Aş vrea să vă prezint un organism: un mucegai bălos, Physarum polycephalum. E un mucegai cu o criză de identitate, deoarece nu e o ciupercă, aşa încât, să fim clari de la început. Este una din cele 700 de mucegaiuri cunoscute care aparţin regnului amoebelor. E un organism unicelular, o celulă, care se uneşte cu alte celule pentru a forma o super-celulă masivă pentru a obţine maximul de resurse. Deci într-un singur mucegai veţi găsi mii de milioane de nuclee, toate având aceiaşi membrană celulară, toate funcţionând ca o entitate. În mediul său natural, puteţi găsi mucegaiul hrănindu-se cu lemn în păduri devorând vegetaţia în putrefacţie, dar îl puteţi găsi la fel de bine în laboratoarele de cercetare, săli de clasă şi chiar în studiourile artiştilor Prima dată am dat peste acest mucegai acum cinci ani. Un prieten microbiologist mi-a dat un vas Petri cu o masă amorfă galbenă şi mi-a spus să merg acasă şi să mă joc cu ea. Singurele instrucţiuni care mi s-au dat au fost că îi place întunericul şi umezeala şi că hrana sa favorită este terciul de ovăz Sunt un artist care a muncit mulţi ani cu biologia, cu procesele ştiinţifice aşa încât materia vie nu îmi este neobişnuită. Am lucrat cu plante, bacterii, sepii, drosofile. Deci eram nerăbdătoare să îmi duc noul colaborator acasă să văd ce poate face. L-am dus acasă şi l-am ținut sub observație. I-am dat hrană variată. Am observat cum se întindeaa. A format o reţea între sursele de hrană. Am văzut cum a lăsat o dâră în urmă, arătând unde a fost. Şi am remarcat că atunci când se sătura de un vas Petri, evada din el şi îşi găsea o casă mai bună. Mi-am imortalizat observaţiile prin fotografiere temporizată. Mucegaiul creşte cam cu un centimetru pe oră aşa încât nu e uşor să-l urmăreşti pe viu decât dacă există o formă de meditaţie extremă, dar prin temporizare, am putut urmări comportamente interesante. De exemplu, după ce l-am hranit cu o grămăjoară de ovăz, mucegaiul a plecat să exploreze noi teritorii în mai multe direcţii simultan. Când s-a întâlnit cu el însăşi a ştiut că a fost deja acolo, a recunoscut că este acolo şi s-a retras şi a crescut în alte direcţii. Am fost impresionată de această realizare şi de felul în care, ceea ce era de fapt o pungă de mucegai celular a putut, într-un fel, să îşi cartografieze teritoriul, să se recunoască pe sine însuşi, şi să se mişte cu o aparentă intenţie. Am găsit nenumărate studii ştiinţifice, cercetări, articole de presă, toate menţionând lucruri incredibile făcute cu acest organism. Vă voi prezenta câteva. De exemplu, o echipă de la Universitatea Hokkaido din Japonia a umplut un labirint cu mucegai. S-a reunit şi a format o celulă masivă. Au pus hrană în două puncte, ovăz, desigur, şi mucegaiul a format o legătură între cele două alimente. S-a retras din zonele şi din terminaţiile goale. Sunt patru rute posibile prin acest labirint, dar, iarăşi şi iarăşi, mucegaiul a stabilit cea mai scurtă şi cea mai eficientă rută. Destul de inteligent. Concluzia experimentului a fost că mucegaiul avea o formă primitivă de inteligenţă. Un alt studiu a expus mucegaiul la aer rece la intervale regulate de timp. Nu i-a plăcut. Nu îi place la rece. Nu îi place uscăciunea. Au repetat asta la intervale regulate, şi, de fiecare dată, mucegaiul, ca răspuns, şi-a încetinit creşterea. Totuşi, la intervalul următor, cerecetătorii nu au mai cuplat aerul rece, totuşi mucegaiul a încetinit creşterea, anticipând că totuşi se va întâmpla. Cumva, a ştiut că era timpul pentru aerul rece care nu îi plăcea. Concluzia acestui experiment a fost că mucegaiul era capabil să înveţe. Un al treilea experiment: Mucegaiul a fost invitat să exploreze un teritoriu acoperit cu ovăz. S-a răspândit într-un model de încrengătură. Cum se vede, la fiecare nod pe care îl găseşte, formează o reţea, o conexiune, şi continuă să caute. După 26 ore, a realizat o reţea solidă între diferitele grămezi de ovăz. Nu e nimic remarcabil în acest lucru până când îţi dai seama că centrul ovăzului de la care a pornit reprezintă oraşul Tokio, iar ovăzul înconjurător sunt staţii de cale ferată suburbane. Mucegaiul a reprodus reţeaua de transport a oraşului Tokio - (Râsete) - un sistem complex dezvoltat în timp de aşezările comunităţii, de ingineria civilă, de planificarea urbană. Ce ne-a luat nouă peste 100 de ani i-a luat mucegaiului puţin peste 1 zi. Concluzia experimentului a fost că mucegaiul poate forma reţele eficiente şi să rezolve problema itinerarului vânzătorului ambulant. E un computer biologic. Astfel, a fost modelat matematic, analizat algoritmic. A fost replicat, simulat. Pe întreaga planetă, echipe de cercetători decodifică principiile sale biologice pentru a-i înţelege regulile de calcul şi a aplica ceea ce au aflat în domeniile electronicii programării şi roboticii. Aşa încât, problema este, cum funcţionează acest lucru? Nu are un sistem nervos central. Nu are un creier, şi, totuşi, poate realiza comportamente asociate cu funcţiile creierului. Poate învăţa, poate ține minte, poate rezolva probleme, poate lua decizii, Prin urmare, unde e localizată inteligenţa? Asta-i o imagine microscopică, pe care am înregistrat-o. E mărită de 100 de ori, accelerată de 20 de ori. În interiorul unui mucegai există o curgere ritmică pulsatorie, o structură ca o venă, care transportă material celular, nutrienţi şi informaţii chimice prin celulă, curgând întâi într-o direcţie şi apoi înapoi, într-o altă direcţie. E o oscilaţie continuă, sincronă în cadrul celulei care îi permite să formeze o înţelegere chiar complexă a mediului său, dar fără vreun centru de control la scară mare. Aici stă inteligenţa sa. Nu numai cercetătorii academici din universităţi sunt interesaţi de acest organism. Acum câţiva ani, am înfiinţat SliMoCo, Slime Mould Collective. Este o reţea online, deschisă, democratică pentru ca cercetătorii şi entuziaştii mucegaiului să schimbe cunoştinţe şi experienţe între diviziunile disciplinare şi între diviziunile academice. Participarea la Slime Mould Collective este autoselectivă. Oamenii au găsit colectivul aşa cum mucegaiul găseşte ovăzul. E formată din oameni de ştiinţă şi oameni de ştiinţă în IT şi cercetători dar şi din artişti ca mine, arhitecţi, designeri, scriitori, activişti etc. E o participare interesantă, eclectică. Câteva exemple: un artist care pictează cu Physarum fluorescent; o echipă de colaborare care combină modelul biologic şi electronic cu tehnologiile de printare 3D într-un studio; un alt artist care foloseşte mucegaiul ca un mod de a angaja o comunitate să îşi cartografieze zona. Aici mucegaiul este folosit direct ca unealtă biologică, dar metaforic ca un simbol pentru căile de a discuta despre coeziunea socială, comunicare şi cooperare. Alte activități de implicare publică, conduc multe ateliere care lucrează cu mucegaiuri, o cale creatoare de a discuta cu mucegaiul. Oamenii sunt invitaţi să vină şi să afle ce lucruri uimitoare pot face, şi îşi concep propiul experiment cu vasul Petri un mediu în care mucegaiul să exploreze astfel încât să îi testeze proprietăţile. Toată lumea îşi ia acasă noul animăluţ şi e invitat să posteze rezultatele pe site-ul Slime Mould Collective. Colectivul mi-a permis să colaborez cu o întreagă gamă de oameni interesanţi. Am lucrat cu producători de film la un documentar de lung metraj privitor la mucegai şi am subliniat de lung metraj care este în stagiul final de editare şi va apărea pe ecrane foarte curând. (Râsete) Mi-a permis şi să conduc ce cred că este primul experiment uman în genul mucegaiului. Aceasta este o parte a expoziţiei de la Rotterdam de anul trecut. Am invitat oamenii să devină mucegaiuri pentru o jumătate de oră. Deci, în principiu, am legat oamenii unii de alţii devenind, astfel, o celulă gigantică, şi le-am cerut să urmeze regulile mucegaiului. Trebuie să comunici prin oscilaţii, nu prin vorbire. Trebuie să operezi ca o entitate, o celulă masivă, fără individualitate, iar motivaţia mişcării şi a explorării mediului este căutarea hranei. A urmat o târâire haotică când acest mănunchi de indivizi legaţi unul de altul cu sfori galbene şi purtând tricouri "Being Slime Mold" a hoinărit prin parcul muzeului. Când au întâlnit copaci, a trebuit să îşi reconstituie conexiunile şi să reformeze o celulă masivă fără să vorbească. Eun experiment ridicol în multe sensuri. Nu este bazat pe o ipoteză. Nu încercăm să demonstrăm nimic. Dar ne-a pus la dispoziţie o cale de a antrena o secţiune largă a publicului cu idei de inteligenţă, intermediu, autonomie, şi ne-a pus la dispoziţie o platformă distractivă pentru discuţii privitoare la lucrurile care au reieşit. Unul din lucrurile cele mai captivante ale acestui experiment au fost discuţiile care au urmat. În parc a avut loc un simpozion complet spontan. Oamenii au discutat despre psihologia umană, despre cât de dificil a fost să renunţe la personalitatea şi la individualitatea lor. Alţi oameni au discutat despre comunicarea bacterială. Fiecare persoană a adus propria interpretare personală, şi concluzia acestui experiment a fost că oamenii din Rotterdam erau foarte cooperanţi, în special când primeau bere. Nu le-am dat numai ovăz. Le-am dat şi bere. Dar nu au fost la fel de eficienţi ca mucegaiul, iar mucegaiul, pentru mine, este un subiect fascinant. E fascinant din punct de vedere biologic, e interesant funcțional, dar este, de asemenea, un simbol, o cale de a angrena idei de comunitate, comportament colectiv, cooperare. Mare parte din munca mea rezultă din cercetarea ştiinţifică, deci aduce un omagiu experienţei cu labirintul, dar într-un mod diferit. Şi mucegaiul este, totodată, materialul meu de lucru. E un co-producător al fotografiilor, imprimărilor, animaţiilor, evenimentelor participative. Mucegaiul nu alege dacă să lucreze cu mine, este un gen de colaborare. Pot prevedea anumite comportamente înţelegând cum acţionează, dar nu îl pot controla. Mucegaiul are ultimul cuvânt în procesul creativ. Şi, la urma urmei, are propria estetică internă. Aceste încrengături pe care le vedem le vedem în toate formele şi mărimile din natură, de la delta râurilor, la fulgere, de la propriile vase sanguine la reţelele neuronale. Clar, sunt reguli semnificative ce conduc acest simplu, deşi complex organism, şi indiferent de perspectiva noastră disciplinară sau modul de investigare putem învăţa foarte multe observând şi lucrând cu această frumoasă grămăjoară fără creier. Vă prezint Physarum polycephalum. Vă mulţumesc. (Aplauze)