Care e cel mai uluitor fapt
pe care îl poți împărtăși despre Univers?
Cel mai uluitor fapt
este cunoașterea faptului că
atomii din care se compune viața pe Pământ,
atomii din care este format corpul uman,
sunt detectabili pană în creuzetele
care au copt elementele ușoare
în elemente grele în miezul lor,
la temperaturi și presiuni extreme.
Aceste stele, cele cu masă mare,
au devenit instabile în ultimii lor ani de viată.
S-au prăbuşit sub propria greutate,
apoi au explodat,
împrăştiind în galaxie măruntaie,
măruntaie formate din carbon, azot, oxigen
și toate celelalte ingrediente
fundamentale vieții.
Aceste ingrediente
au devenit parte din norii de gaz
care s-au condensat, s-au prăbuşit,
formând o nouă generație de sisteme solare:
stele cu planete ce orbitează. Acele planete
au acum ingredientele necesare pentru viață.
Așa că atunci când mă uit la cerul plin de stele,
știu că, DA, facem parte din acest
Univers, trăim în el,
dar poate mai important
decât aceste două observaţii reale,
este faptul că Universul
face parte din NOI.
Când reflectez la asta, mă uit în sus -
mulți se simt mici, pentru că ei sunt mici
și Universul e mare -
dar eu mă simt mare, pentru că atomii mei au provenit din acele stele.
Este un nivel de conectare.
Este ceea ce vrei în viață:
să te simți conectat, să te simți relevant,
vrei să simți că participi la activitățile
și evenimentele din jurul tău.
Şi exact asta facem,
doar fiind în viață ...