Se spune că elefanţii nu uită niciodată, dar aceste animale magnifice sunt mult mai mult decât nişte drivere gigante mergătoare. Cu cât învăţăm mai multe despre elefanţi, cu atât aflăm că memoria lor impresionantă e doar unul dintre aspectele incredibilei inteligenţe ce îi fac unele dintre cele mai sociabile, creative şi binevoitoare creaturi. Spre deosebire de multe proverbe, cel despre memoria de elefant e corect din punct de vedere ştiinţific. Elefanţii cunosc fiecare membru din turmă, având capacitatea de a recunoaşte peste 30 de tovarăşi prin observare şi miros. Îi ajută mult când migrează sau când întâlnesc alţi elefanţi potenţiali ostili. Îşi reamintesc şi disting indicii particulare ce semnalează pericolul şi îşi amintesc locaţii importante la mult timp de la ultima lor vizită. Amintirile neasociate cu supravieţuirea îi fac şi mai fascinanţi. Elefanţii îşi reamintesc nu numai tovarăşii din turmă, dar şi alte vietăți ce au creat o impresie puternică asupra lor. Într-un caz, doi elefanţi de la circ ce au stat împreună pentru un timp scurt s-au bucurat când s-au reîntâlnit 23 de ani mai târziu. Recunoaşterea nu este limitată doar la cei din specia lor. Elefanţii au recunoscut şi oamenii pe care i-au întâlnit cu decenii în urmă. Acestea arată că memoria elefanţilor depăşeşte răspunsul la stimuli. Privind în interiorul capului lor, vedem de ce. Elefanţii au cel mai mare creier dintre mamifere, şi o cotă a encefalului foarte mare. Aceasta sugerează mărimea creierului în funcţie de mărimea corpului. IQ-ul elefanţilor e apropiat de cel al cimpanzeilor. În ciuda relaţiei îndepărtate, evoluţia a fost similară cu cea a creierului uman, cu la fel de mulţi neuroni şi sinapse, un hipocamp şi un cortex cerebral foarte dezvoltat. Hipocampul e asociat cu emoţiile şi ajută la rememorare prin criptarea experiențelor importanate în amintiri de lungă durată. Abilitatea de a distinge ce e important face memoria elefanţilor o abilitate complexă şi adaptabilă, ce depăşeste memorarea mecanică. Asta le permite celor ce au supravieţuit unei secete în copilărie să tragă semnale de alarmă când sunt adulţi. De aceea turmele cu membrii mai în vărstă au şanse mai mari de suprevieţuire. Din nefericire, îi numără pe elefanţi printre puținele animale ce pot suferi stress pos-traumatic. Cortexul cerebral îi ajută să rezolve probleme în mod creativ. Rezolvă problemele în echipă, uneori i-au păcălit şi pe cercetători şi şi-au manipulat partenerii. Au învăţat bazele aritmeticii şi pot număra diferite obiecte, precum merele din două coşuri Combinaţia rară dintre memorie şi abilitatea de a rezolva probleme poate explica unele dintre cele mai inteligente comportamente, dar nu poate explica unele lucruri noi descoperite despre activitatea lor cerebrală. Elefanții comunică folosind multe metode: de la limbajul trupului, la sunete și vibrații de frecvență joasă ce pot fi percepute de la mulți kilometri. Asta sugerează că au propriul limbaj și propria gramatică. Limbajul poate chiar depăși simpla comunicare. Elefanții pot picta prin alegere cu grijă a diferitelor culori și elemente. Pot recunoaște 12 tonuri muzicale și pot imita melodii. Și da. Există o trupă de elefanți. Poate cel mai extraordinar lucru e o capacitatea mai importantă decât inteligența: empatia, altruismul și simțul dreptății. Elefanții sunt singurele animale care își plâng morții, îi îngroapă și care vizitează mormintele. Și-au arătat îngrijorarea și în legătură cu alte specii. Un elefant a refuzat să se așeze într-o groapă în care dormea un câine, în timp ce elefanții care au întâlnit un om rănit, uneori l-au apărat și l-au mângâiat cu trompa. Pe de altă parte, elefanții au atacat așezările umane imediat după un episod de braconaj, sugerând o răzbunare deliberată. Dacă luăm în considerare toate aceste dovezi, împreună cu faptul că elefanții sunt printre singurele specii care se recunosc în oglindă, e greu de evitat concluzia că sunt conștienți, inteligenți și că au sentimente. Din nefericire, modul în care oamenii îi tratează nu reflectă acest lucru, elefanții continuă să sufere de pe urma distrugerii habitatului din Asia, a braconajului cu fildeș din Africa și a tratamentului din captivitate. Știind aceste lucruri despre elefanți și ceea ce continuă să ne învețe despre inteligența animalelor, e mai important ca niciotdată să ne asigurăm că ceea ce poetul englez John Donne a numit "cea mai mare capodoperă a naturii", nu va dispărea din țesătura vieții.