Mă bucur să mă aflu aici în seara asta.

Lucrez la istoria distribuiției 
veniturilor și bogăției de 15 ani

iar una din lecțiile interesante,
care provine din dovezile istorice

este că, într-adevăr, pe termen lung,
tendința este

ca rata profitului investirii capitalului
să fie mai mare decât creșterea economică,

iar asta conduce la o concentrare
mai mare a averilor.

Nu vorbim de o concentrare
nelimitată a bogăției,

dar cu cât este mai mare 
diferența dintre r și g,

cu atât mai mare este 
nivelul de inegalitate a averilor

spre care se îndreaptă societatea.

Acesta este factorul cheie
despre care voi vorbi astăzi.

Dați-mi voie să spun, de la început,
că nu este singura forță importantă

în dinamica distribuirii 
venitului și averilor,

mai sunt multe alte forțe 
care joacă un rol important

în dinamica pe termen lung
a distribuției venitului și a bogăției.

Rămân încă de colectat
foarte multe alte informații.

Știm azi mai mult decât ieri,
dar încă știm prea puțin

și cu siguranță există multe alte procese
economice, sociale, politice,

care încă trebuie studiate.

Deci astăzi mă voi concentra 
pe această forță simplă,

dar nu înseamnă că nu există
și alte forțe importante.

Majoritatea cifrelor prezentate
provin din această bază de date online

World Top Incomes Database.

Este cea mai extinsă bază 
de date istorice asupra inegalității

și este rezultatul muncii

a peste 30 de cercetători 
din zeci de țări.

Permiteți-mi să vă arăt câteva ceva
din această bază de date,

apoi ne întoarcem la r > g.

Prima informație este că, secolul trecut
s-a produs o inversare semnificativă

a ordinii inegalității averilor
între Statele Unite și Europa.

Între 1900 și 1910, inegalitatea
era mai mare în Europa decât în SUA,

pe când astăzi, 
este mult mai mare în Statele Unite.

Vreau să fiu foarte clar:

principala explicație pentru acest lucru 
nu este că r > g.

Are mai degrabă legătură cu schimbarea 
cererii și ofertei de competențe,

competiția dintre educație și tehnologie,
globalizarea,

poate și cu accesul inegal
la educație în SUA,

unde sunt universități
foarte bune, de top,

dar unde partea inferioară
a sistemului educațional

nu este la fel de bună,

deci acces inegal 
la achiziția de aptitudini.

Vedem și o creștere fără precedent

a salariilor managerilor de vârf 
din Statele Unite,

care e dificil de explicat 
doar pe seama nivelului lor de instruire.

Aici se întâmplă mai multe,
dar nu voi vorbi despre asta astăzi,

pentru că vreau să mă concentrez 
pe inegalitatea averilor.

Să vă arăt un indicator simplu 
al inegalității veniturilor.

Asta este partea din venitul total
care ajunge la cei mai bogați 10%.

Observați că acum un secol,
a fost între 45 și 50% în Europa

și puțin peste 40% în SUA,

astfel că am avut 
mai multă inegalitate în Europa.

Apoi a avut loc un declin abrupt
în prima jumătate a sec. XX

și în ultimele decenii, observați

că în SUA, inegalitatea 
este mai mare ca în Europa,

acesta fiind faptul 
despre care tocmai vorbeam.

Cel de-al doilea aspect 
e legat de inegalitatea averii,

iar aici punctul central 
este acela că întotdeauna

inegalitatea averii e mult mai mare 
decât inegalitatea veniturilor.

Și, cu toate că, în ultimele decenii,
inegalitatea averii a crescut,

este totuși mai puțin extremă azi
decât a fost acum un secol,

chiar dacă raportul dintre
cantitatea totală de avere și venituri

și-a revenit din marile șocuri produse
de Primul Război Mondial, Marea Criză,

și de Al Doilea Război Mondial.

Acum permiteți-mi să vă arăt două grafice
ilustrând al 2-lea și al 3-lea fapt.

În primul rând, dacă ne uităm 
la nivelul inegalității averii:

aceasta e partea totală de avere
deținută de cei mai bogați 10%.

Observați același tip de inversare,
între SUA și Europa ca la venituri.

Acum un secol, concentrarea averii 
a fost mai mare în Europa decât în SUA

iar acum este invers.

Dar mai putem arăta două lucruri: primul,
nivelul general al inegalității averilor

este întotdeauna mai mare 
decât inegalitatea veniturilor.

Deci amintiți-vă, 
pentru inegalitatea venitului

partea care merge la primii 10%
a fost între 30-50% din venitul total,

pe când pentru avere, 
cota este întotdeauna între 60 și 90%.

Acesta e primul fapt și e foarte important
pentru ceea ce urmează.

Concentrarea averii este întotdeauna
mai mare decât a venitului.

Cel de-al doilea fapt este că mărirea
inegalității averii din ultimele decenii,

nu este totuși așa de mare
pentru a ne duce înapoi în 1910.

Deci marea diferență de astăzi,
această mare inechitate

cu 60 - 70% din averea totală
deținută de cei mai bogați 10%,

are și partea sa bună, pentru că de fapt,
stăm mai bine ca acum un secol,

când în Europa, 90% din toată bogăția
era proprietarea a 10% din populație.

Astăzi avem zona de 40%, așa numita
de mijloc, care nu sunt nici primii 10%,

și nici în jumătatea inferioară,

pe care îi putem numi
clasa mijlocie bogată,

și care deține astăzi 20-30%
din averea totală, averea națională,

dar care clasă mijlocie
acum 100 de ani nu exista,

oamenii fiind la fel de săraci
ca toți ceilalți.

Este o schimbare importantă
și este interesant să vedem

că inegalitatea distribuției averii 
nu a revenit în totalitate

la nivelul de dinainte
de Primul Război Mondial,

deși cantitatea totală a averii 
și-a revenit.

Aceasta este valoarea totală a bogăției
raportată la venituri

și vedeți că, mai ales în Europa,

aproape ne-am întors la nivelul 
de dinainte de Primul Război Mondial.

Deci sunt, de fapt, două aspecte
ale problemei.

Un aspect este cantitatea totală a averii
pe care o acumulăm,

și nu este nimic rău în sine,
în acumularea de bogăție,

mai ales dacă este uniform distribuită
și mai puțin concentrată.

Astfel vrem să ne concentrăm
asupra evoluției pe termen lung

a inegalității distribuției averii
și pe ce se va întâmpla în viitor.

Cum putem să explicăm faptul
că până la Primul Război Mondial,

inegalitatea averii era așa mare
și oricum era în creștere

și cum ne putem gândi la viitor?

Acum lăsați-mă să dau câteva explicații
și speculații în legătură cu viitorul.

Permiteți-mi în primul rând să spun 
că probabil cel mai bun model

de a explica de ce averea este 
mult mai concentrată decât venitul,

este un model dinamic, dinastic,
în care indivizii au un orizont extins,

și acumulează avere 
din tot felul de rațiuni.

Dacă oamenii ar acumula avere
doar din motive ce țin de ciclul vieții,

pentru a putea consuma la bătrânețe,

atunci, nivelul inegalității averii ar fi
mai mult sau mai puțin la același nivel

cu nivelul inegalității venitului.

Dar va fi foarte greu de explicat
de ce avem o inegalitate a bogăției

mult mai mare 
decât inegalitatea veniturilor

cu un model bazat exclusiv
pe ciclul vieții.

Avem deci nevoie de o explicație 
în care oamenii

au și alte motivații în acumularea averii.

Cel mai des ei vor să transmită averea
următoarelor generații, copiilor lor.

În alte cazuri vor să acumuleze avere
pentru putere și prestigiu.

Astfel că trebuie să fie și alte rațiuni
în afară de ciclul vieții pentru a explica

ceea ce vedem din analiza datelor.

În marea majoritate a modelelor dinamice

care explică acumularea de bogăție
prin utilizarea motivelor dinastice,

se iau în calcul și evenimente singulare, 
aleatoare, multiplicatoare,

cum ar fi situațiile în care familiile
au foarte mulți copii și în consecință

averea va fi fărâmițată comparativ
cu familiile cu mai puțini copii,

dar avem șocuri
privind utilizarea capitalului

în care unele familii investesc eficient
iar altele fac alegeri greșite.

Vom avea deci întotdeauna mobilitate,
unii urcă, alții coboară scara bogăției.

Ce este important este că 
în toate aceste modele explicative

cu toate aceste serii și variante
de evenimente singulare,

nivelul inegalității bogăției este o funcție
accelerat crescătoare de (r-g).

Intuitiv, diferența dintre
rata profitului și creșterea economică

este atât de importantă pentru că
inegalitățile inițiale sunt accelerate

de mărirea diferenței între profitul
din investiții și creșterea economică.

Un simplu exemplu: în cazul în care
r=5% și g=1%,

deținătorii de avere pot investi 
numai 1/5 din venitul capitalului lor

pentru a se asigura că averea le crește
în același ritm ca economia în general.

Aceasta înlesnește generarea averii
și menținerea marilor averi acumulate,

pentru că poți consuma 4/5
(în ipoteza că nu plătim impozit)

și poți reinvesti doar 1/5.

Unele familii vor consuma mai mult,
altele mai puțin decât 4/5,

va exista deci o anumită mobilitate
în distribuția veniturilor,

dar în medie, familiile avute au nevoie 
de a investi doar 1/5

asta permițând ca nivelurile mari
de inegalitate să se mențină.

Nu trebuie să vă mirați că profitul
depășește continuu creșterea economică

pentru că asta s-a întâmplat pe parcursul
întregii istorii a umanității

și asta a fost evident pentru oricine
pentru simplul motiv

că și atunci când creșterea economică
era aproape 0%, după cum știți că a fost

cea mai mare parte din istoria omenirii,
aproape 0,2-0,3%, o creștere foarte lentă

și de asemenea o creștere foarte lentă
a populației și a producției pe individ,

în timp ce profitul desigur nu era 0%
pentru capitalul funciar, pământul,

care era capitalul tradițional în epoca
preindustrială, era cam 5%.

Cei care citesc Jane Austin știu asta,
dacă te aștepți la un profit de 1000 lire,

trebuie să dispui de un capital 
de aproximativ 20.000 lire,

astfel încât să avem 5% din 20.000,
adică 1000 lire profit.

Și într-un fel asta era 
însuși fundamentul societății,

întrucât r > g 
permitea deținătorilor de avere și active

să trăiască din venitul capitalului lor,
și să facă altceva în viață

decât să se preocupe continuu
de propria supraviețuire.

Acum, o concluzie importantă
a cercetărilor efectuate de mine,

creșterea industrială a epocii moderne
nu a schimbat acest fapt fundamental,

atât de mult pe cât ne-am fi așteptat.

Desigur rata creșterii economice
după Revoluția industrială a crescut,

în general de la 0 la 1-2%,

dar profitul investirii capitalurilor
de asemenea a crescut

așa că ecartul dintre cele două,
în realitate s-a menținut.

De-a lungul secolului XX am asistat
la o combinație unică de evenimente.

La început, un nivel de profit foarte mic,
din cauza șocurilor războaielor mondiale,

distrugere, inflație, falimente în timpul
Marii Crize din 1929-1933

toate acestea recucând profiturile private
la niveluri neobișnuit de mici

între 1914 și1945 iar apoi, după război,

am avut o creștere economică 
neobișnuit de mare.

parțial datorată reconstrucției,

Germania, Franța, Japonia, au avut 
creșteri de 5% pe an între 1950 și 1980

în principal datorată
reconstrucției de după război,

dar și unei creșteri mari a populației,
fenomen numit efectul baby-boom.

Se pare că pe termen lung
lucrurile nu vor sta la fel,

cel puțin creșterea populației
nu va fi la fel de mare pe viitor,

iar cele mai optimiste proiecții
pe care le avem spun că

pe termen lung creșterea se va apropia
mai degrabă de 1-2% decât de 4-5%.

Așa că dacă observați,
avem cele mai optimiste estimări

ale creșterii PIB-ului mondial
și ale ratei de profit a capitalurilor,

(rata medie de profit 
a investirii de capital)

și vedeți că de-a lungul 
celor mai mari perioade din istorie

creșterea economică era foarte redusă
mult mai mică decât profitul,

în schimb, în secolul XX,
într-adevăr creșterea populației

foarte mare după război
dar și procesul de reconstrucție

au adus creșterea economică
mai aproape de nivelul profiturilor.

Am folosit date ONU privind populația,
deci bineînțeles că există incertitudini.

Există posibilitatea ca noi toți,
să ne apucăm pe viitor de făcut copii

astfel că ratele de creștere economică
să fie mult mai semnificative

dar pentru moment,
astea sunt cele mai optimiste cifre

iar astea vor face creșterea globală 
să încetinească,

iar ecartul dintre profit și dezvoltarere
să crească la valorile anterioare.

Un alt fenomen singular al secolului XX,
a fost, cum am zis,

distrugerea dar și taxarea capitalului,
așa că avem aici ratele pre impozitare,

iar aici ratele de profit după impozit,
și după luarea în calcul a distrugerilor

și aceste două fenomene au condus
ca rata profit - impozitată și depreciată

să fie o perioadă mai mică 
decât rata creșterii economice.

Fără aceste cauze, taxe și nimiciri,
acest lucru nu s-ar fi întâmplat.

Vreau să spun că echilibrul dintre profit
din investiții și creșterea economică

depinde de foarte mulți factori
deosebit de greu de previzionat.

Tehnologia și dezvoltarea de tehnici 
de utilizare intensivă a capitalurilor.

În prezent, cele mai capitalizate sectoare
sunt imobiliarul și energia

dar s-ar putea ca pe viitor să avem 
mai multă robotizare în unele domenii,

și acestea vor putea reprezenta o felie
mai mare din stocul de capital de astăzi.

Suntem încă departe de asta iar astăzi,
ce se întâmplă în imobiliar și energie,

este mult mai important 
pentru stocul de capital și acțiuni.

Celălalt factor important este că
există efecte datorate dimensiunii mărite

ale portofoliilor gestionate,

alături de complexitatea operării,
și lipsa de reglementări financiare

ceea ce face să fie mai ușor 
să ai rate de profit crescute,

cu un portofoliu mai mare de capital,

iar asta pare a fi valabil mai ales pentru
miliardari și mari fonduri de investiții

Doar ca să vă dau un exemplu care vine 
din topul miliardarilor FORBES 1987-2013:

Puteți vedea, cei mai bogați din top
au avansat cu 6 - 7% medie anuală

în termeni reali, adică peste inflație,
în timp ce veniturile medii pe planetă

pentru oamenii cu averi medii,
au crescut numai cu 1-2% anual.

Puteți constata același lucru în cazul 
fondurilor investite de universități:

Cu cât mai mare este fondul inițial,
cu atât mai mare este rata de profit.

Ce este de făcut?

În primul rând avem nevoie de un nivel
de transparență financiară mai mare.

Știm prea puțin despre dinamica
averilor mondiale,

așa că avem nevoie de transmiterea 
la nivel mondial a informațiilor bancare.

E nevoie de un registru mondial 
de active financiare,

mai multă coordonare 
privind impozitarea averilor,

și chiar de o taxă mică pe bogăție

ar putea fi o cale de a produce informații
penrtu adaptarea politicilor fiscale

și de fapt lupta cu paradisurile fiscale
și schimbul automat de date

ne conduce cumva în această direcție.

Desigur, există și alte moduri 
de redistribuire a averilor,

care ne-ar putea tenta să le utilizăm
cum ar fi inflația.

Este mai ușor să tipărim bani 
decât să scriem un cod fiscal.

așa că e foarte tentant,

dar de multe ori nu știm
ce e de făcut cu acei bani,

și e o problemă.

Exproprierea este de asemenea tentantă.
Când simțim că unii devin prea bogați,

Pur și simplu îi expropriem.

Dar asta nu este un mod eficient de a face
o reglementare dinamică a bogăției.

Războiul este o cale 
chiar mai puțin eficientă,

așa că prefer impozitarea progresivă
dar desigur că istoria...

Istoria va găsi căile cele mai bune,
de a rezolva această problemă,

și asta va implica probabil
o combinație dintre cele de mai sus.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)

Bruno Giussani: 
Thomas Piketty, vă mulțumesc.

Thomas, vreau să vă pun câteva întrebări;
pentru că setul de date este impresionant.

Ne sugerați de fapt că marirea continuă
a concentrării bogăției

este într-un fel o tendință naturală
a capitalismului

și că lăsând acest fenomen 
să acționeze liber,

este posibil să amenințe sistemul însuși.

Așa că dumneavoastră sugerați
că este nevoie de acțiune,

de politici de redistribuire a averilor,
inclusiv cele pe care le-ați amintit deja,

taxare progresivă etc,

În actualul context politic
cât de realiste sunt aceste măsuri?

Cât de verosimil credeți că este
ca aceste măsuri să fie implementate?

Thomas Pikketty: Vedeți, eu cred
că dacă ne uităm de-a lungul timpului,

istoria venturilor, bogăției și taxelor
este plină de surprize.

Așa că nu aș fi atât de impresionat de cei
ce pretind că pot să prevadă lucrurile.

Cred că acum un secol mulți ar fi spus,

că impozitul progresiv 
nu se va introduce vreodată,

și totuși s-a introdus.

Cu doar 5 ani în urmă,
mulți ar fi pariat că secretul bancar

va fi pentru totdeauna la noi în Elveția,

că Elveția e mult mai puternică 
decât restul lumii

și apoi brusc a fost suficient ca SUA
să impună sancțiuni băncilor elvețiene;

iar astăzi ne mișcăm în direcția
unei mai mari transparențe bancare.

Așa că nu cred că este atât de greu
să ne coordonăm politic mai eficient.

Vom avea un tratat mondial, iar la masă 
va sta jumătate din PIB-ul planetei,

cu Statele Unite și Uniunea Europeană.

Dacă nici jumătate din PIB-ul planetar
nu este suficient pentru a avea progrese

în domeniul transparenței 
și al unei taxe minime a corporațiilor,

atunci ce va trebui să facem?

Nu cred că acestea sunt dificultăți 
de ordin tehnic.

Cred că putem avansa fiind mai pragmatici
în abordarea acestor probleme,

cred că putem pedepsi cum se cuvine pe cei
ce beneficiază de opacitatea de azi.

BG: Unul din argumentele împotriva 
punctului dumneavoastră de vedere

este că inegalitatea economică nu este
doar o trăsătură a capitalismului,

ci este unul dintre 
motoarele de dezvoltare.

Că luând măsuri de a limita inechitățile,

în același timp vom limita
însăși dezvoltarea.

Cum răspundeți acestei îngrijorări?

TP: Nu cred că inechitatea 
e o problemă în sine.

Admit că inegalitatea, până la un punct,
chiar e utilă inovării și dezvoltării.

Problema este nivelul acesteia.
Când inechitatea devine extremă,

devine de asemenea nefolositoare creșterii
și poate chiar dăuna,

pentru că tinde să crească perpetuu
și să sufoce mobilitatea economică.

De exemplu, concentrările de bogăție
pe care le-am văzut în secolul XIX,

și chiar până la Primul Război Mondial
în toate țările europene,

nu erau, cred eu,
folositoare dezvoltării economice.

Situația aceea a fost spulberată
de o combinație de evenimente tragice

și de schimbări politice,
iar asta nu a oprit dezvoltarea.

Inegalitatea extremă poate de asemenea
dăuna instituțiilor noastre democratice

dacă va crea 
un acces inegal la exprimarea politică,

iar influența banilor privați asupra
politicilor Statelor Unite ale Americii,

este îngrijorătoare
chiar acum când dezbatem aceste lucruri.

Așa că nu dorim reîntoarcerea acelui tip
de inechitate extremă antebelică.

O proporție decentă din averea națională
în posesia clasei medii e foarte util

atât pentru echitate socială
cât și pentru eficiență economică.

BG: Am spus la început că există critici
la adresa cărții dumneavoastră.

Unele date prezentate au fost criticate,
alegerea unor date de asemenea.

Ați fost acuzat de selectarea acelor date
care susțin teza dumneavoastră

Cum răspundeți acestor critici?

TP: Vă spun doar că sunt fericit
că această carte ajută dezbaterea de idei.

Este exact ce am intenționat.

Uitați, de aceea am publicat pe internet
tot setul de date și detaliile calculelor

pentru a putea avea o dezbatere deschisă
și transparentă asupra acestei probleme.

Așa că am răspuns acelor preocupări
punct cu punct.

Vreau doar să adaug că dacă aș fi scris
această carte astăzi, aș adăuga faptul că

în special în SUA creșterea reală 
a inegalității averilor este mai mare

decît cea raportată în carte.

Există un studiu recent efectuat
de Saez și Zucman care arată cu date noi

de care eu nu dispuneam înainte,
că în SUA a crescut concentrarea averilor

chiar mai semnificativ 
decăt am scris în carte.

Vom dispune și pe viitor de alte date.
Unele dintre ele vor arăta alte tendințe.

Vedeți, noi publicăm aproape săptămânal
cifre la zi preluate din baza de date

a veniturilor celor mai mari 
la nivel mondial,

și vom continua să o facem în special 
pentru țările în curs de dezvoltare.

Sunt bineveniți toți cei care pot 
contribui la colectarea acestor date.

De fapt, sunt de acord că nu avem destulă
transparență despre dinamica averilor,

și un mod eficient să avem date mai bune
este de a avea o taxă pe avere,

o taxă mică pentru început;
astfel ca să fim cu toții de acord

despre această importantă evoluție, 
să ne adaptăm policicile la ce vom observa,

iar taxarea e cea mai bună sursă de date
și asta e marea noastră nevoie acum.

BG: Thomas Piketty, "merci beaucoup"

Vă mulțumesc.
TP: Vă mulțumesc. ( Aplauze)