Bună ziua, doamnelor și domnilor. Bun venit la ultima zi a confruntării dramatice dintre mari tragedieni. E o zi senină de primăvară aici în Grecia antică. Aproape 17,000 de spectatori au ocupat teatrul lui Dionisos ca să urmărească dramaturgi de vârf, precum favoriții Eschil și Sofocle confruntându-se pentru a vedea al cui erou poate fi considerat cel mai tragic, a cărui poveste e cea mai teribilă. Ei bine Seacrestopolis, în concursul coral de săptămâna trecută, toți cei 50 de membri din corul fiecărui dramaturg s-au perindat pe scenă, cântând strofe și antistrofe, împărtășind povești tragice nemaiauzite. Primul cor de azi își face intrarea prin parados, ocupându-şi poziţiile în orchestra de la baza scenei. Mario Lopedokia, nu se compară cu nimic de până acum. Toți cei 50 de membri vorbesc din adâncul sufletelor lor. Stai, ce-i asta? N-am mai văzut aşa ceva, Seacrestopolis. Unul dintre actori iese din formația corală, asumându-şi un rol independent în această piesă. Îţi dai seama cine e? Pare a fi Thespis. Se pare că își schimbă masca, jucând rolul unui alt personaj. Incredibil! Precis că Thespis va rămâne în istorie ca primul actor. A schimbat fața teatrului pentru totdeauna. Şi ăsta a fost doar un spectacol de încălzire. Să urmărim piesa principală. Primul pe scenă va fi Eschil. Să vedem ce ne-a pregătit. Ne așteptăm la ceva măreț. În ultima competiție, Sofocle a câștigat la mustață, dar Eschil încă e considerat părintele tragediei. Eschil participă des la festivalul orașului Dionysia. Deși piesele sale sunt violente, publicul nu vede niciodată vărsarea de sânge, şi astfel tensiunea dramatică e în prim-plan. Să vedem ce a pregătit azi, pentru a-și recâștiga titlul. Iată corul lui Eschil, dar se pare că lipsesc destui. Ce se întâmplă? Nu numai că le lipsesc câțiva oameni, dar doi dintre actori se duc în centrul scenei. Nemaiauzit până acum. După ideea lui Thespis, a adăugat un al doilea actor. Eschil se bazează pe cei doi pentru a spune povestea. Dialogul apărut acum în tragedie, are prioritate în faţa corului. Nu-i de mirare că i-a redus numărul de membri. Aplauzele sunt binemeritate. Audiența a amuţit. Actorii și corul lui Sofocle intră pe scenă pentru piesa „Oedip Rege." Ca de obicei, corul îşi ia locul la orchestră. Dar ce e asta? Sofocle a adăugat al treilea actor. Când oare se va termina această tendință? Trei actori, schimbându-şi măștile ca să interpreteze diferite roluri în timp ce țes povestea lui Oedip: un flăcău fermecător ce-și ucide tatăl și se căsătorește cu propria mamă. Își ucide tatăl și se însoară cu propria mamă. Mi se pare destul de tragic. Nespus de tragic, Mario Lopedokia. Poate mă credeți nebun, dar pariez că generațiile viitoare vor folosi această piesă ca un exemplu perfect al unei tragedii. Scuză-mă, Seacrestopolis. Oedip a părăsit scena după ce a realizat că Iocasta e atât soția cât și mama sa. Unde a plecat? Nu-mi pot imagina. Stai! Mesagerul a intrat pe scenă și ne povesteşte faptele mărețului rege. Spune că după ce şi-a dat seama că mama, soția, în fine, Iocasta își luase viața în dormitorul lor incestuos, Oedip și-a străpuns ochii repetat cu broșele de pe rochia ei. Nu-l puteți învinovăți, nu-i așa? Însurat cu mama sa, ucigaș al tatălui, tată și frate al copiilor săi. Şi eu aş face la fel. Amice, cred că le-am văzut pe toate. Cred și eu. Nimic nu e mai tragic decât Oedip. Iar juriul, ales prin vot din întreaga Grecie, e acum pregătit să anunțe câștigătorul. Oameni buni! Asta va ajunge în cărțile de istorie. Misteriosul dramaturg, Philocles, a câștigat premiul întâi. Ce dezamăgire. Ce tragedie. Ce seară, doamnelor și domnilor. Am fost martorii întemeierii teatrului modern și a unor inovații importante: corul redus, adăugarea celor trei actori și ce mai catharsis. Nu-i așa că după o tragedie bună te simți purificat și regenerat? Desigur. Din păcate nu mai avem timp. Mă numesc Seacrestopolis, iar eu sunt Mario Lopedokia. Pace, dragoste și catharsis.