Majoritatea oamenilor vor lua
o pastilă, vor primi o injecţie
sau vor lua un medicament
de-a lungul vieţii,
dar cei mai mulți nu ştiu deloc
cum funcţionează aceste substanţe.
Cum pot diferiţi compuşi
influenţa modul în care ne simţim fizic,
cum gândim
sau cum ne comportăm?
În mare parte, depinde de modul în care
medicamentele modifică comunicarea
dintre celulele creierului.
Aceasta se întâmplă în mai multe moduri.
Dar înainte să ajungă la creier,
orice medicament
trebuie să ajungă în sânge,
un parcurs care durează
câteva secunde sau ore,
în funcţie de modul de administrare.
Cel mai lent este pe cale orală
pentru că medicamentul este
absorbit de sistemul digestiv
înainte să acţioneze.
Inhalarea îl duce
în sânge mai repede.
Injectarea intravenoasă
are cel mai rapid efect
pentru că ajunge direct în sânge.
De acolo, medicamentul merge
direct la ţintă, în creier.
Intrarea în acest organ e păzită
de bariera sânge-creier,
care separă sângele de sistemul nervos
ca să ţină la distanţă
substanţele periculoase.
Deci medicamentele trebuie să aibă
o anumită compoziţie chimică
care le conferă cheia ca să treacă
de această barieră.
Ajunse acolo, medicamentele
influenţează funcţionarea creierului
acţionând asupra reţelei neuronale
şi a sinapselor.
Neuronii sunt celulele creierului
prevăzute cu nucleu, dendrite şi axon.
Sinapsele sunt nişte structuri
de-a lungul dendritelor sau axonului
care permit schimbul de semnale
electrochimice între neuroni.
Semnalele sunt nişte substanţe chimice
numite neurotransmiţători.
Fiecare neurotransmiţător are un rol anume
în reglarea comportamentului,
emoţiilor
şi cunoaşterii.
Dar toți neurotransmițătorii
pot funcționa în două moduri.
Ei fie pot inhiba neuronul receptor,
limitându-i activitatea
sau îl pot excita,
creând un nou semnal electromagnetic
care se răspândeşte în toată reţeaua.
Ceea ce rămâne din neurotransmiţător
de obicei se degradează
sau este reabsorbit
în neuronul transmiţător.
Eficacitatea unui medicament
constă în abilitatea sa
de a manevra aceste transmisii sinaptice
în diferite momente ale procesului.
Astfel rezultă o creştere sau descreştere
a numărului de neurotransmiţători
care se răspândesc.
De exemplu, un antidepresiv comun
precum SSRI
blochează reabsorbţia serotoninei,
un neurotransmiţător
care ne reglează stările.
Acesta răspândeşte mai multă serotonină
în reţeaua neuronală.
Pe de altă parte,
analgezicele precum morfina
cresc nivelul serotoninei
şi al noradrenalinei,
care reglează energia,
excitarea,
vigilenţa
şi plăcerea.
Aceiaşi neurotransmiţători
afectează receptorii de endorfine,
reducând percepţia durerii.
Şi tranchilizantele acţionează
prin creşterea producţiei de GABA
pentru a inhiba activitatea neuronală,
aducând persoana într-o stare relaxată.
Cum rămâne cu drogurile ilegale?
Ele au un impact mare asupra creierului
pe care încă încercăm să-l înţelegem.
Metamfetamina
induce o eliberare de dopamină
pe termen lung,
un neurotransmiţător legat de percepţia
plăcerii şi recompensării.
Ea activează şi receptorii noradrenalinei,
care cresc ritmul cardiac,
dilată pupilele
şi declanşează reacţia „luptă sau fugi”.
Cocaina blochează recaptarea
dopaminei şi serotoninei,
răspândind mai multă în reţea,
crescând nivelul de energie,
oferind o senzaţie de euforie
şi suprimând pofta de mâncare.
Şi drogurile halucinogene
au nişte efecte uimitoare.
Substanţele precum LSD,
mescalina
şi DMT
blochează eliberarea serotoninei,
care reglează stările şi impulsivitatea.
Ele au impact şi asupra
circuitelor neuronale
implicate în percepţie, învăţare
şi reglarea comportamentului,
ceea ce ar explica de ce aceste droguri
au un impact atât de puternic.
Chiar dacă unele efecte sună interesant,
există motive pentru care ele
sunt strict controlate şi adesea ilegale.
Drogurile modifică chimismul creierului,
iar folosirea repetată modifică permanent
legăturile reţelelor neuronale
care ne susţin abilitatea de gândire,
de a lua decizii,
de a învăţa
şi de a ne aminti.
Încă nu ştim multe despre droguri
şi efectele lor,
pozitive şi negative.
Dar pe cele cunoscute
le-am studiat în detaliu
şi le-am transformat
în medicamente eficiente.
Cu cât ştim mai multe
despre creier şi medicamente,
cu atât cresc posibilităţile
de a trata afecţiunile
care îi nedumeresc pe cercetători.