„Frumusețea e un blestem”, gândi Psyche
pe când privea dincolo de marginea stâncii
unde fusese abandonată de tatăl ei.
Se născuse cu o frumusețe fizică
atât de desăvârșită,
încât era venerată drept o nouă încarnare
a lui Venus, zeița iubirii.
Dar pețitorii umani reali erau
prea intimidați și să o abordeze.
Când tatăl ei a cerut
sfatul Oracolului lui Apollo,
zeul luminii, rațiunii și profeției,
i s-a spus să-și abandoneze fiica
pe un colț de stâncă,
unde se va căsători cu un monstru-șarpe
cu aripi, crud și sălbatic.
Singură pe stâncă, Psyche a simțit
Zefirul, Vântul de Vest,
cum o ridică încet în aer.
A așezat-o în fața unui palat.
„Ești acasă”, a auzit
o voce fără chip spunând.
„Soțul tău te așteaptă în dormitor
dacă ai curaj să-l întâlnești.”
Era destul de curajoasă, și-a spus Psyche.
Era așa întuneric în dormitor
încât nu-și putea vedea soțul.
Dar nu părea să aibă formă de șarpe.
Pielea-i era fină,
iar vocea și gesturile erau blânde.
L-a întrebat cine era,
dar el i-a spus că aceea era singura
întrebare la care nu-i putea răspunde.
Dacă îl iubea, nu avea nevoie să știe.
Vizitele lui au continuat
noapte după noapte.
Nu după mult timp,
Psyche a rămas însărcinată.
Era bucuroasă, dar și confuză.
Cum putea să-și crească pruncul
cu un bărbat pe care nu-l văzuse vreodată?
În acea noapte, Psyche s-a apropiat
de soțu-i adormit, având în mână un opaiț.
L-a văzut pe zeul Cupidon
care făcea ca zeii și oamenii
să se dorească cu pasiune,
prin săgețile sale străpungătoare.
Psyche a scăpat opaițul din mână,
arzându-l pe Cupidon cu ulei fierbinte.
El a spus că se îndrăgostise de ea
de când geloasa lui mamă, Venus,
i-a cerut să o facă de rușine pe tânăra
femeie, trăgând în ea cu o săgeată.
Cucerit de frumusețea lui Psyche,
Cupidon s-a străpuns cu propria săgeată.
Totuși, nu a crezut că zeii și oamenii
puteau iubi ca egali.
Acum că ea-i știa adevărata formă,
speranțele pentru fericire s-au spulberat,
așa că a zburat departe.
Psyche a rămas pradă disperării
până ce vocea fără chip s-a întors
și i-a spus că era posibil
ca ea și Cupidon să se iubească
de la egal la egal.
Încurajată, a plecat în căutarea lui.
Dar Venus i-a dat de urmă și i-a spus
că ea și Cupidon s-ar putea căsători
doar dacă ea ar duce la îndeplinire
o serie de încercări imposibile.
Întâi, lui Psyche i s-a spus să aleagă
o grămadă imensă de semințe într-o noapte.
Pe când nu mai nutrea nicio speranță,
unei colonii de furnici i s-a făcut milă
de ea și a ajutat-o.
Trecând de prima probă,
Psyche a trebuit apoi să-i aducă lui Venus
lâna Oii de aur,
care avea reputația de a eviscera
aventurierii rătăciți,
dar un zeu al râului i-a arătat
cum să strângă
lâna pe care oaia o lăsase
pe tufele de măceș
și a reușit.
În cele din urmă, Psyche a trebuit
să meargă pe tărâmul celălalt
și să o convingă pe Proserpina,
regina celor morți,
să pună o picătură din frumusețea ei
într-o cutie pentru Venus.
Din nou, vocea fără chip
i-a venit în ajutor lui Psyche.
I-a spus să aducă prăjituri proaspete
pentru Cerber, câinele ce păzea Infernul,
și bani să plătească luntrașul, Charon,
să o treacă dincolo de Styx.
Cu cea de-a treia
și ultima sarcină încheiată,
Psyche s-a întors pe tărâmul celor vii.
În fața palatului lui Venus, a deschis
cutia cu frumusețea Proserpinei,
sperând să oprească puțină și pentru ea.
Dar cutia era plină cu somn, nu frumusețe,
iar Psyche s-a prăbușit pe cărare.
Cupidon, cu rănile-i vindecate,
a zburat la mireasă sa adormită.
I-a spus că a greșit
și că a fost nechibzuit.
Curajul ei în fața necunoscutului
a dovedit că era mai mult decât egala lui.
Cupidon i-a dat lui Psyche ambrozie,
nectarul zeilor, făcând-o nemuritoare.
La scurt timp,
Psyche a dat naștere fiicei lor.
Au numit-o Plăcere,
iar ea, Cupidon și Psyche,
al cărei nume înseamnă „suflet”,
complică încă de pe atunci
viața amoroasă a oamenilor.