Comerțul transatlantic cu sclavi: ce scrie în prea puține cărți - Anthony Hazard

Vezi întreaga lecție: http://ed.ted.com/lessons/the-atlantic-slave-trade-what-your-textbook-never-told-you-anthony-hazard

Sclavia a apărut sub multe forme în întreaga lume, dar comerțul transatlantic cu sclavi, care a adus cu forța mai mult de 10 milioane de africani în America iese în evidență atât pentru dimensiunea la scară globală, cât și pentru moștenirea de durată. Anthony Hazard vorbește despre impactul istoric, economic și personal al acestei uriașe nedreptăți istorice.

Lecție de Anthony Hazard, animație de NEIGHBOR.

Sclavia, tratarea ființelor umane
ca proprietate, private de drepturi,

a apărut sub multe forme în întreaga lume.

Dar o practică iese în evidență

din cauza dimensiunii
și moștenirii de durată.

Comerțul transatlantic cu sclavi,

apărut între sfârșitul secolului XV

și jumătatea secolului XIX,

a cuprins trei continente,

și a adus cu forța peste 10 milioane
de africani în America.

Impactul i-a afectat nu doar pe sclavi
și pe descendenții lor,

ci și economia și istoria
multor părți ale lumii.

Au existat secole de interacțiune
între Europa și Africa

prin intermediul Mării Mediteraneene.

Dar comerțul atlantic cu sclavi
a început la sfârșitul anilor 1400

cu coloniile portugheze din Africa de Vest

și nu după mult timp cu colonizarea
spaniolă a Americilor.

Culturile din noile colonii:
trestia de zahăr, tutunul și bumbacul,

presupuneau multă muncă fizică,

și nu erau suficienți
coloniști sau servitori

care să cultive noul pământ.

Nativii americani au fost înrobiți,
dar mulți au murit

din cauza unor boli noi,
în timp ce alții au rezistat.

Așadar, pentru a satisface
cererea mare de muncă,

europenii au privit către Africa.

Sclavia africană existase de secole
sub diferite forme.

Unii sclavi au fost ucenici,
pe o perioadă limitată și cu posibilitatea

de a cumpăra libertatea cuiva.

Alții erau mai degrabă
ca niște iobagi europeni.

În unele societăți, sclavii puteau face
parte din familia stăpânului,

să aibă propriul teren și chiar să ajungă
în poziții de conducere.

Dar când căpitanii albi au venit
oferind mărfuri industriale,

arme și rom în schimbul sclavilor,

regii africani și comercianții
au avut puține motive să ezite.

Ei nu vedeau oamenii pe care îi vindeau
ca pe semeni africani,

ci ca pe infractori,

debitori sau prizonieri de război
din triburile rivale.

Prin vânzarea lor,
regii și-au îmbogățit propriile tărâmuri,

și le-au întărit
împotriva dușmanilor vecini.

Regatele africane au prosperat
din comerțul cu sclavi,

dar satisfacerea cererii masive a Europei

a creat o concurență intensă.

Sclavia a înlocuit alte pedepse
pentru infracțiuni,

iar capturarea sclavilor
a devenit o motivație pentru război

mai degrabă decât rezultatul său.

Pentru a se apăra împotriva
raidurilor vânătorilor de sclavi,

regatele vecine aveau nevoie
de arme de foc europene

pe care le cumpărau tot cu sclavi.

Comerțul cu sclavi devenise
o cursă a înarmării,

schimbând societățile și economiile
de pe întreg continentul.

În ceea ce privește sclavii,
au înfruntat o brutalitate inimaginabilă.

După ce au fost duși
în fortărețele de pe coastă,

rași pentru a preveni apariția păduchilor

și însemnați,

au fost urcați pe navele
destinate Americii.

Aproximativ 20% dintre aceștia
aveau să nu mai vadă pământul din nou.

Cei mai mulți căpitani înghesuiau
cât mai mulți bărbați sub punte.

Lipsa de salubritate a provocat
multe morți din cauza bolilor,

iar alții au fost aruncați peste bord
pentru că erau bolnavi

sau ca pedeapsă,

căpitanul își asigura profiturile
prin tăierea urechilor sclavilor

drept dovadă de cumpărare.

Unii captivi au luat lucrurile
în propriile lor mâini.

Mulți africani din interiorul țării
nu mai văzuseră niciodată oameni albi,

și credeau ca sunt canibali,

luând mereu oameni
și întorcându-se pentru mai mulți.

De teamă să nu fie mâncați,
sau doar pentru a evita alte suferințe,

ei s-au sinucis ori s-au înfometat,

crezând că, în moarte,
sufletele lor se vor întoarce acasă.

Cei care au supraviețuit
au fost complet dezumanizați,

tratați ca o simplă încărcătură.

Femeile și copiii au fost ținuți deasupra
punții și au fost abuzați de echipaj,

în timp ce bărbații trebuiau să danseze

pentru a-i menține în formă
și pentru a opri răzvrătirile.

Ce s-a întâmplat cu acei africani
care au ajuns în Lumea Nouă

și cum moștenirea sclaviei afectează
în continuare descendenții

este destul de bine cunoscută astăzi.

Dar ce nu e discutat des e efectul
comerțului atlantic cu sclavi

asupra viitorului Africii.

Nu numai că continentul
și-a pierdut milioane de locuitori

apți de muncă,

dar din cauza faptului că cei mai mulți
sclavi luați erau bărbați,

efectul demografic pe termen lung
a fost și mai mare.

Când comerțul cu sclavi
a fost interzis în America și Europa,

regatele africane ale căror economii
au ajuns să le domine,

s-au prăbușit,

lăsându-le deschise
pentru cucerire și colonizare.

Creșterea concurenței și a influxului
armelor de război europene

au alimentat ostilitatea și instabilitatea

care continuă și în prezent.

Comerțul transatlantic cu sclavi
a contribuit și la dezvoltarea

ideologiei rasiste.

Sclavia africană nu avea niciun motiv
mai profund decât pedeapsa legală

sau războiul inter-tribal,

dar europenii care predicau
o religie universală

și care au interzis înrobirea
semenilor creștini cu mult timp în urmă,

aveau nevoie de o justificare
pentru o practică

atât de evident discordantă
cu idealul de egalitate.

Astfel susțineau că africanii

erau inferiori din punct
de vedere biologic

și predestinați să fie sclavi, făcând
eforturi mari ca să justifice teoria.

Astfel, sclavia în Europa și America
a dobândit o bază rasistă,

făcând imposibil pentru sclavi
și viitorii descendenți

să obțină un statut egal în societate.

În toate aceste moduri,

comerțul atlanticului cu sclavi
a fost o nedreptate la o scară uriașă,

al cărui impact a continuat
mult timp după suprimarea ei.