De ce trebuie să imaginăm viitoruri diferite

Anab Jain aduce viitorul la viață, creând experiențe unde oamenii pot atinge, vedea și simți potențialul lumii pe care o creăm. Ne dorim o lume în care mașinile inteligente patrulează străzile sau o lume în care moștenirea noastră genetică determină îngrijirea medicală de care beneficiem? Proiectele lui Jain ne arată de ce este important să luptăm pentru lumea pe care o vrem. Aruncați o privire către viitorurile posibile în această prezentare revelatoare.

Trăiesc din imaginarea viitorului.

Nu doar un singur viitor,

ci multe variante de viitor posibil,

vă aduc dovezi din viitor,
pentru a le putea experimenta azi.

Asemenea unui arheolog al viitorului.

De-a lungul anilor, călătoriile mele
au adus lucruri

cum ar fi o nouă specie de albine
create sintetic,

o carte numită
Animale de companie ca proteine;

o mașinărie care te îmbogățește
prin tranzacționarea datelor genetice;

o lampă alimentată de la zahăr;

un computer pentru cultivarea alimentelor.

Ok, de fapt nu călătoresc
în viitoruri diferite. Încă.

Dar eu și soțul meu, Jon,
petrecem mult timp gândindu-ne

și creând în studioul nostru
viziunile unor diferite viitoruri.

Căutăm mereu semnale slabe,

acele murmure ale unui potențial viitor.

Apoi urmărim acele fire
de potențial viitor, întrebând:

Cum ar fi să trăiești în acest viitor?

Ce am putea vedea, auzi și chiar respira?

Apoi facem experimente,
construim prototipuri, obiecte,

aducând la viață aspecte
ale acestor viitoruri,

făcându-le concrete și tangibile,

astfel încât să simțiți cu adevărat
impactul acelor viitoruri posibile

aici și acum.

Dar această muncă nu înseamnă presupuneri.

Este despre crearea de unelte --

care să ne ajute să ne conectăm
identitatea prezentă cu cea viitoare

ca să devenim participanți activi
în crearea viitorului pe care ni-l dorim -

un viitor care să-i ajute pe toți.

Deci cum facem asta?

Într-un proiect recent,
numit Drone Aviary,

am fost interesați să explorăm

cum ar fi să trăim cu drone în orașe.

Drone care pot vedea ceea ce noi nu putem,

pot merge în locuri unde noi nu putem,

și asta cu autonomie crescândă.

Dar pentru a înțelege tehnologia,

a fost crucial să ne punem pe treabă.

Am construit câteva drone
în atelierul nostru.

Le-am botezat, le-am creat funcții
și apoi le-am lansat --

dar nu fără greutăți.

Lucrurile au scăpat de sub control,

semnalul GPS a dat eroare

și dronele s-au prăbușit.

Dar prin aceste experimente,

am putut construi
o parte concretă și experimentală

a unui viitor posibil.

Haideți să pornim acum
către acel viitor.

Să ne imaginăm că trăim
într-un oraș cu drone precum aceasta.

Să o numim Nightwatchman.

Dronele patrulează străzile,
adesea fiind zărite seara și noaptea.

La început am fi uimiți
de zumzăitul lor jos monoton.

Dar apoi, cum se întâmplă, ne-am obișnui.

Acum, cum ar fi să vedem lumea
prin ochii lor?

Vedeți cum înregistrează
fiecare locuitor din cartier;

înregistrând copii care joacă fotbal
în zona interzisă

și marcând aceasta
ca încălcare a regulamentelor.

(Râsete)

Apoi vedeți cum dispersează
alt grup, de adolescenți,

sub amenințarea emiterii unei interdicții.

Și mai e și acest gigantic disc plutitor
numit Madison.

Prezența sa este atât de covârșitoare,

încât nu mă pot abține
să nu mă holbez la el.

Dar simt că de fiecare dată
când îl privesc,

știe un pic mai multe despre mine --

și îmi tot arată reclamele acelea
de la Brianair,

de parcă ar ști despre vacanța
pe care o planific.

Nu sunt sigură dacă îmi pare puțin amuzant

sau doar total invaziv.

Înapoi în prezent.

Am învățat o mulțime de lucruri
prin crearea acestui viitor.

Nu doar despre modul de funcționare
al acestor mașinării,

ci și cum ar fi dacă am trăi
împreună cu ele.

În timp ce drone
ca Madison și Nightwatchman,

în aceste forme,

nu sunt încă reale,

cele mai multe elemente ale unui viitor
al dronelor sunt acum foarte reale.

De exemplu,

sisteme de recunoaștere facială
sunt peste tot --

în telefoanele
și chiar și în termostatele noastre,

în camerele video din orașe --

înregistrând tot ceea ce facem,

fie că ne uităm la o reclamă
sau că participăm la un protest.

Aceste lucruri sunt aici,

și adesea nu înțelegem cum funcționează,

și care ar putea fi consecințele.

Și vedem asta peste tot.

Este dificil să ne imaginăm

modul în care consecințele acțiunilor
ne vor afecta viitorul.

Anul trecut, unde locuiesc,
în Marea Britanie, a fost un referendum

în care oamenii puteau vota
ca Marea Britanie să iasă

sau să rămână în UE,

cunoscut sub denumirea de „Brexit”.

Și când au apărut rezultatele,

a început să apară un cuvânt „Bregret” --

(Râsete)

pentru oamenii care au ales
să voteze Brexit ca formă de protest,

fără să se gândească
la posibilele consecințe.

Și acestă decuplare este evidentă
în lucrurile simple.

Să zicem că ieși în oraș să bei ceva.

Apoi hotărăști să mai bei câteva.

Știi că vei fi mahmur dimineața,

dar îți spui,

„Celălalt eu se va ocupa
de asta în viitor .”

Dar, așa cum aflăm dimineața,

acel viitor „tu” ești tot tu.

Pe când creșteam în India,
sfârșitul anilor 70, începutul anilor 80,

era un sentiment

că viitorul trebuia
și putea fi realmente planificat.

Îmi amintesc că părinții mei trebuiau
să planifice până și cel mai simplu lucru.

Când au dorit un telefon la noi acasă,

au trebuit să-l comande
și apoi să aștepte --

să aștepte aproape cinci ani
înainte să fie instalat în casa noastră.

(Râsete)

Și dacă voiau să-i sune pe bunicii mei
care locuiau în alt oraș,

trebuiau să facă comandă,
să sune prin centrală,

și apoi să aștepte, ore sau chiar zile.

Și apoi dintr-o dată telefonul
suna la două dimineața,

și cu toții săream din paturi
și ne adunam în jurul telefonului,

țipând în telefon,
vorbind despre bunăstare

la două dimineața.

Azi, poate părea că lucrurile
se petrec prea repede --

atât de repede încât
poate deveni foarte dificil

pentru a înțelege
care este locul nostru în istorie.

Se creează un sentiment covârșitor
de nesiguranță și anxietate,

așa că, lăsăm viitorul să ni se întâmple.

Nu ne conectăm cu viitorul „noi.”

Pe viitorul „eu”
în tratăm ca pe un străin,

iar viitorul ca pe o țară străină.

Nu este o țară străină;

se desfășoară chiar în fața noastră,

fiind în mod continuu
modelat de acțiunile noastre de azi.

Noi suntem viitorul,

așadar cred că lupta
pentru viitorul dorit

este mai urgentă
și mai necesară ca niciodată.

Am învățat în munca noastră

că unul dintre cele mai puternice
mijloace de a provoca schimbarea

este atunci când oamenii experimentează
direct, tangibil și emoțional

câteva din consecințele viitoare
ale acțiunilor de azi.

Mai devreme anul acesta, guvernul
Emiratelor Arabe Unite ne-a invitat

să îi ajutăm să configureze
strategia energetică a țării

până în 2050.

Pe baza datelor econometrice ale
guvernului, am creat un oraș model mare,

și am vizualizat mai multe
scenarii de viitor posibil.

În timp ce expuneam
unor reprezentanți ai guvernului

și membrii ai companiilor energetice

un model sustenabil de posibil viitor,

unul dintre participanți mi-a spus:

„Nu-mi pot imagina că în viitor
oamenii nu vor mai conduce mașini

și vor începe să utilizeze
transportul în comun”.

Apoi a zis:

„Nu am cum să-i spun fiului meu
să nu mai conducă mașina.”

Dar eram pregătiți
pentru această reacție.

Lucrând cu cercetători
într-un laborator de chimie

în orașul meu natal din India,

am creat mostre aproximative de aer,

cum ar fi acesta în 2030 dacă
comportamentul nostru rămâne neschimbat.

Așa că am condus grupul către acest aparat

care emite vapori
din aceste mostre de aer.

Doar un puf din aerul poluat din 2030

a punctat ce nu au putut demonstra
niciun fel de date.

Acesta nu e viitorul pe care-l vrem
pentru copiii noștri.

A doua zi, guvernul a făcut un mare anunț.

Vor investi miliarde de dolari
în regenerabile.

Nu știm ce rol au jucat
experiențele noastre din viitor,

dar știm că ei și-au schimbat
politica energetică,

pentru a tempera acest scenariu.

În timp ce un element cum este
aerul din viitor este efectiv și tangibil,

traiectoria din prezentul nostru
către consecințele viitoare

nu este mereu liniară.

Chiar și când tehnologia e dezvoltată
plecând de la idealuri utopice,

în momentul când părăsește laboratorul
și pătrunde în lume,

este supusă unor forțe care scapă
de sub controlul creatorului său.

Pentru un anume proiect,
am investigat geonomia medicală:

tehnologia colectării și utilizării
datelor genetice ale oamenilor

în scopul creării medicinei personalizate.

Ne-am întrebat:

Care sunt consecințele nedorite
ale conectării geneticii

cu îngrijirea medicală?

Pentru a explora mai departe întrebarea,

am creat un proces fictiv,

pe care l-am înscenat cu ajutorul
a 31 de dovezi făcute cu grijă.

Așadar, am creat
o clinică genetică clandestină,

am făcut un incubator
artizanal de dioxid de carbon,

și am cumpărat
șoareci înghețați de pe eBay.

Să pornim acum către acest viitor
în care procesul este în desfășurare,

să-l cunoaștem pe inculpat, Arnold Mann.

Arnold e dat în judecată de această
companie gigant de biotehnologie,

numită Dynamic Genetics,

pentru că au dovezi

că Arnold a introdus ilegal
material genetic patentat al companiei,

în corpul său.

Cum a reușit Arnold să facă asta?

Ei bine, totul a început

când lui Arnold i s-a cerut să preleveze
o mostră din saliva lui în acest kit

pentru NHI --

Serviciul britanic național
de asigurări de sănătate.

Când Arnold a primit
factura pentru asigurările de sănătate,

a fost șocat și speriat

să vadă că asigurarea lui premium
a explodat,

mult peste suma pe care el
sau familia lui și-ar putea-o permite.

Algoritmul sistemului național
i-a scanat datele genetice

și a depistat în ADN-ul său
riscul declanșării unei boli cronice.

Așa că Arnold a trebuit să înceapă
să plătească potențialul cost

al acelei viitoare afecțiuni --

afecțiune potențial viitoare, din prezent.

În acel moment de frică și panică,

Arnold a pornit prin oraș

printre umbrele întunecate ale acestei
clinici ilegale, pentru tratament --

un tratament care i-ar modifica ADN-ul

astfel încât algoritmul sistemului
național nu l-ar mai vedea ca pe un risc,

iar ratele asigurării sale
ar redeveni accesibile.

Dar Arnold a fost prins.

Și astfel au început procedurile legale
în cazul Dynamic Genetics versus Mann.

Pentru a da viață
unui astfel de viitor,

a fost important pentru noi
că oamenii i-au putut atinge,

vedea și simți potențialul,

pentru că o asemenea întâlnire imediată
provoacă oamenii

să pună întrebările potrivite,

întrebări ca:

Care sunt implicațiile vieții într-o lume

în care sunt judecat pe baza genelor mele?

Sau: Cine ar revendica dreptul
asupra datelor mele genetice?

și ce ar putea face cu ele?

Dacă acestea par chiar și puțin
neverosimile sau exagerate,

azi există un proiect de lege,
puțin cunoscut, prin Congresul American,

sub denumirea de HR 1313, Legea
programelor de sănătate ale angajaților.

Această lege propune modificarea Actului
nediscriminarii informațiilor genetice,

cunoscut sub denumirea de GINA,

și ar permite angajatorului,
pentru prima dată, să ceară informații

despre istoricul medical al familiei
și date genetice

de la toți angajații.

Cei care refuză pot fi supuși
unor sancțiuni juridice.

În ce v-am arătat până acum,

fie că a fost vorba de drone
sau infracțiuni genetice,

aceste povestioare descriu
un viitor îngrijorător

cu intenția de a ne ajuta
să evităm un asemenea viitor.

Dar cum rămâne cu ce nu putem să evităm?

Azi, în special cu schimbările climatice,

se pare că ne îndreptăm către necazuri.

Așa că ce vrem să facem este
să ne pregătim pentru acel viitor

prin dezvoltarea de unelte și atitudini
care să ne ajute să găsim speranță --

speranța că putem inspira acțiuni.

Acum facem un experiment
în studioul nostru.

Este în desfășurare.

Pe baza datelor climatice proiectate,

explorăm un viitor

în care lumea occidentală
a trecut de la abundență la sărăcie.

Ne imaginăm viața într-un oraș
al viitorului cu inundații repetate,

perioade fără alimente în supermarket-uri,

instabilitate economică,

lanțuri de furnizare întrerupte.

Ce putem face nu doar să supraviețuim,
ci să prosperăm într-o așa lume?

Ce alimente putem mânca?

Pentru a înțelege aceste întrebări,

imaginăm această cameră
într-un apartament din Londra, în 2050.

E ca o micuță capsulă a timpului
pe care am revendicat-o din viitor.

Am păstrat doar minimul esențial.

Tot ce punem cu drag
în casele noastre,

cum ar fi TV-ul cu ecran plat,

frigidere conectate la internet

și mobilierul artizanal

toate au trebuit să dispară.

Și în locul lor construim
computere pentru mâncare

din materiale abandonate,
salvate și refăcute,

transformând gunoiul de azi
în cina de mâine.

De exemplu,

tocmai am terminat prima noastră mașină
fogponics automată.

Utilizează tehnica „fogoponic” -
deci doar ceața ca nutrient,

nici măcar apă sau sol --

pentru a crește plante rapid.

În prezent,

am cultivat cu succes roșii.

Dar vom avea nevoie de mai multă mâncare
decât putem cultiva în acestă cameră mică.

Deci, ce altceva mai putem
culege din oraș?

Insecte? Porumbei? Vulpi?

Mai devreme am adus aer din viitor.

Acum aducem o cameră întreagă din viitor,

o cameră plină cu speranță,
unelte și tactici

pentru a crea acțiuni pozitive
în condiții ostile.

Petrecând timp în acestă cameră,

o cameră ce ar putea fi
viitoarea noastră casă,

face consecințele schimbărilor climatice
și nesiguranței alimentelor

să pară imediate și tangibile.

Ce am învățat din astfel de experimente
și din practica noastră

și de la oamenii cu care lucrăm

este că prin crearea
unor experiențe concrete

putem construi o punte între azi și mâine.

Prin includerea noastră în scenarii
ale unui viitor posibil,

devenind deschiși și dornici

să îmbrățișăm incertitudinea
și disconfortul pe care le-ar putea aduce,

avem oportunitatea
de a imagina noi posibilități.

Putem găsi viitoruri optimiste;

putem găsi căi de înaintare;

putem trece de la speranță
la acțiune.

Înseamnă că avem ocazia
de a schimba direcția,

avem șansa de a ne face auziți,

șansa de a ne „scrie”
într-un viitor pe care îl dorim.

Alte lumi sunt posibile.

Mulțumesc.

(Aplauze)