Ce poate salva pădurea tropicală? Vechiul tău telefon mobil | Topher White | TEDxCERN

Această conferință a fost susținută în cadrul unui eveniment TEDx local, organizat independent de Conferințele TED.
Sunetele pădurii includ ciripitul păsărilor, țârâitul cicadelor, țipetele gibonilor. În fundal însă se aude aproape tot timpul sunetul unei drujbe, aparținând tăietorilor ilegali de copaci. Inginerul Topher White prezintă o modalitate simplă și accesibilă de a opri defrișările agresive, pornind de la telefoanele mobile învechite.

(Sunete din pădure)

În vara lui 2011, am vizitat ca turist
pădurile tropicale din Borneo

pentru prima oară.

După cum vă puteți da seama,

cel mai mult m-au frapat
sunetele copleșitoare ale pădurii.

E un permanent vacarm de sunete.
Unele sunete ies în evidență.

De exemplu, aceasta e pasărea-rinocer.

Acesta e un țârâit de cicadă.

(Sunete din pădure)

Aceasta e o familie de giboni.
Se cheamă între ei de la distanțe mari.

Sunetele au fost înregistrate
într-o rezervație de giboni,

de asta se aud atât de mulți.

De fapt, cel mai important sunet
ce se auzea atunci din pădure

n-a fost sesizat,
de fapt nimeni nu l-a sesizat.

Așa cum am spus,
e vorba de o rezervație de giboni.

Aici sunt reabilitați gibonii, primatele
simpatice auzite mai devreme.

Când am ajuns acolo, nu mi-am dat seama
că angajații trebuie și să protejeze zona

de tăierile ilegale de pădure
ce au loc pe ascuns.

Dacă reducem intensitatea sunetelor
produse de giboni, de insecte, ca acum,

în fundal, în înregistrări,

se aude mereu
în depărtare sunetul unei drujbe.

După cum am spus,
acolo erau niște paznici...

Trei paznici cu normă întreagă
erau postați în rezervație

tocmai pentru a împiedica
tăierile ilegale de pădure.

Într-o zi, am plecat să ne plimbăm
prin pădure ca turiști

și după cinci minute am dat peste cineva
care tocmai tăia un copac

la doar câteva sute de metri
de cantonul pădurarilor.

Aceștia nu putuseră auzi drujbele
fiindcă pădurea e un loc foarte zgomotos.

Mi s-a părut inacceptabil
ca în vremurile noastre,

la câteva sute de metri de cantonul
pădurarilor dintr-o rezervație,

nimeni să nu audă
când cineva pornește o drujbă.

Pare imposibil, dar chiar s-a întâmplat.

Mi-am propus totuși să găsesc o cale
să-i ajut pe pădurari,

fiindcă voiau să protejeze rezervația,
doar că nu puteau auzi drujbele.

Așadar, cum oprim tăierile ilegale?

Ca inginer, ești mereu tentat să găsești
o soluție tehnică avansată și trăsnită.

Eu sunt din San Franciso
și așa se face acolo.

Dar în pădurea tropicală trebuie o soluție
simplă, accesibilă la scară mare,

cu tot ce-i nevoie găsindu-se deja acolo,
după cum am observat.

Puteam construi un sistem
care să ne permită să oprim tăierile,

folosind ceea ce era deja acolo.

Cine și ce era deja în pădure?
Oamenii, de exemplu.

Trei paznici cu normă întreagă
se străduiau să oprească tăierile,

dar aveau nevoie să știe
ce se întâmplă în pădure.

Cea mai mare surpriză
a fost că exista conectivitate în pădure.

Exista serviciu de telefonie mobilă
în mijlocul pustietății.

La sute de kilometri
de cea mai apropiată șosea,

nu exista electricitate, însă exista
serviciu de telefonie mobilă.

Oamenii din sate stăteau pe Facebook,
navigau pe net de pe telefon

și își încărcau telefoanele
o dată pe zi.

Asta m-a făcut să mă gândesc
că puteam să folosim sunetele pădurii,

să depistăm sunetul drujbelor
programatic, fiindcă nu poate fi auzit,

și să trimitem o alertă. Însă îți trebuie
un dispozitiv montat în copaci.

Dacă puteam folosi așa ceva
pentru a asculta sunetele pădurii,

să ne conectăm
la rețeaua de telefonie mobilă

și să trimitem o alertă celor de la sol,
poate am rezolva problema.

Să vorbim o clipă despre salvarea pădurii
tropicale fiindcă auzim întruna de ea.

Cei din generația mea au auzit
de salvarea pădurii tropicale de mici

și se pare că mesajul nu s-a schimbat:

„Trebuie să salvăm pădurea tropicală,
e urgent, se distrug suprafețe uriașe.”

Totuși iată că azi încă există
jumătate din pădurea tropicală

și avem probleme poate mai urgente,
ca schimbarea climatică.

Însă la momentul respectiv nu știam

că defrișările cauzează
mai multe gaze de seră

decât avioanele, trenurile, mașinile,
camioanele și vapoarele la un loc.

E al doilea factor ce contribuie
la schimbarea climatică. M-a uimit.

Și, conform Interpol,

până la 90% din tăierile de copaci
din pădurea tropicală sunt ilegale,

cum erau și cele de mai devreme.

Dacă îi ajutăm pe locuitori
să aplice legile locale,

existând și un mandat pentru asta,
fiind vorba de o ilegalitate,

am putea reduce masiv
procentul de 17%,

cu un impact major pe termen scurt.

Ar putea fi cea mai rapidă și ieftină cale
de a opri tăierile ilegale

și, astfel, schimbarea climatică.

Iată sistemul conceput de noi.
Pare foarte high-tech.

În clipa în care se aude
sunetul unei drujbe în pădure,

dispozitivul îl recepționează, trimite
o alertă prin rețeaua GSM standard

unui pădurar de pe teren,
ce vine și oprește tăierile în timp real.

Nu mai e nevoie ca cineva
să iasă ca să găsească copacii tăiați

sau să vadă prin satelit zonele rase,
ci e vorba de intervenție în timp real.

Am spus că e calea
cea mai rapidă și mai ieftină,

dar în realitate n-au putut s-o aplice,
deci poate că nu e ieftină și rapidă.

Dacă dispozitivele montate în copaci
ar fi însă telefoane mobile, ar fi ieftin.

Telefoane mobile sunt aruncate anual
cu sutele de milioane numai în SUA,

fără a lua în considerare restul lumii,
deși ar trebui s-o facem.

De fapt, telefoanele mobile sunt grozave.

Sunt pline de senzori.
Poți asculta cu ele sunetele pădurii.

Și, fiindcă toți aveți
sute de aplicații în telefon,

știți care e cea mai populară
platformă de pe piață.

Trebuie să le protejăm, să le punem
în cutia aia și să le alimentăm.

Alimentarea a fost de fapt una
dintre marile probleme tehnice,

fiindcă să alimentezi un mobil
sub coroana unui copac,

să faci rost de energie solară
sub coroana unui copac

era o problemă încă nerezolvată.

Acesta e un proiect unic de panou solar,

construit și el din subprodusele reciclate
ale unui proces industrial.

Acestea sunt resturi de fâșii tăiate.

Acesta sunt eu asamblând dispozitivul
în garajul părinților.

Le mulțumesc că m-au lăsat s-o fac.

După cum vedeți, acesta e un dispozitiv
montat într-un copac.

Iar pe acesta îl țin eu.

Desigur, trebuie să te cațeri în copac
ca să ajungi la ele.

Vedeți că sunt destul de bine
ascunse în coroanele copacilor.

E important fiindcă, deși pot detecta
zgomotul drujbelor de la un kilometru,

ceea ce e mare lucru, fiindcă le permite
să acopere cam 300 de kilometri pătrați,

e bine să fie ascunse, căci de-ar fi
luate, zona ar rămâne neprotejată.

Apoi a trebuit să testăm dispozitivul.
Era o idee grozavă, dar oare funcționa?

Așa că ne-am întors în Indonezia,
într-o altă rezervație de giboni

amenințată zilnic
de tăierile ilegale de pădure.

L-am instalat în copac, după cum vedeți,

și chiar a doua zi
a recepționat zgomote de drujbă.

Am primit o alertă în timp real,
un e-mail pe telefon.

De fapt, tocmai ne cățăraserăm
și coborâserăm din copac.

Toți fumau țigări și, când am primit
e-mailul, s-a lăsat o liniște totală.

Drujba se auzea foarte slab în depărtare,
dar nimeni nu sesizase până atunci.

Așa că ne-am dus să-i oprim
pe drujbarii ilegali.

Eram destul de neliniștit.
Ăsta e momentul când m-am apropiat,

momentul când poate regretam
întreaga acțiune.

Nu știam sigur
ce era pe partea cealaltă a dealului.

Individul era mai curajos decât mine.

A plecat, așa că am continuat să urc.

A trecut de coama dealului
și i-a oprit pe drujbari.

A fost o mare surpriză pentru ei,

nu mai fuseseră întrerupți niciodată.

A avut efectul scontat,
căci am auzit de la parteneri

că nu-au mai apărut în zonă
să defrișeze.

Erau de fapt oameni de treabă.
Ne-au arătat cum funcționează rețeaua

și ne-au demonstrat pe loc
că dacă apari în timp real

e sufficient să-i determine să renunțe
și să nu se mai întoarcă.

Deci... (Aplauze)
Mulțumesc.

Vestea s-a răspândit,
probabil pentru că am spus multor oameni

și apoi lucruri uimitoare
au început să se petreacă.

Oameni din toată lumea
au început să ne scrie, să ne sune.

Spuneau că și ei ar dori
să folosească sistemul.

Ați văzut că-l construisem
ca prototip pentru acel loc.

Dar am descoperit că oameni peste tot
în Asia, Africa, America de Sud,

ne-au spus că și ei l-ar putea folosi.

Și cel mai important,
ce crezusem că era o excepție,

este că în pădure exista
serviciu de telefonie destul de bun.

Ni s-a spus că nu era o excepție,
în multe zone serviciul era bun,

în special la periferia pădurii
care e cea mai amenințată.

Apoi ceva extraordinar s-a întâmplat,

oamenii au început să ne trimită
telefoanele lor vechi.

Prin urmare, avem acum un sistem
de localnici care sunt deja acolo,

care pot folosi și îmbunătăți rețeaua.

Și folosim telefoane vechi pe care
ni le trimit oamenii din toată lumea

care vor ca telefoanele lor
să facă altceva în „viața de apoi”.

Dacă și restul dispozitivului
poate fi făcut din reciclabile,

atunci avem un sistem
în întregime reciclabil.

Din nou, asta nu s-a realizat
cu o soluție high-tech,

cum eram tentat
să gândesc ca inginer.

Am folosit doar ce era deja disponibil.

Și sunt absolut convins
că, dacă nu cu telefoane,

vor exista destule resurse
cu care să construiești soluții similare

foarte eficiente într-un context nou.

Mulțumesc mult.

(Aplauze)