Imaginează-ţi că priveşti un tramvai rulând cu viteză pe şine înspre cinci muncitori care nu au cale de scăpare. Se întâmplă să stai lângă un macaz care va devia tramvaiul către o linie secundară. Aici apare problema. Şi pe această şină se află un muncitor, dar unul singur. Ce faci? Sacrifici o persoană pentru a salva cinci? Aceasta este dilema tramvaiului, o versiune a dilemei etice concepută în 1967 de filozoafa Philippa Foot. Este cunoscută pentru că ne forţează să reflectăm asupra alegerilor dintre două variante negative. Alegem acţiunea cu un maximum de beneficiu sau respectăm legea morală care interzice cauzarea morţii unui individ? Într-un sondaj, 90% dintre participanţi au fost de acord cu schimbarea macazului, lăsând să moară un muncitor pentru a salva cinci, iar alte studii, inclusiv o simulare virtuală a realităţii dilemei, au dus la aceleaşi rezultate. Aceste judecăţi corespund principiului filosofic al utilitarianismului care presupune că o decizie este morală dacă maximizează beneficiul celui mai mare număr de persoane. Cinci vieţi cântăresc mai mult decât una singură, chiar dacă obţinerea acelui rezultat implică moartea altcuiva. Dar nu toţi oamenii împărtăşesc această viziune utilitaristă, după cum vom vedea dacă modificăm puţin dilema tramvaiului. De data aceasta te afli pe un pasaj deasupra căii ferate în timp ce trenul se apropie. Nu mai există linia secundară, ci un bărbat corpolent lângă tine. Dacă îl faci vânt de pe pasaj, corpul lui ar opri tramvaiul, salvând cei cinci muncitori, dar acesta va muri. Pentru utilitariști, decizia e aceeaşi, pierderea unei vieţi pentru a salva alte cinci. Dar în acest caz, doar 10% dintre participanţi ar împinge acel om pe şine. Instinctul ne spune că a ucide pe cineva în mod intenţionat e diferit de a lăsa pe cineva să moară ca victimă colaterală. Ni se pare pur şi simplu greşit din motive greu de explicat. Intersectarea dintre etică şi psihologie reprezintă punctul de interes al dilemei tramvaiului. Această dilemă, în multiple variante, arată că ceea ce credem că e bine sau rău depinde de factori diferiţi de logica argumentelor pro şi contra. De exemplu, bărbaţii acceptă mai uşor decât femeile să împingă bărbatul de pe pasaj. La fel şi cei care urmăresc un videoclip amuzant înainte de experiment. Iar un studiu de realitate virtuală a arătat că oamenii ar sacrifica mai degrabă bărbaţi decât femei. Cercetătorii au studiat activitatea cerebrală a persoanelor implicate în cele două versiuni ale dilemei. Ambele scenarii activează anumite zone cerebrale implicate în luarea deciziilor şi răspunsuri emoţionale. În varianta care implică pasajul, răspunsul emoţional e mai puternic. La fel se întâmplă şi cu zona cerebrală asociată cu procesarea conflictului intern. De ce această diferenţă? O explicaţie este că a provoca moartea acelei persoane se simte mai personal, activând o aversiune emoțională față de cauzarea morţii cuiva, dar ne tulbură deoarece știm că e, totuși, alegerea logică. „Psihologia tramvaiului" a fost criticată de către filosofi şi psihologi. Aceştia susţin că nu demonstrează nimic deoarece premizele sunt atât de nerealiste încât participanţii la studiu nu iau răspunsul în serios. Dar noua tehnologie face ca acest tip de analiză etică să devină mai important ca niciodată. De exemplu, maşinile automate se vor confrunta cu alegeri precum cauzarea un accident mic pentru a preveni unul mai mare. Între timp, guvernele fac cercetări asupra dronelelor militare automate care ar putea decide dacă vor risca viețile civililor pentru a putea atinge ținte strategice. Dacă vrem ca aceste acţiuni să fie etice, trebuie să decidem dinainte cum evaluăm viaţa umană şi să considerăm beneficiul mai mare. Deci cercetătorii care studiază sistemele automate colaborează cu filosofii pentru abordarea problemei complexe de programare a eticii la maşinării, arătând că până şi dilemele ipotetice pot lua un curs conflictual în raport cu realitatea.