Parfumierii pot învăţa să distingă mirosuri specifice într-un parfum alcătuit din sute de arome. E cunoscut faptul că experţii în ceai pot mirosi nu doar locul de origine al ceaiului, dar şi sezonul recoltei şi dacă a fost plantat lângă un prun. Autoritatea de Tranzit din New York a avut un angajat responsabil doar pentru a mirosi scurgerile de gaz în sistemul de metrou. Poate oricine cultiva simțul mirosului cu sensibilitatea acestor experţi? Pentru majoritatea dintre noi, ce mirosim este în mare parte involuntar, fie că e gunoiul din spatele unui local, şamponul unei femei care iese din lift, sau pâinea proaspăt ieșită din cuptor. Datorită milioanelor de receptori olfactivi din nasurile noastre, noi nu întâmpinăm dificultăţi în a mirosi bine. Probabil nu acordăm mereu suficientă atenţie. Ce păcat, fiindcă am putea pierde oportunităţile de a face legături emoţionale puternice. Mirosurile sunt strâns legate de emoţii şi pot trezi amintirile unui loc din trecut şi ale unor oameni pe care i-am iubit. Din fericire, e posibil să antrenăm creierul nostru să miroasă mai bine. De exemplu, Helen Keller putea recunoaşte meseria unei persoane, şi din spusele ei, putea distinge tâmplarul de fierar, şi artistul de zidar sau de farmacist, printr-o simplă inspirare. Urmează aceşti paşi şi vei putea schimba modul în care lumea îţi miroase. Mai întâi, bagă-ţi nasul. Unele animale care sunt bune mirositoare, precum câinii ce pot detecta explozivii şi porcii ce pot găsi trufele sub pământ, îşi bagă nasurile exact în locurile unde vor să miroasă. Însă nasurile umane stau sus în aer, oferindu-ne un dezavantaj anatomic. Apropie deci nasul de lumea ce te înconjoară. Pământul, suprafeţele, obiectele, mâncarea din mâinile tale. Apropie-te de câinele tău, de partenerul tău, de cartea pe care o citeşti. Nu doar că nasul tău va fi mai aproape de sursa mirosului, dar căldura respiraţiei tale va face mirosurile mai uşor de simţit. Apoi, aspiră în mod intenţionat. Recunoaşterea mirosurilor are loc aproape de podul nasului nostru într-o porţiune de ţesut de mărimea timbrului poştal, numit epiteliu olfactiv. Atunci când mirosim, moleculele parfumului sunt aspirate în nările noastre până ajung în acest ţesut, unde se combină cu receptorii noştri olfactivi sau de miros. Atunci când inhalăm în mod normal, acolo ajunge doar puţin aer. Însă una sau două inhalări mai profunde vor asigura mai mult aer în receptorii noştri de miros. După alte câteva inhalări, cei mai buni receptori în observarea noilor mirosuri, se deconectează temporar. Astfel îi poţi da nasului tău o pauză şi poţi adulmeca din nou mai târziu. În final, insistă asupra mirosului. Majoritatea mirosurilor trec pe lângă noi cu o atenţie redusă, dar observând ceea ce miroşi şi încercând să descrii, să numeşti şi să localizezi sursa acesteia, poţi să-ţi extinzi vocabularul de mirosuri. Când o moleculă odorizantă se leagă de un receptor de miros, acesta trimite un semnal electric de la neuronii senzitivi spre bulbii olfactivi ai creierului. Semnalul apoi continuă spre alte zone ale creierului, unde este completat cu gust, memorie sau informaţie emoţională, înainte de a deveni pentru noi un miros. Studiul prin rezonanţă magnetică arată că timpul în plus focusat pe miros modifică creierul celor mai experimentaţi mirositori. Pentru ei, perceperea şi imaginarea mirosurilor devine mai automată decât pentru amatori. Pentru a începe, ia ingredientele din bucătăria ta: condimente, vanilie sau fructe, dar niciodată ceva toxic. Închide ochii şi pune pe cineva să le aducă sub nasul tău. Miroase şi încearcă să numeşti ce este. Cu timpul vei începe să apreciezi nuanţele în mirosurile familiare şi vei recunoaşte caracteristicile mirosurilor noi şi deosebite. Parfumierul a practicat destul aceşti paşi pentru a fi un maestru al mirosului, dar chiar dacă nu tinzi să devii un expert de nivel înalt, rezultatul spectaculos al unei acţiuni obişnuite va schimba modul în care îţi petreci zilele.