Aş vrea să vă prezint un organism:
un mucegai bălos, Physarum polycephalum.
E un mucegai cu o criză de identitate,
deoarece nu e o ciupercă,
aşa încât, să fim clari de la început.
Este una din cele 700
de mucegaiuri cunoscute
care aparţin regnului amoebelor.
E un organism unicelular, o celulă,
care se uneşte cu alte celule
pentru a forma o super-celulă masivă
pentru a obţine maximul de resurse.
Deci într-un singur mucegai
veţi găsi mii
de milioane de nuclee,
toate având aceiaşi membrană celulară,
toate funcţionând ca o entitate.
În mediul său natural,
puteţi găsi mucegaiul hrănindu-se
cu lemn în păduri
devorând vegetaţia în putrefacţie,
dar îl puteţi găsi la fel de bine
în laboratoarele de cercetare,
săli de clasă şi chiar
în studiourile artiştilor
Prima dată am dat peste acest mucegai
acum cinci ani.
Un prieten microbiologist
mi-a dat un vas Petri
cu o masă amorfă galbenă
şi mi-a spus să merg acasă
şi să mă joc cu ea.
Singurele instrucţiuni care mi s-au dat
au fost că îi place întunericul şi umezeala
şi că hrana sa favorită
este terciul de ovăz
Sunt un artist care a muncit mulţi ani
cu biologia, cu procesele ştiinţifice
aşa încât materia vie
nu îmi este neobişnuită.
Am lucrat cu plante, bacterii,
sepii, drosofile.
Deci eram nerăbdătoare
să îmi duc noul colaborator acasă
să văd ce poate face.
L-am dus acasă
şi l-am ținut sub observație.
I-am dat hrană variată.
Am observat cum se întindeaa.
A format o reţea între sursele de hrană.
Am văzut cum a lăsat o dâră în urmă,
arătând unde a fost.
Şi am remarcat că atunci când se sătura
de un vas Petri,
evada din el şi îşi găsea o casă mai bună.
Mi-am imortalizat observaţiile
prin fotografiere temporizată.
Mucegaiul creşte
cam cu un centimetru pe oră
aşa încât nu e uşor să-l urmăreşti pe viu
decât dacă există o formă
de meditaţie extremă,
dar prin temporizare,
am putut urmări comportamente interesante.
De exemplu, după ce l-am hranit
cu o grămăjoară de ovăz,
mucegaiul a plecat să exploreze noi teritorii
în mai multe direcţii simultan.
Când s-a întâlnit cu el însăşi
a ştiut că a fost deja acolo,
a recunoscut că este acolo
şi s-a retras
şi a crescut în alte direcţii.
Am fost impresionată de această realizare
şi de felul în care, ceea ce era de fapt
o pungă de mucegai celular
a putut, într-un fel,
să îşi cartografieze teritoriul,
să se recunoască pe sine însuşi,
şi să se mişte cu o aparentă intenţie.
Am găsit nenumărate studii ştiinţifice,
cercetări, articole de presă,
toate menţionând lucruri incredibile
făcute cu acest organism.
Vă voi prezenta câteva.
De exemplu, o echipă de la
Universitatea Hokkaido din Japonia
a umplut un labirint cu mucegai.
S-a reunit şi a format o celulă masivă.
Au pus hrană în două puncte,
ovăz, desigur,
şi mucegaiul a format o legătură
între cele două alimente.
S-a retras din zonele
şi din terminaţiile goale.
Sunt patru rute posibile
prin acest labirint,
dar, iarăşi şi iarăşi,
mucegaiul a stabilit cea mai scurtă
şi cea mai eficientă rută.
Destul de inteligent.
Concluzia experimentului
a fost că mucegaiul avea
o formă primitivă de inteligenţă.
Un alt studiu a expus mucegaiul
la aer rece la intervale regulate de timp.
Nu i-a plăcut. Nu îi place la rece.
Nu îi place uscăciunea.
Au repetat asta la intervale regulate,
şi, de fiecare dată, mucegaiul,
ca răspuns, şi-a încetinit creşterea.
Totuşi, la intervalul următor,
cerecetătorii nu au mai cuplat aerul rece,
totuşi mucegaiul a încetinit creşterea,
anticipând
că totuşi se va întâmpla.
Cumva, a ştiut că era timpul
pentru aerul rece care nu îi plăcea.
Concluzia acestui experiment
a fost că mucegaiul era capabil să înveţe.
Un al treilea experiment:
Mucegaiul a fost invitat
să exploreze un teritoriu acoperit cu ovăz.
S-a răspândit într-un model de încrengătură.
Cum se vede, la fiecare nod
pe care îl găseşte,
formează o reţea, o conexiune,
şi continuă să caute.
După 26 ore, a realizat
o reţea solidă
între diferitele grămezi de ovăz.
Nu e nimic remarcabil în acest lucru
până când îţi dai seama
că centrul ovăzului de la care a pornit
reprezintă oraşul Tokio,
iar ovăzul înconjurător
sunt staţii de cale ferată suburbane.
Mucegaiul a reprodus
reţeaua de transport a oraşului Tokio
- (Râsete) -
un sistem complex dezvoltat în timp
de aşezările comunităţii, de ingineria
civilă, de planificarea urbană.
Ce ne-a luat nouă peste 100 de ani
i-a luat mucegaiului puţin peste 1 zi.
Concluzia experimentului
a fost că mucegaiul poate forma
reţele eficiente
şi să rezolve problema itinerarului
vânzătorului ambulant.
E un computer biologic.
Astfel, a fost modelat matematic,
analizat algoritmic.
A fost replicat, simulat.
Pe întreaga planetă, echipe de cercetători
decodifică principiile sale biologice
pentru a-i înţelege regulile de calcul
şi a aplica ceea ce au aflat
în domeniile electronicii
programării şi roboticii.
Aşa încât, problema este,
cum funcţionează acest lucru?
Nu are un sistem nervos central.
Nu are un creier,
şi, totuşi, poate realiza comportamente
asociate cu funcţiile creierului.
Poate învăţa, poate ține minte,
poate rezolva probleme, poate lua decizii,
Prin urmare, unde e localizată inteligenţa?
Asta-i o imagine microscopică,
pe care am înregistrat-o.
E mărită de 100 de ori,
accelerată de 20 de ori.
În interiorul unui mucegai
există o curgere ritmică pulsatorie,
o structură ca o venă, care transportă
material celular, nutrienţi
şi informaţii chimice
prin celulă,
curgând întâi într-o direcţie şi apoi
înapoi, într-o altă direcţie.
E o oscilaţie continuă, sincronă
în cadrul celulei
care îi permite să formeze
o înţelegere chiar complexă
a mediului său,
dar fără vreun centru de control
la scară mare.
Aici stă inteligenţa sa.
Nu numai cercetătorii academici
din universităţi sunt interesaţi
de acest organism.
Acum câţiva ani, am înfiinţat SliMoCo,
Slime Mould Collective.
Este o reţea online, deschisă, democratică
pentru ca cercetătorii
şi entuziaştii mucegaiului
să schimbe cunoştinţe şi experienţe
între diviziunile disciplinare
şi între diviziunile academice.
Participarea la Slime Mould Collective
este autoselectivă.
Oamenii au găsit colectivul
aşa cum mucegaiul găseşte ovăzul.
E formată din oameni de ştiinţă
şi oameni de ştiinţă în IT şi cercetători
dar şi din artişti ca mine,
arhitecţi, designeri, scriitori,
activişti etc.
E o participare interesantă, eclectică.
Câteva exemple:
un artist care pictează
cu Physarum fluorescent;
o echipă de colaborare
care combină modelul biologic
şi electronic
cu tehnologiile de printare 3D într-un studio;
un alt artist care foloseşte mucegaiul
ca un mod de a angaja o comunitate
să îşi cartografieze zona.
Aici mucegaiul este folosit direct
ca unealtă biologică, dar metaforic
ca un simbol pentru căile de a discuta
despre coeziunea socială, comunicare
şi cooperare.
Alte activități de implicare publică,
conduc multe ateliere
care lucrează cu mucegaiuri,
o cale creatoare
de a discuta cu mucegaiul.
Oamenii sunt invitaţi să vină şi să afle
ce lucruri uimitoare pot face,
şi îşi concep propiul experiment
cu vasul Petri
un mediu în care mucegaiul să exploreze
astfel încât să îi testeze proprietăţile.
Toată lumea îşi ia acasă noul animăluţ
şi e invitat să posteze rezultatele
pe site-ul Slime Mould Collective.
Colectivul mi-a permis să colaborez
cu o întreagă gamă de oameni interesanţi.
Am lucrat cu producători de film
la un documentar de lung metraj
privitor la mucegai
şi am subliniat de lung metraj
care este în stagiul final de editare
şi va apărea pe ecrane foarte curând.
(Râsete)
Mi-a permis şi să conduc ce cred că este
primul experiment uman
în genul mucegaiului.
Aceasta este o parte a expoziţiei
de la Rotterdam de anul trecut.
Am invitat oamenii să devină mucegaiuri
pentru o jumătate de oră.
Deci, în principiu, am legat oamenii
unii de alţii
devenind, astfel, o celulă gigantică,
şi le-am cerut
să urmeze regulile mucegaiului.
Trebuie să comunici prin oscilaţii,
nu prin vorbire.
Trebuie să operezi ca o entitate,
o celulă masivă,
fără individualitate,
iar motivaţia mişcării
şi a explorării mediului
este căutarea hranei.
A urmat o târâire haotică
când acest mănunchi de indivizi
legaţi unul de altul cu sfori galbene
şi purtând tricouri "Being Slime Mold"
a hoinărit prin parcul muzeului.
Când au întâlnit copaci,
a trebuit să îşi reconstituie
conexiunile şi să reformeze
o celulă masivă
fără să vorbească.
Eun experiment ridicol în multe sensuri.
Nu este bazat pe o ipoteză.
Nu încercăm să demonstrăm nimic.
Dar ne-a pus la dispoziţie o cale
de a antrena o secţiune largă a publicului
cu idei de inteligenţă,
intermediu, autonomie,
şi ne-a pus la dispoziţie
o platformă distractivă
pentru discuţii privitoare
la lucrurile care au reieşit.
Unul din lucrurile cele mai captivante
ale acestui experiment
au fost discuţiile care au urmat.
În parc a avut loc
un simpozion complet spontan.
Oamenii au discutat
despre psihologia umană,
despre cât de dificil a fost să renunţe
la personalitatea şi la individualitatea lor.
Alţi oameni au discutat
despre comunicarea bacterială.
Fiecare persoană a adus propria
interpretare personală,
şi concluzia acestui experiment a fost
că oamenii din Rotterdam
erau foarte cooperanţi,
în special când primeau bere.
Nu le-am dat numai ovăz.
Le-am dat şi bere.
Dar nu au fost la fel de eficienţi
ca mucegaiul,
iar mucegaiul, pentru mine,
este un subiect fascinant.
E fascinant din punct de vedere biologic,
e interesant funcțional,
dar este, de asemenea, un simbol,
o cale de a angrena idei de comunitate,
comportament colectiv, cooperare.
Mare parte din munca mea
rezultă din cercetarea ştiinţifică,
deci aduce un omagiu
experienţei cu labirintul,
dar într-un mod diferit.
Şi mucegaiul este, totodată,
materialul meu de lucru.
E un co-producător al fotografiilor,
imprimărilor, animaţiilor,
evenimentelor participative.
Mucegaiul nu alege
dacă să lucreze cu mine,
este un gen de colaborare.
Pot prevedea anumite comportamente
înţelegând cum acţionează,
dar nu îl pot controla.
Mucegaiul are ultimul cuvânt
în procesul creativ.
Şi, la urma urmei,
are propria estetică internă.
Aceste încrengături pe care le vedem
le vedem în toate formele
şi mărimile din natură,
de la delta râurilor, la fulgere,
de la propriile vase sanguine
la reţelele neuronale.
Clar, sunt reguli semnificative ce conduc
acest simplu, deşi complex organism,
şi indiferent de perspectiva noastră
disciplinară sau modul de investigare
putem învăţa foarte multe
observând şi lucrând
cu această frumoasă grămăjoară fără creier.
Vă prezint Physarum polycephalum.
Vă mulţumesc.
(Aplauze)