Zece sfaturi pentru o conversaţie mai bună

Atunci când slujba ta e condiţionată de cât de bine le vorbeşti oamenilor, înveţi multe despre cum să porţi conversaţii - şi cei mai mulţi dintre noi nu conversăm foarte bine. Celeste Headlee a lucrat zeci de ani ca moderator al unei emisiuni radiofonice şi cunoaşte ingredientele unei conversaţii grozave: onestitate, curaj, claritate şi o bună porţie de ascultare. În acest discurs pătrunzător, ea împărtăşeşte 10 reguli utile pentru a avea conversaţii mai bune. „Ieşiţi, vorbiţi cu oamenii, ascultați-i”, spune ea. „Şi, mai ales, pregătiţi-vă să fiţi uimiţi.”

În regulă, vreau să ridicați mâna:

câţi v-aţi şters prieteni
din lista de pe Facebook

pentru că au spus ceva ofensator
despre politică sau religie,

îngrijirea copiilor, mâncare?

(Râsete)

Și câți evitați cel puțin o persoană

pentru că pur și simplu
nu vreți să îi vorbiți?

(Râsete)

Înainte, ca să ai o conversaţie civilizată
trebuia doar să urmezi sfatul

lui Henry Higgings din „My Fair Lady”:

Limitează-te la vreme şi sănătatea ta.

Dar acum, cu schimbarea climei
și anti-vaccinarea, nici aceste subiecte

(Râsete)

nu mai sunt sigure.

Lumea asta în care trăim,

lumea asta în care fiecare conversaţie

are potenţialul
să degenereze în ceartă,

în care politicienii noştri
nu-şi pot vorbi

şi în care chiar şi chestiunile
cele mai banale

sunt apărate cu pasiune de unii
şi atacate de alţii, nu e normală.

Pew Research a făcut un studiu
pe 10.000 de adulţi americani,

şi a descoperit că acum
suntem mai polarizaţi,

suntem mai divizaţi

decât am fost vreodată în istorie.

Compromisul e mai puţin probabil,

adică nu ne mai ascultăm între noi.

Luăm decizii privind locul unde să trăim,

cu cine să ne căsătorim,
cu cine să fim prieteni,

pe baza a ceea ce credem deja.

Iarăşi, asta înseamnă
că nu ne ascultăm unii pe alţii.

O conversaţie necesită echilibru
între vorbire şi ascultare

şi undeva, pe drum,
am pierdut acel echilibru.

În parte din cauza tehnologiei.

Telefoanele pe care toţi
ori le aveţi în mâini

ori destul de aproape
ca să le apucaţi rapid.

Conform Pew Research,

cam o treime din adolescenţii americani
trimit mai mult de 100 de SMS-uri pe zi.

Şi mulţi dintre ei, aproape majoritatea,
mai degrabă trimit SMS prietenilor

decât să vorbească
faţă în faţă cu aceştia.

E o secvenţă grozavă în The Atlantic.

A fost scrisă de un profesor de liceu
pe nume Paul Barnwell.

Le-a dat copiilor
un proiect de comunicare.

Voia să-i înveţe cum să vorbească
despre un subiect fără să folosească note.

Şi a spus: „Am ajuns să realizez..."

(Râsete)

„Am ajuns să realizez
că competenţa conversaţională

ar putea fi singura cea mai neglijată
abilitate pe care nu reuşim să o predăm.

Copiii petrec ore zilnic abordând idei
sau unul pe altul prin ecrane,

dar rar au oportunitatea

să-şi perfecționeze abilităţile
de comunicare interpersonală.

Ar putea suna ca o întrebare
prostească, dar trebuie să ne întrebăm:

E vreo calitate a secolului al XXI-lea

mai importantă decât cea de a susţine
cu încredere conversaţii coerente?

Eu îmi câştig pâinea vorbind oamenilor:

laureaţi Nobel, şoferi de camion,

miliardari, educatori,

şefi de stat, instalatori.

Vorbesc cu inşi pe care-i plac
şi cu inşi pe care nu-i plac.

Vorbesc cu oameni cu care sunt
în dezacord profund la nivel personal.

Dar tot am conversaţii grozave cu ei.

Aşa că aş vrea să-mi petrec următoarele
cam 10 minute învăţându-vă să vorbiţi

şi să ascultaţi.

Mulţi aţi auzit deja
multe sfaturi despre asta,

lucruri ca priveşte persoana în ochi,

gândeşte-te înainte
la subiecte interesante,

priveşte, dă din cap şi zâmbeşte
ca să arăţi că eşti atent,

repetă ceea ce tocmai ai auzit
sau fă un rezumat.

Vreau să uitaţi toate astea.

Sunt prostii.

(Râsete)

Nu trebuie să învăţaţi
să arătaţi că sunteţi atenţi

dacă de fapt chiar sunteţi atenţi.

(Râsete)

(Aplauze)

Ca intervievator, folosesc
exact aceleaşi abilităţi

pe care le folosesc în viaţa reală.

Vă voi învăţa cum să intervievaţi oameni

şi asta vă va ajuta să învăţaţi
cum să fiţi interlocutori mai buni.

Învăţaţi să conversaţi

fără să vă pierdeţi timpul,
fără să vă plictisiţi

şi, Doamne ajută,
fără să jigniţi pe nimeni.

Toţi am avut conversaţii grozave.

Le-am avut. Ştim cum e.

Genul de conversaţie din care
rămâi cu angajament şi inspiraţie,

sau simţi că ai realizat
o legătură reală

sau ai fost înţeles perfect.

Nu e niciun motiv

pentru care majoritatea
interacţiunilor voastre să nu fie aşa.

Am 10 reguli de bază.
Vom trece prin toate,

dar sincer, dacă alegeţi doar una
şi o stăpâniţi perfect,

deja o să vă bucuraţi
de conversaţii mai bune.

Unu: Nu faceţi mai multe lucruri odată.

Nu e vorba doar
să lăsaţi telefonul deoparte,

sau tableta, sau cheile maşinii
sau orice aveţi în mână.

Vreau să spun: fiţi prezenţi.

Trăiţi momentul.

Să nu vă gândiţi la cearta
pe care aţi avut-o cu şeful.

Nu vă gândiţi la ce veţi mânca la cină.

Dacă vreţi să renunţaţi la conversaţie,

renunţaţi la conversaţie,

dar nu fiţi jumătate în ea
şi jumătate afară.

Doi: Nu vă daţi aere.

Dacă vreţi să vă spuneţi părerea

fără să permiteţi răspunsul, disputa,
respingerea sau dezvoltarea,

scrieţi un blog.

(Râsete)

Există un motiv pentru care
nu primesc experţi în emisiunea mea:

sunt plictisitori.

Dacă sunt conservatori, îl vor urî
pe Obama, bonurile de masă şi avorturile.

Dacă sunt liberali, vor urî băncile mari,
companiile petroliere şi pe Dick Cheney.

Cu totul previzibil.

Şi n-ai vrea să fie aşa.

Ai nevoie să abordezi toate conversaţiile
cu premisa că ai ceva de învăţat.

Renumitul terapeut M. Scott Peck spunea

că ascultarea adevărată necesită
lăsarea ego-ului deoparte.

Câteodată asta înseamnă
să-ţi laşi deoparte opiniile personale.

El spunea că simţind această acceptare,

vorbitorul va deveni
tot mai puţin vulnerabil

şi tot mai dispus să-şi deschidă
cotloanele cele mai adânci

ale minţii ei/lui pentru ascultător.

Iarăşi, gândiţi-vă
că aveţi ceva de învăţat.

Bill Nye: „Toţi cei pe care îi veţi
întâlni, ştiu ceva ce voi nu ştiţi.”

Altfel spus:

Fiecare e expert în ceva.

Trei: Folosiţi întrebări deschise.

Luaţi exemplu de la jurnalişti.

Începeţi-vă întrebările cu cine,
ce, când, unde, de ce sau cum.

Dacă pui o întrebare complicată,
vei primi un răspuns simplu.

Dacă te întreb: „Ai fost îngrozit?”

vei răspunde la cel mai puternic
cuvânt din propoziţie, care e „îngrozit”,

iar răspunsul e „Da, am fost”
sau „Nu, n-am fost”.

„Ai fost nervos?” „Da, foarte nervos.”

Lăsaţi-i pe ei să descrie.
Ei sunt cei care ştiu.

Încercaţi întrebări de genul:
„Cum a fost?”

„Cum te-ai simţit?”

Pentru că atunci s-ar putea să trebuiască
să se oprească puţin pentru a se gândi

şi veţi obţine un răspuns
mult mai interesant.

Patru: Lăsaţi-vă purtaţi de val.

Adică în mintea voastră
vor apărea gânduri

şi trebuie să le goniţi.

Am auzit adesea interviuri

în care un invitat vorbeşte
pentru câteva minute,

iar gazda revine şi pune o întrebare

care pare fără legătură
sau la care s-a răspuns deja.

Înseamnă probabil că gazda
a încetat să asculte de două minute

pentru că s-a gândit
la această întrebare inteligentă

şi era hotărât să o pună.

Noi facem acelaşi lucru.

Stăm şi avem o conversaţie cu cineva
şi ne aducem aminte

de momentul când l-am întâlnit
pe Hugh Jackman într-o cafenea.

(Râsete)

Şi ne oprim din ascultat.

Vă vor veni în minte
întâmplări şi idei.

Trebuie să le lăsaţi să vină
şi să le lăsaţi să plece.

Cinci: Dacă nu ştii,
spune că nu ştii.

Oamenii din radio, în special la NPR,

sunt mult mai conştienţi
că sunt înregistraţi,

aşa că sunt mai atenţi când
afirmă că sunt experţi în ceva

şi când spun că ştiu sigur ceva.

Faceţi aşa. Mai bine
prea prudent decât să greșim.

Vorba trebuie prețuită.

Şase: Nu vă comparaţi
experienţele cu ale lor.

Dacă vorbesc despre pierderea unei rude,

nu începeţi să vorbiţi de momentul
când v-aţi pierdut o rudă.

Dacă vorbesc despre
problemele lor la serviciu,

nu le spuneţi cât de mult
vă urâţi slujba.

Nu e acelaşi lucru.
Niciodată nu e acelaşi lucru.

Toate experienţele sunt individuale.

Şi mai important, nu e vorba despre voi.

Nu trebuie să acaparezi momentul
ca să demonstrezi cât de uimitor eşti

sau cât de mult ai suferit.

Cineva l-a întrebat odată
pe Stephen Hawking ce IQ are şi el a zis:

„Habar n-am. Oamenii
care se laudă cu IQ-urile sunt rataţi.”

(Râsete)

Conversaţiile nu sunt
oportunităţi de promovare.

Şapte: Încercaţi să nu vă repetaţi.

E plictisitor

şi tindem să facem asta des.

Mai ales în conversaţiile de la muncă
sau în cele cu copiii noştri,

vrem să argumentăm,

aşa că reformulăm iar şi iar.

Nu faceţi asta.

Opt: N-o luaţi prin bălării.

Sincer, oamenilor nu le pasă

de ani, de nume,

de date, de toate aceste detalii

pe care vă luptaţi
să vi le amintiţi.

Nu le pasă. Lor le pasă de voi.

Îi interesează cum sunteţi,

ce aveţi în comun.

Aşa că uitaţi detaliile. Omiteţi-le.

Nouă: Asta nu e ultima,

dar e cea mai importantă.

Ascultaţi.

Nu vă pot spune câţi oameni
cu adevărat importanţi au spus

că a asculta e poate
cea mai importantă abilitate

pe care o poţi cultiva.

Buddha a spus, parafrazez:

„Dacă ai gura deschisă, nu înveţi.”

Iar Calvin Coolidge a spus: „Nimeni
nu şi-a ascultat calea spre concediere.”

(Râsete)

De ce nu ne ascultăm unii pe alţii?

Întâi pentru că preferăm să vorbim.

Când vorbesc, sunt în control.

Nu trebuie să ascult
ceva ce nu mă interesează.

Sunt centrul atenţiei.

Îmi pot pavoaza identitatea.

Dar mai e un motiv:

Suntem distraşi.

În medie oamenii spun
cam 225 de cuvinte pe minut,

dar pot asculta până la
500 de cuvinte pe minut.

Aşa că mintea noastră
completează celelalte 275 de cuvinte.

Ştiu că e nevoie de efort şi energie

ca să fii atent la cineva,

dar dacă nu poţi face asta,
nu eşti într-o conversaţie.

Sunteţi doar doi oameni ce strigă
propoziţii fără noimă

în acelaşi loc.

(Râsete)

Trebuie să vă ascultaţi.

Stephen Covey a spus-o foarte frumos.

A spus: „Majoritatea nu ascultăm
cu intenţia de a înţelege.

Ascultăm cu intenţia de a răspunde.”

Încă o regulă, zece: Fiţi scurţi.

[O discuţie bună e ca o minijupă:
destul de scurtă ca să reţină atenţia,

dar destul de lungă ca să acopere
problema. Sora mea]

(Râsete)

(Aplauze)

Toate astea se reduc
la acelaşi lucru, şi anume:

Fiţi interesaţi de ceilalţi oameni.

Am crescut lângă un bunic faimos

şi era un fel de ritual în casa mea.

Oamenii ne vizitau
ca să discute cu bunicii mei

şi după ce plecau, mama venea la noi

şi spunea: „Ştii cine era?

Era o candidată la Miss America.

Era primarul din Sacramento.

Ea a câştigat un premiu Pullizer.
El e un balerin rus.”

Am crescut crezând

că toţi oamenii
au abilităţi secrete uimitoare.

Sincer, cred că asta
e ceea ce mă face o gazdă mai bună.

Îmi ţin gura închisă
cât de des pot,

îmi ţin mintea deschisă

şi sunt mereu pregătită să fiu uimită

şi nu sunt dezamăgită niciodată.

Faceţi şi voi la fel.

Ieşiţi, vorbiţi cu oamenii,

ascultaţi oamenii

şi, mai ales, pregătiţi-vă să fiţi uimiţi.

Mulțumesc.

(Aplauze)