Putem vorbi limba delfinilor?

De 28 de ani, Denise Herzing petrece cinci luni pe vară trăind cu un grup de delfini pestriți de Atlantic, studiind trei generații de relații de rudenie și comportament. E clar că ei comunică între ei, dar e acesta un limbaj? Ar putea fi folosit și de oameni? Ni se prezintă un nou experiment fascinant pentru testarea acestei ipoteze.

Mergem în Bahamas pentru a întâlni

un grup de delfini remarcabili cu care am lucrat

în mediul lor natural, în ultimii 28 de ani.

Mă interesau delfinii pentru că au un creier mare

și eram curioasă ce pot face cu această putere a minții

în libertate.

Știm că folosesc o parte din puterea minții

trăind o viață extrem de complexă.

Dar ce știm despre inteligența delfinilor?

Știm câteva lucruri.

Știm că la ei raportul creier-corp,

o măsură fizică a inteligenței,

urmează imediat după cel de la om.

Pe plan cognitiv, pot înțelege

limbajele create artificial.

Și se recunosc în oglindă.

În unele părți ale lumii, delfinii folosesc unelte,

precum bureții pentru a prinde pești.

Rămâne, însă, marea întrebare:

există o limbă a delfinilor?

Dacă da, despre ce vorbesc?

Cu zeci de ani în urmă, nu ani,

m-am decis să găsesc un loc in lume

unde să pot urmări delfinii sub apă

și să încerc să descifrez sistemul lor de comunicare.

În multe părți ale lumii, apa e tulbure,

astfel că animalele subacvatice
sunt foarte greu de observat,

dar am descoperit o comunitate de delfini

ce trăiește în apa minunată,
clară și puțin adâncă din Bahamas,

la est de Florida.

Delfinii își petrec ziua odihnindu-se și socializând

la adăpost în acele ape puțin adânci, dar noaptea

merg la vânătoare în apele adânci.

Nici pentru cercetători nu e un loc foarte rău...

Mergem acolo vreo cinci luni în fiecare vară,

pe un catamaran de 20 de metri,
unde trăim, dormim și lucrăm

pe mare, săptămâni în șir.

Unealta mea principală e camera video subacvatică
cu hidrofon,

un microfon subacvatic care mă ajută

să corelez sunetele cu comportamentele.

Mare parte din ce facem e non-invaziv.

Încercăm să respectăm eticheta delfinilor
cât suntem în apă,

întrucât îi studiem practic în apă.

E ușor să lucrezi cu delfinii pestriți de Atlantic

din două motive:

Se nasc fără pete, le apar pete când cresc,

iar fazele de dezvoltare le sunt distincte

astfel încât e chiar ușor
să le urmărești comportamentul.

Pe la 15 ani, sunt complet pestriți,
cu pete albe și negre.

Pe mama din această imagine o cheamă Mugsy.

Avea 35 de ani în această poză,

dar delfinii pot trăi puțin peste 50 de ani.

Asemenea celorlalți delfini din comunitate,

am fotografiat-o pe Mugsy și i-am urmărit micile pete

și crestături de pe înotătoarea dorsală,

precum și tiparul unic ale petelor

pe măsură ce se maturiza.

Cât cresc, delfinii tineri învață mult,

în anii adolescenței își exersează
aptitudinile sociale,

apoi în jurul vârstei de nouă ani,

femelele se maturizează sexual
putând rămâne gestante.

Masculii se maturizează ceva mai târziu,

în jurul vârstei de 15 ani.

Delfinii sunt foarte năbădăioși

așa că pentru a afla cine sunt tații

trebuie să facem teste de paternitate,

colectând fecale din apă și extrăgând ADN-ul din ele.

Ceea ce înseamnă că, după 28 de ani,

urmărim trei generații,

incluzându-i pe bunici.

Delfinii sunt acusticieni înnăscuți.

Produc sunete cu frecvențe de 10 ori mai înaltă

și aud frecvențe de 10 ori mai ridicate decât noi.

Dar folosesc și alte semnale de comunicare.

Văd bine și deci folosesc postura corpului
pentru a comunica.

Au gust, dar nu miros.

Au simțul tactil.

Sunetul poate fi simțit efectiv în apă

deoarece impedanța acustică a țesuturilor lor
e aproximativ aceeași cu cea a apei.

Deci delfinii se pot gâdila și zbârnâi de la distanță.

Cunoaștem rolul anumitor sunete,

relativ la anumite comportamente.

Fluieratul-semnatură e un fel de fluierat

specific unui anumit delfin, un fel de nume al acestuia. (Fluierături de delfin)

Acesta e cel mai studiat sunet,

fiind foarte ușor de măsurat.

Poate fi auzit când mamele și puii

se reunesc, de exemplu.

Un alt sunet bine documentat e păcănitul de ecolocație.

Un fel de sonar al delfinului. (Păcănit de ecolocație)

Se folosesc de păcănituri pentru a vâna și a se hrăni.

Dar pot comasa aceste sunete foarte repede,

transformându-le în zbârnâiri de comunicare socială.

De exemplu, așa stimulează masculii femelele

în timpul unei fugăriri de curtare.

Știți, și eu am fost zbârnâită în apă.

(Râsete)

Nu spuneți nimănui. E secret.

Și sunetul chiar se simte. Aici vroiam să ajung.

(Râsete)

Delfinii sunt și animale politice,

fiind nevoiți să-și rezolve conflictele.

(Zgomote de delfin)

Folosesc atât aceste sunete pulsative,

cât și contactul cap-la-cap pentru a se lupta.

Aceste sunete sunt foarte puțin studiate

căci sunt greu de măsurat.

Iată un clip cu o luptă tipică între delfini.

(Zgomote de delfin)

Veți vedea două grupuri

în postura lor de contact cap-la-cap,

câteva boturi deschise,

foarte multe cârâituri.

Iată și o bulă.

În cele din urmă, unul din grupuri va ceda

și totul se va încheia cu bine,

fără a se ajunge cu adevărat la violență.

În Bahamas mai trăiesc și delfini cu bot gros

care interacționează cu delfinii pestriți.

De exemplu, își îngrijesc reciproc puii.

Masculii se folosesc de etalări de dominanță

când fugăresc femelele celorlalți.

Cele două specii formează chiar alianțe temporare

pentru a-i îndepărta pe rechini.

Unul din mecanismele folosite pentru comunicarea

de coordonare e sincronismul.

Își sincronizează sunetele și posturile

pentru a arăta mai mari și a suna a mai puternici.

(Sunete de delfin)

Aceștia sunt delfini bot-gros,

veți vedea cum vor începe să-și sincronizeze

comportamentul și sunetele.

(Sunete de delfin)

Vedeți, se sincronizează cu partenerul,

precum și cu cealaltă pereche.

Mi-aș fi dorit o asemenea coordonare.

E important să ne amintim

că noi auzim doar sunetele de delfin
din spectrul uman audibil.

Delfinii scot și ultrasunete

și pentru colectarea acestora

am folosit echipament subacvatic special.

Cercetătorii au măsurat
complexitatea fluierăturilor

folosindu-se de teoria informațională,

fluieratul e foarte ascuțit chiar și în comparație
cu limbile umane.

Dar sunetele exploziv-pulsative sunt încă un mister.

Iată trei spectrografe.

Două sunt cuvinte umane,
unul e vocalizare de delfin.

Încercați să ghiciți care e de delfin.

Se pare că sunetele exploziv-pulsative

seamănă puțin cu fonemele umane.

O metodă de decodare

e să interpretăm aceste semnale
și să le aflăm semnificația,

dar e o misiune dificilă
și nu avem încă „Rosetta Stone”.

O altă metodă de decodare

e de a crea o tehnologie,

o interfață pentru comunicare bidirecțională.

Asta încercăm să facem în Bahamas

și în timp real.

Oamenii de știință se folosesc de interfețe de tastatură

pentru a încerca să clădească o punte spre alte specii,

inclusiv cimpanzei și delfini.

Această tastatură subacvatică în Orlando, Florida,

de la Epcot Center

a fost cea mai sofisticată interfață bidirecțională

proiectată pentru delfini și oameni
pentru a coopera sub apă

și a schimba informații.

Am dorit să realizăm o astfel de interfață

în Bahamas, dar într-un mediu mai natural.

Un motiv pentru care credeam
că putem face asta

e că delfinii au început să manifeste

curiozitate reciprocă.

Ne imitau spontan vocalizările și postura,

de-asemenea ne invitau

să participăm la jocuri de delfin.

Delfinii sunt mamifere sociale, le place să se joace

și unul din jocurile lor preferate e să poarte alge,

în cazul nostru, sargassum.

Sunt specialiști în asta.

Le poartă, le scapă și le prind din nou.

În acest video, adultul e Caroh.

Aici are 25 de ani și e și puiul nou-născut, Cobalt

care învață acest joc.

(Sunete de delfin)

Ea îl tot provoacă.

El chiar că vrea acel sargassum.

Când delfinii îi solicită pe oameni pentru acest joc,

adesea se scufundă în apă în poziție verticală,

cu un mic sargassum pe înotătoare

pe care, din timp în timp, îl împing și-l scapă

la fund, lăsându-ne să mergem să-l prindem.

Aveam astfel un mic joc de-a prins alga.

Dar dacă nu plonjăm spre fund ca să-l prindem,

îl vor aduce la suprafață

și-l vor flutura în fața noastră cu coada,

lăsându-l să cadă, la fel cum fac cu puii.

Atunci prindem alga și intrăm în joc.

Astfel, am început să ne gândim dacă nu ar trebui

să realizăm o aparatură care ar permite delfinilor

să-și ceară în timp real jucăriile favorite.

Viziunea inițială era să avem o tastatură
conectată la un calculator

agățată de barcă

și scufundătorii și delfinii să poată folosi tastele

pentru a schimba fericiți informații

și a cere jucării unii de la alții.

Dar ne-am dat seama repede că delfinii

pur și simplu nu vor urma barca
pentru a folosi o tastatură.

Au lucruri mai bune de făcut cu timpul lor
în sălbăticie.

Ar putea face asta în captivitate, dar în libertate...

Așa că am construit o tastatură portabilă
pe care o puteam lua cu noi în apă

și am marcat pe ea patru obiecte
cu care le place să se joace:

eșarfa, frânghia, sargassum
și înotul pe valul creat de ambarcațiune,

o activitate distractivă pentru delfini. (Fluierat)

Acesta e fluieratul pentru eșarfă,

asociat și cu un simbol vizual.

Acestea sunt sunete artificiale.

Sunt în afara repertoriului normal al delfinilor,

dar sunt ușor de imitat de aceștia.

Am petrecut patru ani cu colegii,
Adam Pack și Fabienne Delfour,

lucrând pe teren cu această tastatură,

folosind-o între noi pentru a cere jucării

în timp ce delfinii ne priveau.

Delfinii puteau intra în joc.

Puteau arăta spre obiect

sau puteau imita fluieratul.

Iată înregistrarea unei astfel de sesiuni.

Scufundătorul are aici o jucărie-frânghie,

iar eu sunt la tastatură, pe partea stângă

și tocmai am apăsat pe tasta-frânghie,

semnalând astfel că cer de la om această jucărie.

Mi se dă frânghia, mă scufund,

de fapt încerc să captez atenția delfinilor,

sunt ca și copiii mici.

Trebuie să le captezi atenția.

Voi lăsa frânghia, observând dacă vin după ea.

Iată-i,

vor prinde frânghia

și o vor purta ca pe-o jucărie.

Eu sunt la tastatură, la stânga

și, de fapt, era prima dată când am încercat asta.

Voi încerca să cer jucăria de la delfini, jucăria-frânghie,

folosind sunetul pentru frânghie.

Să vedem dacă înțeleg ce vreau.

(Fluierat)

E fluieratul pentru frânghie.

Vin delfinii

și-mi dau drumul la frânghie. Uau.

(Aplauze)

Asta a fost o singură dată.

Nu știm precis dacă înțeleg cu-adevărat
funcția fluierăturilor.

OK, în apă e o altă jucărie.

E eșarfa și încerc să-l duc pe delfin la tastatură,

pentru a-i arăta

semnalul vizual și acustic.

Am poreclit acest delfin „hoața de eșarfe”

fiindcă, pe parcursul anilor,

a sustras vreo 12 eșarfe.

Credem că are un butic pe undeva în Bahamas.

Deci, mă întind. Are eșarfa pe dreapta.

Încercăm să nu prea atingem animalele,

nu vrem să le obișnuim prea mult.

Încerc să o conduc înapoi la tastatură.

Scufundătorul va activa sunetul pentru eșarfă

pentru a o cere.

Încerc să-i dau ei eșarfa.

Ups. Aproape că a pierdut-o.

Dar acesta e momentul în care totul e posibil.

Delfinul e la taste.

Ai obținut atenție deplină.

Uneori a continuat așa mai multe ore.

Am vrut să vă arăt acest video

nu ca să vă demonstrez cine știe ce mare descoperire,

pentru că încă nu a avut loc,

ci să vă arăt nivelul de intenție și concentrare

al delfinilor și interesul pe care îl au
pentru acest sistem.

De aceea am zis că avem nevoie

de o tehnologie mai sofisticată.

Ne-am unit forțele cu Georgia Tech,

cu grupul pentru computație portabilă, al lui Thad Starner,

să ne facă un computer subacvatic

pe care l-am numit CHAT.
[Audiție și Telemetrie pentru Cetacee]

Acum, în loc să poarte o tastatură pe sub apă,

scufundătorul poartă întregul sistem
care-i exclusiv acustic.

El activează sunetele printr-o tastatură

de pe antebraț,

sunetele sunt redate de un difuzor subacvatic,

dacă un delfin imită fluieratul

sau un om scoate acel fluierat, sunetele se propagă

și sunt localizate de două hidrofoane.

Computerul poate determina cine a cerut jucăria

dacă există un cuvânt ce se potrivește.

Punctul tare al sistemului constă în
recunoașterea sunetului în timp real,

astfel încât putem să-i răspundem delfinului

rapid și exact.

Suntem în stadiul de prototip,
dar sperăm că va funcționa astfel:

Scafandrul A și Scafandrul B au ambii
câte un computer portabil

și delfinul aude fluieratul ca fluierat,

la fel și scafandrul,

dar aude și cuvântul prin conducție osoasă auditivă.

Deci Scafandrul A produce fluieratul-eșarfă

sau Scafandrul B produce fluieratul-sargassum

pentru a cere jucăria de la cine o are.

Sperăm că se va întâmpla ca delfinul
să imite fluieratul

și, dacă Scafandrul A are sargassum,

dacă acesta a fost sunetul scos și cerut,

scafandrul îi va da acest sargassum
delfinului care i-l cere

și se vor pierde fericiți în apusul Soarelui,

jucându-se sargassum pentru totdeauna.

Cât de departe poate merge această comunicare?

CHAT e proiectat expres
pentru a le da posibilitatea delfinilor

să ceară lucruri de la noi.

E proiectat să fie cu-adevărat bidirecțional.

Vor învăța oare să imite fluierăturile funcțional?

Sperăm și credem că da.

Dar pe măsură ce le decodăm sunetele proprii,

plănuim să le introducem
în sistemul computerizat.

De exemplu, la ora actuală le putem
introduce în calculator

fluierăturile-semnătură și să le cerem
să interacționeze cu un anumit delfin.

La fel, putem să ne creăm propriile semnături sonore,

propriile fluierături-nume, și să-i lăsăm pe delfini

să ceară să interacționeze cu anumiți scafandri.

S-ar putea întâmpla ca tehnologia noastră mobilă

să fie, în cele din urmă, și cea care ne va ajuta

să comunicăm până la urmă cu o altă specie.

În cazul delfinului, știți, e o specie

care e, probabil, apropiată de noi ca inteligență
în multe privințe

și, poate, nu putem accepta asta acum,

dar ei trăiesc într-un mediu foarte diferit

și trebuie să construim legătura
între sistemele noastre senzoriale.

Imaginați-vă cum ar fi

să înțelegem cu-adevărat

mintea unei alte specii inteligente
de pe această planetă.

Mulțumesc.

(Aplauze)