Liz Diller: Un balon gigant pentru dezbateri

Cum faci un spațiu public grozav înăuntrul unei construcții nu prea grozave? Liz Diller împărtășește povestea creării unei anexe primitoare, degajate (îndrăznim să spunem chiar sexy) la Muzeul Hirshhorn din Washington, DC.

Convențional, împărțim spațiile

în domenii private și publice.

Cunoaștem aceste diferențe foarte bine

pentru că am devenit experți

în protejarea proprietății noastre și spațiului nostru privat.

Dar suntem mai puțin deprinși

cu nuanțele aspectului public.

Ce transformă un spațiu public generic într-un spațiu calitativ?

La această temă

a lucrat studioul nostru

în ultima decadă.

Realizăm asta prin cazuri de studiu.

O mare parte din lucrările noastre

s-a concentrat în transformarea

acestor ruine industriale neglijate

într-un spațiu post-industrial

care privește înainte și înapoi

în același timp.

O altă mare parte din lucrări

s-a profilat pe ajustarea relevanței

unui site care s-a demodat în timp.

Am lucrat la democratizarea Centrului Lincoln

pentru un public care n-are de obicei $300

de cheltuit pe un bilet de operă.

Deci am chibzuit, am reflectat,

am cumpănit spațiul public

de o vreme.

Și ne-a învățat un lucru:

pentru a face un spațiu public bun

trebuie să elimini distincțiile

dintre arhitectură, urbanism,

peisaj, media design,

ș.a.m.d.

Trebuie depășită distincția.

Acum ne mutăm în Washington, D.C.

și lucrăm la o altă transformare

anume la muzeul Hirshhorn

localizat

pe cel mai drag spațiu public din America,

National Mall.

Parcul public "The Mall" e un simbol

al democrației americane.

E fantastic că acest simbol

nu e un obiect, nu e o imagine,

nu e un artifact,

ci un spațiu,

delimitat de un rând de clădiri

pe cele două laturi.

E un spațiu unde cetățenii pot să-și exprime nemulțumirea,

să-și arate puterea.

E un spațiu unde momente cruciale din istoria Americii

au avut loc.

Și sunt înscrise acolo pentru totdeauna --

de ex. marșul din Washington pentru joburi și libertate

și marele discurs pe care Martin Luther King l-a ținut acolo.

Protestele împotriva războiului din Vietnam, comemorarea tuturor care au murit

în pandemia SIDA,

marșul femeilor pentru drepturile reproductive,

până în prezent.

National Mall e marea scenă civică

din această țară pentru disidență.

E sinonim cu libera exprimare,

chiar dacă nu ești sigur despre ce vrei să vorbești.

Poate fi un loc pentru compasiune civică.

Există o uriașă deconectare, credem noi,

între spațiul de comunicare, de discursuri de la Mall,

și muzeele care-l flanchează pe cele două laturi.

Pentru că muzeele sunt de obicei pasive,

oamenii au relații pasive între muzeu

ca prezentator

și audiența ca primitor al informației.

După cum vedeți dinozauri,

insecte, colecții de locomotive,

și altele asemenea,

dar nu ești implicat;

ți se vorbește.

Când Richard Koshalek a preluat conducerea Hirshhorn

în 2009,

a hotărât să profite de faptul

că muzeul era situat

într-un loc unic:

în locația puterii în Statele Unite.

Deoarece arta și politica

sunt îngemănate intrinsec și implicit tot timpul,

ar fi posibil ca o relație deosebită

să fie inserată aici în unicitatea ei.

Întrebarea e: ar fi posibil la urma urmei

ca arta să se insereze

în dialogul afacerilor naționale și mondiale?

Ar putea fi muzeul un agent de diplomație culturală?

Există peste 180 de ambasade în Washington, D.C.

Există peste 500 instituții politice.

Ar trebui să existe o cale

de angajare a acelei energii intelectuale globale

în și prin muzeu.

Ar trebui să existe un fel de bancă de creiere.

Astfel, Hirshorn, cum am început să-l vedem

și să dezvoltăm misiunea,

cu Richard și echipa sa --

e realmente suflul vieții sale.

Dar pe lângă expunerea de artă contemporană,

Hirshorm va deveni un forum public,

un loc de discursuri

pentru aspecte de artă,

cultură, politică și diplomație.

Ar avea impactul global de Forum Economic Mondial.

Ar avea spectrul interdisciplinar al conferințelor TED.

Ar avea caracterul degajat al centrului civic.

Pentru această inițiativă nouă

Hirshom ar trebui să extindă

sau să adapteze un spațiu

pentru o structură contemporană, dislocabilă.

Iată-l. Acesta e Hirshorn --

un cilindru de beton cu diametru de 70 m,

proiectat în anii '70

de Gordon Bunshaft.

E uriaș, tăcut,

retras, arogant,

e un proiect pretențios.

Arhitecții iubesc să-l urască.

O trăsătură salvatoare

e ridicarea de la sol

având acest spațiu liber,

acest miez gol,

menţinând acelaşi spirit, iar faţada

în stil tipic corporativ și federal.

De jur-împrejurul acelei fațade

e un cerc de galerii.

Extrem de greu pus în scenă spectacole acolo.

Când Hirshhorn s-a deschis

Ada Louise Huxstable, critic la New York Times,

a avut câteva cuvinte alese:

"Neo-penitenciar modern."

"Un monument și un spațiu civic schilodit,

pentru o colecție desfigurată."

Peste aproape 4 decenii,

cum se va extinde această construcție

pentru programe noi, progresive?

În ce parte?

Nu se poate extinde în Mall.

Nu e spațiu acolo.

Nu se poate extinde în curte.

E deja ocupat de decor și sculpturi.

Ei bine, a rămas miezul gol.

Dar cum se poate folosi spațiul acelui gol

fără să fie invizibil îngropat ?

Cum ar putea deveni simbolic?

Și ce limbaj ar necesita?

Hirshhorn se află printre instituțiile monumentale de la Mall.

Majoritatea sunt neo-clasice, greoaie și opace,

facute din piatră și beton.

Întrebarea este:

dacă cineva folosește acel spațiu,

care e esența parcului Mall?

Trebuie să fie diferit de clădirile din jur.

Trebuie să fie ceva complet diferit.

Trebuie să fie aerisit.

În imaginația noastră, trebuie să fie luminos.

Trebuie să fie efemer. Trebuie să fie degajat.

Și trebuie să fie liber.

(Video)

Deci asta e ideea.

Este un uriaș sac de aer.

Expansiunea ia forma containerului

și expiră pe unde poate --

pe sus și în laterale.

Dar mai poetic,

ne place s-o gândim ca pe o structură

ce inhalează aerul democratic de la Mall,

aducându-l în sine.

Înainte și după.

A fost etichetat "the bubble" de către presă.

Acela a fost foaierul.

E de fapt un volum mare de aer

care se extinde în toate direcțiile.

Membrana e translucidă.

E din fibră de sticlă căptușită cu silicon.

Și e umflată de două ori pe an câte o lună.

Asta e priveliștea din interior.

Poate v-ați întrebat

cum oare

am primit aprobarea guvernului federal.

A trebuit aprobat de fapt de două agenții.

Una are rolul de-a păstra

demnitatea și sanctitatea parcului public Mall.

Roșesc de câte ori arăt asta.

E deschis interpretării dvs.

Dar un lucru pot spune:

e o combinație

de iconoclasm

și adorare.

Am implicat şi o interpretare creativă.

Actul Congresului cu privire la clădiri din 1910

limitează înălțimea clădirilor din D.C.

la 40 m,

excepție făcând clopotnițele, turnurile, domurile și minaretele.

Asta exclude monumente bisericești sau statale.

Iar "balonul" e de 47 m.

E cât Panteonul de lângă.

Sunt 34.000 mc de aer comprimat.

Deci l-am prezentat ca

fiind un dom.

Iată-l,

falnic,

între toate construcțiile grandioase de la Mall.

Deși acest Hirshhorn nu e un punct de referință,

are o istorie foarte sensibilă.

Prin urmare nu ne-am putut atinge de ziduri.

N-aveam voie să lăsăm urme.

Așa că l-am ancorat de margini

și l-am ţinut cu cabluri.

E un studiu de stabilitate

care e de fapt foarte important

pentru că e lovit de vânt tot timpul.

Există un inel permanent de oțel în partea de sus

dar nu poate fi văzut din niciun unghi din parcul Mall.

Există și restricții referitoare la

intensitatea cu care poate fi luminat.

Strălucește din interior, e translucid.

Dar nu poate fi mai strălucitor decât Capitolul

sau alte monumente.

E subordonat în ierarhia de iluminare.

E instalat de două ori pe an.

E descărcat de pe camionul de difuzare.

E înălțat.

Și apoi e umflat

cu aer de joasă presiune.

Apoi e fixat cu cabluri.

La final e umplut cu apă la bază.

Aici e un moment

când am fost întrebați de birocrația Mall-ului:

cât timp va dura instalarea.

Iar eu am răspuns, prima ridicare va dura o săptămână.

Le-a plăcut ideea.

După care totul a mers uşor până la capăt.

N-am avut prea multe obstacole, recunosc,

cu guvernul și cu autoritățile.

Dar cele mai grele obstacole

au fost cele tehnice.

Asta-i țesătura.

Acesta e un nor de presiune.

Sunt presiuni extreme.

Asta-i o clădire foarte, foarte neobișnuită

pentru că nu există încărcare gravitațională

dar există încărcare laterală în toate direcțiile.

Am să trec rapid prin imagini.

Și iată spațiul în acțiune.

Un interior pentru discuții,

exact ca acesta, dar rotund --

luminos și reconfigurabil.

Poate fi folosit pentru orice:

spectacole, filme,

expoziții.

Primul program

va fi unul de dialog cultural și diplomație

organizat în parteneriat

cu Consiliul de Relații Străine.

Forma și conținutul sunt unite aici.

Balonul e un anti-monument.

Idealurile de democrație participatorie

sunt reprezentate prin suplețe

nu prin rigiditate.

Arta și politica

ocupă un site ambiguu în afara zidurilor muzeului,

dar în interiorul muzeului,

își amestecă aerul

cu aerul democratic al parcului public Mall.

Balonul se va umfla

sperăm pentru prima oară

la sfârșitul lui 2013.

Mulțumesc.

(Aplauze)