Ron Finley: Un grădinar de gherilă în South Central LA

Ron Finley plantează grădini în partea central-sudică din LA – pe terenurile abandonate, pe fâșiile despărțitoare ale șoselelor, de-a lungul bordurilor. De ce? Ca să se distreze, ca să sfideze, ca să încânte ochii și să ofere o alternativă la fast food-uri într-o comunitate unde „statul în mașină ucide mai mulți
decât condusul mașinii”.

Trăiesc în zona central-sudică.

Iată zona central-sudică:

magazine de băuturi,

fast-food,

zone în paragină.

Proiectanții urbani se întrunesc
și ajung la concluzia

că vor schimba denumirea de central-sudică
pentru a desemna altceva,

deci o schimbă în Los Angeles Sud,

ca și cum asta va îndrepta
ce nu-i în regulă în acest oraș.

Iată Los Angeles Sud. (Râsete)

Magazine de băuturi,

fast-food,

zone în paragină.

Ca și alți 26,5 milioane de americani,

și eu trăiesc într-un deșert alimentar,

în zona central-sudică din Los Angeles,

țara cu „stai la coadă în mașină și comandă-ți prânzul”
.

Ciudat că „statul la coadă în mașina” ucide mai mulți
decât „condusul mașinii”.

În Los Angeles de Sud,

oamenii mor de boli vindecabile.

De pildă, rata obezității în cartierul meu

e de cinci ori mai mare decât, să zicem,
la Beverly Hills,

la doar 15 km depărtare.

M-am săturat să văd ce se întâmplă.

Mă întreb cum v-ați simți

dacă nu ați avea acces la alimente sănătoase,

dacă de fiecare dată când ieșiți pe ușă
vedeți efectele negative

ale actualului sistem de alimentație
asupra cartierului în care trăiți?

Văd scaune cu rotile cumpărate și vândute

ca mașinile folosite,

văd centre de dializă apărând ca Starbucks.

Și m-am gândit că trebuie
să se termine cu asta.

Am concluzionat că soluția
era chiar problema.

Problema e cu alimentele,
soluția vine de la alimente.

În plus, m-am săturat să merg
45 de minute cu mașina

să cumpăr un măr fără pesticide.

Ce-am făcut? Am plantat
o pădure-grădină în fața casei.

O fâșie din terenul numit șosea.

Are 45 metri lungime și 3 lățime.

De fapt, e a municipalității.

Dar tu trebuie s-o îngrijești.

Deci mi-am zis: „Cool, pot să fac ce mă taie capul

dacă-i responsabilitatea mea
și eu trebuie să am grijă de ea.”

Așa am decis să am grijă.

Așa că, am reunit grupul meu,
L.A. Green Grounds,

și am început să plantăm pădurea

de pomi fructiferi și legume.

Suntem un fel de grup „dă mai departe”,

format din grădinari din toate domeniile,

din tot orașul, pe bază de voluntariat absolut

și tot ce facem e gratis.

Grădina era frumoasă.

Apoi cineva s-a plâns.

Administrația orașului a venit la mine

și m-a înștiințat că trebuia să desființez grădina,

o citație care suna a sancțiune.

Iar eu: „Chiar așa?

Sancțiune pentru că am plantat alimente
pe o bucată de teren

de care vouă nu vă pasă?” (Râsete)

„Cool. Sancționați-mă!”

Pentru că încă nu se arăta.

Ziarul L.A. Times a prins de veste.
Steve Lopez a scris un articol,

a vorbit cu un consilier

și cu un membru Green Grounds,

au scris o petiție pe site-ul Change.org

și cu cele 900 de semnături a fost un succes.

Victorie !

Consilierul meu chiar m-a chemat și mi-a spus

că sprijină și le place ceea ce facem.

Adică, de ce nu i-ar place?

L.A. e pe primul loc în SUA în
loturi vacante din domeniul public.

Primăria deține 42 km² de loturi vacante.

De 20 de ori suprafața Parcului Central.

E spațiu suficient pentru a planta
725 de milioane de plantule de roșii.

De ce să nu fie de acord cu asta?

Dintr-o plantulă se vor obține
1.000, 10.000 de semințe.

Fasolea verde de un dolar

va da o producție în valoare de 75 de dolari.

Așa evanghelizez eu oamenii:
le spun să-și producă singuri mâncarea.

Producându-ți singur mâncarea e ca și cum
ți-ai tipări proprii bani.

(Aplauze)

Am o legitimitate în zona central-sudică.

Aici am crescut. Aici mi-am crescut fiii.

Și refuz să fiu parte a unei realități artificiale,

fabricate pentru mine de alții.

Îmi fabric propria realitate.

Știți, sunt un artist.

Grădinăritul este graffiti-ul meu. Îmi cultiv arta.

La fel ca artistul de graffiti
care înfrumusețează pereții,

eu înfrumusețez aleile, șoselele.

Folosesc solul ca pe o pânză de canava,

iar plantele, copacii

ornează această pânză.

Ați fi surprinși de ce poate face solul

dacă-l lăsați să vă fie pânza.

Nu vă imaginați cât de uimitoare e floarea-soarelui

și cum poate să afecteze
în bine oamenii.

Deci ce a urmat?

Am văzut grădina mea devenind
instrument educațional,

instrument de transformare în cartierul meu.

Pentru a schimba comunitatea,
trebuie schimbată compoziția solului.

Solul suntem noi.

Ați fi surprinși să aflați cât de mult
îi afectează asta pe copii.

Grădinăritul e cel mai terapeutic

și sfidător act pe care-l puteți face,

mai ales în centrul orașului.

În plus, obțineți căpșuni.

(Râsete)

Îmi amintesc,

o mamă cu fiica

au venit pe la 10:30 noaptea în curtea mea.

Am ieșit afară și păreau foarte rușinate.

Era ca și cum aș fi fost deranjat că sunt acolo,

iar eu le-am zis: „Știți nu trebuie să fiți așa.

de aceea sunt la stradă.”

Mă simțeam atât de rușinat să văd oameni

înfometați atât de aproape de mine.

Asta m-a întărit în ceea ce făceam,

iar oamenii mă întrebau: „Fin, nu te temi

că oamenii te vor fura?”

Iar eu: „La naiba, nu, nu mi-e teamă că mă vor fura.

De aia e la stradă.

Asta e ideea.

Vreau să le ia, dar, în același timp,

vreau ca ei să-și recapete sănătatea.”

Aici e o grădină plantată

într-un azil pentru cei fără adăpost
în Los Angeles.

Tipii care m-au ajutat să descarc camionul.

A fost fain, îmi povesteau

cât de mult i-a afectat așa ceva,

cum plantau cu mama și bunica,

era grozav să vezi cum s-au luminat,

chiar dacă doar pentru un moment.

Green Grounds a continuat să planteze

poate 20 de grădini.

Aveam cam 50 de persoane care veneau la săpat,

participând total benevol.

Copiii cultivă varză creață,
copiii mănâncă varză creață.

(Râsete)

Cultivă roșii, mănâncă roșii. (Aplauze)

Dar dacă niciuna dintre acestea
nu le este prezentată,

dacă nu li se arată cum afectează
alimentele trupul și sufletul,

ei mănâncă orbește tot ce li se pune în față.

Văd tineri

care ar dori să muncească,

dar sunt cumva prinși în alte cele –

văd tineri de culoare care sunt pe drumul

destinat pentru ei,

drum ce nu duce nicăieri.

În grădinărit văd oportunitatea

de a forma acești tineri

pentru a-și prelua comunitățile,

pentru a avea o viață sustenabilă.

Și dacă facem asta, cine știe?

Poate vom produce următorul
George Washington Carver.

Dar dacă nu schimbăm compoziția solului,

nu vom putea face niciodată asta.

Aici e unul din planurile mele.
Vrem să facem asta.

Vreau să plantez grădini într-un întreg bloc,

ca lumea să-și poată împărți hrana
în cadrul aceluiași bloc.

Vreau să iau containere de marfă

și să le transform în cafenele bio.

Nu mă înțelegeți greșit.

Nu vorbesc despre gratuitate

pentru că gratuitatea nu e sustenabilă.

Esențial la sustenabilitate

e că trebuie să o susții.

(Râsete) (Aplauze)

Vorbesc despre a pune lumea la lucru

și a lua copiii de pe stradă, făcându-i să cunoască

bucuria, mândria și onoarea
de-ați produce propria mâncare,

de a deschide piețe agroalimentare.

Aș dori să fac

ca asta să fie ceva atrăgător.

Vreau ca toți să devenim renegați ecoluționari,

gangsteri, gangster-grădinari.

Trebuie să schimbăm definiția gangsterului.

Dacă nu ești grădinar, nu ești gangster.

Lopata te va face gangster, OK?

Asta să fie arma pe care o alegi.

(Aplauze)

Deci, în principiu, dacă vreți să mă întâlniți,

știți, dacă vreți să mă întâlniți,

nu mă chemați dacă vreți să stați pe scaune moi

și să aveți întâlniri în care să vorbim
despre cum să facem ceva –

în care să vorbim
despre cum să facem ceva.

Dacă vreți să mă întâlniți, veniți la grădină

cu lopata ca să putem planta ceva.

Pace. Mulțumesc.

(Aplauze)

Mulțumesc. (Aplauze)