Câți dintre voi ați auzit de SPM?
Toți, nu?
Toată lumea știe că femeile
o iau puțin razna
chiar înainte de a începe menstruația,
că ciclul menstrual le aruncă
într-un inevitabil carusel hormonal
de iraționalitate și iritabilitate.
Se presupue în general
că fluctuațiile secreției de hormoni
reproductivi provoacă sentimente extreme
și că majoritatea femeilor
sunt afectate de acest lucru.
Sunt aici să vă spun
că dovezile științifice arată
că niciuna din aceste presupuneri
nu e adevărată.
Sunt aici să vă dau
vestea bună despre SPM.
Mai întâi, să vedem cât de ferm rădăcinată
e noțiunea de SPM
în cultura americană.
Dacă examinați un ziar
sau articole din reviste,
veți vedea cât de general răspândită
e ideea că toate femeile trec prin SPM.
Într-un articol din revista Redbook
intitulat „Tu: Nu ai SPM”,
cititorii au fost informați că între 80
și 90 la sută din femei suferă de SMP.
L.A. Muscle și-a avertizat cititorii
că între 40 și 50 la sută din femei
suferă de SPM
și că acesta joacă un rol major
în sănătatea mintală și fizică a femeilor,
iar acum câțiva ani,
până și Wall Street Journal
a publicat un articol despre calciu
ca tratament pentru SPM,
întrebându-și cititoarele,
„Te transformi
în vrăjitoare lunar?”
Din toate aceste articole, ați crede
că există un munte de cercetare
ce dovedesc cât de răspândit e SPM.
Cu toate acestea,
după cinci decenii de cercetare,
nu există consens general
în privința definiției, cauzei,
tratamentului, sau chiar
a existenței SPM.
După definiția cea mai comună
dată de psihologi,
SPM presupune simptome comportamentale,
cognitive și fizice negative
de la momentul ovulației
până la menstruație.
Dar aici se complică lucrurile.
Peste 150 de simptome diferite
au fost folosite pentru a diagnostica SPM,
iar acestea sunt doar câteva dintre ele.
Vreau să fiu clară.
Nu vreau să spun că femeile
nu au unele dintre aceste simptome.
Vreau să spun că
a avea unele dintre aceste simptome
nu reprezintă o tulburare mintală,
iar când psihologii
descoperă o tulburare
care e atât de vag definită,
denumirea își pierde sensul
în cele din urmă.
Cu o listă de simptome
atât de mare și lată,
eu aș putea avea SPM,
tu ai putea avea SPM,
tipul din rândul trei ar putea avea SPM,
câinele meu ar putea avea SPM.
(Râsete)
Unii cercetători au spus
că trebuie să ai cinci simptome.
Alții au zis trei.
Alții au spus că simptomele contează
doar dacă sunt foarte deranjante,
dar alții au spus că simptomele minore
sunt la fel de importante.
Pentru mulți ani, fiindcă
nu exista o standardizare
în definiția SPM,
când psihologii au încercat
să raporteze ratele răspândirii,
estimările lor au variat
între cinci la sută din femei
și 97 la sută din femei,
deci în același timp aproape nimeni
și aproape toată lumea avea SPM.
Per ansamblu, slăbiciunile metodelor
de cercetare a SPM au fost considerabile.
Mai întâi, în multe studii femeile
își declarau simptomele retrospectiv,
privind în trecut, bazându-se
pe memorie,
ceea ce se știe că exagerează
raportarea SPM
comparativ cu ceea ce se numește
raportare prospectivă,
ce presupune menținerea
unui jurnal de simptome
zilnic, timp de cel puțin
două luni consecutive.
Multe studii s-au concentrat exclusiv
pe femei caucaziene, de clasă mijlocie,
ceea ce face problematică
aplicarea rezultatelor la toate femeile.
Știm că există o componentă
culturală puternică în credința în SPM
fiindcă aproape că nu s-a auzit
de el în afara țărilor occidentale.
În al treilea rând, în multe studii
nu s-au folosit grupuri de control.
Dacă vrem să înțelegem
caracteristicile specifice
ale femeilor care au SPM,
trebuie să le putem compara
cu femei care nu au SPM.
În sfârșit, s-au folosit
mai multe chestionare diferite
pentru diagnostic, focusate
pe simptome diferite,
durata și gravitate simptomelor.
Pentru cercetări de încredere
asupra oricărei boli
cercetătorii trebuie să fie de acord
asupra caracteristicilor
bolii respective,
ca să poată vorbi
despre același lucru,
iar cu SPM, nu a fost așa.
Cu toate acestea, în 1994,
Manualul de Diagnostic și Statistică
a Tulburărilor Mintale,
cunoscut ca și DSM, din fericire --
e și manualul profesioniștilor
în sănătate mintală --
ei au redefinit SPM ca SDPM,
Sindromul Disforic Premenstrual.
Iar disforia se referă la
o senzație de agitație sau neliniște.
Iar după noile directive DSM,
în majoritatea ciclurilor menstruale
din ultimul an,
cel puțin cinci din 11 simptome posibile
trebuie să apară în săptămâna
dinaintea menstruației;
simptomele trebuie să se amelioreze
odată cu începutul menstruației;
și simptomele trebuie să fie absente
în săptămâna de după menstruație.
Trebuie să apară unul
dintre următoarele patru simptome:
schimbări de dispoziție, iritabilitate,
anxietate, depresie.
Celelalte simptome pot veni
de pe primul diapozitiv
sau de pe al doilea diapozitiv,
incluzând simptome ca
senzația lipsei de control
și schimbări în somn și apetit.
DSM mai cere și
ca simptomele
să fie asociate cu
suferință clinic semnificativă --
trebuie să existe un fel de
deranj în serviciu,
sau școală, sau relații sociale --
și ca simptomele și gravitatea lor
să fie documentate
printr-un jurnal zilnic, timp de minim
două cicluri menstruale consecutive.
În cele din urmă, DSM cerea ca
tulburarea emoțională
să fie mai mult decât o simplă exacerbare
a unei tulburări deja existente.
Deci din punct de vedere științific,
este o îmbunătățire.
Acum avem un număr limitat de simptome
care trebuie să aibă un impact major,
iar înregistrarea și raportarea
simptomelor au devenit foarte specifice.
Folosind aceste criterii
și privind cele mai recente studii,
vedem că în medie,
între trei și opt la sută din femei
suferă de SDPM.
Nu toate femeile,
nu aproape toate femeile,
nu majoritatea femeilor,
nici măcar multe femei:
între trei și opt la sută.
Pentru celelalte, variabile precum
evenimente stresante sau ocazii fericite
sau chiar ziua săptămânii
influențează mai mult dispoziția
decât perioada lunii,
iar comunitatea științifică
a avut aceste informații
din anii '90.
În 2002, eu și colegii mei
am publicat un articol
descriind cercetarea SPM și SDPM,
și multe articole similare au apărut
în reviste de psihologie.
Întrebarea este, de ce această informație
nu a fost transmisă publicului?
De ce persistă aceste mituri?
Cu siguranță sumedenia de mesaje
pe care le primesc femeile
din cărți, TV, filme, internet, cum că
toată lumea are SPM
ajută în a le convinge
că trebuie să fie adevărat.
Cercetările ne arată cum cu cât crede
o femeie mai mult că toată lumea are SPM,
cu atât e mai probabil ca ea
să raporteze eronat că și ea are.
Să vă spun la ce mă refer
prin „eronat”.
O puteți întreba, „Ai SPM?”
și ea spune că da,
dar când o pui să scrie un jurnal zilnic
despre simptomele ei psihologice
timp de două luni,
nu există nicio corelare
între simptomele ei
și perioada lunii.
Un alt motiv pentru
persistența mitului SPM
are de-a face cu limitele înguste
ale rolului feminin.
Psihologii feminiști ca Joan Chrisler
au sugerat că
acceptarea termenului de SPM
le permite femeilor să exprime
sentimente care altfel ar fi neelegante.
Definiția aproape universală
a unei femei bune
este femeia fericită, iubitoare,
căreia îi pasă de cei din jur
și care e foarte mulțumită
de acest rol.
SPM a devenit o scuză pentru
a fi nervoasă, a te plânge, a fi iritată,
fără a pierde titlul de femeie bună.
Știm că variabilele
în mediul unei femei
sunt mult mai probabile să o facă nervoasă
decât hormonii ei,
dar când atribuie furia hormonilor,
e absolvită
de responsabilitate sau critici.
„Ah, ea nu e așa.
Nu se poate controla acum.”
Deși acest lucru poate fi util,
invalidează sentimentele femeilor.
Când oamenii răspund la furia unei femei
cu gândul, „Ah, e doar pe ciclu”,
posibilitatea de a fi luată în serios
sau de a schimba ceva e sever limitată.
Deci cine mai are de câștigat
din mitul SPM?
Pot să vă spun că tratarea SPM
a devenit o industrie
profitabilă și prosperă.
Amazon.com oferă în prezent
peste 1.900 de cărți despre tratarea SPM.
O căutare rapidă pe Google
va arăta o sumedenie
de clinci, ateliere și seminarii.
Surse online respectabile
de informații medicale
ca WebMD sau Mayo Clinic
enumeră SPM ca o tulburare cunoscută.
Nu e o tulburare cunoscută,
dar ei o enumeră.
Mai enumeră și o listă de medicamente
prescrise de medici pentru a o trata,
cum ar fi antidepresive sau hormoni.
Interesant este că ambele site-uri
spun că succesul medicamentelor
în tratarea simptomelor SPM
variază de la femeie la femeie.
Nu are logică.
Dacă ai o anumită tulburare
cu o anumită cauză,
cum se presupune că e SPM,
tratamentul ar trebui să aducă
îmbunătățiri pentru foarte multe femei.
Nu s-a întâmplat așa
cu aceste tratamente,
iar prevederile FDA spun că
pentru ca un medicament să fie eficient,
o porțiune mare din populația țintă
ar trebui să observe
îmbunătățiri clinice semnificative.
Nu a fost deloc cazul
acestor așa-zise tratamente.
Cu toate acestea, câștigurile financiare
ale perpetuării mitului
cum că SPM este
o tulburare mintală obișnuită
și că e tratabilă sunt substanțiale.
Când acestor femei le sunt prescrise
antidepresive sau hormoni,
protocolul medical cere ca ele
să meargă la control o dată la trei luni.
Asta înseamnă multe vizite medicale.
Companiile farmaceutice
culeg profituri nespuse
când femeile sunt convinse
că ar trebui să ia medicamente prescrise
pentru toată viața lor fertilă.
Medicamentele fără prescripție medicală
ca Midol
susțin că tratează simptome SPM
ca tensiune și iritabilitate,
deși conțin doar
un diareic, un analgezic
și cafeină.
Departe de mine gândul de a contrazice
puterile magice ale cafeinei,
dar nu cred că reducerea tensiunii
e una din ele.
Din 2002, Midol a comercializat
Teen Midol pentru adolescenți.
Țintesc fete tinere devreme,
pentru a le convinge că toate au SPM
și că te va face un monstru,
dar stai, poți face ceva
în privința asta:
Ia Midol și vei fi din nou
o ființă umană.
În 2013, Midol a avut un venit
de 48 de milioane de dolari.
Deci cu toate că perpetuarea mitului SPM
a fost profitabilă pentru unii,
vine cu niște consecințe
serioase pentru femei.
În primul rând, contribuie
la medicalizarea
sănătății geneitale a femeilor.
Domeniul medical are o istorie lungă
de conceptualizare
a proceselor reproductive feminine
ca boli ce necesită tratament,
iar asta e venit cu mari costuri
incluzând multe nașteri prin cezariană,
histerectomii și tratamente
hormonale prescrise
care mai mult au dăunat decât au ajutat
sănătății femeilor.
În al doilea rând, mitul SPM contribuie
la stereotipul femeilor
ca fiind iraționale si hiperemoționale.
Când ciclul menstrual e descris
ca un carusel hormonal
care transformă femeile
în bestii furioase,
devine ușor să te îndoiești
de competența tuturor femeilor.
Femeile au făcut pași imenși
în posturile ocupate,
dar încă un număr minuscul de femei
ocupă cele mai înalte eșaloane
în domenii precum guvern sau afaceri.
Când ne gândim la profilul
unui bun director sau senator,
ne vine în gând cineva cu calități precum
raționalitate, stabilitate, competență,
iar în cultura noastră, asta sună
mai mult a bărbat decât a femeie,
și mitul SPM contribuie la acest lucru.
Psihologii știu că
dispozițiile bărbaților și ale femeilor
sunt mai mult similare decât diferite.
Un studiu a urmărit bărbați și femei
timp de 4-6 luni
și a descoperit că numărul
schimbărilor de dispoziție
și severitatea lor nu au fost
deloc diferite.
În final, mitul SPM
le oprește pe femei de la a înfrunta
adevăratele probleme
care le deranjează emoțional.
Probleme cum ar fi calitatea relațiilor
sau condițiile de muncă
sau probleme sociale ca rasismul,
sexismul sau sărăcia
sunt toate puternic legate
de dispoziția zilnică.
A mușamaliza sentimentele
sub scuza SPM
împiedică femeile să înțeleagă
sursa sentimentelor lor negative,
dar le și privează de oportunitatea
de a face ceva pentru schimbare.
Deci vestea bună despre SPM
e că în timp ce unele femei au unele
simptome datorită ciclului menstrual,
marea majoritate nu au
o tulburare mintală.
Merg la serviciu sau la școală,
au grijă de familiile lor,
și funcționează la un nivel normal.
Știm că sentimentele și dispozițiile
bărbaților și ale femeilor
sunt mai mult similare decât diferite,
așa că haideți să ne îndepărtăm
de vechiul mit SPM al femeilor vrăjitoare
și să îmbrățișăm realitatea funcționării
emoționale și profesionale
în care trăiesc marea majoritate
a femeilor zi de zi.
Vă mulțumesc.
(Aplauze)