Vreau să vă spun povestea unei fete. Dar nu vă pot spune numele ei adevărat. S-o numim Hadiza. Hadiza are 20 de ani. E timidă, dar are un zâmbet frumos care îi luminează fața. Dar are tot timpul dureri. Și probabil va lua medicamente tot restul vieții. Vreți să știți de ce? Hadiza este o fată Chibok și pe 14 aprilie 2014 a fost răpită de teroriștii Boko Haram. A reușit, totuși, să evadeze, sărind din camionul care le luase pe fete. Dar când a aterizat, și-a rupt ambele picioare, și a trebuit să se târască pe burtă ca să se ascundă în tufișuri. Mi-a spus că era terifiată ca Boko Haram se vor întoarce după ea. E una din cele 57 de fete care au scăpat sărind din camion în acea zi. Această poveste, evident, a făcut valuri în toată lumea. Oameni ca Michelle Obama, Malala și alții au protestat ridicând vocea, și cam în același timp -- locuiam în Londra la acea vreme -- am fost trimisă de la Londra la Abuja pentru Forumul Economic Mondial pe care Nigeria îl găzduia pentru prima oară. Dar când am ajuns, era clar că în oraș exista o singură știre. Am pus presiune asupra guvernului. Am pus întrebări dure despre ceea ce vor face pentru a aduce fetele înapoi. Bineînțeles, nu erau prea fericiți cu întrebările noastre și să spunem că ne-am primit porția de „fapte alternative". (Râsete) Nigerieni influenți ne-au spus atunci că suntem naivi, că nu înțelegem situația politică din Nigeria. Dar ne-au spus de asemenea că povestea despre fetele Chibok este o farsă. Din păcate, povestea cu farsa a continuat și încă mai există oameni în Nigeria astăzi care cred că fetele Chibok nu au fost niciodată răpite. Totuși am vorbit cu oameni ca aceștia -- părinți devastați, care ne-au spus că în acea zi când Boko Haram le-au răpit fiicele, au fugit în pădurea Sambisa după camioanele care le luaseră fiicele. Erau înarmați cu săbii, dar au fost forțați să se întoarcă fiindcă Boko Haram aveau arme. Timp de doi ani, inevitabil, agenda știrilor a mers mai departe, și timp de doi ani, nu am auzit prea multe despre fetele Chibok. Toată lumea le credea moarte. Dar în aprilie anul trecut, am reușit să obțin această înregistrare. Aici este o imagine din filmul făcut de Boko Haram ca dovadă a vieții și printr-o sursă am obținut acest film. Dar înainte de a-l putea publica, a trebuit să călătoresc în nord-estul Nigeriei să vorbesc cu părinții, să-l verific. Nu a trebuit să aștept prea mult pentru confirmare. Una dintre mame, când a văzut filmul, mi-a spus că dacă ar putea să intre în laptop și să își scoată copilul din laptop, ar face acest lucru. Pentru cei care sunteți părinți, ca mine, în public, vă puteți imagina chinul prin care trecea acea mamă. Acest film a dus la începerea negocierilor cu Boko Haram. Și un senator nigerian mi-a spus că datorită acestui film au intrat în acele discuții, pentru că ei credeau de mult că fetele Chibok muriseră. Douăzeci și una de fete au fost eliberate anul trecut în octombrie. Din păcate, aproape 200 dintre ele încă sunt dispărute. Trebuie să mărturisesc că nu am fost un observator imparțial în această poveste. Sunt furioasă când mă gândesc la oportunitățile irosite pentru salvarea fetelor. Sunt furioasă când mă gândesc la ce mi-au spus părinții lor, că dacă ar fi fost fiicele unor oameni bogați și puternici, ar fi fost găsite mult mai devreme. Și sunt furioasă că povestea cu farsa, cred cu tărie, a dus la întârziere; este unul din motivele întoarcerii lor cu întârziere. Asta îmi arată pericolul mortal al știrilor false. Deci ce putem face în acest sens? Există niște oameni deștepți, ingineri deștepți la Google și Facebook, care încearcă să utilizeze tehnologia ca să oprească răspândirea știrilor false. Dar dincolo de asta, cred că toți cei de aici -- voi și eu -- avem un rol de jucat în asta. Noi suntem cei care distribuim conținutul. Noi suntem cei care distribuim știrile online. În epoca de azi, toți suntem publiciști și avem responsabilități. În munca mea de jurnalist, eu controlez, eu verific. Cred în intuiția mea, dar pun întrebări dure. De ce îmi spune această persoană povestea? Ce au ei de câștigat prin distribuirea acestei informații? Au un scop ascuns? Chiar cred că trebuie ca toți să începem să punem întrebări mai dure despre informațiile descoperite online. Cercetarea arată că unii dintre noi nu citesc decât titlurile înainte de a distribui știrile. Cine de aici a făcut asta? Eu una am făcut. Dar dacă am înceta să luăm de bună informația primită? Dacă am sta să ne gândim la consecința informației pe care o dăm mai departe și la potențialul ei de a incita la violență sau ură? Dacă am sta să ne gândim la consecința din viața reală a informației pe care o distribuim? Mulțumesc mult că m-ați ascultat.