La finele secolului al XVII-lea,

un student la medicină pe nume 
Johannes Hofer a observat o boală stranie

care afecta mercenarii suedezi 
ce luptau peste hotare.

Simptomele sale,

printre care oboseala,

insomnia,

bătăile neregulate ale inimii,

indigestia și febra erau atât de grave,

încât adesea era necesar 
ca soldații să fie lăsați la vatră.

Așa cum Hofer a descoperit, 
cauza acestora nu era de ordin fizic,

ci se datorau dorului îngrozitor de
patria-mamă, plină de munți.

A denumit această stare „nostalgie",

din grecescul „nostos" (întoarcerea acasă)

și „algos" (durere sau dor).

La început, nostalgia a fost considerată
o afecțiune specifică elvețienilor.

Unii doctori au speculat că zgomotul
constant al clopoțeilor vacilor din Alpi

a cauzat o traumă la nivelul 
timpanelor și creierului.

Comandanții chiar au interzis soldaților
să cânte cântece tradiționale elvețiene

de teamă că acestea i-ar putea 
împinge la dezertare sau suicid.

Odată cu creșterea migrației în lume,
s-a analizat nostalgia în diverse grupuri.

S-a dovedit că orice om despărțit
un timp îndelungat de locul de baștină

e susceptibil de a deveni nostalgic.

Și la începutul secolului XX,

specialiștii nu au mai privit-o
ca pe o boală neurologică,

ci ca pe o condiție mentală
asemănătoare cu depresia.

La acea vreme, psihologii au speculat

că aceasta exprima dificultățile
detașării de perioada copilăriei,

sau chiar tânjeala reîntoarcerii 
în stadiul de fetus.

Dar în următoarele decenii

percepția asupra nostalgiei s-a schimbat
în două feluri importante.

Sensul ei a evoluat de la indicarea
dorului de casă

la un dor general față de trecut.

Și în loc de o boală teribilă,

a început să fie văzută drept
o experiență vibrantă și agreabilă.

Probabil cel mai faimos exemplu
de acest gen

a fost captat de autorul francez
Marcel Proust.

El a descris cum savurarea unei prăjituri 
madeleine, ca cea din vremea copilăriei,

a declanșat o avalanșă de senzații calde
și asociații senzoriale intense.

Ce a cauzat o schimbare atât de majoră
în viziunea noastră asupra nostalgiei?

O parte are legătură cu știința.

Psihologia a progresat de la teorie pură

spre observație empirică 
mai minuțioasă și sistematică.

Deci profesioniștii au realizat că multe
dintre simptomele negative

ar fi fost pur și simplu 
corelate cu nostalgia

și nu cauzate de aceasta.

Și, în fond, deși e 
o stare emoțională complexă

care poate include sentimente 
de pierzanie și de tristețe,

nostalgia, în general, nu dă oamenilor
o dispoziție negativă.

În schimb, permițându-le oamenilor 
să-și amintească experiențele personale

importante și satisfăcătoare
pe care le-au trăit cu alții,

nostalgia poate îmbunătăți
bunăstarea psihologică.

Cercetări au arătat că
inducerea nostalgiei la oameni

poate ajuta la creșterea sentimentelor
de stimă de sine și apartenență socială,

încurajează dezvoltarea psihologică,

și chiar îi face să dea dovadă
de mai multă generozitate.

Mai degrabă decât o cauză
a suferinței mentale,

nostalgia poate fi o metodă stimulantă 
de a-i face față.

De exemplu, când oamenii experimentează
stări emoționale negative,

tind să utilizeze în mod natural
nostalgia, pentru a reduce suferința

și a reface bunăstarea.

Azi, se pare că nostalgia
e peste tot,

în parte deoarece comercianții
au descoperit cât este de influentă

ca tehnică de marketing.

Este tentant să consideri asta un semn
al blocajului nostru în trecut,

dar nostalgia nu funcționează chiar așa.

În schimb, nostalgia ne reamintește faptul
că viețile noastre au sens și valoare,

ajutându-ne astfel să descoperim
încrederea de sine și motivația

de a face față provocărilor viitorului.