Vreau să vorbesc despre sexul pe bani.

Nu sunt ca majoritatea oamenilor
pe care i-aţi auzit vorbind

despre prostituţie până acum.

Nu sunt ofiţer de poliţie 
sau asistent social.

Nu sunt profesor universitar,
jurnalist sau politician.

Și după cum ați înțeles deja
din prezentarea lui Maryam,

nu sunt nici călugăriță.

(Râsete)

Majoritatea acestora vă vor spune
că vânzarea de sex este degradantă,

că nimeni n-ar alege 
să facă asta vreodată,

că este periculoasă,
că femeile sunt abuzate și omorâte.

De fapt, majoritatea 
acestor oameni ar spune:

„Ar trebui să fie interzisă prin lege!”

Poate sună rezonabil pentru voi.

Suna rezonabil și pentru mine
până în ultimele luni ale lui 2009,

când aveam două locuri de muncă 
fără viitor și un venit minim.

În fiecare lună, veniturile mele
doar completau descoperirea de cont.

Eram epuizată și viața mea
nu mergea nicăieri.

Ca mulți alții înaintea mea,

am decis că sexul pe bani
este o opțiune mai bună.

Nu mă înțelegeți greșit,

mi-ar fi plăcut să câștig la loterie.

Dar nu urma să se întâmple prea curând,

iar chiria trebuia plătită.

Așa că m-am înscris
pentru prima mea tură într-un bordel.

În anii care au urmat,

am avut mult timp de gândire.

Am reexaminat ideile
pe care le aveam odată despre prostituție.

M-am gândit mult la consimțământ

și la natura muncii în capitalism.

M-am gândit la inegalitatea de gen

și la munca sexuală
și de reproducere a femeilor.

Am fost exploatată 
şi supusă violenţei la muncă.

M-am gândit la ce este nevoie

pentru a proteja 
alţi lucrători sexuali de asta.

Poate v-ați gândit şi voi la asta.

În discursul meu

vă voi povesti
despre cele patru modele legale

aplicate lucrătorilor sexuali
din toată lumea

şi voi explica de ce nu funcţionează,

de ce interzicerea industriei sexuale
accentuează pericolul

faţă de care lucrătorii sexuali 
sunt vulnerabili.

Apoi vă voi spune
ce ne dorim de fapt, ca lucrători sexuali.

Primul mod de abordare
este incriminarea totală.

Jumătate din lume,

inclusiv Rusia, Africa de Sud 
și în mare, SUA,

reglementează munca sexuală 
prin incriminarea tuturor celor implicați.

Adică vânzătorul, cumpărătorul și terții.

Legiuitorii din aceste țări aparent speră

că teama de a fi arestați
îi va descuraja pe oameni să vândă sex.

Dar dacă ești forțat să alegi 
între respectarea legii

și hrănirea ta sau a familiei,

o vei face oricum,

asumându-ți riscul.

Incriminarea este o capcană.

Este greu să obții un loc de muncă normal
atunci când ai antecedente penale.

Potențialii angajatori nu vă vor angaja.

Dacă aveți nevoie de bani,

veți rămâne într-o economie 
mai flexibilă și informală.

Legea vă obligă 
să continuați să vindeți sex,

care este exact opusul efectului prevăzut.

Incriminarea vă lasă expuși 
la maltratare chiar de către stat.

În multe locuri,
puteți fi constrâns să plătiți mită

sau chiar să faceți sex
cu un ofițer de poliție

pentru a evita arestarea.

Poliția și gardienii închisorilor
din Cambodgia, de exemplu,

au fost descoperiți 
că supun lucrătorii sexuali

la ceea ce poate fi descris 
doar ca tortură:

amenințări cu arma,

bătaie, șocuri electrice, violuri

și înfometare.

Un alt lucru îngrijorător:

dacă vindeți sex în locuri precum Kenya,
Africa de Sud sau New York,

un ofițer de poliție vă poate aresta 
dacă sunteți prins cu prezervative,

deoarece prezervativele pot fi utilizate 
legal ca dovadă că vindeți sex.

Evident, asta crește 
riscul infectării cu HIV.

Imaginați-vă că știți
că dacă sunteți prinși cu prezervative,

vor fi folosite împotriva voastră.

Este un stimulent destul de puternic 
pentru a le lăsa acasă, nu?

Lucrătorii sexuali din aceste locuri 
trebuie să facă o alegere grea

între a risca arestarea 
sau a face sex riscant.

Ce ați alege?

Ați lua prezervative 
pentru a merge la serviciu?

Dar dacă sunteți îngrijorate

că ofițerul de poliție v-ar viola 
atunci când vă va băga în dubă?

A doua abordare pentru reglementarea 
muncii sexuale văzută în aceste țări

este incriminarea parțială,

în care achiziția și vânzarea 
de sex sunt legale,

dar activitățile adiacente,

cum sunt bordelurile 
sau sexul stradal, sunt interzise.

Legi ca acestea

există în Marea Britanie și în Franța

și ne spun nouă, lucrătorilor sexuali,

„Hei, nu ne deranjează că vindeți sex,

doar asigurați-vă 
că e făcut cu ușile închise

și singuri.”

Iar bordelul, apropo,

e definit ca doi sau mai mulți 
lucrători sexuali ce lucrează împreună.

Făcându-l ilegal înseamnă 
ca mulți dintre noi să lucrăm singuri,

ceea ce, evident,
ne face vulnerabili în fața violenței.

Dar suntem vulnerabili

dacă alegem să încălcăm legea
lucrând împreună.

Acum câțiva ani,

o prietenă era speriată 
după ce a fost atacată la serviciu,

așa că am spus că își poate vedea clienții
la mine acasă o vreme.

În acel timp,

am avut un alt tip 
care s-a comportat urât.

I-am spus tipului să plece 
sau voi suna la poliție.

Ne-a privit pe amândouă și a spus:

„Fetelor, nu puteți chema polițiștii.

Lucrați împreună, acest loc este ilegal."

Avea dreptate.

În cele din urmă a plecat
fără a fi violent fizic,

dar știind că încălcam legea

l-a împuternicit pe acel om
să ne amenințe.

Era încrezător că va scăpa nepedepsit.

Interdicția prostituției stradale 
cauzează mai mult rău

decât o previne.

În primul rând, 
pentru a evita arestarea,

lucrătorii stradali riscă 
evitând detectarea,

și asta înseamnă să lucreze singuri

sau în locații izolate 
ca pădurile întunecate

unde sunt vulnerabili la atac.

Dacă ești prins vânzând sex în aer liber,

plătești amendă.

Cum plătiți amenda
fără să vă întoarceți pe străzi?

Din nevoie de bani ai ajuns pe stradă,

în primul rând.

Și astfel amenzile se adună,

și ești prins într-un cerc vicios

de a vinde sex pentru a plăti amenzile 
pe care le-ai făcut vânzând sex.

Permiteți-mi să vă spun de Mariana Popa 
care a lucrat în Redbridge, East London.

Muncitorii stradali de pe traseul ei 
așteptau clienții în grupuri

datorită siguranței oferite de grup,

avertizându-se reciproc 
despre cum să evite băieții periculoși.

Dar în timpul unei razii a poliției asupra
lucrătorilor sexuali și a clienților lor,

a fost obligată să lucreze singură 
ca să nu fie arestată.

A fost înjunghiată mortal în dimineața
zilei de 29 octombrie 2013.

Lucrase mai târziu decât de obicei

pentru a plăti o amendă 
pe care o primise pentru acostare.

Dacă incriminarea 
lucrătorilor sexuali le face rău,

de ce nu incriminăm
și persoanele care cumpără sex?

Asta este a treia abordare

despre care vreau să vorbesc,

modelul legislativ suedez 
sau nordic al muncii sexuale.

Ideea acestei legi

este că vânzarea sexului 
este intrinsic dăunătoare

și astfel, ajutați lucrătorii sexuali 
prin eliminarea opțiunii.

În ciuda sprijinului crescut

pentru ceea ce e descris 
ca abordarea „cererii finale”,

nu există dovezi că funcționează.

Există la fel de multă prostituție 
în Suedia ca și înainte.

Cum așa?

Deoarece persoanele care vând sex

adesea nu au alte opțiuni de venit.

Dacă aveți nevoie de bani,

singurul efect pe care îl are 
o scădere a afacerii

este să te oblige sa scazi prețurile

sau să oferi 
servicii sexuale mai riscante.

Dacă trebuie să găsiți mai mulți clienți,

îți trebuie un manager.

Deci vedeți, în loc să opriți

ceea ce este descris ca proxenetism,

o lege ca aceasta e în favoarea

persoanelor terțe potențial abuzive.

Pentru a fi în siguranță în munca mea,

încerc să nu accept rezervări de la cineva

care mă sună de pe număr ascuns.

Dacă este acasă sau o vizită la hotel,

încerc să obțin 
un nume complet și detalii.

Dacă aș lucra sub modelul suedez,

clientul ar fi prea speriat 
să-mi ofere informațiile.

Nu am altă opțiune

decât să accept o rezervare 
de la un om care nu poate fi urmărit

dacă mai târziu se va dovedi violent.

Dacă aveți nevoie de banii lor,

trebuie să vă protejați 
clienții de poliție.

Dacă lucrați în aer liber,

asta înseamnă să lucrați singur 
sau în locații izolate,

ca și cum v-ați incrimina singur.

Poate însemna
să te urci mai repede în mașini,

timpul de negociere mai mic
însemnând decizii rapide.

Este tipul acesta periculos 
sau doar nervos?

Vă puteți permite să vă asumați riscul?

Vă puteți permite să nu?

Ceea ce aud deseori este:

„Prostituția ar fi bine

dacă ar fi legalizată și reglementată.”

Numim această abordare legalizare,

și este folosită de țări 
precum Olanda, Germania

și Nevada din SUA.

Dar nu este un model bun
pentru drepturile omului.

Și în prostituția controlată de stat,

sexul comercial poate avea loc

doar în anumite zone 
sau locuri desemnate legal,

iar lucrătorii sexuali 
trebuie să respecte restricții speciale,

ca înregistrarea 
și controalele de sănătate forțate.

Regulamentul sună excelent pe hârtie,

dar politicienii fac în mod deliberat 
reglementarea în industria sexului

scumpă și dificil de respectat.

Creează un sistem cu două niveluri:
munca legală și ilegală.

O numim uneori „incriminare indirectă”.

Proprietarii de bordeluri bine conectați 
pot respecta reglementările,

dar oamenii marginalizați 
găsesc acele cercuri

imposibil de depășit.

Și chiar dacă este posibil în principiu,

obținerea licenței sau a unui loc bun
necesită timp și bani.

Nu va fi o opțiune

pentru cineva care este disperat 
și are nevoie de bani acum.

Ar putea fi refugiați 
sau cu abuzuri domestice.

În acest sistem cu două niveluri,

cei mai vulnerabili 
sunt obligați să muncească ilegal,

deci sunt încă expuși 
tuturor pericolelor incriminării

pe care le-am menționat mai devreme.

Deci,

se pare ca toate încercările de control

sau de a împiedica 
existența muncii sexuale

fac lucrurile mai periculoase 
pentru persoanele care vând sex.

Teama de legi impuse îi face să lucreze
singuri în locații izolate,

și permite clienților și polițiștilor

să devină abuzivi
știind că pot scăpa ușor.

Amenzile și cazierul penal
obligă oamenii să continue să vândă sex,

decât să le permită oprirea.

Raziile asupra cumpărătorilor 
supune vânzătorii la mari riscuri

și în brațele managerilor 
potențial abuzivi.

Aceste legi întăresc stigma și ura 
împotriva lucrătorilor sexuali.

Când Franța a introdus temporar 
modelul suedez în urmă cu doi ani,

cetățenii obișnuiți 
au luat-o ca un indiciu

să înceapă atacuri de vigilente

împotriva oamenilor 
care lucrează pe stradă.

În Suedia, sondajele de opinie arată

că semnificativ mai mulți oameni 
doresc să fie arestați lucrătorii sexuali

decât înainte de introducerea legii.

Dacă interdicția este dăunătoare,

v-ați putea întreba: 
de ce este atât de populară?

În primul rând, munca sexuală 
este și a fost o cale de supraviețuire

pentru toate tipurile 
de grupuri minoritare nepopulare:

oameni de culoare,

emigranți,

oameni cu dizabilități,

persoane LGBTQ,

în special femeile transsexuale.

Acestea sunt grupurile 
cele mai puternic profilate

și pedepsite prin legea prohibiționistă.

Nu cred că este o întâmplare.

Aceste legi au sprijin politic

tocmai pentru că vizează oamenii

despre care alegătorii 
nu vor să știe sau să-i vadă.

De ce altceva oamenii 
ar putea susține interdicția?

Ei bine, mulți oameni 
au temeri de înțeles despre trafic.

Oamenii cred că femeile străine 
răpite și vândute în sclavie sexuală

pot fi salvate prin închiderea 
unei întregi industrii.

Deci, să vorbim despre trafic.

Munca forțată are loc în multe industrii,

în special cele în care lucrătorii 
sunt imigranți sau sunt vulnerabili,

și acest lucru trebuie abordat.

Dar e cel mai bine abordat cu legislația
care vizează aceste abuzuri specifice,

nu întreaga industrie.

Când 23 de imigranți chinezi 
fără documente

s-au înecat culegând moluște 
în Golful Morecambe în 2004,

nu s-a cerut interzicerea
întregii industrii a fructelor de mare

pentru a salva victimele traficului.

Soluția este de a oferi lucrătorilor 
mai multe protecții legale,

permițându-le să reziste abuzurilor

și să le raporteze autorităților 
fără teamă de arestare.

Modul în care termenul 
de trafic este folosit

implică toți imigranții nedocumentați 
din prostituție ce sunt forțați.

De fapt, mulți imigranți au luat decizia

din nevoi economice

să se lase în mâinile 
oamenilor de contrabandă.

Mulți fac asta fiind deplin conștienți

că vor vinde sex 
când vor ajunge la destinație.

Și da, adesea poate fi cazul

când acești oameni contrabandiști 
cer taxe exorbitante,

ce constrâng imigranții 
la o muncă pe care nu vor să o facă

și să îi abuzeze 
atunci când sunt vulnerabili.

Este valabil pentru prostituție,

pentru munca în agricultură,

în domeniul hotelier și în cel casnic.

În cele din urmă, nimeni nu vrea 
să fie forțat să facă niciun fel de muncă,

dar este un risc
pe care mulți imigranți și-l asumă,

din cauza a ceea ce lasă în urmă.

Dacă oamenii aveau voie să imigreze legal

nu ar trebui să-și pună viața 
în mâinile contrabandiștilor.

Problemele apar

din incriminarea imigrației,

la fel cum fac cu incriminarea

muncii sexuale în sine.

Aceasta este o lecție de istorie.

Dacă încercați să interziceți 
ceva ce oamenii vor sau trebuie să facă,

fie că este vorba de băut alcool 
sau de trecerea granițelor,

obținerea unui avort

sau vânzarea sexului,

creați mai multe probleme decât rezolvați.

Interzicerea face o mică diferență

la numărul de oameni 
care fac efectiv aceste lucruri.

Dar face o diferență uriașă

dacă sunt sau nu în siguranță 
atunci când le fac.

De ce altceva oamenii 
ar putea susține interdicția?

Ca feministă, știu 
că industria sexului e locul

inegalității sociale profund înrădăcinate.

Cert este că majoritatea cumpărătorilor
de sex sunt bărbați cu bani,

iar majoritatea vânzătorilor
sunt femei fără bani.

Credeți-mă pe cuvânt... eu o fac,

și încă cred că interdicția 
este o politică teribilă.

Într-o lume mai bună, mai egală,

poate ar fi mult mai puțini oameni 
care vând sex pentru a supraviețui,

dar nu poți pur și simplu să legiferezi
o lume mai bună în existență.

Dacă cineva trebuie să vândă sex
pentru că este sărac,

că este fără adăpost

sau pentru că nu are acte 
și nu poate munci legal,

eliminarea acestei opțiuni 
nu-l face mai puțin sărac,

nu le dă o casă

sau nu le schimbă statutul de imigrant.

Oamenii se îngrijorează 
că vânzarea sexului este degradantă.

Întrebați-vă: este mai degradant 
decât să-ți fie foame

sau să-ți vezi copiii înfometați?

Nu există niciun apel care să interzică
bogaților să angajeze bone

sau să-și facă manichiura,

chiar dacă majoritatea oamenilor care fac
acea muncă sunt femei sărace imigrante.

Faptul că femeile imigrante sărace 
vând sex

e ceea ce face unele feministe 
să se simtă inconfortabil.

Și pot înțelege

de ce industria sexului 
provoacă sentimente puternice.

Oamenii au tot felul 
de sentimente complicate

când vine vorba de sex.

Dar nu putem face politică 
pe baza unor simple sentimente,

mai ales nu peste capul oamenilor

efectiv afectați de aceste politici.

Dacă avem o fixație cu privire 
la abolirea muncii sexuale,

sfârșim preocupându-ne 
mai mult de o anumită manifestare

a inegalității sexuale,

decât despre cauzele care stau la baza ei.

Oamenii sunt cu adevărat 
agățați de întrebarea:

„Ei bine, ai vrea ca fiica ta să o facă?”

Aceasta este întrebarea greșită.

În schimb, imaginați-vă că o face.

Cât de sigură este ea 
la serviciu în noaptea asta?

De ce nu este mai în siguranță?

Deci ne-am uitat la incriminarea completă,

incriminarea parțială, 
modelul suedez sau nordic

și legalizarea,

și cum toate acestea fac rău.

Ceva ce nu am auzit niciodată este:

„Ce vor lucrătorii sexuali?”

Până la urmă, noi suntem 
cei mai afectați de aceste legi.

Noua Zeelandă a dezincriminat
munca sexuală în 2003.

Este crucial să ne amintim

că dezincriminarea şi legalizarea
nu sunt același lucru.

Dezincriminarea înseamnă
înlăturarea legilor

care pedepsesc orice 
e legat de industria sexului,

în loc să trateze munca sexuală
ca orice alt tip de muncă.

În Noua Zeelandă, oamenii
pot lucra împreună pentru siguranță,

iar angajatorii lucrătorilor sexuali 
răspund în fața statului.

Un lucrător sexual poate refuza 
să vadă un client oricând,

pentru orice motiv,

și 96% dintre lucrătorii stradali

raportează că simt că legea 
le protejează drepturile.

Noua Zeelandă nu a înregistrat o creștere

a numărului de persoane 
care fac muncă sexuală,

dar dezincriminarea 
a făcut-o mult mai sigură.

Dar lecția din Noua Zeelandă

nu e doar că legislația ei este bună,

dar cel mai important,

a fost scrisă în colaborare 
cu lucrătorii sexuali:

cu Colectivul Prostituatelor 
din Noua Zeelandă.

Când a fost vorba 
de a face munca sexuală mai sigură,

au fost gata să o audă 
direct de la lucrătorii sexuali înșiși.

În Marea Britanie,

eu fac parte din grupuri 
ale lucrătorilor sexuali,

ca Sex Worker Open University
și English Collective of Prostitutes.

Și facem parte dintr-o mișcare globală

ce solicită dezincriminarea 
și autodeterminarea.

Simbolul universal al mișcării noastre
este umbrela roșie.

Solicitările ne sunt susținute
de organisme globale precum UNAIDS,

Organizația Mondială a Sănătății

și Amnesty International.

Dar avem nevoie de mai mulți aliați.

Dacă vă pasă de egalitatea sexuală

de sărăcie, migrație sau sănătate publică,

atunci drepturile lucrătorului sexual 
contează pentru voi.

Acordați-ne spațiu în mișcările voastre.

Asta înseamnă nu doar să ascultați 
lucrătorii sexuali atunci când vorbim,

ci să ne amplificați vocile.

Să rezistați celor ce ne reduc la tăcere,

celor ce spun că o prostituată 
este fie prea victimizată,

prea instabilă pentru a ști 
ce este mai bine pentru ea însăși,

fie prea privilegiată

și de asemenea îndepărtată 
de adevăratele greutăți,

nefiind reprezentativă 
pentru milioanele de victime fără glas.

Această distincție între victimă 
și împuternicit este imaginară.

Există doar pentru a discredita 
lucrătorii sexuali

și a face mai ușoară ignorarea noastră.

Fără îndoială, mulți dintre voi
lucrează pentru a trăi.

Ei bine, munca sexuală 
este și ea muncă, de asemenea.

Exact ca și vouă,

unora ne plac meseriile noastre,

alții le urâm.

În cele din urmă, majoritatea dintre noi 
avem sentimente mixte.

Dar ce simțim despre munca noastră

nu este important.

Și ce simt alții despre munca noastră, 
cu siguranță nu este.

Important este că avem dreptul 
să lucrăm în siguranță

și în termenii noștri.

Lucrătorii sexuali sunt oameni adevărați.

Am avut experiențe complicate

și răspunsuri complicate 
la aceste experiențe.

Dar cererile noastre nu sunt complicate.

Puteți întreba 
escortele scumpe din New York,

lucrătorii de bordel din Cambodgia, 
lucrătorii stradali din Africa de Sud,

pe fiecare fată din lista 
de la vechiul meu loc de muncă din Soho,

și toate vă vor spune același lucru.

Puteți vorbi cu milioane 
de lucrători sexuali

și nenumărate organizații 
de munca sexuală.

Vrem dezincriminare totală
şi drepturi de muncă.

Sunt doar un lucrător sexual
pe scenă astăzi,

dar transmit un mesaj
din toată lumea.

Mulţumesc.

(Aplauze)