Oamenii au examinat cometele
timp de mii de ani
când traiectoria lor le-a adus
la o distanță vizibilă de Pământ.
Apărând de-a lungul arhivelor istorice,
aceste lumini misterioase
care se iveau de nicăieri
și dispăreau la scurt timp
au fost considerate a fi semn rău,
de război și foamete,
sau de blestem.
Dar cercetări recente au arătat
că aceste comete
ar putea avea o legătură
mai profundă cu omenirea
și prezența noastră pe pământ
decât au sugerat oricare
din explicațiile mitice în trecut.
Când vă gândiți la Sistemul Solar,
vă imaginați probabil cele 9,
pardon - 8 planete orbitând
în jurul Soarelui.
Dar dincolo de Neptun,
departe de inima Soarelui,
există un inel format din bucăți
de gheață
de la mărimea unor bile
la cea a unor mici planete.
Și la mii de ani distanță
în afara Sistemului nostru Solar
se află un nor sferic
alcătuit din mici fragmente și gaze.
Multe dintre aceste aglomerări
de praf de stele sunt resturi ale formării
Sistemului Solar acum 4,6 miliarde de ani,
iar cele mai depărtate
pot aparține chiar unui sistem vecin.
Însă uneori atracția gravitațională
a planetelor sau stelelor
le atrage către Soarele nostru
pornind într-o călătorie ce poate dura
până la câteva milioane de ani.
În timp ce corpul înghețat călătorește
mai departe în Sistemul Solar,
Soarele ajunge de la o scânteie depărtată
la un infern,
topind gheața pentru prima oară
în miliarde de ani.
Gazul și vaporii
ejectează praf în spațiu,
formând un nor strălucitor în jur,
numit coamă,
care poate crește mai mare
decât însuși Soarele.
Între timp, emisiile puternice
de particule de energie mare
constant emanate de Soare,
cunoscute ca „vântul solar",
proiectează particulele
departe de miezul cometei,
formând o coadă de corpuri plutitoare
lungă de câteva milioane de mile.
Gheața, gazul și praful reflectă
lumina și strălucesc puternic.
O cometă ia naștere, orbitând acum
în jurul Soarelui împreună cu alte corpuri
din Sistemul nostru Solar.
Dar în timp ce cometa călătorește
prin Sistemul Solar,
vântul solar descompune și recompune
moleculele în diverși compuși.
Printre compușii chimici descoperiți
în pietrișul de la un meteorit
dezintegrat deasupra Canadei de Nord,
sau în mostrele adunate de o sondă
spațială din coada unei comete,
s-au găsit compuși importanți
ca aminoacizii.
Combinându-se pentru a forma proteine,
conform instrucțiunilor din ADN,
acestea sunt elementele principale
ale unei celule,
de la bacterii
până la balenele albastre.
Dacă cometele vin de unde aceste
surse ale vieții s-au format prima oară,
atunci ele reprezintă sursa primară
de viață pe Pământ,
și poate la fel se întâmplă
și în alte locuri în care au ajuns.
Știm că există planete
orbitând mai toate stelele,
una la cinci stele având
o planetă similară Terrei
ca dimensiune și temperatură.
Dacă planetele asemănătoare Terrei
și moleculele găsite în ADN
nu sunt anomalii,
am putea fi doar un exemplu
a ceea ce se poate crea
când o planetă cu condițiile propice
e însămânțată cu molecule organice
de o cometă în trecere.
Așadar, departe de a fi
o prevestire a morții,
cometa care a adus prima oară
aminoacizi pe Terra
ar fi putut să fie o prevestire a vieții,
o profeție a unui viitor îndepărtat
în care ființe născute din praf de stele
urmau să se întoarcă în spațiu
ca să descopere misterul apariției lor.