În anul 1796, cercetătorul Edward Jenner

a injectat unui copil de 8 ani,
substanţă din virusul variolei bovine,

bănuind că asta-i va furniza
protecţia necesară oamenilor

faţă de infecţia cu virusul înrudit,
mortal, al variolei umane.

A fost un succes.

Copilul de 8 ani
a fost inoculat împotriva bolii

și substanţa inoculată a devenit
primul vaccin inventat vreodată.

Dar de ce a funcționat?

Ca să înţelegem
cum funcționează vaccinurile,

trebuie mai întâi să înţelegem

cum ne apără sistemul imunitar
de bolile contagioase.

Când microbi străini ne invadează,

sistemul imunitar declanșează
mai multe răspunsuri

în încercarea de a-i identifica
și elimina din organism.

Semnele că sistemul imunitar funcționează

sunt: tusea, strănutul,
inflamaţia și febra,

care au rolul de sechestrare, înlăturare
şi evacuare din organism

a celulelor periculoase,
cum sunt bacteriile.

Aceste mecanisme înnăscute
activează și a doua cale de apărare,

denumită imunitate dobândită.

Celule speciale, limfocitele B și T,
sunt recrutate ca să distrugă microbii

şi ca să reţină informații despre ei,

memorând caracterele invadatorilor

şi cea mai eficientă apărare
împotriva fiecăruia.

Aceste informaţii sunt folositoare

dacă același patogen
invadează din nou organismul.

În ciuda acestui răspuns inteligent,
mai există un risc.

Organismul are nevoie de timp
să învețe cum să răspundă la patogeni

și să-și construiască apărarea.

Chiar și așa,
dacă organismul e prea slăbit

sau prea tânăr ca să reacționeze
când e invadat,

riscul poate fi foarte mare
dacă atacul patogen e masiv.

Ce ar fi dacă am pregăti
imunitatea organismului

dinainte ca cineva
să se îmbolnăvească?

Aici intervin vaccinurile.

Utilizând aceleași metode
prin care organismul se apără,

cercetătorii folosesc vaccinuri
pentru declanşarea răspunsului imunologic,

fără să expună oamenii
la întreaga forță a bolii.

Așa au apărut multe vaccinuri,
fiecare cu mecanisme unice

și separate pe tipuri.

În primul rând, avem vaccinuri
cu virus viu atenuat.

Acestea conţin chiar agentul patogen,
dar cu virulenţă mult atenuată.

Apoi avem vaccinuri inactive,
cu agenţii patogeni distruşi.

Atenuarea şi inactivarea microorganismelor
în cele două tipuri de vaccin

împiedică agenţii patogeni
să declanşeze boala.

Dar, la fel ca şi în boală,
vor declanșa răspunsul imunologic,

instruind organismul să recunoască un atac
prin pregătirea anticorpilor specifici.

Dezavantajul e că vaccinurile cu virus
atenuat pot fi greu de fabricat

și, cum virusul e viu
și destul de puternic,

cei cu imunitatea slăbită
nu pot fi vaccinaţi,

iar vaccinurile cu virus inactiv
nu conferă imunitate de durată.

Un alt tip, vaccinul purificat,
e realizat doar din o parte a patogenului,

denumită antigen,
care declanşază răspunsul imunologic.

Izolând şi alte elemente din antigen,
cum ar fi proteine sau polizaharide,

vaccinurile pot declanşa
răspunsuri specifice.

În prezent, cercetătorii crează
o nouă gamă de vaccinuri pe bază de ADN.

Pentru acest tip, ei izolează chiar genele

care produc antigenii specifici,
declanşatori ai răspunsul imunologic.

Injectate în organismul uman,

acele gene instruiesc celule
ale organismului să producă antigenele.

Se declanșează un răspuns
imunologic mai puternic

și organismul e pregătit
pentru o potențială agresiune.

Deoarece vaccinul conţine
doar material genetic,

fără alte componente
ale agentului patogen,

acesta nu se poate înmulţi,
ca să îmbolnăvească pacientul.

Dacă aceste vaccinuri vor avea succes,
am putea dezvolta în următorii ani,

tratamente mult mai eficiente
împotriva agenţilor patogeni.

La fel ca descoperirea uimitoare
a lui Edward Jenner,

stimulativă pentru medicină
de zeci de ani,

continuând dezvoltarea vaccinurilor

ne-ar permite ca într-o zi
să tratăm boli ca HIV, malarie sau Ebola.