Desenează-mi Viaţa - Markiplier

Iat-o! O mostră mică din povestea vieții mele. Am trecut prin multe, dar sunt recunoscător pentru cine sunt din cauza acestor experienţe. Vă mulțumesc tuturor foarte mult pentru sprijinul acordat!

Abonează-te azi pentru şi mai multe video-uri grozave: http://bit.ly/N9m47z

Dă-mi like pe Facebook: https://www.facebook.com/markiply
Urmează-mă pe Twitter: https://twitter.com/#!/markiplier

Bună tuturor! Știu că lumea îmi cerea să fac un Desenează-mi Viaţa video, așa că am vrut să sărbătoresc al 1000-lea video cu această poveste specială despre mine! Sper că vă va încânta, aceasta fiind cum am devenit persoana care sunt astăzi! Ca majoritatea poveștilor adevărate, are suişuri și coborâșuri și nu este doar fericire, dar este ceea ce este și eu sunt cine sunt din cauza acestor lucruri. Deci sper să vă placă!

Livestream-uri: http://www.twitch.tv/markiplier
Tricouri: http://markiplier.spreadshirt.com/

Muzică fără Redevenţă de către http://audiomicro.com/royalty-free-music
Efecte Sonore de către http://audiomicro.com/sound-effects

Bună tuturor! Markiplier aici,
și vă mulțumesc foarte mult că aţi fost

alături de mine prin 1000 de video-uri.

E greu să-mi şi imaginez, cum am ajuns
din acest punct, și chiar am vrut să fac

ceva special pentru cei 1.000 de abonaţi.

Sau, nu 1000 de abonaţi, 1000 de
video-uri. Și cred că acest video

v-a explica foarte bine cum am ajuns aici
din punctul A în punctul B.

Și cum voi aţi ajutat să-mi
schimbaţi viaţa. Deoarece, aceste lucruri

sunt foarte importante pentru mine,
deoarece acestea spun

cum am devenit persoana care sunt.

Și eu chiar vă apreciez pentru că
aţi rămas alături de mine.

Deci, SĂ-I DĂM DRUMUL!

M-am născut pe o insulă în mijlocul
Oceanului Pacific numită O'ahu,

care este a 3-a cea mai mare
insulă din Hawaii.

Și casă orașului Honolulu,
unde m-am născut într-o bază militară.

Tatăl meu a fost un om de carieră
militară, fusese în armată 23 de ani

înainte de a se pensiona.

Aparent în timp ce era staționat
în Coreea, a cunoscut-o pe mama.

O poveste destul de comună, am auzit.

Dar rezultatul întâlnirii lor am fost eu.
Un frumos bebeluş.

Asta...nu e tocmai frumos,
dar abilitățile mele artistice lipsesc.

ÎN ORICE CAZ, indiferent de toate astea,
m-am născut și m-am născut minunat.

Și muscular.

Am fost un bebeluş gigantic, aparent,
lucru pe care mama mi-l amintește

din când în când.

Cântăream 4 kg şi 600 de grame,
aşadar, m-au numit Mark.

Numai muşchi, bineinţeles.
NU VĂ ÎNDOIŢI DE MINE!

La scurt timp după ce m-am născut, tata
s-a retras din armată, pentru a se angaja

ca artist de amplasare pentru o companie
de cărţi de un anumit fel.

Dar, oricum am ajuns în Cincinnati, Ohio,
dintre toate locurile.

Nu prea sunt sigur de ce, deoarece
nu cred că avem vreo rudă aici.

Ah, oricum, ne-am mutat în această casă
minunată, ce avea o curte gigantică

care ducea în această pădure cu adevărat
uimitoare, unde eu şi fratele meu

am petrecut cea mai mare parte a timpului
nostru. Adică, dacă nu eram pe calculator

eram în pădure jocându-ne în pârâu,
strângând mormoloci,

tăind liene, legănându-ne pe ele.

Adică, ne-am apropiat cu adevărat
unul de celălalt în acele păduri

și asta e unul din lucrurile
care îmi lipseşte cel mai mult

la casa aia, dar atunci când nu eram
în pădure, ne jucam pe acest dispozitiv

magic numit calculator, pe care tata ni
l-a introdus la o vârstă foarte fragedă.

Adică, pe bune, acest lucru m-a dat pe
spate la timpul respectiv, deoarece

nu mă puteam imagina
vreodată fără el.

Vreau să spun, mi-a zis povești despre
cum erau calculatoare vechi

ce umpleau camere întregi

dar eram pur şi simplu consternat
că putea face ceea ce făcea.

Nici nu știam de internet pe atunci.

Erau câteva jocuri pe calculator,
dar experiența REALĂ

pe care am primit-o de la jucat, a venit
de la sistemul Super Nintendo,

pe care fratele meu l-a primit de Crăciun.

Vreau să spun, chestia asta a fost
motivul pentru care eu și fratele meu

suntem atât de apropiaţi astăzi

pentru că ne-am jucat atât de multe
jocuri împreună pe el.

Acela este fratele meu în stânga.

Numele lui este Tom, iar acela sunt eu în
dreapta şi după cum puteţi vedea

tot eu sunt mai minunat, dar

el e un tip destul de grozav şi nu cred
că aş fi cine sunt astăzi, fără el.

Din nefericire, nu erau numai
timpuri vesele pe atunci.

Tatăl şi mama mea se certau mult.

Şi prin certat mă refer că mama se certa,
iar tata trebuia să răspundă.

Nu era fericită unde era şi, ei bine, nu
înţelegeam de ce, dar eu şi cu fratele meu

încercam să ne distragem atenţia cu
jocuri video. Ştiţi voi, incercând

să ignorăm când puteam.

Dar, într-un final, a încetat să mai
funcţioneze. A fost destul de inevitabil,

dar divorţul a urmat, în sfârşit.

Şi eram destul de trişti, dar era
şi mai trist să-l vedem pe tatăl nostru

pur şi simplu cedând. Vreau să spun,
rămăsesem fără bani.

Jumătate din venituri se duseseră, deci
a trebuit să pierdem casa

şi nu mai puteam cumpăra
la fel de multe jocuri

cum făceam înainte, deci am pierdut
mult din jucat, dar cel puţin

am putut să păstrăm calculatorul
şi asta a fost ce mi-a stârnit dragostea

de calculatoare şi tehnologie.

Ar trebui să menţionez că eram un puşti
destul de prost. Eu şi cu fratele meu

aveam un concurs în care încercam
să sărim de cât de sus puteam de pe scări,

să vedem cine putea să aterizeze
pe o pernă la capăt.

Aş fi câştigat, dar am sfârşit
prin a-mi crăpa craniul de scara de jos.

Asta v-a avea mai mult sens, mai târziu,
dar cum am menţionat

mai înainte, eram un copil PROST.
Când ne-am mutat din casă,

n-am mai putut să mă duc la şcoala
privată la care mergeam,

ceea ce era complet în regulă cu mine,
pentru că nu îmi prea păsa,

dar era tot ceea ce ştiam. Nici nu ştiam
care era treaba cu dulapurile,

când m-am dus la şcoala nouă.

Vreau să spun, absolut totul era
complet străin pentru mine şi

nu aveam o scăpare, nu mai mergeam
în păduri, mi-am pierdut aproximativ

toţi prietenii şi a trebuit
să o iau de la capăt.

A fost o perioadă destul de întunecată
pentru mine, deoarece nu aveam

nici o idee ce făceam.

Dar, oricum, mi-am făcut câţiva prieteni,
dar, din greşeală, am făcut

altceva stupid şi aveam un concurs
"Cât de departe poţi sări de pe bare"

şi urmam să câştig...

dar am sfârşit prin a cădea pe pământ...
şi a-mi rupe mâna foarte rău,

ambele oase şi chestii
ieşind de peste tot.

DAR acesta a fost, de fapt, un lucru bun
(acela este fratele meu şocat)

dar asta a fost un lucru bun,
pentru că a dus la găsirea

unor prieteni şi s-ar putea să întrebaţi,
"Ei bine, cum s-a întâmplat asta?"

Ei bine, s-a întâmplat aşa: aveam ghips
pe braţ şi nu puteam face lucruri precum

să-mi ascut creionul.

Deci acest super minunat tip
numit Drew a decis că mă va ajuta.

Şi Drew este un roşcat înalt,
dar este un tip grozav oricum.

De asemenea, m-a implicat mai mult
în trupă. Unde am făcut o grămadă

de mai mulţi prieteni. Și unde l-am dat
pe spate cu abilitățile mele

minunate la trompetă. Hucha!

În cele din urmă,

după ce a încercat mai multe întâlniri,
pentru o perioadă lungă de timp,

tata a găsit pe cineva cu
care am putut fi cu toţii de acord,

ea a fost în principiu cea mai draguţă
persoană pe care am întâlnit-o vreodată

și numele ei a fost Dee. Și,
vreau să spun, eu am fost de acord cu ea,

deoarece ne-a cumpărat un Playstation 2,

şi eram destul de entuziasmat pe atunci,
dar, de asemenea a făcut ceva ce noi

nu puteam face la momentul respectiv și
l-a făcut pe tata fericit. Și asta a fost,

în principiu, cel mai important lucru
pe care oricine l-ar putea face.

Și, de atunci, liceul a început să devină
floare la ureche. Treceam uşor prin note,

înţele-ţi, descurcându-mă, fiind
un elev bun. Am făcut o grămadă

de prieteni buni, atât în trupă
cât şi în afara. Am avut ocazia să joc

nişte jocuri grozave, înţelege-ţi.
Eram foarte fericit cu ceea ce am făcut,

cum ar fi, Half Life 2 și chestii.

Și am avut câteva prietene pe ici-colo,
ştiţi. Și asta e intotdeauna destul de

distractiv atunci când eşti doar un
adolescent ce se confruntă

pentru prima dată cu minunile unei
relații și giugiuleli și chestii.

Asta a fost destul de mişto. Și, toate
ca toate, lucrurile se îmbunătăţeau,

de la acea perioadă în care nu am avut
nimic și nu am avut din nou jocuri,

și eram destul de nefericiţi plutind
prin viaţă, aşa că, lucrurile

se îmbunătăţeau tot drumul
către facultate. Am fost foarte încântat

să pot, în cele din urmă,
merge pe cont propriu.

Dar apoi, tatăl meu mi-a adus niște
vești rele.

El a pus o bucată de hârtie în fața mea

și m-a lăsat să citesc, fără
a spune nimic, și eram un copil destul

de deștept, așa că am înțeles fiecare
cuvânt ce era scris acolo,

toate balivernele tehnice, dar lucrul
de bază este că, în principiu,

în litere mari aldine, scria, "CANCER",
și un tip foarte rău de cancer.

Deci, ăsta a fost un timp foarte greu
pentru mine, pentru că am cam

pierdut din vedere ceea ce făceam.
Totul părea destul de clar pentru mine

înainte, dar acum totul se îndepărta
de mine. Credeam că ştiam exact

ce vroiam să fac, ceea ce era,
să fac jocuri video. Am vrut s-o fac,

iar tatăl meu nu a fost de acord cu mine,
dar am crezut că era

ceea ce urmam să fac. Cu toate acestea,
am început să realizez că jocurile

s-ar putea să nu funcționeze, așa că
am luat-o de pe masă și m-am concentrat

pe a merge la inginerie. Inițial eram
la inginerie civilă, dar m-am mutat

la bioinginerie medicală, deoarece aveau
un program de școală medicală,

dar nici aia nu a mers. Nu asta am vrut
să fac. Așa că m-am întors la inginerie.

Apoi m-am gândit, "Hei, dacă am de gând
să fac ce vreau să fac, trebuie

să fac jocuri." Și chiar nu puteam decide
ce urmam să fac cu viața mea.

Eram la un fel de răscruce de drumuri
și pur şi simplu frustrat.

Apoi, un an mai târziu, eram cu toții
acasă pentru vară şi tata devenea

destul de rău, cu cancerul și nu mai era
el însuși. Dar într-o dimineață am fost

cu toţii treziţi de către mama mea
vitregă, Dee, țipând, şi ne-am dus jos

pentru a vedea că tata era pe moarte.

Și ultimele cuvinte pe care mi le-a spus

au fost "Te iubesc atât de mult".

Și l-am ținut de mână în timp ce a murit.

După ce a murit tatăl meu am devenit
mai confuz decât eram înainte.

Pentru că eram atât de adânc în inginerie
că nu credeam că puteam ieși şi eram

blocat în aceste locuri de muncă
amorţitoare ce erau, literalmente,

eu aşezat la un calculator 8 ore pe zi,
făcând muncă de 2 ore și nimic altceva.

A fost absolut oribil şi nu am vrut să
fac asta pentru tot restul vieții mele.

Și nu m-ai aveam timp pentru jocuri.
Nu aveam o evadare. N-aveam nici o idee

ce aveam de gând să fac, așa că am cam
plutit în derivă timp de câțiva ani.

Și eram când într-o relaţie, când
în alta, dar, în cele din urmă,

am întâlnit o fată care mi-a plăcut, iar
ea era foarte grozavă și foarte drăguţă,

iar numele ei va fi....Barbara.

Asta-i ce-o vom numi momentan.
Numele ei va fi Barbara cu un C.

Dar, oricum, în final am adus-o la mama,
cu care locuiam,pentru că, după ce a murit

tatăl meu, nu aveam propriul meu loc,
iar ea nu a aprobat, ceea ce m-a înfuriat.

Și ea era destul de confuză. Am fost
foarte supărat, pentru că mama

s-a înfuriat atât de tare,
că în cele din urmă m-a dat afară.

E puţin mai complicat de atât, dar,
în principiu, asta e varianta scurtă.

Deci eu m-am înfuriat, apoi ea s-a
înfuriat, apoi am plecat și mi-am luat

propriul meu apartament, pentru că aveam
un loc de muncă la momentul respectiv,

acel loc de muncă ieftin de co-op,
dar era, totuşi, un loc de muncă.

Din păcate, după ce mi-am luat noul meu
loc, şeful meu mi-a spus, cu trei zile

înainte de când se presupunea că trebuie
să vin pentru noul trimestrul,

că nu e nevoie să mai apar. Ceea ce m-a
înfuriat şi mai tare, dar

nu am țipat la șeful meu, profesionalism
și toate cele, dar la sfârșitul zilei,

pierdeam bani, iar prietena mea nu-mi era
de ajutor, apoi ea a început să

se enerveze pe mine pentru că nu eram
în stare să fac un lucru sau altul,

nu pot să-mi amintesc din ce motiv anume
era supărată, era furioasă atât de des,

dar în cele din urmă, acest lucru a dus
la o schismă în relație,

și stresul a început să mă ajungă.

Eram din ce în ce mai trist și nu mai
rezistam să mai fiu într-o relație, dar,

după ce ne-am despărţit, eram înţepenit
singur în apartamentul meu

și nu ştiam ce să fac. Și aveam această
durere suspectă într-o parte, care

s-a transformat în durere extraordinară.

Iar această durere extraordinară
m-a chinuit o perioadă, până când

m-am trezit într-o zi în atât de multă
durere, încât a trebuit să merg la spital.

Deci, m-am dus la spital, unde mi-au spus
că apendicele meu era cam de mărimea

unei mingi de plajă și trebuia
să fie scos imediat.

De asemenea mi-au spus că aveam o tumoare
de mărimea unui pumn, în glanda mea

suprarenală și care trebuia, şi ea, să
fie îndepărtată, dar la o dată ulterioară.

Deci asta era o știre destul de șocantă,
şi ca să pună capac la toate,

eram şi aşa destul de stresat, dar
am reuşit să rezist până la capăt, cumva,

mulţumită împăcării cu mama mea, iar mama
mea vitregă încă era acolo pentru mine.

Intervenţiile chirurgicale au decurs bine
și am sfârşit prin a mă recupera în spital

pentru aproximativ două săptămâni
și am avut o grămadă de timp să

mă gândesc la ceea ce am făcut. Și cu cât
gândeam mai mult, cu atât deveneam

mai frustrat. Pur şi simplu, părea că
totul din viaţa mea era complet

de sub controlul meu și nu aveam
nici o alegere în această privinţă.

Deci, în sfârşit am decis că destul e
destul și că voi face ceea ce vroiam.

Dar eram în continuare înţepenit în
spital, așa că deveneam din ce în ce

mai furios pe zi ce trece. Argh! Așa că
atunci când am putut, în cele din urmă,

ieși din spital, am hotărât că voi face
ce-mi place, iar ce am decis să fac

a fost video-uri cu schiţe de comedie.
Așa că am sfârşit prin a-mi folosi

taxa de rambursare pentru a-mi cumpăra
o cameră de filmat. Am făcut mai nimic

cu această cameră, pe loc. Așa că am decis
să mă concentrez pe câteva lucruri

înainte să încep.
Mi-am îmbunătăţit notele de la inginerie.

Am hotărât să mă dedic către a mă juca
jocuri pe care vroiam să le joc,

iar în cele din urmă am decis că îmi
voi face propria identitate, pe internet,

mai precis, pe YouTube. Unde am putut
să încep un canal, care m-a făcut

în sfârşit fericit. Nici nu-mi păsa că
nu aveam foarte mulți abonați la început,

deoarece chiar și puținii oameni care
mă vizionau, eram mai mult ca fericit

să fac tot ce se putea pentru a-i distra.
Dar, cât am continuat să mă joc, lucrurile

au început să explodeze. Cum ar fi,
numărul de abonaţi a luat-o razna,

iar acum am mai mulți abonați decât știu
ce să fac cu ei. Iar eu sunt fericit

doar că cineva îmi vizionează video-urile.
Și asta e ceea ce, cu adevărat,

mi-a schimbat viaţa. Și acest lucru s-a
întâmplat de curând. Gen, înainte, eram

total de sub control în ce priveşte tot.
Iar acum, sunt în sfârşit în stare să fac

ceea ce-mi place. Deci, vă mulţumesc.
Sincer. Datorez totul din viața mea acum,

sprijinului pe care mi l-aţi dat.
Eram pierdut înainte. Nu aveam

nici un scop înainte. Dar acum suntem
capabili de a schimba lumea, de

a face bine, de a strânge bani pentru
caritate, tot ceea ce vrem să facem pentru

a ajuta la îmbunătăţirea lumii. Iar eu
sunt atât de recunoscător că aţi hotărât

că eram destul de vrednic să i vă
abonați. Deci, sincer, vă mulțumesc,

foarte mult. Vă datorez tot ce am acum.
Și nu aș avea-o în nici un alt mod.

Sunteți cei mai buni fani din lume. Deci,
vă mulțumesc din nou. Atât de mult.

Și ca întotdeauna, vă voi vedea,
în video-ul următor. PA-PA!