După mai bine de un secol de la prima apariție pe străzile încețoșate, luminate de lămpi cu gaz ale Londrei victoriene, Sherlock Holmes este universal recunoscut. Până și garderoba și accesoriile sale sunt emblematice: pelerina Inverness, șapca cu urechi, pipa din tigvă și personaje precum prietenul cel mai bun și colegul de apartament Doctor Watson, vicleanul rival Moriarty și menajera, doamna Hudson, au devenit parte din conștiința colectivă, la fel ca și extraordinara, infailibila putere de deducere utilizată în numele dreptății, consumul notoriu de droguri și faimoasa replică: „Elementar, dragul meu Watson." Cu toate acestea, multe din trăsăturile distinctive ale lui Holmes nu apar în poveștile originale scrise de Arthur Conan Doyle. Marele detectiv al lui Doyle rezolvă delictele în toate modurile posibile, nu doar folosind deducția. Speculează, câteodată chiar ghicește și în mod regulat face presupuneri false. În plus, doamna Hudson e de-abia menționată, nimeni nu spune: „Elementar, dragul meu Watson", iar detectivul și ajutorul său trăiesc la distanță de cele mai multe ori. Moriarty, marele răufăcător apare doar în două povești, consumul de droguri al detectivului este ocazional după primele două romane, iar Holmes e rareori subjugat de sistemul legal englez; Preferă mai mult să legifereze propria lege nescrisă decât să respecte litera legii. În cele din urmă, multe din elementele emblematice ale legendei lui Holmes nici măcar nu-i aparțin lui Doyle. Șapca cu urechi și pelerina au fost în primă fază gândite de Sidney Paget, ilustratorul inițial al poveștii. Pipa curbată a fost aleasă de actorul American William Gillette ca publicul să-i vadă mai bine fața pe scenă, iar fraza „Elementar, dragul meu Watson" a fost născocită de autorul și umoristul P.G. Wodehouse. Cine e mai exact Sherlock Holmes? Cine e adevăratul detectiv nemaipomenit și unde îl putem găsi? Puriștii ar putea spune că originalul Sherlock, inspirat de profesorul mentor al lui Arthur Conan Doyle, Dr. Joseph Bell este cel real. Dar adevărul e că acea versiune a lui Sherlock a fost eclipsată de volumul imens de interpretări, făcându-l pe detectivul lui Doyle de nerecunoscut. Așadar, există un alt răspuns, mai complex, dar probabil mai satisfăcător la această întrebare, dar să ajungem acolo, trebuie mai întâi să ținem cont de multele interpretări ale marelui detectiv. De la prima poveste a lui Conan Doyle apărută în 1887, au fost mii de adaptări ale lui Holmes, făcându-l, probabil, cel mai ecranizat personaj fictiv din lume. Procesul a început cu adaptările victoriene pentru scenă și a accelerat odată cu apariția filmului. Au fost peste 100 de ecranizări ale lui Holmes doar în primele două decenii ale secolului al XX-lea. Iar de atunci, încă alte câteva mii tipărite, ecranizate, televizate, puse în scenă și transmise radiofonic. Holmes a fost reinterpretat de oamenii de pretutindeni, în moduri remarcabil de diferite și deseori contradictorii. Aceste adaptări dovedesc atât popularitatea lui Holmes, cât și adaptabilitatea sa. De exemplu, a figurat în filme de propagandă ale aliaților anti-naziști din cel de-al Doilea Război Mondial. Iar Winston Churchill și Franklin Delano Roosevelt au fost admiratori înfocați, cel din urmă chiar alăturându-se Ștrengarilor de pe Baker Street, o societate cu apreciere holmesiană, pseudonim al unei ascunzători a serviciilor secrete Baker Street. Și, cu toate astea, în același timp, Holmes a apărut de asemenea în numeroase ecranizări în limba germană, dintre care se spunea că unele au fost mult iubite și preferate de Adolf Hitler. Să revenim la întrebare. Se poate ca adevăratul Sherlock Holmes să se ridice? Adevărul e că adaptările l-au transformat într-un palimpsest. Sherlock e un text cultural, modificat în mod repetat cu timpul, fiecare nouă interpretare suprapunându-se peste cele ce o precedă. Asta înseamnă că Sherlock e în continuă dezvoltare, întruchipând idei și valori îndepărtate cu mult de cele găsite la Conan Doyle. Și la finalul fiecărei povești în parte, Sherlock se ridică din nou, poate puțin schimbat, cu o nouă față și manierisme proaspete sau moduri de exprimare, dar în esență același Sherlock, al nostru Sherlock.