Se spune că elefanţii nu uită niciodată,
dar aceste animale magnifice
sunt mult mai mult decât nişte drivere
gigante mergătoare.
Cu cât învăţăm mai multe despre elefanţi,
cu atât aflăm că memoria lor impresionantă
e doar unul dintre aspectele
incredibilei inteligenţe
ce îi fac unele dintre cele mai sociabile,
creative şi binevoitoare creaturi.
Spre deosebire de multe proverbe,
cel despre memoria de elefant
e corect din punct de vedere ştiinţific.
Elefanţii cunosc fiecare membru din turmă,
având capacitatea de a recunoaşte peste
30 de tovarăşi prin observare şi miros.
Îi ajută mult când migrează
sau când întâlnesc alţi elefanţi
potenţiali ostili.
Îşi reamintesc şi disting indicii
particulare ce semnalează pericolul
şi îşi amintesc locaţii importante
la mult timp de la ultima lor vizită.
Amintirile neasociate cu supravieţuirea
îi fac şi mai fascinanţi.
Elefanţii îşi reamintesc
nu numai tovarăşii din turmă,
dar şi alte vietăți ce au creat
o impresie puternică asupra lor.
Într-un caz, doi elefanţi de la circ ce
au stat împreună pentru un timp scurt
s-au bucurat când s-au reîntâlnit
23 de ani mai târziu.
Recunoaşterea nu este limitată
doar la cei din specia lor.
Elefanţii au recunoscut şi oamenii
pe care i-au întâlnit cu decenii în urmă.
Acestea arată că memoria elefanţilor
depăşeşte răspunsul la stimuli.
Privind în interiorul capului lor,
vedem de ce.
Elefanţii au cel mai mare creier
dintre mamifere,
şi o cotă a encefalului foarte mare.
Aceasta sugerează mărimea creierului
în funcţie de mărimea corpului.
IQ-ul elefanţilor e apropiat de cel
al cimpanzeilor.
În ciuda relaţiei îndepărtate,
evoluţia a fost similară cu cea
a creierului uman,
cu la fel de mulţi neuroni şi sinapse,
un hipocamp şi un cortex cerebral
foarte dezvoltat.
Hipocampul e asociat cu emoţiile
şi ajută la rememorare
prin criptarea experiențelor importanate
în amintiri de lungă durată.
Abilitatea de a distinge ce e important
face memoria elefanţilor
o abilitate complexă şi adaptabilă,
ce depăşeste memorarea mecanică.
Asta le permite celor ce au supravieţuit
unei secete în copilărie
să tragă semnale de alarmă
când sunt adulţi.
De aceea turmele cu membrii mai în vărstă
au şanse mai mari de suprevieţuire.
Din nefericire, îi numără pe elefanţi
printre puținele animale
ce pot suferi stress pos-traumatic.
Cortexul cerebral îi ajută să rezolve
probleme în mod creativ.
Rezolvă problemele în echipă,
uneori i-au păcălit şi pe cercetători
şi şi-au manipulat partenerii.
Au învăţat bazele aritmeticii
şi pot număra diferite obiecte,
precum merele din două coşuri
Combinaţia rară dintre memorie
şi abilitatea de a rezolva probleme
poate explica unele dintre cele
mai inteligente comportamente,
dar nu poate explica unele lucruri
noi descoperite
despre activitatea lor cerebrală.
Elefanții comunică folosind multe metode:
de la limbajul trupului, la sunete
și vibrații de frecvență joasă
ce pot fi percepute de la mulți kilometri.
Asta sugerează că au propriul limbaj
și propria gramatică.
Limbajul poate chiar depăși
simpla comunicare.
Elefanții pot picta prin alegere cu grijă
a diferitelor culori și elemente.
Pot recunoaște 12 tonuri muzicale
și pot imita melodii.
Și da. Există o trupă de elefanți.
Poate cel mai extraordinar lucru
e o capacitatea mai importantă
decât inteligența:
empatia, altruismul și simțul dreptății.
Elefanții sunt singurele animale
care își plâng morții,
îi îngroapă și care vizitează mormintele.
Și-au arătat îngrijorarea și în legătură
cu alte specii.
Un elefant a refuzat să se așeze
într-o groapă
în care dormea un câine,
în timp ce elefanții care au întâlnit
un om rănit, uneori l-au apărat
și l-au mângâiat cu trompa.
Pe de altă parte, elefanții au atacat
așezările umane
imediat după un episod de braconaj,
sugerând o răzbunare deliberată.
Dacă luăm în considerare
toate aceste dovezi,
împreună cu faptul că elefanții
sunt printre singurele specii
care se recunosc în oglindă,
e greu de evitat concluzia
că sunt conștienți, inteligenți
și că au sentimente.
Din nefericire, modul în care oamenii
îi tratează nu reflectă acest lucru,
elefanții continuă să sufere de pe urma
distrugerii habitatului din Asia,
a braconajului cu fildeș din Africa
și a tratamentului din captivitate.
Știind aceste lucruri despre elefanți
și ceea ce continuă să ne învețe
despre inteligența animalelor,
e mai important ca niciotdată
să ne asigurăm
că ceea ce poetul englez John Donne
a numit
"cea mai mare capodoperă a naturii",
nu va dispărea din țesătura vieții.