Culorile fatale ale istoriei

Vezi lecția completă: http://ed.ted.com/lessons/history-s-deadliest-colors-j-v-maranto

Când radiul a fost descoperit, culoarea lui verde luminoasă i-a inspirat pe oameni să-l adauge în produse cosmetice și bijuterii. Nu a trecut mult timp până când am realizat faptul că efectele nocive surclasau beneficiile vizuale ale acestuia. Din păcate, radiul nu este singurul pigment din istorie care a părut inofensiv sau util, dar s-a dovedit a fi mortal.

Lecție de J. V. Maranto, animație de Juan M. Urbina.

În 1898, Marie și Pierre Curie
descopereau radiul.

Crezându-se că avea
proprietăți fortifiante,

radiul a fost adăugat în pasta de dinți,

medicamente,

apă

și în mâncare.

Verdele incandescent și luminos

era folosit și în produse cosmetice
și bijuterii.

Doar la mijlocul secolului al XX-lea

s-au observat că efectele dăunătoare
ca element radioactiv

depășeau beneficiile vizuale.

Din păcate, radiul nu este
singurul pigment din istorie

care părea inofensiv sau folositor,

dar s-a dovedit a fi mortal.

Distincția lamentabilă include
un trio de culori și pigmenți

pe care-i folosim de mult timp
să „împodobim” lucrurile noastre

și pe noi:

alb, verde și portocaliu.

Povestea începe cu cel alb.

În secolul al IV-lea î. Hr.,

grecii au tratat plumbul ca să obțină
pigmentul alb pe care-l cunoaștem toți.

Problema?

Corpul uman absoarbe plumbul

și ajunge în sânge,

în țesuturile moi

și în țesuturile mineralizate.

Ajuns în sistemul nervos,

mimează și perturbă funcțiile normale
ale calciului,

producând daune,
de la dizabilități de învățare

până la tensiune arterială crescută.

Totuși, utilizarea acestui pigment toxic

a continuat în timp și culturi.

Albul de plumb a fost singura soluție
practică pentru uleiul alb și tempera

până în sec. al XIX-lea.

Ca să-și fabrice vopseaua,
artiștii măcinau bucăți de plumb,

emițând particule de praf foarte toxice.

Folosirea nerestricționată a rezultat
în așa-zisele colicile pictorilor

sau ceea ce numim astăzi
intoxicația cu plumb.

Artiștii care lucrau cu plumb
se plângeau de paralize,

melancolie,

tuse,

retină mărită,

chiar și orbire.

Dar densitatea, opacitatea
și tonul cald al albului

erau irezistibile artiștilor ca Vermeer,
iar mai târziu și pentru impresioniști.

Intensitatea era de neegalat,

iar pigmentul a continuat să fie folosit
până în anii 1970, când a fost interzis.

Oricât de rău sună toate astea,

efectele nocive ale albului
pălesc în comparație

cu un alt pigment
mult mai cunoscut: verdele.

Două culori verzi sintetice,
numite Verde Scheele și Verde Paris

au fost introduse pentru prima oară
în secolul al XVIII-lea.

Erau mult mai vibrante și impresive

decât celalalte nuanțe banale de verde
făcute din pigmenți naturali,

așa că au devenit rapid
opțiuni populare pentru vopsea,

coloranți pentru materiale textile,

tapet,

săpun,

decorațiuni de tort,

jucării,

bomboane

și îmbrăcăminte.

Acești pigmenți verzi erau făcuți
dintr-un compus numit

cupru hidrogen arsenic.

La oameni, expunerea la arsenic

poate afecta modul în care celulele
comunică și funcționează.

Nivelul crescut de arsenic are legătură

cu cancerul și bolile de inimă.

Drept consecință, în sec. al XVIII-lea
muncitorii din fabrici erau des otrăviți,

iar femeile îmbrăcate în haine verzi
leșinau frecvent

din cauza expunerii pielii la arsenic.

Se zvonea că în camerele verzi
gândacii nu supraviețuiau,

și s-a speculat faptul că Napoleon
a murit de întoxicație lentă cu arsenic

din cauza tapițeriei verzi din dormitor.

Toxicitatea intensă a acestui verde
a fost ținut în secret

până în 1822, când a fost publicată
rețeta arsenicului.

Un secol mai târziu,
a fost reprofilat ca insecticid.

Verdele sintetic a fost probabil
cel mai periculos cu o utilizare largă,

dar măcar nu avea
trăsăturile radioactive ale radiului.

Nu putem afirma acest lucru
despre portocaliu.

Înainte de al Doilea Război Mondial,
producătorii de veselă din ceramică

foloseau oxidul de uraniu
în fondate colorate.

Se obțineau, astfel,
nuanțe aprinse de roșu și portocaliu,

care erau atribute atrăgătoare,
mai puțin radiațiile pe care le emiteau.

Desigur, radiația a fost un lucru
de care nu am aflat până în anii 1800,

nemaivorbind de pericolul de cancer
pe care l-am descoperit mult mai târziu.

În timpul războiului,

guvernul american a confiscat tot uraniul
pentru a-l folosi în dezvoltarea bombelor.

Totuși, comisia de energie atomică
a diminuat aceste restricții în 1959

și a decis ca uraniul să fie folosit
din nou la ceramică și sticlă.

Farfuriile portocalii create
în deceniul ce a urmat

poate mai au și în ziua de astăzi
pericole ascunse în suprafața lor.

Cel mai notabil, vesela colorată
tip fiesta prezintă radioactivitate.

În timp ce nivelul este scăzut,
fără riscuri pentru sănătate

dacă sunt pe raft,

U. S. EPA avertizează să nu se consume
mâncare din ele.

Deși ocazional înâmpinăm probleme
legate de coloranți sintetici în mâncare,

știința ne-a ajutat să eliminăm
culorile periculoase din viața noastră.