Cum echilibrezi viaţa personală cu munca

Echilibrul între viaţă personală şi muncă, spune Nigel March, e mult prea important pentru a fi lăsat în mâinile angajatorului tău. La TEDxSydney, Marsh expune o zi ideal echilibrată între timpul pentru familie, timp personal şi productivitate şi oferă câteva încurajări provocatoare pentru a o transforma în realitate.

M-am gândit să-ncep
printr-o simplă rugăminte.

„Aş vrea ca voi toţi

să vă opriţi pentru o clipă,

ticăloși netrebnici ce sunteți

şi să vă uitaţi
la existenţa voastră mizerabilă”.

(Râsete)

Ăsta a fost sfatul dat de Sf. Benedict
discipolilor săi uimiți, în secolul V.

E sfatul pe care am hotărât să-l urmez
când am împlinit 40 de ani.

Până atunci,
fusesem clasicul luptător corporatist:

mâncam prea mult, beam prea mult,
lucram prea mult şi îmi neglijam familia.

Am hotărât că voi încerca
să-mi schimb viaţa.

Mai concret, am hotărât să încerc

să mă ocup de problema spinoasă
a echilibrului viaţă personală - muncă.

Am ieşit din câmpul muncii

şi am petrecut un an acasă

cu soţia şi cei patru copii ai noştri.

Tot ce-am învăţat despre echilibrul
viaţă-muncă din acel an

a fost că mi se părea destul de uşor
să echilibrez munca şi viaţa

când nu munceam.

(Râsete)

O abilitate nu foarte folositoare,
mai ales când se termină banii.

Așa că m-am întors la muncă,

şi de atunci încoace, în ultimii 7 ani,

m-am străduit să studiez și să scriu
despre echilibrul viaţă-muncă.

Am patru observaţii
pe care aş vrea să vi le împărtăşesc.

Prima:

ca societatea să facă vreun progres
în această problemă,

avem nevoie de o dezbatere sinceră.

Problema e că foarte mulţi oameni
spun foarte multe prostii

despre echilibrul muncă-viaţă.

Toate discuţiile despre orar flexibil,

sau vineri în ținute lejere,
sau concedii de paternitate,

nu fac nimic decât
să mascheze miezul problemei

și anume:

că anumite alegeri de carieră şi serviciu

sunt fundamental incompatibile

cu implicarea reală, zilnică,
într-o familie tânără.

Primul pas în rezolvarea oricărei probleme

e să-ți dai seama
de situația în care te afli.

Realitatea în societatea noastră

e că sunt mii şi mii de oameni în lume

trăind vieţi chinuite,
urlând într-o disperare tăcută,

muncind din greu ore întregi
la servicii pe care le urăsc,

să-și cumpere lucruri care nu le trebuie

ca să impresioneze oameni
pe care nu-i plac.

(Râsete)

(Aplauze)

Mă îndoiesc că mersul la muncă vinerea
în blugi şi tricou e rezolvarea problemei.

(Râsete)

A doua observaţie pe care aş vrea să o fac
e că trebuie să acceptăm adevărul

că guvernele şi corporaţiile
nu ne vor rezolva problema.

Nu mai căutați înafară,
depinde de noi ca indivizi

să luăm controlul şi responsabilitatea

pentru tipul de viață
pe care vrem să o ducem.

Dacă nu-ţi creezi tu viaţa,
altcineva o va face pentru tine

şi s-ar putea să nu-ţi placă
ideea lor de echilibru.

E foarte important – asta nu-i pe net,
nu-i așa? că voi fi concediat –

e foarte important
să nu-ți lași calitatea vieții

pe mâinile unei corporaţii comerciale.

Nu mă refer doar la companiile rele

– abatoarele sufletului uman,
cum le numesc eu –

(Râsete)

ci vorbesc despre toate companiile.

Pentru că companiile comerciale
sunt proiectate prin natura lor

să ia de la tine cât pot de mult
cât să scape cu fața curată.

E natura lor, e în ADN-ul lor,
ele asta fac,

chiar şi companiile bune,
bine intenţionate.

Pe de-o parte, să ai creșe și grădinițe
la serviciu e minunat și măreț.

Pe de altă parte, e un coşmar: petreci
mai mult timp la nenorocitul de birou.

Trebuie să ne asumăm responsabilitatea
pentru stabilirea și impunerea limitelor

pe care le dorim în vieţile noastre.

A treia observaţie e
că trebuie să fim atenţi

cu perioada de timp pe care o alegem

pe care o considerăm echilibrată.

Înainte să mă întorc la serviciu
după anul de stat acasă,

m-am aşezat şi am scris

o descriere detaliată, pas-cu-pas,

a zilei ideale, echilibrate
la care aspiram.

Era ceva de genul ăsta:

mă trezesc bine odihnit
după un somn bun.

Fac sex.

Plimb câinele.
Iau micul dejun cu soţia şi copiii mei.

Fac sex din nou.

(Râsete)

Duc copiii la şcoală,
în drum spre birou.

Lucrez trei ore.

Fac sport cu un prieten la prânz.

Lucrez încă trei ore.

Ies cu niște prieteni la pub
la un pahar la începutul serii.

Merg acasă pentru cina
cu soţia şi copiii mei.

Meditez jumătate de oră.

Fac sex.

Plimb câinele.

Fac sex din nou.

Merg la culcare.

(Aplauze)

Cât de des credeţi că am acea zi?

(Râsete)

Trebuie să fim realişti.

Nu le putem face pe toate
într-o singură zi.

Trebuie să prelungim timpul
care ne oferă echilibru în viață,

dar să-l prelungim
fără să cădem în capcana:

„Voi avea o viaţă când ies la pensie,

când copiii mei vor fi plecat de acasă,

când am divorţat de soţie,
sănătatea mi se șubrezește,

nu mai am prieteni sau pasiuni."

(Râsete)

O zi e prea scurtă,
după ce mă pensionez e prea târziu.

Trebuie să fie o cale de mijloc.

A patra observaţie:

trebuie să abordăm echilibrul

într-un mod echilibrat.

O prietenă m-a căutat anul trecut,
– nu se supără dacă vă povestesc –

mă caută și-mi spune:
„Nigel, ţi-am citit cartea

și mi-am dat seama că viaţa mea
e complet dezechilibrată.

E dominată total de muncă.

Lucrez 10 ore pe zi,
fac naveta două ore pe zi.

Toate relaţiile mele au eşuat.

Nu există nimic în viaţa mea
în afară de muncă.

M-am hotărât să-mi vin în fire
şi să rezolv problema.

Aşa că mi-am făcut abonament la sală.”

(Râsete)

Nu vreau să ridiculizez,

dar să fii un șobolan în formă
care stă 10 ore la birou,

nu înseamnă mai echilibrat,
înseamnă mai în formă.

(Râsete)

Oricât de drăguţ ar fi exerciţiul fizic,
există şi alte lucruri în viață.

Există o parte intelectuală,
una emoţională și una spirituală.

Ca să fim echilibrați,

cred că trebuie să ne ocupăm
de toate acele părți,

nu doar să facem 50 de abdomene.

Asta poate fi descurajator.

Pentru că oamenii spun: „La naiba,
n-am timp să intru-n formă;

vrei să merg la biserică
şi să-mi sun mama.”

Şi înţeleg.

Chiar înţeleg
cum poate fi asta descurajator.

Dar un incident de acum câțiva ani,
mi-a oferit o nouă perspectivă.

Soţia mea, care e undeva în public azi,
m-a sunat la birou:

„Nigel, trebuie să-l iei pe cel mic,
pe Harry, de la școală.”

Ea trebuia să fie altundeva
cu ceilalţi 3 copii în acea seară.

Deci am plecat de la serviciu
cu o oră mai devreme în după-amiaza aceea

şi l-am luat pe Harry de la poarta şcolii.

Am mers pe jos până în parc,

ne-am dat în leagăn,
ne-am prostit cu niște jocuri.

Apoi am urcat dealul la cafeneaua locală,

şi am împărţit o pizza la vremea ceaiului.

Apoi am coborât dealul până acasă,

i-am făcut baie

şi l-am îmbrăcat
în pijamaua cu Batman.

Apoi i-am citit un capitol din
„James şi Piersica Uriaşă” de Roald Dahl.

Apoi l-am pus la culcare, l-am învelit,
l-am pupat pe frunte,

i-am spus, „Noapte bună, prietene”
şi am ieșit din dormitorul lui.

Pe când ieşeam din dormitor,
mă strigă: „Tată!”

„Da, prietene?”

„Tată, asta a fost
cea mai tare zi din viața mea.”

„Din toată viața mea.”

Nu făcusem nimic,

nu-l dusesem la Disney World,
nici nu i-am cumpărat un Playstation.

Ideea e că lucrurile mici contează.

Să fi mai echilibrat nu înseamnă
să-ţi schimbi viața radical.

Cu cea mai mică investiţie
în locurile potrivite,

îți poţi transforma radical
calitatea relaţiilor şi calitatea vieţii.

Ba mai mult, eu cred
că poate transforma societatea.

Dacă suficient de mulţi oameni fac asta,
putem schimba definiţia succesului,

de la noţiunea idioată şi simplistă

că cine are cei mai mulți bani când moare
e cel mai câștigat,

la o definiţie mai profundă
și mai echilibrată

a cum arată o viaţă bine trăită.

Şi asta, cred,
e o idee care merită să fie răspândită.

(Aplauze)