„Toată țara ar trebui să învețe cum să programeze un calculator pentru că te învață cum să gândești” Aveam 13 ani când am avut prima dată acces la un calculator. Părinții mi-au cumpărat un Macintosh în 1984 când aveam 8 ani. Eram în clasa a 6-a. Am invățat să programez în facultate În primul an de liceu, primul semestru în cadrul introducerii în informatică. Am scris un program ce juca X și O. A fost un început destul de modest. Cred că primul program pe care l-am scris întreba care e culoarea ta preferată sau câți ani ai. Prima dată am învățat cum să fac să apară pe ecran un cerc verde și un pătrat roșu. Prima dată am făcut un calculator să spună "Salutare, lume!". Am programat un calculator să facă asta. A fost uimitor! Nu am început să programez cu scopul de a învăța totul despre informatică sau ceva de genul. Am început pentru că voiam să fac ceva simplu. Să fac ceva amuzant pentru mine și surorile mele. Am scris un mic program și apoi am tot adăugat la el și când trebuia să învăț ceva nou căutam într-o carte sau pe internet și continuam. Nu e diferit de a cânta la un instrument sau a face un sport. La început e foarte intimidant dar te obișnuiești de-a lungul timpului. Programarea e ceva ce poate fi învățat și știu că poate fi intimidant și multe lucruri sunt intimidante. Ce nu e intimidant? Multe din codurile pe care oamenii le fac sunt destul de simple. E mai mult despre procesul de a împărți problemele în bucăți decât despre a găsi algoritmi complicați așa cum cred oamenii în general. Nu trebuie să fii un geniu ca să programezi, trebuie să fii determinat. Adunare, scădere, cam atât. Ar fi bine să știi tabla înmulțirii. Nu trebuie să fii un geniu ca să programezi. Trebuie să fii un geniu ca să citești? Chiar dacă vrei să devii pilot de curse sau să joci baseball, să construiești o casă toate aceste lucruri sunt schimbate de software. Calculatoarele sunt peste tot. Vrei să lucrezi în agricultură? Vrei să lucrezi în divertisment sau în fabricare? E pur și simplu peste tot. Suntem în 2013 și toți depindem de tehnologie pentru a comunica, a face tranzacții, a ne informa. Și nu știm să citim sau să scriem cod. La școală eram într-un club numit "The Wiz Kids". Și când alții au aflat au râs de mine dar nu mi-a păsat. Credeam că e cool și învățam mult. Unii din prietenii mei au acum slujbe. Politica noastra e să angajăm cât de mulți tineri talentați găsim. Limitarea sistemului e că nu sunt destui oameni pregătiți și cu aceste abilități. Pentru a-i recruta pe cei mai buni oameni, încercăm să facem biroul cât de tare putem. Avem un bucătar fantastic, mâncare gratis, mic dejun, prânz și cină, spălătorie gratis, gustări, chiar și locuri unde să te joci și jocuri video și scutere. Sunt tot felul de lucruri interesante la birou și locuri unde oamenii se pot juca sau relaxa sau se pot gândi, pot face muzică sau pot fi creativi. Fie că vrei să faci mulți bani sau să schimbi lumea, programarea e o abilitate foarte bună. Cred că dacă cineva mi-ar fi spus că programarea e despre a ajuta umanitatea prin tehnologie mi-ar fi schimbat părerea mult mai devreme. Să poți veni cu o idee și apoi să o ai în mâinile tale, să apeși un buton și să ajungă astfel la milioane de oameni... Cred că suntem prima generație din lume care a avut o astfel de experiență. Când te gândești că poți începe ceva în camera de cămin cu niște oameni care nu au mai construit o companie mare, și să construiți împreună ceva ce un miliard de oameni folosesc zilnic e nebunesc. E copleșitor și uimitor! Programatorii de mâine sunt vrăjitorii viitorului o să pară că ai puteri magice față de ceilalți. E uimitor, cred ca e cel mai apropiat lucru pe care îl avem de o superputere. Programatorii buni sunt starurile rock din prezent. Așa e. 1 milion din cele mai bune slujbe din America ar putea fi neocupate pentru că doar 1 din 4 școli predă informatică. Fie că vrei să fii un doctor sau un star rock, întreabă la școală despre cursuri de programare sau învață online pe code.org Distribuie acest video și vizitează code.org