o clipă
și să savurăm ironia momentului.

Al doilea lucru pe care ei îl presupun
e că am multe sfaturi

ca să faci rost de timp de ici, de colo.

Uneori aflu din reviste
care scriu despre așa ceva,

în general despre cum să ajuți cititorii
să găsească o oră-n plus.

Ideea e să luăm câte un pic de timp
de la activitățile cotidiene,

însumăm totul

și o să avem timp pentru chestiile bune.

Pun la îndoială întreaga premisă,
dar sunt mereu interesată

să văd ce soluții au găsit
înainte să apeleze la mine.

Câteva din preferatele mele:

să-ți faci treburile
doar cu mâna dreaptă --

(Râsete)

Să fii extrem de chibzuit
cu cuptorul cu microunde:

pe pachet scrie
între 3 și 3 minute și jumătate,

mergem pe varianta mai scurtă.

Preferata mea,
care are sens întrucâtva,

e să înregistrezi emisiunile preferate
ca să derulezi la reclame.

Așa economisești 8 minute
la fiecare jumătate de oră,

așa că la 2 ore de uitat la televizor,

faci rost de 32 minute pentru sport.

(Râsete)

E adevărat.

Știți vreun alt mod de a găsi
32 de minute pentru sport?

Să nu te uiți la televizor
2 ore pe zi, nu-i așa?

(Râsete)

În fine, ideea e că economisim timp
de ici de colo, îl însumăm,

în final vom obține tot ce vrem să facem.

Dar după ce am studiat cum își petrec
timpul oamenii de succes

și după ce le-am văzut
programul făcut pe ore,

am ajuns să cred
că ideea asta e depășită.

Nu ne construim viața pe care-o vrem
prin a economisi timp.

Ne construim viața ce-o vrem,

iar timpul va veni de la sine.

Iată ce vreau să spun.

Recent, am făcut un proiect jurnal,

analizând 1.001 de zile din viața
unor femei extrem de ocupate.

Aveau slujbe solicitante,
uneori propria lor afacere,

de îngrijit copii, poate și părinți,

obligații comunitare --

oameni foarte ocupați.

Le-am cerut să-și țină
evidența timpului o săptămână

ca să văd cât au lucrat și dormit,

și, pentru cartea mea,
i-am intervievat despre strategiile lor.

Una din femeile al căror program
l-am studiat

iese din casă după ceva
într-o miercuri noaptea.

Când se întoarce, găsește boilerul stricat

și subsolul e plin de apă.

Dacă vi s-a întâmplat vreodată așa ceva,

știți că e o mizerie înspăimântătoare,
ce face pagube imense.

Așa că se ocupă de consecințele imediate
în acea noapte,

a doua zi au venit instalatorii,

ziua următoare, cei de la curățenie
profesională s-au ocupat de mochetă.

Totul e consemnat în jurnalul ei.

Ajunge să îi ia șapte ore din săptămână.

Șapte ore.

E ca și cum ar găsi o oră în plus pe zi.

Dar sunt sigură că dacă ai fi întrebat-o
la începutul săptămânii:

„Ai putea găsi șapte ore
să te antrenezi pentru triatlon?”

„Ai putea găsi șapte ore să fii mentor
pentru șapte oameni merituoși?”

Sunt sigură că ar fi spus
ce am fi spus cu toții,

adică: „Nu. Nu vezi cât de ocupată sunt?”

Totuși, când a trebuit
să găsească șapte ore

pentru că e plin de apă la subsol,

a găsit șapte ore.

Asta ne arată că timpul e foarte elastic.

Nu ne putem face mai mult timp,

dar timpul se va dilata ca să cuprindă
ce alegem să punem în el.

Așadar, cheia pentru managementul timpului

e să ne tratăm prioritățile

ca echivalentul acelui boiler stricat.

Pentru a face asta,
îmi place să folosesc

limbajul unuia dintre cei mai ocupați
oameni pe care i-am intervievat.

Prin ocupat, vreau să spun
că avea o mică afacere

cu 12 oameni pe statul de plată

și șase copii în timpul liber.

Am contactat-o să aranjăm un interviu

despre cum reușește să le „aibă pe toate”
- sintagma asta.

Îmi amintesc că era joi dimineața,

iar ea nu avea timp să discute cu mine.

Bineînțeles, nu-i așa?

Dar motivul pentru care nu era disponibilă

era că ieșise la plimbare,

deoarece era o dimineață frumoasă
de primăvară

și ea voia să plece la plimbare.

Bineînțeles că asta mă intrigă
și mai tare,

iar când am dat de ea în cele din urmă,
mi-a explicat astfel.

Mi-a spus: „Ascultă, Laura, tot ce fac,

fiecare clipă pe care o petrec,
e alegerea mea.”

În loc să spună:

„Nu am timp să fac x, y sau z”,

a spus: „Nu fac x, y sau z,
deoarece nu reprezintă o prioritate.”

„Nu am timp”, adesea înseamnă
„Nu e o prioritate.”

Dacă stai să te gândești,
ăsta e un limbaj mai potrivit.

V-aș putea spune că nu am timp
să șterg praful de pe jaluzele,

dar nu e adevărat.

Dacă mi-ați oferi 100.000$
să-mi șterg jaluzelele,

aș face-o cât ai clipi.

(Râsete)

Din moment ce asta n-o să se întâmple,

pot să admit că problema
nu e că nu am timp;

e că nu vreau să o fac.

Folosirea acestui limbaj ne reamintește
că timpul e o alegere.

Și dacă o facem,

pot fi consecințe groaznice
la a face alegeri diferite,

pot să admit asta.

Dar suntem inteligenți

și, în mod sigur, pe termen lung,

avem puterea de a ne umple viața

cu lucrurile care merită să fie acolo.

Așadar, cum facem asta?

Cum ne tratăm prioritățile

drept echivalentul acelui boiler stricat?

Ei bine, întâi trebuie să ne dăm seama
care sunt ele.

Vreau să vă dau două strategii
pentru cum să te gândești la asta.

Prima, pe plan profesional:

sunt sigură că mulți oameni,
când ajung la sfârșit de an,

fac sau primesc o analiză
a performanței anuale.

Te uiți la succesele tale
de-a lungul anului,

„oportunitățile tale de a crește”.

Asta are rostul său,

dar cred că e mai eficient
să o facem privind înainte.

Așa că vreau să pretindeți
că e sfârșitul anului viitor.

Vă faceți o analiză a performanței

și este un an absolut uimitor
pe plan profesional.

Care sunt cele trei până la cinci lucruri
pe care le-ați făcut

ca să aveți un an atât de uimitor?

Așa că acum puteți să scrieți analiza
performanței pentru anul viitor.

Și puteți face asta
și pentru viața personală.

Sunt sigură că mulți dintre voi,
asemeni mie, în decembrie

cumpărați felicitări în care sunt foi
îndoite de hârtie colorată,

pe care e scris ceea ce e știut drept
scrisoarea de sărbători a familiei.

(Râsete)

Un gen mai jalnic de literatură,
zău așa,

ce o tot ține cu cât de minunat
e fiecare din casă,

sau chiar mai strălucit,

cât de ocupat e fiecare din casă.

Dar aceste scrisori au rostul lor:

le spun prietenilor tăi și familiei tale

ce ai realizat pe plan personal
și a contat pentru tine în acel an.

Deci, anul ăsta e pe terminate,

dar vreau să vă prefaceți
că e sfârșitul anului viitor,

și a fost un an uimitor

pentru tine și cei dragi ție.

Care sunt cele trei până la cinci lucruri
pe care le-ați făcut

ca să aveți un an atât de uimitor?

Puteți să scrieți acum
felicitarea de familie pentru anul viitor.

Nu o expediați.

(Râsete)

Vă rog, nu o expediați.

Dar o puteți scrie.

Acum, între analiza performanței
și scrisoarea de sărbători a familiei,

avem o listă cu 6 până la 10 obiective
de care să ne ocupăm anul viitor.

Trebuie să le împărțim
în etape realizabile.

Poate vreți să scrieți
o istorie a familiei.

Întâi puteți citi istoriile altor familii,

să aveți o idee despre stil.

Apoi poate vă gândiți la ce întrebări
să le puneți rudelor,

fixați întâlniri ca să-i intervievați.

Sau poate vreți să alergați 5 km.

Atunci găsiți un concurs, vă înscrieți,
faceți un plan de antrenament

și scoateți încălțămintea din debara.

Apoi - asta e cheia -

tratăm prioritățile noastre
ca acel boiler stricat,

punându-le primele în programul nostru.

Facem asta gândindu-ne în avans
la săptămânile noastre.

Cred că un moment bun pentru asta
sunt după-amiezile de vineri.

După-masa de vineri e ceea ce
un economist ar numi

un timp cu „cost de oportunitate redus”.

Majoritatea nu stăm
vineri după-masa și zicem:

„Sunt încântată că acum fac progrese

în prioritățile mele
personale și profesionale.”

(Râsete)

Dar suntem dispuși să ne gândim
care ar trebui să fie acestea.

Deci, faceți-vă puțin timp
vineri după-masa,

faceți-vă o listă cu trei categorii
de priorități: carieră, relații, eu.

Făcând o astfel de listă ne reamintește

că ar trebui să fie ceva
în fiecare categorie.

Carieră, ne gândim;

relații, propria persoană --

nu prea mult.

Oricum, doar o listă scurtă,

două, trei lucruri la fiecare.

Apoi uitați-vă în ansamblu
la săptămâna viitoare

și vedeți unde le puteți pune.

E alegerea voastră unde le planificați.

Știu că va fi mai complicat pentru unii.

Viața unora este mai grea decât a altora.

Nu va fi ușor să găsești timp
pentru cursul de poezie

dacă îngrijești singură mai mulți copii.

Înțeleg asta.

Și nu vreau să minimalizez lupta cuiva.

Dar cred că cifrele pe care o să le spun
ne vor mobiliza.

Sunt 168 de ore într-o săptămână.

24 multiplicat cu 7 dă 168 de ore.

E mult timp.

Dacă ai o slujbă cu normă întreagă,
adică 40 ore/săptămână,

dormi opt ore pe noapte,
deci 56 pe săptămână --

rămân 72 de ore pentru alte lucruri.

E mult timp.

Spuneți că lucrați 50 ore săptămânal,

poate o slujbă principală
și ceva pe lângă.

Asta ne lasă cu 62 ore
pentru alte lucruri.

Spuneți că lucrați 60 de ore.

Atunci rămân 52 de ore
pentru alte lucruri.

Spuneți că lucrați mai mult de 60 de ore.

Sunteți siguri?

(Râsete)

Un studiu a comparat săptămânile de lucru
estimate de oameni

cu jurnalele.

Au aflat că cei ce pretindeau că au
săptămâni cu peste 72 ore

exagerau cam cu 25 de ore.

(Râsete)

Ghiciți în care direcție, nu-i așa?

Totuși, în 168 ore/săptămână

cred că găsim timp
pentru ce contează pentru noi.

Dacă vreți să petreceți timp
cu copiii voștri,

să studiați mai mult pentru un test,

să faceți sport trei ore
și voluntariat două ore,

puteți.

Și asta și dacă lucrați mult peste normă.

Deci avem timp berechet,
ceea ce e super,

deoarece ... știți ceva?

Nici n-avem nevoie de mult timp
ca să facem lucruri extraordinare.

Dar când majoritatea avem „bucățele”
de timp, ce facem?

Scoatem telefonul, așa e?

Începem să ștergem e-mail-uri.

Ne învârtim prin casă fără rost

sau ne uităm la televizor.

Dar clipele pot avea o putere mare.

Vă puteți folosi frânturile de timp

pentru frânturi de bucurie.

Poate să citești ceva minunat în autobuz

în drum spre serviciu.

Când aveam o slujbă
pentru care schimbam două autobuze

și un metrou în fiecare dimineață,

mergeam la bibliotecă în weekend
să-mi iau ceva de citit.

Făcea toată experiența
aproape, aproape plăcută.

Pauzele de la serviciu pot fi folosite
pentru meditație sau rugăciune.

Dacă cina cu familia pică
datorită programului nebun de lucru,

poate micul dejun poate fi
un bun substitut.

Înseamnă să privești timpul cuiva
în ansamblu

și să vezi unde se potrivesc
chestiile bune.

Chiar cred asta.

Este timp.

Chiar dacă suntem ocupați,

avem timp pentru ce contează.

Și când ne concentrăm pe ce contează,

putem să ne clădim viețile
pe care le vrem

în timpul pe care-l avem.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)