Viermii de ureche: Acele cântece care ne rămân blocate în minte - Elizabeth Hellmuth Margulis

Urmăriți lecția completă:
http://ed.ted.com/lessons/earworms-those-songs-that-get-stuck-in-your-head-elizabeth-hellmuth-margulis

Vi s-a întâmplat vreodată să așteptați în rând la magazin, inspectând standul cu reviste, și deodată o melodie să vă vine în minte? Nu întregul cântec, ci doar un fragment care se repetă până când observați că aranjați legumele în acel ritm? Elizabeth Hellmuth Margulis cercetează viermii de ureche - un fenomen cognitiv care afectează peste 90% din oameni cel puțin o dată pe sătpămână.

Ați așteptat vreodată
la coadă la aprozar,

inspectând inocent standul cu reviste,
când un cântec vă vine brusc în minte?

Nu întregul cântec, ci doar un fragment
care cântă în mod repetat,

până când ajungeți să puneți legumele
pe bandă în ritmul muzicii.

Ați fost atacați de un vierme de ureche
și nu sunteți singurii.

Peste 90% din oameni sunt afectați
de viermi de ureche, cel puțin săptămânal,

iar aproximativ un sfert din oameni
îi au de câteva ori pe zi.

Atacă cu precădere în timpul activităților
care nu necesită multă atenție,

ca atunci când așteptăm să fiarbă apa

sau să se schimbe culoarea semaforului.

Acest fenomen e unul
dintre marile mistere ale minții.

Oamenii de știință nu știu
cu exactitate de ce melodiile

ne rămân blocate atât de ușor în minte.

Dintr-o perspectivă psihologică,

viermii de ureche sunt
un exemplu de imagini mentale.

Aceste imagini pot fi vizuale,

ca atunci când închideți ochii
și vă imaginați un vagon roșu

sau pot fi auditive,

ca atunci când vă imaginați
sunetul unui plânset de copil

sau al uleiului sfârâind într-o tigaie.

Viermii de ureche sunt o formă specială
de imagini auditive,

întrucât sunt involuntari.

Nu vă puneți dopuri și vă imaginați
melodia „Who Let the Dogs Out”,

sau, mai bine zis, probabil nu o faceți.

Vă invadează pur și simplu
spațiul sonor mental

și rămâne acolo,
asemenea unui musafir nepoftit.

Viermii de ureche tind să fie vivace

și sunt mai curând compuși
dintr-un ton, decât din armonii.

O trăsătură remarcabilă a lor e tendința
de a se bloca într-un circuit închis,

repetându-se încontinuu,
timp de minute sau ore.

Remarcabil e şi rolul repetiției
în a activa viermii de ureche.

Melodiile tind să rămână blocate dacă
au fost ascultate recent și repetat.

Dacă repetiția e
un asemenea declanșator,

atunci poate putem învinui tehnologia
modernă pentru viermii de ureche.

În ultimul secol a avut loc
o proliferare incredibilă

de dispozitive care ne ajută
să ascultăm același lucru, iar și iar.

Discuri, casete, CD-uri
sau fișiere audio.

Au creat aceste tehnologii
un fel de experiență contemporană unică

și sunt viermii de ureche doar un produs
al ultimei părți a secolului al XX-lea?

Răspunsul vine dintr-o sursă neobișnuită:

Mark Twain.

În 1876, cu un an înainte
ca fonograful să fie inventat,

a scris o povestire scurtă
despre răspândirea sinistră

într-un oraș întreg
a unei melodii cu versuri rimate.

Această sursă, la fel ca altele,

ne arată că viermii de ureche
par a fi un fenomen psihologic de bază,

exacerbat poate
de tehnologia înregistrărilor,

dar nu o noutate a acestui secol.

Deci, de la Shakespeare la Sacajawea,
fiecare personalitate istorică măreață

s-ar putea să se fi plimbat
cu un cântec blocat în mintea lor.

În afară de muzică, e greu să ne gândim
la un alt caz de imagini nepoftite

care să fie atât de răspândit.

De ce muzica?

De ce nu ne rămân acuarelele
blocate în minte?

Sau gustul de tacos cu brânză?

O teorie e legată de modul
în care muzica e reprezentată în memorie.

Atunci când ascultăm
un cântec pe care îl știm,

anticipăm mereu următoarea notă.

E dificil pentru noi să ne gândim
la un anumit moment muzical, izolat.

Dacă vrem să ne gândim la nota cuvântului
„you”, din „Happy Birthday”,

trebuie să începem de la „Happy”

și să cântăm până ajungem la „you”.

În modul acesta, o melodie
e un fel de obicei.

Exact ca atunci când te legi la pantofi,

și ești pe pilot automat
până când ai făcut fundița,

odată ce o melodie e sugerată,

pentru că, de exemplu, cineva spune:
„my umbrella”,

trebuie să o cântăm până când ajunge
la o finalitate evidentă:

„ella, ella, ella.”

Dar asta e, în mare parte, speculativ.

Rămâne clar faptul că nu știm de ce
suntem sensibili la viermii de ureche.

Dar explicându-i mai bine,
am putea obține indicii importante

despre funcționarea creierul uman.

Poate la următoarea infectare

cu o melodie a lui Taylor Swift
care nu vrea să ne dea pace,

o vom folosim ca punct de plecare
pentru o odisee științifică

care să dezvăluie mistere importante
despre percepțiile noastre de bază.

Și dacă nu reușim, ei bine,
putem să o dăm uitării (Shake it off).