Misterele dialectelor:
„Odd",
altceva decât obişnuit sau aşteptat.
Deşi modernul „odd" are multe înţelesuri,
matematice sau nu,
ele îşi au rădăcina
în indo-europeanul „uzdho",
adică „cu vârful în sus".
Insiraţi de ideea
unui obiect vertical ascuţit,
vorbitorii germanicii nordice vechi
l-au transformat într-un cuvânt nou: „oddi",
folosit pentru a desemna un triunghi,
cel mai simplu obiect ascuţit
din punct de vedere geometric.
Un triunghi cu un vârf ascuţit,
ca vârful săgeţii
sau ca o limbă de pământ ce străpunge marea,
se ştia că mai are două unghiuri pereche
iar un al treilea rămas singur.
Cu timpul, „oddi" a ajuns să descrie
ceva ce nu se potrivea
sau nu avea pereche.
În Germanica Nordică veche
a ajuns să însemne
orice număr indivizibil cu doi.
Iar „odda mathr", „omul în plus",
însemna un bărbat fără pereche
al cărui vot putea decide în caz de egalitate.
Totuşi, englezii nu au spus niciodată
triunghilui „odd",
dar au împrumutat numărul impar
şi bărbatul cu votul decisiv.
În final, în sec. al XVI-lea,
noţiunea „odd man out" (ieşit din comun)
a dus la înțelesul modern „aparte".