Acest videoclip conţine imagini cu puternic impact emoţional. Acesta e profilul de Facebook al Ninei Rodríguez. Unul dintre cele trei profiluri diferite, iar printre contactele sale se numărau 890 de minori cu vârste între 8 şi 13 ani. Iată nişte fragmente dintr-o conversaţie cu unul dintre aceşti minori. Conversația e un text şi este înregistrată la dosar. Acest minor începuse să îi trimită fotografii intime până ce a intervenit familia. Plângerea şi investigaţiiile ulterioare au condus la identificarea domiciliului. Aşa arăta locuinţa presupusei fetiţe. Nina Rodríguez era de fapt un adult de 24 de ani care obişnuia să comunice astfel cu mulţi alţi minori. Micaela Ortega avea 12 ani când a mers să se întâlnească cu prietena de pe Facebook, de aceeaşi vârstă ca şi ea. Era cunoscută sub apelativul „Rochi de River”. În realitate s-a întâlnit cu Jonathan Luna, 26 de ani care după ce a fost prins, a mărturisit că a ucis-o pentru că a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el. Acesta avea patru profiluri de Facebook şi 1700 de femei printre contactele sale. 90% dintre acestea aveau mai puţin de 13 ani. Iată astfel două cazuri diferite de grooming: un adult abordează un minor pe internet, şi prin vorbe dulci şi puţină manipulare îl introduce în universul sexual, începând să vorbească despre asta până la schimbul de fotografii intime, înregistrându-l cu ajutorul camerei web, sau stabilind o întâlnire fizică. Aceasta este grooming-ul. Se întâmplă încă şi este în creştere. Întrebarea este: „Ce putem face?” pentru că, printre atâtea, copiii sunt singuri. Termină de mâncat, merg în camera lor închid uşa, deschid calculatorul, telefonul şi intră într-o sală de bowling, într-o discotecă. Gândiţi-vă un moment la ce tocmai am spus: au ajuns într-un loc plin de necunoscuţi şi într-un context lipsit de inhibiţii. Internetul a distrus barierele fizice. Când suntem singuri în camera noastră şi ne conectăm la internet, nu mai suntem singuri. Acest subiect nu ne preocupă din cel puţin două motive, sau cel puţin, nu într-un mod adecvat. Primul, pentru că suntem convinşi că tot ceea ce se întâmplă pe internet este virtual. De fapt, aşa o şi numim: „lumea virtuală”. Definiţia din dicţionar spune că un lucru virtual nu desemnează un fenomen real. Acest cuvânt este utilizat cu referire la internet: ceva ireal. Însă fenomenul de grooming, este cât se poate de real. Adulţi depravaţi şi perverşi folosesc internetul cu scopul de a abuza de băieţi şi fete. Şi profită, printre altele, de convingerea că ei şi părinţii refuză să creadă că ce se petrece acolo e real. Acum câţiva ani, am fondat cu nişte colegi ONG-ul "Argentina Cibersegura", care să sensibilizeze cu privire la navigaţia sigură pe internet. În 2013 am participat la reuniuni din cadrul Camerei Deputaţilor, unde se discuta Legea Grooming. Doar că, pentru majoritatea, grooming însemna doar acţiunea de a stabili o întâlnire fizică cu minorii pentru a întreţine relaţii sexuale. Fără să ia în considerare experienţa minorilor care erau expuşi, fără să ştie, la conversaţii sexuale cu un adult, care credeau că trimit fotografii intime unui alt copil sau mai rău, care se expuneau în faţa camerelor web, acestea nu erau considerate abuzuri. Sunt sigur că sunt mulţi care sunt surprinşi să afle că o persoană poate să abuzeze de alta fără să o atingă fizic. Aşa suntem formaţi să gândim. Ştiu pentru că aşa eram şi eu înainte. Eram doar un specialist în securitate informatică până să trec prin asta. La sfârşitul anului 2011, într-un orăşel mic dintr-o provincie din Buenos Aires, am auzit prima dată un astfel de caz. În urma unei conferinţe, am fost abordat de doi părinţi a căror fiică de 11 ani fusese victimă a acestui fenomen. Un adult a convins-o să se masturbeze în faţa camerei web şi a înregistrat-o. Înregistrarea circula pe mai multe site-uri web. În acea zi, părinţii mă rugau cu lacrimi amare să le spun cum să facă să dispară acele videoclipuri de pe internet. Mi s-a rupt sufletul, şi m-a schimbat pentru totdeauna, să fiu ultima dezamăgire care le spunea că era prea târziu: că odată ce un conţinut ajunge pe internet, se pierde controlul asupra acestuia. Din acea zi mă gândeam la această fetiţă care se trezea de dimineaţă să ia micul dejun cu familia, care văzuse videoclipul, apoi pleca la şcoală şi se întâlnea cu persoane care o văzuseră dezbrăcată, şi mergea să se joace cu prietenii ei care văzuseră la rândul lor videoclipul. Aşa trăia zilnic. Expusă. Bineînţeles că nimeni nu i-a atins corpul. Însă nu i-a fost abuzată sexualitatea? Dispunem de modalităţi diferite pentru a separa fizicul de digital. Şi dăm vina pe reţelele sociale, pentru că e mai dureros şi mai sincer să ne asumăm noi înşine vina. Acesta este al doilea motiv pentru care nu ne preocupăm în mod adecvat de acest subiect. Suntem atât de convinşi că cei mici nu au nevoie de ajutorul nostru, că ei ştiu mai bine cum e cu tehnologia. Când eram copil, am fost lăsat să merg singur la şcoală. După ce în toţi aceşti ani părinţii mă aduseseră de mână, în acea zi m-au aşezat, mi-au dat cheile de la casă şi mi-au spus: „Ai grijă de ele, să nu le dai nimănui, mergi şi întoarce-te pe drumul obişnuit, întoarce-te la ora la care îţi spunem, treci pe la colţ, asigură-te bine înainte să treci strada, şi bineînţeles, să nu vorbeşti cu necunoscuţii.” Ştiam foarte bine drumul, şi chiar aşa, un adult responsabil era acolo şi avea grijă de mine. Să ştii să faci ceva e un lucru, iar să te poţi proteja, e altul. Haideţi să ne imaginăm o situaţie: am 10 sau 11 ani, mă trezesc de dimineaţă, îmi dau cheile de la casă şi îmi zic: „Seba, de azi mergi singur la şcoală". Şi când mă întorc mai târziu, îmi zic: „Nu! Trebuie să te întorci la ora la care ţi-am zis". Două săptămâni după aceea, la trecere: „Ştii ce? Trebuia să treci pe la colţ şi să te asiguri bine înainte să treci". După doi ani: „Şi să nu vorbeşti cu necunoscuţii". Sună ridicol, nu? La fel de ridicol ne comportăm şi cu tehnologia. Le dăm copiilor acces total şi vedem dacă mai devreme sau mai târziu învaţă să se protejeze. Să ştii să faci ceva e un lucru, iar să te poţi proteja, e altul. La fel, când informăm părinţii despre asta e ceva comun să ne spună că pe ei nu îi interesează tehnologia, nu îi interesează reţele sociale. Şi tot îi întreb dacă chiar îi interesează proprii copii. Ca adult, relaţia mai profundă sau nu cu tehnologia este la fel ca relaţia noastră cu copiii. Internetul face parte din viaţa lor. Tehnologia ne obligă să reflectăm asupra relaţiei dintre adulţi şi minori. Educaţia se bazează pe două elemente cheie: experienţa şi cunoaşterea. Cum facem atunci să navigăm în mod sigur pe internet când nu avem habar de asta? Ca adulţi, trebuie să îi familiarizăm pe copii cu domenii pe care de multe ori nu le cunoaştem, dar cu care ei sunt mai obişnuiţi. E imposibil să găsim un răspuns fără să facem lucruri noi care ne incomodează, cu care nu suntem obişnuiţi. Mulţi dintre dumneavoastră cred că pentru mine e uşor pentru că sunt încă tânăr. Aşa şi era. Era. Până ce anul trecut am simţim greutatea anilor pe umeri de cum am deschis aplicaţia Snapchat. (Râsete) (Aplauze) Nu înţelegeam absolut nimic! Mi se părea o aplicaţie inutilă fără sens şi lipsită de scop; părea ca o cameră plină cu poze! Nu avea meniu cu opţiuni! A fost pentru prima dată când am simţit o prăpastie care deseori se formează între părinţi şi copii. Dar a fost ocazia perfectă pentru a face ceea ce era necesar: să ies din confort şi să mă implic. Am crezut că nu o să mai folosesc niciodată Snapchat. Până am întrebat o verişoară adolescentă cum îl folosea ea. Dar şi cu ce scop îl utiliza. Ce o amuza? Am avut o discuţie interesantă. Mi-a arătat contul ei, mi-a povestit lucruri ne-am apropiat, am râs. Astăzi îl folosesc şi eu... (Râsete) nu ştiu dacă aşa cum trebuie, dar e important că îl cunosc şi înţeleg cum funcţionează. Cel mai important a fost să scap de impactul iniţial şi să încerc să fac ceva nou; ceva nou. Avem astăzi şansa de a crea noi dialoguri. Care e ultima aplicaţie pe care ai descărcat-o? Dar cea prin care comunici cu prietenii? Ce fel de informaţii urmărești? Aţi fost abordaţi de vreun necunoscut? Putem avea aceste conversaţii între copii şi adulţi? Trebuie să ne implicăm cu toţii. Chiar printre noi se află mai mulţi tineri care ne ascultă. De multe ori când ţinem discursuri la şcoli, sau pe reţelele sociale, copiii ne pun întrebări sau ne povestesc lucruri pe care nu le-ar spune cu uşurinţă părinţilor sau profesorilor, ci nouă, unor străini. Aceşti copii trebuie să înveţe care sunt riscurile întâlnite pe internet, cum să se protejeze, şi în special, ca şi aproape orice, îi puteţi învăţa lucruri mature deşi sunt copii. Navigarea sigură pe internet ar trebui să devină subiect de conversaţie în fiecare casă şi şcoală din ţară. Conform unui sondaj din acest an 15% dintre şcoli au afirmat existenţa unor cazuri de grooming în cadrul instituţiilor. Iar numărul este în creştere. Tehnologia a schimbat toate aspectele vieţii noastre inclusiv riscurile pe care le întâmpinăm şi felul cum ne protejăm. Acest fenomen ne-o demonstrează în cel mai usturător mod: afectându-ne copiii. Ne vom implica pentru a-l preveni? Răspunsul e a face ceva aşa de simplu: vorbiţi despre acest lucru. Mulţumesc. (Aplauze)