Construirea și prăbușirea Zidului Berlinului

Vezi pagina noastră de Patreon: https://www.patreon.com/teded

Vezi lecția întreagă: https://ed.ted.com/lessons/the-rise-and-fall-of-the-berlin-wall-konrad-h-jarausch

Pe 13 august 1961, muncitorii au început să ridice bariere în Berlin. Acea noapte a marcat începutul celei mai abominabile bariere: Zidul Berlinului. Construcția a continuat timp de un deceniu, zidul trecând prin cartiere, separând familii și divizând nu doar Germania, dar și lumea. Konrad H. Jarausch detaliază istoria Zidului Berlinului.

Lecție de Konrad H. Jarausch, animație de Remus și Kiki.

În primele ore ale zilei
de 13 august 1961,

constructorii din Germania de Est
alături de soldați și de poliție,

au început să ridice bariere
în orașul Berlin

și în împrejurimi.

Acea noapte a marcat începutul
celei mai abominabile bariere din istorie,

Zidul Berlinului.

Construcția acestuia
a continuat în următorul deceniu

despărțind cartiere,

separând familii,

și divizând nu doar Germania,
dar și lumea.

Pentru a înțelege cum s-a ajuns aici,

trebuie să ne întoarcem
la Al Doilea Război Mondial.

America, Marea Britanie și Franța

și-au aliat forțele cu Uniunea Sovietică
împotriva Puterilor Axei.

După înfrângerea Germaniei naziste,

fiecare dintre țările victorioase
a ocupat o parte a țării.

Această diviziune
trebuia să fie temporară,

dar foștii aliați au intrat în conflict

privind viziunea Europei de după război.

În timp ce puterile vestice au promovat
o piață economică liberală,

Uniunea Sovietică încerca să se înconjoare
cu țări comuniste obediente,

inclusiv cu o Germanie slăbită.

Odată ce relațiile s-au deteriorat,

Republica Federală Germania
a fost formată în vest,

în timp ce sovieticii au înființat
Republica Democrată Germania în est.

Țările sovietice satelite au restricționat
schimburile și călătoriile,

deci s-au format bariere de netrecut.

Aceasta a devenit cunoscută
drept Cortina de Fier.

În fosta capitală a Germaniei, Berlin,
lucrurile erau puțin mai complicate.

Deși orașul e situat în plin teritoriu
al Germaniei de Est,

înțelegerile de după război le ofereau
aliaților o administrare comună.

Deci, America, Marea Britanie și Franța
au creat o insulă democratică

în partea de vest a Berlinului.

În timp ce germanilor din partea de est
le era interzis să părăsească țara,

în Berlin, pentru a face asta
era nevoie doar de o plimbare,

de o călătorie cu metroul,
taxiul sau autobuzul,

către partea de vest a orașului,

ca apoi să poată călători către
Germania de Vest sau mai departe.

Această graniță deschisă era o problemă
pentru conducerea Germaniei de Est.

Ei au afirmat că reprezintă rezistența
comunistă împotriva lui Hitler

și au portretizat Germania de Vest
ca o continuare a regimului nazist.

În timp ce SUA și aliații au investit bani
în reconstrucția Germaniei de Vest,

Uniunea Sovietică e extras resursele
din est drept despăgubiri de război,

făcând economia acesteia
și mai puțin competitivă.

Viața din Germania de Est
era sub observarea ofițerilor Stasi,

poliția secretă care supraveghea
și monitoriza cetățenii

pentru orice suspiciune de neloialitate.

Deși îngrijirile medicale
și educația erau gratuite în est,

în vest erau salarii mai mari,

mai multe produse de consum,

și mai multă libertate personală.

Până în 1961, 3,5 milioane de oameni,
cam 20% din populația Germaniei de Est,

plecase deja,
inclusiv mulți profesioniști tineri.

Pentru a preveni alte pierderi,

Germania de Est închide granițele,
iar aici intervine Zidul Berlinului.

Cu o lungime de 43 de kilometri
prin Berlin,

și încă 112 în Germania de Est,

bariera inițială consta
din sârmă ghimpată și un gard de sârmă.

Unii berlinezi au scăpat
sărind peste sârmă

sau sărind de la ferestre,

dar pe măsură ce zidul se mărea
devenea mai dificil.

Până în 1965, 106 kilometri de zid,
înalt de 3,6 metri, au fost adăugați

acoperit cu o conductă netedă
pentru a preveni cățărarea.

În următorii ani, bariera a fost întărită
cu sârmă ghimpată,

câini de pază

și chiar mine antipersonal,

împreună cu 302 turnuri de supraveghere
și 20 de bunkere.

Un gard paralel, la o sută de metri,
delimita o zonă denumită fâșia morții.

Acolo toate clădirile au fost demolate
și terenul acoperit cu nisip

pentru a asigura o vizibilitate bună
sutelor de gărzi

pentru a-i împușca pe cei
ce încercau să treacă.

Totuși, aproape 5.000 de oameni
au reușit să fugă din Germania de Est

între anii 1961 și 1989.

Unii erau diplomați sau sportivi
care au fugit în timp ce nu erau în țară,

dar alții erau cetățeni normali
care au săpat tuneluri,

au traversat râuri înotând,

au folosit baloane cu aer cald,

sau chiar au furat un tanc
pentru a trece prin zid.

Riscul era imens, desigur.

Peste 138 de oameni au murit
încercând să scape.

Unii împușcați sub privirile neputincioase
ale germanilor din vest.

Zidul a stabilizat economia Germaniei
de Est prevenind plecarea forței de muncă,

dar și-a pătat reputația,

devenind astfel un simbol global
al represiunii comuniste.

Ca parte a reconcilierii cu partea de est,

Tratatul Fundamental din 1972 a recunoscut
Germania de Est,

în timp ce Germania de Vest și-a păstrat
speranța unei eventuale reunificări.

Deși regimul din est a permis treptat
vizitele între familii,

a încercat să descurajeze oamenii
să își exercite drepturile

cu un sistem birocratic dificil
și taxe înalte.

Totuși, a fost copleșit de cereri.

Până la sfârșitul anilor 1980,

liberalizarea celorlalte
regimuri din blocul de est

a cauzat o manifestație pentru
libertatea de mișcare și democrație.

În seara zilei de 9 noiembrie 1989,

Germania de Est a încercat o detensionare
ușurând obținerea permiselor de călătorie.

Dar anunțul a adus mii de berlinezi

la punctul de trecere al zidului,

forțând gărzile surprinse
să deschidă porțile imediat.

Mulțimi bucuroase s-au revărsat
în Berlinul de Vest

în timp ce oamenii din ambele părți
dansau pe zid.

În timp ce alții au început să îl demoleze
cu ce găseau la îndemână.

Deși la început gărzile au încercat
să mențină ordinea,

a fost apoi clar că anii
de separare au luat sfârșit.

După patru decenii, Germania a fost
oficial reunificată în octombrie 1990.

Și Uniunea Sovietică
s-a prăbușit la puțin timp.

Astăzi, porțiuni din zid
au rămas drept amintire

că orice barieră ridicată
pentru a împiedica libertatea

poate fi, de asemenea, dărâmată.