Aveam 14 ani, la o sală de bowling, jefuind o sală de jocuri, iar pe când ieșeam din clădire, un gardian m-a prins de braț, așa că am fugit. Am fugit peste drum și am sărit pe un gard. Dar când am ajuns sus, greutatea celor 3000 de monede din ghiozdan m-a tras înapoi jos pe pământ. Când mi-am recăpătat cunoștința, gardianul era deasupra mea și a spus: „Data viitoare golanilor să furați ceva ce puteți căra!” (Râsete) Am fost dus la casa de corecție, iar când am fost eliberat în custodia mamei mele, primele cuvinte spuse de unchiul meu au fost: „Cum ai fost prins?” I-am spus: „Era prea greu ghiozdanul.” El mi-a răspuns: „Nu trebuia să iei toate monedele!” I-am zis: „Dar erau mici, ce puteam să fac?” Zece minute mai târziu m-a luat să jefuim o nouă sală de jocuri. Ne trebuiau bani de benzină să ajungem acasă. Asta era viața mea. Am crescut în Oakland, California, cu mama și membri apropiați ai familiei, dependenți de cocaină. Mediul meu era compus din familie, prieteni și adăposturi pentru oameni ai străzii. De multe ori cina era servită în aceste adăposturi. Prietenii mi-au spus: banii conduc lumea și tot ce o înconjoară. Iar pe străzile astea, banii sunt totul. Și dacă urmărești banii, te duc la băiatul rău sau la băiatul bun. Puțin după aceea am comis prima mea infracțiune. Și a fost pentru prima dată când mi s-a spus că am potențial și am simțit că cineva crede în mine. Nimeni nu mi-a spus vreodată că pot fi avocat, doctor sau inginer. Cum aș fi putut face asta? Nu știam să citesc sau să scriu. Eram analfabet. Așa că mereu am crezut că delictele sunt viitorul meu. Iar într-o zi vorbeam cu cineva și îmi povestea despre jaful ăsta pe care-l puteam face. Și l-am făcut. Realitatea era că eu creșteam în țara cu cea mai mare putere financiară din lume, Statele Unite ale Americii, dar o vedeam pe mama stând la rând să doneze sânge, vânzându-l cu 40 de dolari ca să-și hrănească copiii. Încă mai are semnele acelor pe mâini ca dovadă. Așa că nu mi-a păsat de comunitate. Iar lor nu le păsa de viața mea. Fiecare făcea ce putea ca să-și ia ce-și doresc, dealerii de droguri, hoții, banca de sânge. Toți luau bani pătați de sânge. Iar eu i-am luat prin toate mijloacele. I-am luat pe-ai mei. Alfabetismul financiar chiar conducea lumea, iar eu îi eram sclav, urmărindu-l pe băiatul rău. Am fost arestat la 17 ani pentru furt și crimă și am învățat repede că în închisoare finanțele conduc mai mult decât pe stradă, așa că am vrut să intru-n joc. Într-o zi m-am grăbit să iau pagina de sport din ziar, ca să mi-o poată citi colegul, dar am luat din greșeală pagina de business. Iar bătrânul mi-a zis: „Copile, ai luat bursa?” I-am zis: „Ce-i aia?” Mi-a spus: „Ăla e locul unde albii-și țin toți banii.” (Râsete) A fost pentru prima dată când am văzut un licăr de speranță, un viitor. Mi-a explicat pe scurt ce e bursa, dar a fost succint. Cum aș fi putut să fac asta? Nu știam să citesc sau să scriu. Trucurile folosite să-mi ascund analfabetismul nu mai funcționau aici. Eram prins în cușcă, pradă printre prădători, luptând pentru o libertate neavută. Eram pierdut, obosit și fără opțiuni. La 20 de ani, am făcut cel mai greu lucru din viața mea. Am luat o carte, și a fost cea mai agonizantă perioadă din viața mea, învățând să citesc, proscrierea familiei, a prietenilor. A fost greu! A fost un chin. Dar încă nu știam că primeam cel mai frumos cadou la care puteam visa: stima de sine, cunoaștere, disciplină. Eram atât de entuziasmat încât citeam tot ce găseam: ambalaje, etichete, semne rutiere, tot. Doar citeam chestii! (Aplauze) Doar citeam chestii. Eram entuziasmat să citesc și să silabisesc. Un prieten m-a întrebat: „Omule, ce mănânci?” „B-O-M-B-O-A-N-Ă, bomboană.” (Râsete) Mi-a zis: „Dă-mi și mie!”, „N-U, nu!” (Râsete) Era minunat. Puteam să citesc pentru prima dată în viața mea. Sentimentul era minunat. Iar la 22 de ani, simțindu-mă eu însămi, simțindu-mă încrezător, mi-am amintit ce mi-a spus OG. Așa că am luat secțiunea de business din ziar. Voiam să-i găsesc pe albii ăia bogați. (Râsete) Așa că am căutat sclipirea aia. Pe când cariera mea avansa, învățându-i pe alții cum să-și gestioneze banii și să investească, am învățat că trebuie să-mi asum responsabilitatea faptelor mele. Adevărat, am crescut într-un mediu foarte complex, dar am ales să comit infracțiuni și trebuia să-mi însușesc asta. Trebuia să-mi asum responsabilitatea, și am făcut-o. Am construit o curiculă care să-i învețe pe cei încarcerați cum să gestioneze banii din muncile din închisoare. Știind să ne gestionăm viața ne va oferi unelte necesare cu care să ne gestionăm banii când revenim în societate, precum majoritatea oamenilor care nu au comis infracțiuni. Apoi am descoperit că potrivit MarketWatch, peste 60% dintre americani au sub 1000 de dolari agonisiți. Sports Illustrated a scris că 60% dintre jucătorii din NBA și din NFL au rămas fără bani. 40% dintre problemele maritale derivă din probleme financiare. Ce naiba? (Râsete) Vrei să-mi spui că oamenii lucrează toată viața cumpărând mașini, haine, case și alte lucruri dar trăiesc de la salariu la salariu? Cum să-i ajute membrii societății pe cei încarcerați să reintre în societate dacă nu-și puteau gestiona propriile vieți? Suntem pierduți! (Râsete) Aveam nevoie de un plan mai bun. Ăsta nu avea să funcționeze prea bine. Așa că... m-am gândit. Acum aveam o obligație să-i întâlnesc pe cei din drumul meu și să-i ajut, și era ciudat pentru că acum îmi păsa de comunitate. Wow, imaginați-vă, îmi păsa de comunitate! Analfabetismul financiar e o boală care a schilodit minoritățile și clasa de jos timp de generații întregi și ar trebui să fim furioși din cauza asta. Întrebați-vă asta: Cum poate 50% din populația Americii să fie analfabetă financiar într-o țară condusă de prosperitatea financiară? Accesul nostru la justiție, statutul nostru social, locuințele, transportul și mâncarea sunt dependente de bani pe care majoritatea nu-i pot gestiona. E nebunie! E o epidemie și un pericol mai mare pentru siguranța publică decât oricare altul. Potrivit Departamentului Corecțional California, peste 70% dintre cei încarcerați au comis sau au fost condamnați pentru infracțiuni legate de bani: jafuri, furturi, fraude, extorsiuni, și lista continuă. De exemplu: o persoană încarcerată intră în sistemul penitenciar din California fără educație financiară, câștigă 30 de cenți pe oră, peste 800 de dolari pe an, fără cheltuieli reale, dar nu strânge niciun ban. La eliberare, i se vor da 200 de dolari și i se spune: „Succes, stai ferit de pericole. Să nu revii în închisoare!” Fără pregătire sau un plan financiar pe termen lung, ce face? La 60 de ani? Își ia o slujbă, sau revine la comportamentul criminal care l-a dus inițial în închisoare? Voi plătitorii de taxe, alegeți. Păi, educația sa a ales pentru el probabil. Și cum vindecăm această boală? Am co-fondat un program pe care-l numim Cultivare Financiară Alfabetizare Emoțională Îi spunem CFAE și te învață cum poți separa deciziile emoționale de cele financiare, și cele patru reguli de bază ale finanțelor personale: modul corect de a strânge bani, controlează costurile de trai, împrumută bani eficient și diversifică-ți finanțele lăsând banii să lucreze pentru tine, în loc să lucrezi tu pentru ei. Persoanele încarcerate au nevoie de aceste aptitudini înainte să revină în societate. Nu poți avea o reabilitare completă fără aceste aptitudini. Ideea că doar profesioniștii pot investi și gestiona banii e de-a dreptul ridicolă și oricine v-a spus asta minte. (Aplauze) Un profesionist e o persoană care își cunoaște meseria mai bine ca mulți alții și nimeni nu știe de câți bani ai nevoie, ai sau vrei, mai bine decât tine, ceea ce înseamnă că ești un profesionist. Alfabetismul financiar nu e doar o aptitudine, doamnelor și domnilor, ci un stil de viață. E un produs secundar al unui stil de viață potrivit. O persoană încarcerată bine pregătită financiar poate deveni un plătitor de taxe și un plătitor de taxe pregătit financiar poate rămâne așa. Asta ne ajută să creăm o punte între cei pe care-i influențăm: familie, prieteni și alți tineri care încă cred că banii și crima sunt înfrățite. Să renunțăm deci la frica și la neliniștea față de toate cuvintele mari și la toate celelalte prostii pe care le-ați mai auzit. Și să mergem la sursa a ceea ce ne-a paralizat societatea: a avea grijă de responsabilități și a ne conduce viețile mai bine. Și să oferim o curiculă simplă și ușor de folosit care merge în inimă, în inima a ceea ce înseamnă de fapt cultivare financiară și alfabetizare emoțională. Dacă ați stat în public și v-ați spus: „Păi, ăsta nu-s eu și nu cred așa ceva”, atunci veniți la cursul meu... (Râsete) să vă arăt cât vă costă atunci când deveniți emotivi. (Aplauze) Mulțumesc mult! Mulțumesc! (Aplauze)