Majoritatea oamenilor vor lua o pastilă, vor primi o injecţie sau vor lua un medicament de-a lungul vieţii, dar cei mai mulți nu ştiu deloc cum funcţionează aceste substanţe. Cum pot diferiţi compuşi influenţa modul în care ne simţim fizic, cum gândim sau cum ne comportăm? În mare parte, depinde de modul în care medicamentele modifică comunicarea dintre celulele creierului. Aceasta se întâmplă în mai multe moduri. Dar înainte să ajungă la creier, orice medicament trebuie să ajungă în sânge, un parcurs care durează câteva secunde sau ore, în funcţie de modul de administrare. Cel mai lent este pe cale orală pentru că medicamentul este absorbit de sistemul digestiv înainte să acţioneze. Inhalarea îl duce în sânge mai repede. Injectarea intravenoasă are cel mai rapid efect pentru că ajunge direct în sânge. De acolo, medicamentul merge direct la ţintă, în creier. Intrarea în acest organ e păzită de bariera sânge-creier, care separă sângele de sistemul nervos ca să ţină la distanţă substanţele periculoase. Deci medicamentele trebuie să aibă o anumită compoziţie chimică care le conferă cheia ca să treacă de această barieră. Ajunse acolo, medicamentele influenţează funcţionarea creierului acţionând asupra reţelei neuronale şi a sinapselor. Neuronii sunt celulele creierului prevăzute cu nucleu, dendrite şi axon. Sinapsele sunt nişte structuri de-a lungul dendritelor sau axonului care permit schimbul de semnale electrochimice între neuroni. Semnalele sunt nişte substanţe chimice numite neurotransmiţători. Fiecare neurotransmiţător are un rol anume în reglarea comportamentului, emoţiilor şi cunoaşterii. Dar toți neurotransmițătorii pot funcționa în două moduri. Ei fie pot inhiba neuronul receptor, limitându-i activitatea sau îl pot excita, creând un nou semnal electromagnetic care se răspândeşte în toată reţeaua. Ceea ce rămâne din neurotransmiţător de obicei se degradează sau este reabsorbit în neuronul transmiţător. Eficacitatea unui medicament constă în abilitatea sa de a manevra aceste transmisii sinaptice în diferite momente ale procesului. Astfel rezultă o creştere sau descreştere a numărului de neurotransmiţători care se răspândesc. De exemplu, un antidepresiv comun precum SSRI blochează reabsorbţia serotoninei, un neurotransmiţător care ne reglează stările. Acesta răspândeşte mai multă serotonină în reţeaua neuronală. Pe de altă parte, analgezicele precum morfina cresc nivelul serotoninei şi al noradrenalinei, care reglează energia, excitarea, vigilenţa şi plăcerea. Aceiaşi neurotransmiţători afectează receptorii de endorfine, reducând percepţia durerii. Şi tranchilizantele acţionează prin creşterea producţiei de GABA pentru a inhiba activitatea neuronală, aducând persoana într-o stare relaxată. Cum rămâne cu drogurile ilegale? Ele au un impact mare asupra creierului pe care încă încercăm să-l înţelegem. Metamfetamina induce o eliberare de dopamină pe termen lung, un neurotransmiţător legat de percepţia plăcerii şi recompensării. Ea activează şi receptorii noradrenalinei, care cresc ritmul cardiac, dilată pupilele şi declanşează reacţia „luptă sau fugi”. Cocaina blochează recaptarea dopaminei şi serotoninei, răspândind mai multă în reţea, crescând nivelul de energie, oferind o senzaţie de euforie şi suprimând pofta de mâncare. Şi drogurile halucinogene au nişte efecte uimitoare. Substanţele precum LSD, mescalina şi DMT blochează eliberarea serotoninei, care reglează stările şi impulsivitatea. Ele au impact şi asupra circuitelor neuronale implicate în percepţie, învăţare şi reglarea comportamentului, ceea ce ar explica de ce aceste droguri au un impact atât de puternic. Chiar dacă unele efecte sună interesant, există motive pentru care ele sunt strict controlate şi adesea ilegale. Drogurile modifică chimismul creierului, iar folosirea repetată modifică permanent legăturile reţelelor neuronale care ne susţin abilitatea de gândire, de a lua decizii, de a învăţa şi de a ne aminti. Încă nu ştim multe despre droguri şi efectele lor, pozitive şi negative. Dar pe cele cunoscute le-am studiat în detaliu şi le-am transformat în medicamente eficiente. Cu cât ştim mai multe despre creier şi medicamente, cu atât cresc posibilităţile de a trata afecţiunile care îi nedumeresc pe cercetători.