Putem reduce numărul morților violente 
din întreaga lume

cu 50% în următoarele trei decenii.

Trebuie doar să reducem rata omuciderilor
cu 2,3% pe an și ne vom atinge ținta.

Nu vă vine să credeți?

Ei bine, epidemiologii și criminaliștii
de top din jurul lumii

tind să creadă că e posibil, 
la fel și eu.

Condiția e să ne concentrăm pe orașe,
în special pe cele mai vulnerabile.

M-am gândit la asta foarte mult.

În ultimi 20 de ani am lucrat în țări
și orașe distruse de conflicte,

violență, terorism sau o combinație
a celor de mai sus.

Am prins traficanți de arme 
din Rusia până în Somalia.

Am lucrat cu șefi de bande
în Afghanistan și Congo.

Am numărat cadavre în Columbia,
Haiti, Sri Lanka, Papua Noua Guinee.

Nu trebuie să fii, totuși, în prima linie,

pentru a înțelege că planeta
ne scapă de sub control, nu-i așa?

Există un sentiment că instabilitatea 
internațională este noua normă.

Dar vreau să priviți mai atent
și cred că veți observa

că geografia violenței se schimbă,

fiindcă nu statele sunt cele afectate
de conflicte și criminalitate în principal

ci orașele: Aleppo, Bamako, Caracas, 
Erbil, Mosul, Tripoli, Salvador.

Violența migrează spre metropole.

Poate ar trebui să ne așteptăm 
la asta, corect?

Până la urmă, majoritatea oamenilor 
trăiesc în orașe, nu în sate.

600 de orașe, printre care 30 megapolisuri
reprezintă două treimi din PIB-ul global.

Dar când vine vorba de orașe,
nordul domină:

America de Nord, Europa de Vest, 
Australia și Japonia,

unde violența este la minime istorice.

Ca urmare, entuziaștii vorbesc 
despre triumful orașului,

de clasele creative și de primarii 
care vor conduce lumea.

Și eu sper că primarii 
vor conduce într-o zi lumea,

dar realitatea este că nu auzim nimic
despre ce se întâmplă în Sud.

Mă refer la America Latină, Africa, Asia,

unde violența este în creștere,
infrastructura este suprasolicitată

și unde guvernarea este o aspirație, 
nu o realitate.

Unii diplomați și experți în dezvoltare
vorbesc despre 40-50 de state vulnerabile

care vor determina nivelul de securitate
în secolul al XIX-lea.

Cred că orașele vulnerabile vor determina
viitorul ordinii sau al haosului.

Asta pentru că acțiunile conflictuale
la fel și cele umanitare

vor fi concentrate în orașe.

Eforturile de dezvoltare, 
definite prin eradicarea sărăciei,

un sistem de sănătate garantat tuturor,
combaterea schimbării climatice,

sunt lupte care vor avea loc 
în zonele sărace ale orașelor noastre.

Vreau să vă vorbesc despre 4 mega-riscuri
care definesc vulnerabilitatea în prezent.

Dacă reușim să le controlăm, 
putem schimba problema violenței letale.

Voi începe cu vestea bună.

Realitatea este că trăim în cel mai pașnic
moment din istoria umanității.

Steven Pinker și alții au arătat 
că intensitatea și frecvența conflictelor

sunt la un minim istoric.

Gaza, Syria, Sudan și Ucraina, 
oricât de teribile sunt aceste conflicte,

reprezintă doar o întețire relativ minoră,
în 50 de ani de declin al conflictelor.

Mai mult, constatăm o scădere 
impresionantă în rata omuciderilor.

Manuel Eisner și alții au arătat 
că de secole, rata uciderilor a scăzut

mai ales în vest.

Multe orașe nordice sunt de 100 de ori 
mai sigure decât acum 100 de ani.

Acești doi factori, declinul
în rata conflictului armat și a crimelor

sunt dintre cele mai extraordinare,
dar și nerecunoscute,

succese din istoria umanității.

Ar trebui să fim entuziasmați, nu?

Da, sigur că ar trebui.

Mai este doar o problemă:
aceste două plăgi sunt încă printre noi.

525 000 oameni, bărbați, 
femei, băieți și fete

mor în circumstanțe violente anual.

Studiile pe care le-am făcut 
cu Keith Krause și cu alții

au arătat că sunt între 50 000-60 000
de morți violente în zone de război.

Restul, aproape 500 000 de oameni,
mor în afara zonelor de conflict.

Altfel spus, de 10 ori mai mulți oameni 
mor în afara zonelor de conflict.

Mai mult, violența se mută în Sud,
în America Latină și în Caraibe,

în zone din Africa Centrală și de Sud,
din Orientul Mijlociu și Asia Centrală.

40 din 50 cele mai periculoase orașe
din lume sunt aici, în America Latină.

13 în Brazilia, iar cel mai periculos,
San Pedro Sula, al 2-lea oraș din Honduras

cu rata omuciderilor 
de 187 la 100 000 de oameni.

De 23 de ori mai mult
decât media globală.

Dacă violența 
se re-concentrează geographic,

este reconfigurată și de noua topografie.

Când vine vorba de orașe, 
lumea nu este plată,

ci, cum ar spune Thomas Friedman,
este „ascuțită”.

Dominanța orașului ca mod principal
de organizare urbană

este una dintre cele mai surprinzătoare
inversări demografice din istorie

și a avut loc foarte repede.

Cunoașteți statisticile, nu?

În prezent sunt 7.6 miliarde 
de oameni pe glob,

vor fi 9.6 miliarde în 2050.

Dar luați în considerare asta:

În 1800, unul din 30 de oameni
trăia la oraș,

în prezent, rata este de unul din doi.

Mâine, cu toții vom trăi acolo.

Această expansiune în urbanizare
nu va fi egală și nici echitabilă.

Marea majoritate, 90%, 
va avea loc în orașele din Sud.

Geografii și demografii urbani spun

că nu talia sau densitatea orașelor 
determină violența.

Tokyo, cu 35 milioane de locuitori,

e una dintre cele mai mari și, unii spun,
cele mai sigure metropole de pe glob.

Ceea ce contează este viteza urbanizării.

Eu îi spun „turbo-urbanizare” și e unul 
din factorii cheie ai vulnerabilității.

Când vă gândiți la expansiunea
incredibilă a acestor orașe

și la „turbo-urbanizare”,
luați cazul orașului Karachi.

Karachi avea aproape 500 000 locuitori
în 1947: un oraș vibrant.

În prezent, are 21 milioane locuitori.

Pe lângă faptul că aduce trei sferturi
din PIB-ul Pakistanului,

e și unul din cele mai violente 
orașe din sudul Asiei.

Dhaka, Lagos, Kinshasa,

aceste orașe sunt de 40 de ori 
mai mari decât în anii '50.

Gândiți-vă la New York.

„Big Apple” a avut nevoie de 150 de ani
să ajungă la 8 milioane de locuitori.

Sao Paolo, Mexico City au ajuns
la același număr în doar 15 ani.

Cum arată aceste orașe: 
medii, mari, mega- sau hiper-metropole?

Care este profilul lor?

În primul rând, sunt tinere.

Ce observăm în multe dintre ele 
este creșterea procentului tinerilor.

Aceasta e de fapt o veste bună.

E o urmare a reducerii ratelor
mortalității infantile.

Trebuie să fim atenți 
la procentul mare de tineri.

Înseamnă de fapt că proporția
tinerilor trăind în orașe vulnerabile

e mult mai mare decât a celor
care trăiesc în orașe mai prospere.

În unele orașe vulnerabile, 
75% din populație are sub 30 de ani.

Gândiți-vă: 3 din 4 locuitori
au mai puțin de 30 de ani.

Parcă ar fi Palo Alto pe steroizi!

În Mogadishu, spre exemplu, 
vârsta medie este 16 ani.

La fel și pentru Dhaka, Dili și Kabul.

Cât despre Tokyo? E 46;
ca în majoritatea orașelor vest-europene.

Nu doar populația tânără 
determină violența.

Acesta e doar un factor dintr-o serie.

Totuși, populația tânără, 
la un loc cu șomajul, lipsa educației

și - asta e determinant -
a fi bărbat, fac o premisă periculoasă.

Acești factori de risc sunt corelați
cu populația tânără

și sunt des asociați 
cu creșterea ratei violenței.

Cei care sunteți părinți de adolescenți
știți despre ce vorbesc, nu?

Imaginați-vi-l pe băiatul vostru, 
fără vreo structură,

cu prietenii ăia neascultători ai lui,
făcându-și de cap.

Acum dați la o parte părinții,
educația și posibilitatea acesteia,

adăugați niște droguri, alcool și arme;
relaxați-vă și priviți focul de artificii!

Implicațiile sunt descurajante.

Chiar aici în Brazilia, speranța de viață
este de 73,6 ani.

Dacă trăiești în Rio, îmi pare rău,
dă doi ani la o parte.

Dacă ești tânăr, needucat, șomer,
negru și bărbat...

speranța ta de viață scade
la mai puțin de 60 de ani.

Există un motiv 
pentru care tinerețea și violența

sunt ucigașii numărul 1
în această țară.

Bine, dar nu e totul dezastros în orașe.

Până la urmă, orașele sunt 
centre de inovație,

dinamism, prosperitate, 
entuziasm și conectivitate.

Acolo se adună deștepții.

Tinerii pe care tocmai i-am menționat,

sunt mai versați ca niciodată
în ale tehnologiei.

Boom-ul acesta: Internetul, 
tehnologia mobilă

fac ca granițele dintre nord și sud,
dintre țări și în interiorul lor,

să se reducă.

Așa cum ați auzit de multe ori însă,

noile tehnologii au două fețe.

De exemplu, 
ele ajută la aplicarea legii.

Poliția din toată lumea folosește 
investigații la distanță și metadate

pentru anticiparea infracțiunilor.

Unii polițiști pot prevedea infracțiunile
violente înainte ca ele să se producă.

Scenariul infracțiunilor viitorului,
este real în prezent

și trebuie să fim precauți.

Trebuie să asigurăm securitatea publică,
uneori sacrificând dreptul la intimitate.

Dar nu doar poliția inovează.

Am auzit de activități extraordinare
ale societății civile,

care se implică în acțiuni colective
pe plan local și global.

Asta duce la proteste virtuale
și la revoluție reală.

Dar cele mai îngrijorătoare 
sunt grupările infracționale

ce operează online 
și încep colonizarea spațiului virtual.

În Ciudad Juarez în Mexico unde am lucrat,
grupări precum Zetas și cartelul Sinaloa

bombardează rețelele de socializare.

Le folosesc să recruteze membrii,
să-și vândă produsele,

să amenințe, să intimideze și să ucidă.

Violența s-a mutat în mediul virtual.

Asta e doar o schiță incompletă
a unei situații complexe și dinamice.

Există multe mega-riscuri care vor defini 
vulnerabilitatea în prezent;

diferența de venit e unul dintre acestea,

la fel și sărăcia, schimbarea climatică
și nesancționarea infracțiunilor.

Ne confruntăm cu o dilemă dificilă

prin care unele orașe vor prospera
și contribui la progresul global,

iar altele vor face pași greșiți
și îl vor încetini.

Dacă dorim să schimbăm acest curs,
trebuie să inițiem un dialog.

Nu ne putem concentra doar 
pe orașele care funcționează:

Singapore, Kuala Lumpur, Dubai, 
Shanghai și alte orașe de genul acesta.

Trebuie să aducem 
și orașele vulnerabile în dialog.

O metodă ar fi să coordonăm orașele
vulnerabile cu cele mai prospere

începând un proces de colaborare,
schimb de idei,

pentru a vedea ce funcționează și ce nu.

Un exemplu minunat vine 
din El Salvador și Los Angeles:

primarii celor două orașe colaborează

pentru a pune în contact foști membri 
ai clanurilor, cu membri actuali,

oferindu-le educație și încurajând
între timp crearea armistițiilor.

Am observat scăderea 
ratei omuciderilor în San Salvador,

care a fost cel mai violent
oraș de pe glob,

cu 50%.

Putem să ne concentrăm pe orașe-problemă,
dar și pe zone-problemă.

Locația are un rol fundamental 
în determinarea violenței din orașe.

Știați că între 1 și 2% din adresele
străzilor dintr-un oraș vulnerabil

pot prezice până la 99% 
din infracțiunile violente?

Spre exemplu, Sao Paolo, unde am lucrat,

s-a transformat din unul din 
cele mai periculoase orașe ale Braziliei

la unul dintre cele mai sigure;
și a făcut asta dublând

colectarea informației, identificarea 
zonelor-problemă, reformând poliția

și așa, a ajuns la scăderea omuciderilor
cu 70% în puțin peste 10 ani.

Trebuie să ne concentrăm 
și asupra „oamenilor-problemă”.

E tragic, dar a fi tânăr, șomer,
needucat și bărbat

crește riscul de a fi ucis sau de a ucide.

Trebuie să rupem acest lanț al violenței

prin a lucra cu copiii noștri, 
cu cei mai mici,

valorizându-i, nu stigmatizându-i.

Am fost implicat în acțiuni impresionante
în Kingston, Jamaica și aici, în Rio

care oferă educație, locuri de muncă
și activități de recreere

acestor grupuri cu risc mărit.

Ca rezultat, am observat scăderea 
violenței în comunitățile lor.

Trebuie să ne facem orașele mai sigure,
incluzive și satisfăcătoare pentru toți.

Realitatea este că simțul comunității
contează.

Mobilitatea contează în orașele noastre.

Trebuie să renunțăm la modelul actual
de segregare și excludere,

de orașe cu ziduri.

Exemplul meu favorit de cum 
să facem asta vine din Medellin.

Când trăiam în Columbia 
la sfârșitul anilor '90,

Medellin era capitala crimelor 
la nivel mondial, dar s-a redresat.

A reușit asta investind deliberat în zone
cu venituri mici și foarte violente

și integrându-le în cele de clasă mijlocie
printr-o rețea de telecabine,

transport public și infrastructură 
de prim rang.

În acest proces, a redus rata omuciderilor
cu 79% în doar două decenii.

Și în final, avem tehnologia.

Tehnologia poate promite mult,
dar este și primejdioasă.

Am văzut exemple 
de inovații extraordinare,

multe venind din această încăpere.

Poliția lucrează deja la prognoze.

Cetățenii se implică în acțiuni populare.

Și grupul meu e implicat 
în dezvoltarea unor aplicații

care să monitorizeze progresul poliției
și să mărească siguranța cetățenilor.

Dar trebuie să fim precauți.

Dacă aș avea un singur mesaj
să vă transmit, ar fi următorul.

Violența letală nu este de neevitat,
ne putem face orașele mai sigure.

Oameni buni, avem oportunitatea majoră
de a reduce rata omuciderii

la jumătate în decursul vieților noastre.

Așa că am o întrebare.

Ce mai așteptăm?

Vă mulțumesc!

(Aplauze)