Se află peste tot, dar nu vei vedea niciodată vreunul. Trilioane trec prin tine chiar în acest moment, dar nu poţi să-i simţi. Aceste particule fantomă sunt numite neutrini şi dacă le prindem, ne pot spune despre cele mai îndepărtate şi cele mai extreme medii din Univers. Neutrinii sunt particule elementare, adică nu se pot divide în alte particule aşa cum fac atomii. Particulele elementare sunt cele mai mici componente de construcţie din tot ce există în Univers, şi neutrinul este una dintre cele mai mici dintre cele mici. Fiind de un milion de ori mai mici decât un electron, neutrinii trec cu uşurinţă prin materie, neafectaţi de câmpurile magnetice. De fapt, se întâmplă foarte rar să interacţioneze cu ceva. Asta înseamnă că pot traversa Universul în linie dreaptă timp de milioane sau chiar miliarde de ani, ducând informaţie în siguranţă despre locul de unde au venit. Deci, de unde vin? Cam de peste tot. Se produc în corpul tău prin degradarea radioactivă a potasiului. Razele cosmice care lovesc atmosfera Pământului creează ploi de neutrini. Sunt produşi de reacţiile nucleare din Soare și de degradarea radioactivă din interiorul Pământului. Şi putem să-i generăm în reactoarele nucleare şi în acceleratorele de particule. Dar neutrinii cu cea mai mare energie se nasc departe în spaţiu în medii despre care ştim foarte puţin. Ceva acolo, poate supermasivele găuri negre, sau poate un dinam cosmic pe care nu l-am descoperit încă, accelerează razele cosmice în energii de un milion de ori mai mari decât orice accelerator construit de om a atins vreodată. Aceste raze cosmice, formate în special din protoni, interacţioneză violent cu materia şi cu radiaţia din jurul lor, producând neutrini de energie înaltă, care se propagă ca un pesmet cosmic care ne poate spune despre localizarea şi interiorul celor mai puternice motoare cosmice. Asta dacă le putem prinde. Intercţiunile limitate ale neutrinilor cu alte forme de materie îi fac buni mesageri, dar îi fac şi extrem de greu de detectat. Un mod de a face asta este să le pui o cantitate enormă de material transparent în drum şi să aştepţi ca neutrinul să se arate lovindu-se de nucleul unui atom. Asta se întâmplă în Antarctica la IceCube, cel mai mare telescop de neutrini din lume. E aşezat într-un cub de gheaţă cu latura de 1 km care a fost purificată de presiunea a mii de ani de gheaţă şi zăpadă acumulate, până la punctul în care a devenit cel mai transparent solid de pe Pământ. Şi chiar dacă este găurit de găuri în care s-au fixat 5.000 de detectori, majoritatea neutrinilor care trec prin IceCube nu lasă urme. Dar, cam de 10 ori pe an, un singur neutrin de energie mare se loveşte de o moleculă de gheaţă, declanşând scântei de particule subatomice care traversează mai repede gheaţa decât o face lumina. Cam aşa cum un avion supersonic depăşeşte viteza sunetului producând un boom sonic, aceste particule superluminice lasă în urmă un con de lumină albastră, un fel de boom fotonic. Această lumină se împrăştie prin Cub, lovind unii dintre detectorii localizaţi la peste 1.600 m sub suprafaţă. Tuburi fotomultiplicatoare amplifică semnalul, care conţine informaţii despre drumul particulelor şi despre energii. Aceste date sunt transmise astrofizicienilor din toată lumea care caută în formele luminii indicii despre neutrinul care le-a produs. Coliziunile superenergetice sunt atât de rare încât cercetătorii de la IceCube dau fiecărui neutrin o poreclă, ca Big Bird sau Doctor Strangepork, IceCube a observat deja neutrinii cu cea mai mare energie văzută vreodată. Neutrinii detectați ar trebui să ne spună de unde au venit razele cosmice şi cum au ajuns la asemenea energii. Lumina, de la infraroşu, la razele X, la razele gama, ne-a furnizat o imagine tot mai energică şi surprinzătoare a Universului. Suntem la începutul perioadei astronomiei cu neutrini şi nu avem idee ce revelaţii ne vor oferi IceCube şi alte telescoape de neutrini despre cele mai violente şi energice fenomene din Univers.