Cea mai plictisitoare emisiune din lume... și de ce e hilar de captivantă

Aţi auzit de conceptul mâncatului pe-ndelete. Acum avem emisiuni TV pe-ndelete? În acest discurs hazliu, producătorul norvegian Thomas Hellum ne împărtăşeşte cum, împreună cu echipa sa, a început să difuzeze evenimente lungi şi plictisitoare, deseori live – şi a găsit o audienţă captivată. Emisiunea are şapte ore de călătorie cu trenul, 18 ore de pescuit într-o expediţie şi un voiaj de 5,5 zile cu feribotul de-a lungul coastei norvegiene. Rezultatele sunt minunate şi fascinante. Cu adevărat.

Vă mulțumesc.

Am doar 18 minute la dispoziție
să vă explic ceva

ce durează ore şi zile,
aşa că mai bine încep.

Hai să începem cu un clip
de la Al Jazeera's Listening Post.

Richard Gizbert: Norvegia e o țară
cu acoperire mass media relativ mică.

Alegerile de săptămâna trecută
au fost nespectaculoase.

Asta e mass media norvegiană pe scurt:

nespectaculoasă.

În urmă cu câțiva ani,
canalul TV public din Norvegia, NRK,

a decis să difuzeze live
o călătorie cu trenul de 7 ore -

7 ore de filmare simplă,
un tren mergând pe șine.

Novegienilor – peste 1 milion,
conform audienței – le-a plăcut.

S-a născut un nou gen de reality TV show
ce încalcă toate regulile de divertisment.

Nu există intrigă, scenariu, dramă,
n-are punct culminant

și se numește Slow TV.

În ultimele 2 luni, norvegienii au urmărit
parcursul unui vas de croazieră pe coastă

și e multă ceață pe acea coastă.

Directorii de la Serviciul de Difuzare
Națională din Norvegia

se gândesc să difuzeze
o noapte de tricotat la nivel național.

Pare plictisitor, pentru că așa și e,

dar ceva legat de acest experiment TV
a avut priză la norvegieni.

Am trimis-o pe Marcela Pizzaro
de la Listening Post, la Oslo

să aflăm ce se întâmplă, dar vă previn:

spectatorii ar putea fi dezamăgiți
de unele imagini din următorul reportaj.

(Râsete)

Thomas Hellum: Apoi urmează un reportaj
de 8 minute al Al Jazeera

despre programe TV ciudate
din mica Norvegie.

Al Jazeera, CNN.
Cum am ajuns la asta?

Trebuie să ne întoarcem în 2009,
când un coleg a avut o idee măreaţă.

Unde vă vin ideile?
În sala de mese.

Zice: „Să facem un program radio dedicat
invadării Norvegiei de către nemţi în 1940

şi povestim evenimentele exact la ora
la care s-au petrecut, toată noaptea.”

O idee grozavă, doar că i-a venit
cu câteva săptămâni înaintea celebrării.

Aşa că stăteam şi discutam
în sala de mese

ce alte poveşti poţi spune
pe măsură ce se petrec?

Ce alte lucruri durează mult de tot?

Unul s-a gândit la un tren.

În acel an Bergen Railway împlinea
100 de ani.

Străbate Norvegia de la vest la est

în exact acelaşi interval de timp
ca acum 40 de ani: peste 7 ore.

(Râsete)

I-am contactat pe editorii din Oslo,

anunţându-i că vrem să facem un documentar
despre calea ferată Bergen,

care să dureze cât toată călătoria.

„Bine, dar cât va dura emisiunea?”
au întrebat.

„A! Păi, toată călătoria.”

„Bine, bine, dar emisiunea?
Cât va dura?” Şi tot aşa...

Din fericire au pufnit în râs,
au râs cu poftă,

aşa că într-o zi însorită de septembrie,

am început emisiunea care am crezut
că va dura 7 ore şi 4 minute.

A durat 7 ore şi 14 minute din cauza
unui semnal întârziat la ultima gară.

Am avut 4 camere de filmat,

3 îndreptate spre peisajele de afară,

discuții cu invitaţii, informaţii,

(Video) Anunţ feroviar:
„Vom intra în gara Haugastøl.”

TH: Și cam atât,

dar cele 160 de tunele ne-au dat ocazia
să punem imagini de arhivă.

Naratorul (în norvegiană).
„Flirturi ocazionale în timpul siestei.”

„Ultima pantă de coborâre
înaintea sosirii la destinaţie.”

„Trecem de gara Mjølfjell.”

„Încă un tunel.”

(Râsete)

TH: Ne-am gândit că, da,
avem o emisiune grozavă,

potrivită celor 2000
de căutători de trenuri din Norvegia.

Am difuzat-o în noiembrie 2009.

Dar nu, era mult mai atractivă.

Astea sunt cele 5 mari televiziuni
din Norvegia, într-o vineri obişnuită,

şi dacă priviţi NRK2 de aici,

uite ce s-a întâmplat când am rulat
emisiunea despre calea ferată Bergen:

1,2 milioane de norvegieni
au urmărit parţial programul.

(Aplauze)

Şi încă ceva:

după ştirile de pe canalul principal,
prezentatoarea a spus:

„Pe canalul 2, trenul
e aproape de gara Myrdal.”

şi mii de telespectatori
au sărit pe loc în tren, pe canalul 2.

(Râsete)

A fost şi un mare succes
al mass mediei sociale.

Era drăguţ să vezi mii de utilizatori
de Facebook sau Twitter,

discutând despre acelaşi peisaj,
ca şi cum ar fi fost împreună în tren.

Asta îmi place în mod special.
E un domn de 76 de ani.

A urmărit întreaga emisiune,
iar la gara terminus

s-a ridicat să-şi ia bagajul de sus
şi s-a lovit cu capul de bara draperiei,

realizând că e la el acasă.

(Aplauze)

E cu adevărat televiziune live:

436 minute, clipă de clipă,
în noaptea de vineri.

În acea primă noapte,
primul mesaj Twitter scria:

„De ce n-ai curaj?
De ce te opreşti la 436 de minute,

când poţi face în 8.040 de minute
călătoria iconică a Norvegiei,

iei vaporul de coastă Hurtigruten,
de la Bergen la Kirkenes,

cam 3000 km,
aproape toată coasta norvegiană.

Sunt 120 de ani de istorie interesantă,
şi ar reda viaţa reală pe coastă.”

La doar o săptămână după Bergen Railway,

am sunat compania Hurtigruten,
planificând următoarea emisiune.

Am vrut să facem ceva diferit.

Bergen Railway fusese
o emisiune înregistrată.

Pe când o editam,
ne-am uitat la această fotografie

– e gara Ål –
şi l-am văzut pe acest jurnalist.

L-am sunat, am vorbit cu el
şi la plecarea din gară ne-a fotografiat

şi a făcut cu mâna spre camera de filmat.

Atunci ne-am întrebat ce-ar fi dacă
oamenii ar şti că suntem în tren?

Ar apărea mai mulţi?
Cum ar arăta?

Aşa că ne-am hotărât
ca următorul proiect să fie live.

Am vrut această fotografie cu noi pe fjord
să apară şi pe ecran în acelaşi timp.

Nu e prima dată că NRK
se află la bordul unui vas.

Iată imagini din 1964,

când tehnicienii purtau costum şi cravată,

iar NRK îşi îmbarca
tot echipamentul pe vas,

transmiteau semnalul de la 200 m
din larg, înapoi pe uscat,

vorbeau cu mecanicul în sala motoarelor,

iar pe punte aveau divertisment splendid.

Aşa că nu era pentru prima dată pe vas.

Dar 5 zile și jumătate la rând şi live –
am dorit puţin ajutor.

Aşa că i-am întrebat
pe telespectatori ce ar dori să vadă.

Ce vreţi să filmăm?
Cum vreţi să fie?

Vreţi să facem un website?
Ce să punem în el?

Şi am primit câteva răspunsuri de la voi,
care ne-au ajutat să creăm emisiunea.

În iunie 2011,

23 dintre noi am urcat
la bordul vasului de coastă Hurtigruten

şi-am pornit în călătorie.

(Muzică)

Am amintiri vii din acea săptămână
şi toate-s despre oameni.

Tipul ăsta, de pildă,

e şeful cercetării
la Universitatea din Tromsø.

(Râsete)

Şi vă voi arăta ceva de îmbrăcat...

...asta.
(Râsete)

E o altă amintire vie.

Aparţine unui tip pe nume Erik Hansen.

Şi oameni ca aceștia doi, pe care
programul nostru i-a acaparat,

împreună cu alte mii de oameni
pe traseu,

ei au făcut emisiunea
să fie aşa cum e.

Ei au făcut toate poveştile.

Acesta e Karl. E într-a 9-a.

Scrie acolo:
„Mâine voi întârzia puţin la şcoală.”

Ar fi trebuit să fie la şcoală la 8 a.m.

A ajuns la 9, dar n-a fost certat,
pentru că şi profesorul privise emisiunea.

(Râsete)

Cum am reuşit asta?

Am luat o sală de conferinţe
de la bordul vasului.

Am transformat-o
într-o cameră de monitorizare TV,

am pus totul în funcţiune, desigur,

şi apoi am luat 11 camere de filmat.

Asta e una dintre ele.

Asta e schiţa mea din februarie
şi când dai o astfel de schiţă

unor profesionişti
ai companiei de televiziune NRK,

primeşti înapoi un răspuns minunat

şi soluţii foarte ingenioase.

(Video) Narator (în norvegiană):
„Dai înainte şi înapoi.”

Ăsta e acum cel mai important
burghiu din Norvegia.

Reglează înălţimea camerei de luat vederi
a emisiunii live a NRK,

una din cele 11 care surprind imagini
din MS Nord-Norge.

Opt cabluri menţin camera stabilă.

Cameraman: Lucrez la soluţii diverse
pentru camerele de filmat.

E vorba doar de instrumente
folosite în împrejurări diferite.

TH: O altă cameră e asta,
folosită de obicei pentru sporturi.

Cu ea am putut filma de aproape,
oameni aflaţi la 100 de km, ca acesta.

(Râsete)

Au sunat cetăţeni să întrebe cum se simte.

E bine. Totul a decurs bine.

I-am putut filma
pe cei care ne făceau cu mâna

pe traseu, mii de oameni,
toţi cu telefoane în mână.

Când îi filmam şi aflau vestea:
„Tată, suntem la TV!”, ne făceau cu mâna.

Au fost 5 zile jumate
de făcut cu mâna la televizor,

iar oamenii sunt extrem de bucuroşi

când pot să trimită
mesaje călduroase celor dragi.

A fost un succes
şi pentru reţelele de socializare.

În ultima zi ne-am întâlnit
cu Majestatea Sa, Regina Norvegiei,

iar Twitter n-a făcut faţă.

Şi noi, în acea săptămână,

am pus pe Internet
peste 100 de ani de filmări,

către 148 de naţiuni,

iar website-urile sunt acolo
şi vor fi mereu, de fapt,

pentru că Hurtigruten a fost ales să fie
pe lista documentelor norvegiene UNESCO,

şi e şi în Cartea Recordurilor,
ca cel mai lung documentar

din toate timpurile.

(Aplauze)

Vă mulţumesc.

Dar e o emisiune lungă,

aşa că unii s-au uitat parţial,
ca Primul Ministru.

Alţii s-au uitat puţin mai mult.

Unul spune:
„Nu mi-am folosit patul de 5 zile.”

Are 82 de ani şi n-a prea dormit.

S-a tot uitat doar-doar
se va întâmpla ceva,

deşi, probabil că nu.
(Râsete)

Ăsta e numărul spectatorilor de pe traseu.

Vedeţi faimosul Trollfjord,
şi a doua zi, vârf pentru NRK2.

În iunie 2011, cele 4 mari canale de TV
din Norvegia arătau aşa,

iar ca producător TV, e o plăcere
să aşez Hurtigruten în vârf.

Aşa arată:

3,2 milioane norvegieni s-au uitat parţial
la emisiune şi suntem doar 5 milioane.

Chiar şi pasagerii de la bordul vasului,

(Râsete)

au ales să se uite la televizor,
în loc să se întoarcă 90°

şi să se uite pe geam.

Ni s-a permis să intrăm în sufrageriile
oamenilor, cu această emisiune ciudată,

cu muzică, natură, oameni.

De-acum SlowTV însemna ceva,

aşa că am început să căutăm
şi alte subiecte pentru SlowTV.

Puteam fie să luăm ceva lung
şi să facem un subiect,

cum făcusem cu calea ferată
şi cu Hurtigruten,

sau puteam alege un subiect
pe care să-l lungim.

Ăsta e ultimul proiect.
Un show de tras cu ochiul.

14 ore de privit păsări la televizor,

de fapt, 87 de zile pe web.

Am realizat 18 ore de pescuit somon, live.

A durat 3 ore până am prins primul peşte,

şi chiar că-i încet.

Am mai mers 12 ore cu barca
prin canalul Telemark,

şi am mai mers cu regionala ferată
din nord,

și fiindcă pe-asta n-am putut-o face live,
am făcut-o în cele 4 anotimpuri,

ca telespectatorii să aibă
încă o experienţă de călătorie.

Următorul proiect a atras atenţia
dincolo de graniţele Norvegiei.

O secvenţă din Colbert Report
la Comedy Central.

(Video) Stephen Colbert:
Sunt cu ochii pe o emisiune

fantastic de populară din Norvegia,
numită „National Firewood Night”,

cu oameni care sporovăiesc
şi taie lemne în pădure,

şi apoi un foc ce arde într-un şemineu
timp de 8 ore. (Râsete)

A ruinat celelalte emisiuni norvegiene, ca:

„Crezi că poţi privi
cum se usucă vopseaua?”

şi „Ameţitoarea cursă a gheţarului”.

Peste 20% din populaţia Norvegiei
a urmărit-o.

20%!

TH: Deci dacă tăiatul lemnelor
poate fi atât de interesant

de ce nu şi croşetatul?

Aşa că în următorul proiect
am avut peste 8 ore live,

de la oaie la pulover

şi lui Jimmy Kimmel, de la ABC,
i-a plăcut.

(Muzică)

(Video) Jimmy Kimmel:

Până şi pe cei din emisiune
îi ia somnul,

şi colac peste pupăză, cei ce tricotau
n-au doborât recordul mondial.

N-au reuşit,
dar să nu uităm zicala norvegiană:

„Nu contează dacă câştigi sau pierzi.

De fapt, nimic nu contează
şi cu o moarte toţi suntem datori.”

(Râsete)

TH: Exact!
Deci, de ce e aşa de ieşit din comun?

E atât de diferit
de orice altă emisiune TV.

Telespectatorul e purtat într-o călătorie
care are loc chiar în acel moment

şi asta îi dă sentimentul
că se află chiar acolo,

chiar în tren, chiar pe vas,
şi chiar la croşetat cu ceilalţi,

şi cred că le place
tocmai pentru că nu edităm nimic.

E important să nu edităm nimic
şi important mai e ca Slow TV

să fie despre ceva ce ne e familiar,
care e familiar spectatorului,

iar asta are rădăcini în cultura noastră.

Aceasta e o imagine din vara trecută,
când iar am fost pe coastă 7 săptămâni.

Sigur, e nevoie de planificare serioasă
şi multă logistică.

Ăsta e planul de lucru pe vara trecută,
pentru 150 de oameni,

dar mai important e
ceea ce nu planifici.

Nu planifici ce urmează să se întâmple.

Trebuie doar să-ţi iei
camerele de filmat cu tine.

E ca la evenimentele sportive.
Le montezi şi urmăreşti ce se întâmplă.

Asta e ordinea de intrare în emisie
pentru Hurtigruten,

134 de ore,
care au încăput pe o pagină.

Nu ştiam mai mult
când am plecat din Bergen.

Trebuie să-i laşi pe spectatori
să-şi spună singuri poveştile,

şi vă dau un exemplu.

Asta e din vara trecută,
iar ca producător TV spui:

„E drăguţă,
dar treci la următoarea.”

Dar aici e Slow TV,
aşa că o menţii până când stomacul

începe să ţi se întoarcă pe dos
şi încă puţin după aceea.

Ţinând-o atât de mult,
sigur că unii observă vaca.

Unii observă steagul.

Unii încep să se întrebe
dacă fermierul e acasă.

O fi plecat? Se uită la vacă?
Unde merge vaca aia?

Ideea e: cu cât ţii mai mult o imagine
ca asta – şi noi am ţinut-o 10 minute –

începi să-ţi faci filme în cap.

Asta e Slow TV.

Credem că Slow TV e un mod drăguţ
de a spune o poveste la televizor

şi cred că putem continua s-o facem,
nu prea des, 1-2 ori pe an,

ca să menţinem sentimentul
de eveniment special,

şi mai credem că o idee bună
pentru Slow TV

e cea la care reacţia oamenilor e:
„O, nu. Nu poţi arăta asta la TV.”

Când oamenii zâmbesc s-ar putea
să fie o foarte bună idee pentru Slow.

În fond, viaţa e cea mai frumoasă
când e puţin ciudată.

Vă muţumesc.

(Aplauze)