Ce înseamnă să fii cetățean al lumii?

Hugh Evans a inițiat o mișcare ce mobilizează „cetățeni globali”, oameni ce se auto-identifică în primul rând nu ca membri ai unui stat, națiuni sau trib, ci ca membri ai rasei umane. În acest discurs iluminator și personal, învățați cum această nouă gândire a poziției noastre în lume antrenează oamenii să acționeze contra sărăciei, schimbării climatice, inegalității sexelor ș.a.m.d. „Acestea sunt probleme globale și pot fi soluționate doar de cetățenii globali care cer asta liderilor lor”, spune Evans.

Vreau să vă fac cunoștință
cu o femeie incredibilă.

Numele său e Davinia.

Davinia s-a născut în Jamaica,
a emigrat în SUA la 18 ani,

iar acum locuiește
în apropiere de Washington, DC.

Nu e nici om politic cu influență,

nici lobbyist.

Probabil vă va spune că nu e deosebită,

însă lasă un impact remarcabil.

Davinia e incredibilă

deoarece e dornică
să-și ofere timpul săptămânal,

concentrându-se pe alți oameni,
nu pe de sine:

nu pe vecinii din cartier, oraş, țară,

ci pe oameni
puțin probabil să-i întâlnească.

Impactul Daviniei a început
acum câțiva ani

când a cerut implicarea
prietenilor de pe Facebook

să doneze bănuți

pentru finanțarea educației fetelor.

Nu se aștepta la un răspuns masiv,

dar 700.000 de bănuți mai târziu,

trimisese deja 120 de fete la școală.

Când am vorbit săptămâna trecută,

mi-a spus că a atras atenția băncii locale

de fiecare dată când duce bănuții
într-un coș de cumpărături.

Davinia nu e singură.

Dimpotrivă.

Face parte dintr-o mișcare în dezvoltare.

Există un nume pentru cei ca Davinia:

cetățeni globali.

Un cetățean global
se identifică în primul rând

nu ca membru al unui stat,
trib sau națiune,

ci ca membru al rasei umane,

cineva pregătit să acționeze în favoarea

celor mai mari provocări globale.

Munca noastră se concentrează pe găsirea,

sprijinirea și activarea
cetățenilor globali.

Ei există în fiecare țară

și demografie.

Vreau să subliniez azi

că viitorul lumii
depinde de cetățenii globali.

Sunt convins că având mai mulți
cetățeni globali activi în lume,

fiecare provocare majoră
cu care ne luptăm,

fie sărăcia, schimbarea climatică,
inegalitatea sexelor,

aceste probleme vor deveni rezolvabile.

Sunt probleme globale

și pot fi soluționate
de cetățenii globali

cerând soluții globale liderilor lor.

Reacția imediată a unor oameni

va fi că sună puțin utopic
sau chiar amenințător.

Vreau să vă împărtășesc azi o povestioară,

cum am ajuns aici,

ce mă leagă de Davinia

și sper și de voi.

Crescând în Melbourne, Australia,

eram unul din acei copii enervanți

care mereu întreba „de ce?”

Poate ați fost și voi așa.

Obișnuiam să-i pun mamei
cele mai iritante întrebari.

O întrebam: „Mamă,
de ce nu pot să mă îmbrac

și să ma joc toată ziua cu păpușile?”

„De ce vrei cartofi prajiți cu aia?”

„Ce e un crevete

și de ce îi tot aruncăm pe Barbie?”

(Râsete)

„Și mamă -- coafura asta.

De ce?”

(Râsete)

Cea mai urâtă coafură, zic eu.

Încă e groaznică.

Ca și copil „de ce?”
am crezut că pot schimba lumea

și era imposibil
să mă convingi contrariul.

Când am împlinit 12 ani,
în primul an de liceu,

am adunat bani
pentru comunitățile defavorizate.

Eram un grup de copii entuziasmați

și am strâns mai mulți bani
decât orice altă școală din Australia.

Am primit ocazia să vizitez Filipine
pentru a învăța mai multe.

Era 1998.

Am fost duși într-o mlaștină
din periferia Manilei.

Acolo l-am cunoscut pe Sonny Boy

care trăia efectiv
pe o grămadă de gunoaie putrezite.

„Smoky Mountain” i se spunea.

Dar nu vă lăsați păcăliți de nume,

pentru că nu e nimic mai mult
decât o adunătură de gunoaie

unde copii ca Sonny Boy
scormonesc zi de zi

căutând ceva valoros.

În acea noapte, Sonny Boy și familia sa
mi-au schimbat viața,

deoarece când am mers la culcare,

ne-am întins pe podeaua de beton
ce măsura jumate din dormitorul meu,

eu, Sonny Boy și familia sa,

șapte oameni aliniați,

mirosind gunoiul din jurul nostru,

alături de gândacii
care se plimbau pe lângă noi.

Nu am dormit deloc,

dar m-am gândit:

„De ce ar fi cineva nevoit sa trăiască așa

când eu am atâtea?”

De ce Sonny Boy e nevoit
să își îndeplinească visele

în funcție de locul unde s-a născut

sau ce Warren Buffet numea
„loteria ovariană”?

Pur și simplu nu înțelegeam

și trebuia să știu de ce.

Abia acum am realizat

că sărăcia pe care am vazut-o în Filipine

era rezultatul deciziilor luate sau nu,
hotărâte de om,

de o succesiune de puteri coloniale
și de un guvern corupt

preocupat de orice,
dar nu și de binele lui Sonny Boy.

Poate nu au creat ei muntele de gunoi,
dar poate au facut-o.

Dacă încercăm să-i ajutăm
pe cei ca Sonny Boy,

doar trimițând câțiva dolari nu va ajuta

sau doar încercând curățarea gunoaielor,

pentru că miezul problemei e altundeva.

Lucrând de-a lungul anilor
în proiecte de dezvolare a comunităților

încercând să ajut la crearea școlilor,

dezvoltarea profesorilor,
abordarea problemelor ca HIV și SIDA,

am ajuns să înțeleg
că dezvoltarea comunitară

trebuie condusă de comunitatea în sine,

și că deși donațiile sunt necesare,
nu sunt suficiente.

Trebuie să confruntăm aceste probleme

la scară globală și în mod sistematic.

Ce-am putut face mai bine

a fost mobilizarea
unui grup larg de cetățeni

și implicarea liderilor în schimbare.

De aceea, ani mai târziu

m-am alăturat unor prieteni din facultate

în implementarea campaniei
„Make Poverty History” în Australia.

Visam să organizăm un concert
cu artiști locali australieni

cam în același timp cu G20

și totul s-a născut într-o zi

când am fost sunați de Bono,
the Edge și Pearl Jam

care au acceptat să cânte
pentru cauza noastră.

Vedeți că am fost foarte entuziasmat.

(Râsete)

Spre uimirea noastră

guvernul australian ne-a auzit rugămințile

și au dublat investițiile
în sănătate și dezvoltare --

adăugând 6,2 milioane de dolari.

Părea...

(Aplauze)

Părea o confirmare incredibilă.

Lucrând împreună am reușit
să convingem guvernul nostru

să facă ceva ce nu ne așteptam

și să rezolve o problemă
din afara granițelor.

Dar încă ceva:

nu a durat.

A urmat schimbarea guvernului

și 6 ani mai târziu,

toți acei bani au dispărut.

Ce am învățat?

Că aceste mobilizări nu sunt de ajuns.

Aveam nevoie de o mișcare sustenabilă,

nu una schimbătoare
în funcție de politicieni

sau de involuția economică.

Trebuia să se întâmple pretutindeni,

altfel fiecare guvern
își va fi creat o scuză

în a evita povara acțiunii globale.

Pentru asta am luptat.

Pe parcurs, ne întrebam

cum să convingem lumea,
să creăm o armată

să câștigăm această luptă
pe termen lung.

Am găsit o singură soluție.

Trebuia să transformăm
entuziamul de moment

al celor implicați
in compania „Make Poverty History”

într-o pasiune longevivă.

Trebuia să facă parte
din identitatea personală.

În 2012 am co-fondat
o organizație cu acest țel.

Și numele cel mai potrivit e:

Global Citizen.
(Cetățean Global)

Dar nu e ca oricare organizație.

Pledăm pentru acționarea cetățenilor.

Cercetările ne arată

că din totalul populației
îngrijorate de probleme globale,

doar 18% s-au implicat activ.

Nu e vorba că oamenii nu vor să acționeze.

Dar deseori nu știu cum s-o facă

sau cred că implicarea lor
nu va avea efect.

Cumva a trebuit să recrutăm
și să activăm

milioane de cetățeni din diferite țări

să pună presiune asupra liderilor lor,
să se comporte altruistic.

Astfel am observat ceva palpitant:

atunci când misiunea ta e globală,

te trezești instant
cu aliați extraordinari.

Sărăcia nu e singura problemă globală.

La fel e și schimbarea climei,

drepturile omului, egalitatea sexelor,

chiar și conflictele.

Ne-am trezit umăr la umăr

cu oameni pasionați să se implice
în aceste probleme interconectate.

Dar cum am recrutat

și activat acești cetățeni globali?

Ne-am folosit de un limbaj universal:

muzica.

Am creat festivalul „Global Citizen”

în inima New York-ului, în Central Park

și am convins cățiva din artiștii faimoși
ai lumii să participe.

Ne-am asigurat ca acest festival

să se suprapună
cu Adunarea Generală a ONU

pentru ca liderii care trebuie să ne audă,

să nu ne poată ignora.

Dar a existat o provocare:

nu puteai cumpăra bilet.

Trebuia să-l câștigi.

Trebuia să acționezi
în favoarea unei cauze globale

și abia apoi vei fi adunat destule puncte
care să te califice.

Activismul e moneda.

Nu mă interesa cetățenia
din motive speciale.

Pentru mine, a fi cetățean înseamnă
a acționa și asta am cerut și noi.

Miraculos, a funcționat.

Anul trecut, peste 155.000 cetățeni
din zona New York-ului

au strâns destule puncte de calificare.

Global, am activat cetățeni
în peste 150 de țări de pretutindeni.

Anul trecut am activat
100.000 membrii noi,

săptămânal de-a lungul anului.

Nu e nevoie să creăm din nimic
cetățeni globali.

Suntem deja pretutindeni.

Trebuie doar să fim organizați

și motivați să acționăm.

Putem învăța de la Davinia,

care a acționat
ca cetățean global în 2012.

Asta e rezultatul ei.

Nu a fost nimic complicat.

A început compunând scrisori

și trimițându-le politicienilor.

Și-a dedicat timpul ca voluntar
în comunitatea sa locală.

Așa a devenit activă
pe rețelele de socializare

și a început strângerea bănuților --

mulți bănuți.

Poate nu pare mult pentru voi.

Cum va schimba asta ceva?

A schimbat multe
pentru că nu a fost singură.

Efortul său și al altor
142.000 de cetățeni globali

a determinat guvernul SUA
să dubleze investiția

în parteneriatul global pentru educație.

Aici e Dr. Raj Shah,

șef al USAID, făcând anunțul.

Când mii de cetățeni globali
se inspiră reciproc,

e minunat să vezi puterea lor colectivă.

Cetățenii globali ca Davinia
au ajutat la convingerea Băncii Mondiale

să-și mărească investiția
în apă și sistemul sanitar.

Aici directorul Băncii, Jim Kim,
anunțând public 15 miliarde de dolari

pe scena Global Citizen

și Prim Ministrul Modi din India
asumându-și răspunderea

de a dota cu o toaletă fiecare casă
și școală din India până în 2019.

Cetățenii Globali încurajați
de prezentatorul Stephen Colbert

au pornit o campanie pe Twitter
asupra Norvegiei.

Erna Solberg,
Prim Ministrul țării a primit mesajul

promițând să dubleze investiția
în educația fetelor.

Cetățenii globali alături de Rotarieni
au apelat la guvernele Canadei,

Marii Britanii și Australiei

să sporească investiția
în eradicarea poliomielitei.

S-au mobilizat
și au strâns 665 de milioane de dolari.

În ciuda succesului,

ducem lupte grele.

Se poate să vă întrebați

cum să convingem liderii lumii

să rămână concentrați pe probleme globale.

Întradevăr, puternicul politician american
Tip O'Neil a spus cândva:

„Politica e locală.”

Așa au fost aleși politicienii:

să caute, adune și să mențină puterea

prin valorificarea intereselor
locale sau naționale.

Am trăit asta prima oară la 21 de ani.

Am fost la o întâlnire

cu fostul Ministru de Externe australian,
pe care nu-l voi numi.

[Alexander Downer]

(Râsete)

În privat,

mi-am exprimat pasiunea
de a opri sărăcia extremă.

Am spus: „Domnule Ministru,
Australia are o șansă extrem de rară

să contribuie la atingerea
Obiectivelor Mileniale de Dezvoltare.

Putem face asta.”

A făcut o pauză,

m-a privit de sus

și mi-a spus:

„Hugh, nimănui nu-i pasă
de ajutorul extern.”

Doar că s-a exprimat mai urât.

A continuat.

A mai spus că trebuie
să avem întâi grijă de noi.

Asta, cred eu,

e o gândire învechită,
ba chiar periculoasă.

Sau cum bunicul meu spunea cândva:

„Prostie totală.”

Mărginirea asta oferă o dihotomie falsă

deoarece pune în opoziție
săracul din țara A cu săracul din țara B.

Pretinde că ne putem izola unii de alții.

Lumea întreagă e curtea noastră

și o ignorăm asumându-ne riscul.

Uitați ce s-a întâmplat
când am ignorat Rwanda,

când am ignorat Siria,

când am ignorat schimbarea climatică.

Liderii politici trebuie să se implice

deoarece impactul schimbării climatice
și sărăciei extreme

ne ajung din urmă.

Cetățenii globali înțeleg asta.

Trăim vremuri ce favorizează
cetățeanul global,

într-un timp când vocea fiecăruia
poate fi auzită.

Vă amintiți când s-au stabilit
în anul 2000

Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului?

Tot ce puteam face atunci
era să redactăm o scrisoare

și să așteptăm noile alegeri.

Nu existau rețele sociale.

Azi, milioane de oameni dispun
de tot mai multe instrumente,

au acces la informație,

o capacitate de influență
mai mare ca oricând.

Atât problemele, cât și uneltele
de soluționare ne sunt la îndemână.

Lumea s-a schimbat,

iar cei ce privesc dincolo de granițe

sunt de partea bună a istoriei.

Unde rămăsesem?

Organizasem acest festival incredibil,

am adunat câteva victorii politice,

iar cetățenii se înscriau de pretutindeni.

Dar ne-am îndeplinit misiunea?

Nu.

Avem un drum lung de parcurs.

Dar aici văd eu oportunitatea.

Ideea de cetățean global,

gândită teoretic, dar niciodată
pusă în practică până acum

a coincis cu acest moment
în care avem privilegiul să trăim.

Noi, ca cetățeni globali,

acum avem o șansă unică
să evoluăm la scară largă

peste tot în lume.

În anii ce ne așteaptă, cetățenii globali

vor responsabiliza liderii politici

în privința Obiectivelor Globale
de Dezvoltare Sustenabilă,

ca acestea să fie urmărite
și implementate.

Cetățenii globali vor colabora
cu ONG-urile de top ale lumii

pentru a stopa boli precum
poliomielita sau malaria.

Cetățenii globali
se vor înscrie de pretutindeni,

mărind frecvența, calitatea

și impactul acțiunilor lor.

Aceste vise sunt realizabile.

Imaginați-vă o armată imensă

devenind și mai mare,

mai conectată, informată, implicată

și dornică să lupte până la capăt.

În toți acești ani

am încercat să reiau legătura
cu Sonny Boy.

Din păcate nu am putut.

Ne-am cunoscut înaintea rețelelor sociale,

iar autoritățile l-au relocat,

cum se întâmplă de obicei în mahala.

Mi-ar plăcea să stăm de vorbă

oriunde ar fi

și să-i împărtășesc cât de mult
m-a inspirat timpul petrecut împreună.

Datorită lui și nu numai,

am ajuns să înțeleg
importanța implicării oamenilor --

copiii dornici să privească lumea,
nu ecranul,

cetățenii globali.

Cetățenii globali de azi

care se întreabă „de ce?”,

care resping refuzul

și valorifică posibilitățile minunate
oferite de lumea în care trăim.

Sunt cetățean global.

Tu ești?

Mulțumesc.

(Aplauze)