Zahra' Langhi: Dece revoluţia libiană n-a avut succes - şi cum ar putea reuși?

În Libia, Zahra' Langhi a luat parte la mişarea "zilele revoluţiei" care a contribuit la răsturnarea dictatorului Gaddafi. Dar ce s-a întâmplat apoi? La primele lor alegeri, libienii au încercat ceva nou pentru listele lor de candidaţi, buletinul "zip", care a asigurat o reprezentare egală a bărbaţilor şi femeilor. Totuşi, aceleaşi politici ale dominaţiei şi excluderii au câştigat. Lucrul de care Libia are nevoie, susţine Langhi, este colaborarea, nu competiţia; compasiune, nu furie.

Nu am uitat niciodată cuvintele bunicii mele

care a murit în exil:

"Fiica mea, împotriviţi-vă lui Gaddafi. Luptaţi cu el.

Însă nu vă transformaţi niciodată

într-un revoluţionar asemenea lui Gaddafi."

Au trecut aproape doi ani

de când a izbucnit Revoluţia Libiană,

inspirată de valurile de mobilizare în masă

ce au avut loc în revoluţiile din Tunisia şi Egipt.

M-am alăturat libienilor din interiorul şi din exteriorul Libiei

pentru a face apel la o zi de revoltă

şi pentru a iniţia o revoluţie împotriva regimului tiranic al lui Gaddafi.

Şi iată, o mare revoluţie.

Femei şi bărbaţi libieni tineri erau la conducere

cerând căderea regimului,

scandând sloganuri de libertate, demnitate, dreptate socială.

Au dat dovadă de un curaj exemplar

în confruntarea cu dictatura brutală a lui Gaddafi.

Au dat dovadă de un mare spirit de solidaritate

din Extremul Orient până în vest, până în sud.

În cele din urmă, după o perioadă de şase luni de război brutal

şi un total de aprox. 50 de milioane de morţi

am reuşit să ne eliberăm ţara şi să-l înlăturăm pe tiran.

(Aplauze)

Totuşi, Gaddafi a lăsat în urmă o povară grea,

o moştenire plină de tiranie, corupţie şi neînţelegeri.

Timp de patru decenii, regimul tiranic al lui Gaddafi

a distrus infrastructura, cultura şi latura morală a societăţii libiene.

Conştientă de gradul de devastare şi de provocări,

eram hotărâtă la fel ca alte femei, să reconstruiesc societatea civilă libiană,

cerând o tranziţie completă şi legitimă

către democraţie şi reconciliere naţională.

Aproape 200 de organizaţii au fost întemeiate în Benghazi

în timpul şi după înlăturarea lui Gaddafi--

aproape 300 în Tripoli.

După o perioadă de 33 de ani în exil, m-am întors în Libia,

şi cu un entuziasm unic,

am început să organizez workshop-uri

despre întărirea capacităţilor, despre dezvoltarea umană a competenţelor necesare pentru a conduce.

Cu un grup uimitor de femei

am realizat Platforma pentru pace a femeilor libiene,

o mişcare a femeilor, liderilor, din diferite straturi sociale

pentru a susţine dreptul femeilor de a avea putere socio-politică

şi pentru a susţine drepturile noastre

de a participa egal la construirea democraţiei şi a păcii.

Am cunoscut un mediu dificil înainte de alegeri,

un mediu tot mai polarizat,

un mediu care fusese sculptat de politicile egoiste ale dominaţiei şi excluderii.

Am condus o iniţiativă a Platformei pentru Pace a femeilor libiene

pentru a susţine o lege electorală mai democrată,

o lege care i-ar da oricărui cetăţean, indiferent de cadrul din care provine,

dreptul de a vota şi de a conduce,

şi cel mai important, de a stipula în cadrul partidelor politice

alternarea femeilor şi bărbaţilor ce candidează

vertical şi orizontal în listele lor

înfiinţând astfel, ceea ce eu numesc "lista zip".

În final, iniţiativa noastră a fost adoptată şi plină de succes.

Femeile au câştigat 17.5% în Congresul Naţional,

în primele alegeri în 52 de ani.

(Aplauze)

Totuşi, puţin câte puţin, euforia alegerilor

şi a revoluţiei ca întreg

se estompa--

în fiecare zi întâlneam ştiri despre violenţă.

Într-o zi ne-am trezit cu ştirea

profanării moscheelor antice şi a mormintelor Sufi.

În altă zi ne-am trezit cu ştirea

asasinatului ambasadorului Americii şi atacului consulatului.

Într-o altă zi ne-am trezit şi am auzit vestea

asasinării ofiţerilor armatei.

Şi în fiecare zi ne trezeam în abuzul forțelor de ordine,

sub încălcarea continuă a drepturilor prizonierilor

şi lipsa lor de respect față de lege.

Societatea noastră, reformată de conceptul revoluţionar

a devenit mai polarizată

şi s-a îndepărtat de idealurile şi principiile-

libertate, demnitate, justiţie socială-

pe care le-am avut la început.

Intoleranţa, excluderea şi răzbunarea

au devenit embleme ale urmărilor revoluţiei.

Nu mă aflu astăzi aici să vă inspir

cu povestea noastră de succes referitoare la "lista zip" şi la alegeri.

Sunt aici astăzi să vă mărturisesc

că noi, ca naţiune, am ales greşit, am decis greşit-

Nu ne-am definit bine priorităţile.

Alegerile nu au adus pace şi stabilitate şi securitate în Libia.

Au reuşit "lista zip" şi alternarea dintre candidaţii femei şi bărbaţi

să aducă pace şi reconciliere naţională?

Nu, n-a reuşit.

Ce s-a întâmplat atunci?

De ce continuă societatea noastră să fie polarizată şi dominată

de politici egoiste ale dominării şi excluderii, atât din partea bărbaţilor cât şi din parea femeilor?

Poate că ceea ce lipsea nu erau doar femeile,

ci valorile feminine ale compasiunii, milei şi includerii.

Societatea noastră are nevoie de dialog naţional şi de instaurarea unui consens

mai mult decât au avut nevoile alegerile,

care doar au întărit polarizarea şi diviziunea.

Societatea noastră are nevoie de o reprezentare calitativă a femininului

mai mult decât are nevoie de o reprezentare cantitativă, numerică a femininului.

Trebuie să ne oprim din a ne mai purta ca nişte agenţi ai furiei şi revoltei.

Trebuie să fim agenţi ai compasiunii şi ai milei.

Trebuie să dezvoltăm o comunicare feminină

care nu doar onorează ci şi implementează

mila în locul răzbunării, colaborarea în locul competiţiei,

integrarea în locul excluderii.

Acestea sunt idealurile de care Libia devastată de război

are nevoie disperată pentru a atinge pacea.

Pacea are o alchimie,

iar această alchimie este unirea, îngemănarea

perspectivelor feminine şi masculine.

Aceasta este adevăratul "zipper".

Şi trebuie să stabilim acest lucru mai întâi la nivel existenţial

şi apoi socio-politic.

Potrivit unui vers din Coran

"Salam"-pace- "este cuvântul d-zeului prea-milos, raheem."

În schimb, cuvântul "raheem", cunoscut în toate tradiţiile abrahamice,

are aceeaşi rădăcină în arabă cu cuvântul "rahem"- uter-

simbolizând feminismul maternal care cuprinde întreaga umanitate

din care bărbaţi şi femei,

din care toate triburile, toate popoarele au provenit.

Şi aşa cum uterul înconjoară embrionul, care creşte înăuntrul său,

matriţa divină a compasiunii hrăneşte întreaga existenţă.

Astfel ne este spus că " mila mea înconjoară toate lucrurile".

Astfel ne este spus că "mila mea are prioritate asupra furiei mele".

Fie ca tuturor să ne fie dată bunăvoinţa empatiei.

(Aplauze)

Vă mulţumesc.

(Aplauze)