Într-o seară de vară, fiul meu de 18 ani Jimmy a spus că vrea să vorbim. Așa că, după ce soția mea Joan și cu mine i-am pus în pat pe frații lui mai mici și le-am citit poveștile de culcare, Joan și cu mine stăteam în dormitor. Jimmy a intrat și a închis ușa după el. S-a așezat pe un scaun în partea cealaltă a patului unde stăteam noi, și a spus "Mamă și tată, am ceva important să vă spun, nu e o problemă, nu e ceva rău, e doar ceva diferit." Am spus: „Bine." S-a uitat la noi cu sinceritate și a spus: „Sunt homosexual.” Așa că, după câteva secunde de liniște asurzitoare, Joan inspiră adânc și spune: „Jimmy, vom iubi pe oricine iubești tu.” Asta se întâmpla cam acum 12 ani când ne-a mărturisit, și trebuie să recunosc că, în acel moment, Joan și cu mine chiar ne-am gândit că ar putea fi o problemă, chiar și pentru siguranță lui. Și, că tatăl lui, aveam senzația că într-un fel, n-am făcut ce trebuie, și poate că, din cauza asta, n-ar avea șansa să aibă proprii lui copii. Sunt cardiolog, și îmi place să îmi imaginez lumea prin ochii strămoșilor vânători-culegători pentru indicii despre cum să prosperăm într-o lume modernă, dar, văzută din prisma evoluției, homosexualitatea pare să fie o strategie antiproductivă și autodistrugătoare. Homosexualii au cu 80% mai puțini copii decât heterosexualii. Această trăsătură ar fi trebuit să dispară în câteva generații, dar, de-a lungul istoriei, în toate culturile și, de asemenea, la multe specii de animale homosexualitatea a fost un subgrup mic, dar distinct. Dacă ar fi o eroare genetică, selecția naturală ar fi trebuit să o înlăture din fondul genetic. Așa că, în timp ce mă gândeam la asta, acest paradox al originii naturale a homosexualității, copiii noștri au crescut. Jimmy are trei frați mai mici care îl adoră. Are un fel de magnetism și o înțelepciune fermecătoare care îl ajută să fie fericit și relaxat. Și într-o zi, în timp ce analizam acest „efect Jimmy”, mi-am dat seama: homosexualitatea nu este atât de mult despre sex, cât e despre supraviețuire, supraviețuirea familiei. Noi, Homo Sapiens, suntem printre cele mai sociale specii de pe Pământ. Pentru noi nu e vorba doar de o luptă pentru supraviețuire. Știți, e o „îmbrățișare” pentru supraviețuire. Abilitatea de a ne iubi familia și de a fi parte unui grup determină, în multe cazuri, dacă supraviețuim sau pierim. E vorba de supraviețuirea celei mai adaptate familii, nu a celui mai adaptat individ. Vedeți, împărțim 50% din ADN cu frații noștri. Nepoții și nepoatele noastre au 25% din ADN-ul nostru. Din perspectiva evoluției, ai același succes genetic dacă ai un copil al tău sau dacă îți ajuți frații să crească doi copii. Din perspectiva evoluției, este vorba doar de cooperare și altruism. Homosexualitatea e un altruism programat genetic. Homosexualii sunt concepuți de natură să ne ajute să fim mai buni unii cu alții, așa cum spune Ellen DeGeneres. (Râsete) E.O. Wilson, Probabil cel mai mare biologist evoluționist de la Darwin încoace, spune că homosexualitatea dă avantaje grupului prin abilități specializate și calități neobișnuite de personalitate. Așa că, o societate care condamnă homosexualitatea își face singură rău. Dar la ce se referea profesorul Wilson prin „calități neobișnuite de personalitate”? Să vă zic despre o dragă prietenă de familie pe nume Jenny. Are 35 de ani, fără partener, heterosexuală. Ne spunea că își caută un parter inteligent și amuzant, sensibil și care știe să asculte. Și uneori întâlnește câte un tip așa, dar se plânge: „Știi, de obicei are deja un partener!” (Râsete) Deși oamenii sunt prea preocupați de ce fac sau nu homosexualii în dormitor, tipul ăsta de personalitate distinctă și intelectul puternic sunt mult mai importante din perspectiva evoluției. Studiile științifice arată într-adevăr că persoanele din minoritățile sexuale tind să fie inteligențe, mai ales când vine vorba de inteligența emoțională. Acest studiu a arătat că băieții și fetele care aveau punctaje IQ foarte mari aveau probabilitate dublă să fie homosexuali la maturitate. față de copiii care aveau punctaje mici și medii. Și, la bărbații homosexuali, testările psihologice arată că tind să aibă scoruri mai mari la compasiune și cooperare, și scoruri mai mici la ostilitate. Așadar, dacă Michelangelo ar fi fost heterosexual, probabil ar fi tapetat Capela Sixtină. (Râsete) Compozitorul Sam Austin spunea: „Homosexualitatea e modul prin care Dumnezeu se asigură că cei cu adevărat talentați nu sunt împovărați cu copii.” (Râsete) Dar azi, în SUA, aproximativ 2 din 25 de oameni sunt în minoritatea sexuală. Diversitatea este arma secretă a Naturii. Dacă toți bărbații ar fi fost homosexuali, ar fi fost cu adevărat o problemă, la fel cum dacă toți bărbații ar fi fost luptători, am fi mereu în război. Rețeta unei culturi umane de succes e o sinergie de multe ingrediente diferite Homosexualitatea e ca un catalizator care ajută la conectarea emoțională a grupurilor de oameni. Pentru heterosexuali, să nu accepte homosexualii e ca și cum făina albă din pâine nu ar fi de acord cu drojdia. Dacă genomul cuiva e „hardware-ul”, epigenetica e „software-ul”. Avem multe programe descărcate în ADN-ul nostru, și epigenetica alege dintre acestea pentru a determina ce versiune a ta este, de fapt, cea mai potrivită mediului. Furnicile, nu știu dacă știați, sunt un alt tip de specie foarte socială care are mecanisme epigenetice foarte asemănătoare oamenilor. Vi se pare că acestea două sunt surori gemene identice? Deși ADN-ul lor este exact la fel aceasta, muncitoarea, e o alergătoare mică și inteligentă care pleacă în căutare de hrană, în timp ce cea din dreaptă, soldatul, este evident vânjoasă pentru a se lupta cu inamicii. Matca orchestrează asta din punct de vedere epigenetic punând etichete epigenetice diferite furnicilor în curs de dezvoltare. Așadar, le pune aceste etichete când colonia este atacată pentru a desfășura ADN-ul și a activa genele care fac furnică soldat, dar când colonia este înfometată, pune alte gene pentru a desfășura ADN-ul și să creeze în mod epigenetic condițiile favorabile furnicii muncitoare. Așadar, în acest mod, epigenetica - puterea dinamică a epigeneticii - schimbă forma noastră genetică, așa încât să ne naștem cu trăsături care ne permit nouă și familiilor noastre cea mai bună șansă să reușim în condițiile date. Probabil că aveți gene homosexuale în ADN-ul vostru, dar, dacă nu au fost activate în uterul mamei voastre, rămân încolăcite și tăcute. Un studiu revoluționar recent realizat de UCLA a arătat că analizând un grup de bărbați, unii homosexuali, alții nu, și observând etichetele epigenetice în nouă puncte diferite, au putut să prezică cu acuratețe de 70% orientarea sexuală. Ce condiții din uter activează aceste gene homosexuale? Pentru un bărbat, șansele de homosexualitate cresc proporțional cu numărul de băieți care au fost anterior în același uter. Deci, pentru fiecare frate biologic pe care îl ai, șansele de a fi homosexual cresc cu 33%. Cu mult timp înainte ca noi să fi inventat pastila contraceptivă, natura a dezvoltat homosexualitatea ca o rețetă pentru controlul natalității. După patru bărbați heterosexuali la rând natura pare că spune: „Gata, de ajuns!” și sistemul imunitar al mamei aprinde „întrerupătorul epigenetic” așa încât un bărbat homosexual se naște în familie. Acesta nu va suprasolicita familia cu și mai multe guri de hrănit în generația următoare, uneori mai mult nu e și mai bine- și nu își va omori fratele într-o luptă pentru o fată. Din fericire, minoritatea sexuală din zilele noastre are multe opțiuni pentru a avea proprii copii, și am o bănuială că fiul meu homosexual ne va bucura cu nepoți înainte ca ceilalți trei copii ai noștri să o facă. O altă genă, de data aceasta pe cromozomul X, este numită „gena iubirii de bărbați” pentru că, atunci când apare la o femeie, tinde să devină activă sexual devreme și să aibă mulți copii, dar, când „gena iubirii de bărbați” apare la un bărbat, îl predispune la homosexualitate. Deci aceasta e încă o genă care echilibrează o familie destinată să aibă un număr mare de copii și nepoți cu câte un fiu homosexual a cărui tendință naturală de a susține comuniunea ar putea îmbunătăți șansele de supraviețuire pentru toată familia. Trebuie să îmi cer scuze. Avem mult mai multe cercetări despre orientarea sexuală la bărbați decât femei, deci prezentarea e mai mult despre bărbații homosexuali. Dar nu am dubii că homosexualitatea feminină este tot despre variația naturală care este avantajoasă pentru familie și comunitate. Dar Jimmy nu are frați mai mari. De ce e homosexual? Când Joan era însărcinată cu el, s-a descoperit ca are o tumoare mare în piept. Metastază la gât. A fost o perioadă înfricoșătoare. A făcut radioterapie la piept cât timp Jimmy era încă în al treilea trimestru. A fost un start cu greutăți pentru micul Jimmy. În mod miraculos, au supraviețuit amândoi și sunt sănătoși astăzi. Dar, de fapt, stresul prenatal sever predispune într-adevăr copiii la homosexualitate. În acest studiu, 37% din bărbații homosexuali au declarat că mamele lor au suferit de stres prenatal sever comparat cu doar 3% din mamele bărbaților heterosexuali. Este similar cu ceea ce face matca furnicilor, unde mama plasează markere epigenetice copilului pentru a-i schimba identitatea și a ajuta la bunăstarea familiei. E ca și cum mama ar spune: „Am probleme, am nevoie de un aliat bun și isteț să mă ajute să țin familia unită.” Așadar, pentru a sumariza, dacă familia are mulți copii și/sau este într-o perioadă sau loc stresante, natura pornește uneori întrerupătoarele epigenetice pentru a activa genele homosexuale. Acest lucru alterează dezvoltarea creierului, care schimbă orientarea sexuală și îmbunătățește inteligența emoțională. N-am niciun dubiu că Jimmy s-a născut homosexual. Aceasta este prima lui aniversare. (Râsete) Când avea trei ani ne-a spus: „Mami, când cresc vreau să mă însor cu tati.” (Râsete) Unii părinți își trimit copilul - știți voi, părinți bine intenționați - în tabere de conversie, să se vindece de homosexualitate prin rugăciune. La fel poți să-l trimiți într-o tabără să își schimbe culoarea ochilor din căprui în albaștri. N-o să se întâmple! Dar Jimmy este ca un lipici social care ne ține familia unită. Oricând Evan, fratele lui, își ia bătaie într-un bar, sau sora lui, Caroline, e părăsită de vreun prieten, sau când Kathleen, cealaltă soră, e prinsă că a plagiat Wikipedia - (Râsete) cu toții știu că Jimmy i-a făcut să se simtă că fac parte din ceva mai mare decât problemele lor. Știți, a povesti este unul din talentele irlandeze încă în viață. Chiar acolo, în Dublin, acum 162 de ani, s-a născut unul din cei mai buni povestitori: Oscar Wilde. Oscar a fugit de acasă la Universitatea din Oxford unde a întâlnit un poet tânăr numit Bosie Douglas. Relația lor de lungă durată și neascunsă l-a înfuriat și umilit pe tatăl lui Boisie, Lordul de Qeensburry - nu inventez asta - (Râsete) încât acesta a pus ca Oscar să fie arestat pentru indecență gravă, și condamnat la doi ani de închisoare cu muncă silnică. Oscar a murit trei ani mai târziu, în floarea vârstei. Oscar scria: „Iartă-ți întotdeauna dușmanii. Nimic nu-i enervează mai tare.” (Râsete) În zilele noastre, homofobia e înlocuită de o formă mai subtilă de heterosexism, în care oamenii din minoritatea sexuală sunt adesea considerați cetățeni de rang inferior. Boy George spunea: „Există aceasta iluzie că homosexualii fac sex și heterosexualii se îndrăgostesc. E complet neadevărat. Cu toții ne dorim să fim iubiți.” Sunt de acord: dintre toate lucrurile fără de care ar fi extrem de greu să trăim dragostea ar fi pe primul loc. Dar și canalizarea și hârtia igienică ar fi destul de sus, nu ? (Râsete) Vreau să vă mai spun de un studiu, unul sfâșietor, studiu național din SUA, care a analizat adolescenții și a descoperit că cei din minoritatea sexuală au șanse duble să fie agresați și probabilitatea de cinci ori mai mare să fi încercat să se sinucidă. 29% dintre adolescenții homosexuali au încercat să se sinucidă! Astăzi, în diferite locuri, în diferite țări, este ilegal sa ai relații intime cu același sex. În multe țări se pedepsește cu moartea. În țările roșii se pedepsește cu închisoarea, În India poți primi între 14 ani și închisoare pe viață, pentru că „homosexualitatea e împotriva legilor naturii.” Doar că nu este! Natura prescrie homosexualitatea în momente și locuri specifice, Și înzestrează acești oameni cu trăsături speciale care îi ajută pe oamenii din jur să înflorească. Ce este împotriva naturii este persecuția constantă a minorității sexuale. Aceștia nu sunt oameni confuzi sau defecți care trebuie vindecați, sau pedepsiți, sau ostracizați. Au nevoie să fie acceptați așa cum sunt, și îmbrățișați. Ne fac mai buni. Dacă mi-ai fi spus acum 30 de ani, în timp ce îmi țineam băiatul în brațe, că va fi homosexual când va fi mare, aș fi fost devastat, dar uitându-mă înapoi, văd că Mama Natură știa ce face! Inteligența ei clarvăzătoare, creată în eoni de evoluție, a intuit că familia mea urma să aibă nevoie de avantajele unui fiu homosexual. Desigur, știința homosexualității este încă la început, dar ca tatăl lui, ce vă pot spune cu siguranță e că Jimmy e exact cine trebuia să fie, iar familia mea e mai puternică și mai fericită pentru îl are clanul nostru. Dar voi? Puteți lăsa sexul la o parte? Și să realizați că bărbații și femeile homosexuali sunt esențiali umanității? Suntem ca furnicile. În diversitate ne găsim puterea colectivă. Vă mulțumesc. (Aplauze) (Încurajări)