În copilărie îmi plăcea mult să mă joc de-a v-aţi ascunselea, tare mult. Odată m-am gândit că dacă mă caţăr în copac o să am ascunzătoarea perfectă, dar am căzut şi mi-am rupt mâna. Clasa I am început-o cu ghips în jurul bustului. Mi l-au dat jos după 6 săptămâni, dar tot nu-mi puteam întinde cotul şi a trebuit să fac fizioterapie să-l îndoi şi să-l întind, de 100 de ori pe zi, 7 zile pe săptămână. Nu prea făceam, pentru că era plictisitor şi dureros, aşa că mi-au trebuit încă 6 săptămâni să mă fac bine. După mulţi ani, mamei i s-a blocat umărul, ceea ce e dureros şi dă rigiditate de mişcare. Omul despre care crezusem jumătate din viaţă că are super-puteri, avea deodată nevoie de ajutor la îmbrăcat sau la tăiat mâncarea. Mergea săptămânal la fizioterapie, dar ca şi mine nu prea se ţinea de tratament acasă şi a durat 5 luni să se simtă mai bine. Amândoi am avut nevoie de fizioterapie, adică să facem o serie de exerciţii de mişcări repetitive ca să ne recăpătăm libertatea de mişcare pierdută după accident sau leziune. La început fizioterapeutul lucrează cu pacienţii, dar apoi e treaba pacienţilor să exerseze acasă. Dar fizioterapia li se pare plictisitoare, frustrantă, derutantă şi durează până să apară rezultatele. Din păcate, 70% din pacienţi nu ascultă. Adică majoritatea nu-şi fac exerciţiile şi astfel le ia mult mai mult să se facă bine. Toţi fizioterapeuţii ştiu că exerciţiile speciale reduc timpul de recuperare, dar pacienţii nu-s motivaţi să le facă. Aşadar, împreună cu trei prieteni, toţi pasionaţi de programare, ne-am întrebat: ce-ar fi dacă pacienții s-ar vindeca jucându-se? Am început să construim MIRA, o platformă de soft care foloseşte dispozitivul Kinect – o cameră de captat mişcări – ca să transformăm exerciţiile clasice în jocuri video. Fizioterapeutul a stabilit deja un program pentru terapia mea. Să vedem cum funcţionează. În primul joc trebuie să mișc albina în sus şi-n jos să adune polen pentru stupi, în timp ce evit alte gângănii. Controlez albina prin flexiunea şi extensia cotului, ca atunci când aveam 7 ani, după ce mi-au scos ghipsul. Când creăm un joc, vorbim cu fizioterapeuții ca să aflăm ce mişcări trebuie să facă pacienții. Apoi creăm jocul video, dând pacientului sarcini simple, care să-l motiveze să facă mişcările. Dar softul e foarte flexibil, iar fizioterapeuţii îşi pot crea propriile exerciţii. Cu acest soft, fizioterapeuta mea s-a filmat exersând extensia umărului, unul din exerciţiile mamei, pe când i se blocase umărul. Pot urma exemplul medicului pe ecranul din stânga, iar în dreapta mă văd pe mine executând mişcarea recomandată. Sunt mai interesat şi mai încrezător exersând odată cu terapeutul meu chiar exerciţiile pe care mi le recomandă el. Asta extinde aplicaţia, fizioterapeuţii putând crea orice exerciţii vor ei să recomande. Iată un joc de licitaţie care preîntâmpină căderile, gândit să întărească muşchii şi să îmbunătăţească echilibrul. Ca pacient, trebuie să mă aşez şi să mă ridic: când mă ridic, licitez pentru ce vreau să cumpăr. (Râsete) Peste două zile bunica mea va împlini 82 de ani. La peste 80 de ani există o probabilitate de 50% de a cădea măcar o dată pe an, iar asta poate duce la o fractură de șold sau chiar mai rău. Tonusul muscular redus şi echilibrul precar sunt prima cauză a căzăturilor. Îmbunătăţindu-le prin exerciţii ţintite ajutăm bătrâni ca bunica să fie în siguranţă şi independenţi mai mult timp. Când mi se termină şedinţa, MIRA îmi rezumă progresele. V-am arătat trei jocuri diferite pentru copii, adulţi şi bătrâni. Sunt pentru pacienţi cu probleme ortopedice sau neurologice, dar curând vom avea şi opţiuni pentru copii cu autism, cu afecţiuni mentale sau de vorbire. Fizioterapeutul găsește în profilul meu datele culese din timpul şedinţelor. Vede cât m-am mişcat şi câte puncte am făcut, cu ce viteză mi-am mişcat încheieturile şi tot aşa. Apoi poate folosi aceste date ca să-mi adapteze tratamentul. Mă bucur că această versiune e în uz acum în peste 10 clinici din Europa şi SUA şi acum lucrăm la versiunea pentru acasă. Vrem să facilităm prescrierea tratamentelor digitale şi să ajutăm pacienţii să se refacă prin joc, acasă. Dacă mama sau eu am fi avut aşa ceva pe când făceam fizioterapie, am fi reuşit să urmăm tratamentul mai uşor şi poate ne-am fi vindecat mai repede. Vă mulţumesc. (Aplauze) Tom Rielly: Cosmin, spune-mi ce hardware aveai aici? Din ce se compune şi cât costă? Cosmin Mihaiu: E un Microsoft Surface Pro 3 pentru demonstrație, dar ai nevoie doar de un calculator şi un Kinect, care e 120 de dolari. TR: Aşa. Iar Kinectul e chestia folosită cu Xbox la jocuri 3D, aşa-i? CM: Da, dar n-ai nevoie de Xbox, ci doar de cameră. TR: Bun. Deci costă sub 1000 de dolari. CM: Categoric. Cu 400 de dolari deja o foloseşti. TR: Iar acum o testezi clinic în spitale? CM: Da. TR: Şi speri s-o faci utilizabilă acasă ca să-mi fac exerciţiile la distanţă, iar terapeutul e la clinică şi mă poate urmări. CM: Exact. TR: Foarte tare! Mulţumesc mult. CM: Vă mulţumesc. (Aplauze)