Parfumierii pot învăţa
să distingă mirosuri specifice
într-un parfum alcătuit din sute de arome.
E cunoscut faptul că experţii în ceai
pot mirosi nu doar locul
de origine al ceaiului,
dar şi sezonul recoltei
şi dacă a fost plantat lângă un prun.
Autoritatea de Tranzit din New York
a avut un angajat responsabil
doar pentru a mirosi scurgerile de gaz
în sistemul de metrou.
Poate oricine cultiva simțul mirosului
cu sensibilitatea acestor experţi?
Pentru majoritatea dintre noi,
ce mirosim este în mare parte involuntar,
fie că e gunoiul din spatele unui local,
şamponul unei femei care iese din lift,
sau pâinea proaspăt ieșită din cuptor.
Datorită milioanelor de receptori
olfactivi din nasurile noastre,
noi nu întâmpinăm
dificultăţi în a mirosi bine.
Probabil nu acordăm mereu
suficientă atenţie.
Ce păcat, fiindcă am putea pierde
oportunităţile
de a face legături emoţionale puternice.
Mirosurile sunt strâns legate de emoţii
şi pot trezi amintirile
unui loc din trecut
şi ale unor oameni pe care i-am iubit.
Din fericire, e posibil să antrenăm
creierul nostru să miroasă mai bine.
De exemplu, Helen Keller
putea recunoaşte meseria unei persoane,
şi din spusele ei,
putea distinge tâmplarul de fierar,
şi artistul de zidar sau de farmacist,
printr-o simplă inspirare.
Urmează aceşti paşi şi vei putea schimba
modul în care lumea îţi miroase.
Mai întâi, bagă-ţi nasul.
Unele animale care sunt bune mirositoare,
precum câinii ce pot detecta explozivii
şi porcii ce pot găsi trufele sub pământ,
îşi bagă nasurile exact în locurile
unde vor să miroasă.
Însă nasurile umane stau sus în aer,
oferindu-ne un dezavantaj anatomic.
Apropie deci nasul
de lumea ce te înconjoară.
Pământul,
suprafeţele,
obiectele,
mâncarea din mâinile tale.
Apropie-te de câinele tău,
de partenerul tău,
de cartea pe care o citeşti.
Nu doar că nasul tău
va fi mai aproape de sursa mirosului,
dar căldura respiraţiei tale
va face mirosurile mai uşor de simţit.
Apoi, aspiră în mod intenţionat.
Recunoaşterea mirosurilor are loc
aproape de podul nasului nostru
într-o porţiune de ţesut de mărimea
timbrului poştal, numit epiteliu olfactiv.
Atunci când mirosim, moleculele parfumului
sunt aspirate în nările noastre
până ajung în acest ţesut,
unde se combină cu receptorii
noştri olfactivi sau de miros.
Atunci când inhalăm în mod normal,
acolo ajunge doar puţin aer.
Însă una sau două inhalări mai profunde
vor asigura mai mult aer
în receptorii noştri de miros.
După alte câteva inhalări,
cei mai buni receptori
în observarea noilor mirosuri,
se deconectează temporar.
Astfel îi poţi da nasului tău o pauză
şi poţi adulmeca din nou mai târziu.
În final, insistă asupra mirosului.
Majoritatea mirosurilor
trec pe lângă noi cu o atenţie redusă,
dar observând ceea ce miroşi
şi încercând să descrii, să numeşti
şi să localizezi sursa acesteia,
poţi să-ţi extinzi
vocabularul de mirosuri.
Când o moleculă odorizantă
se leagă de un receptor de miros,
acesta trimite un semnal electric
de la neuronii senzitivi
spre bulbii olfactivi ai creierului.
Semnalul apoi continuă
spre alte zone ale creierului,
unde este completat cu gust,
memorie
sau informaţie emoţională,
înainte de a deveni pentru noi un miros.
Studiul prin rezonanţă magnetică
arată că timpul în plus focusat pe miros
modifică creierul
celor mai experimentaţi mirositori.
Pentru ei, perceperea şi imaginarea
mirosurilor devine mai automată
decât pentru amatori.
Pentru a începe,
ia ingredientele din bucătăria ta:
condimente,
vanilie
sau fructe,
dar niciodată ceva toxic.
Închide ochii şi pune pe cineva
să le aducă sub nasul tău.
Miroase şi încearcă să numeşti ce este.
Cu timpul vei începe să apreciezi
nuanţele în mirosurile familiare
şi vei recunoaşte caracteristicile
mirosurilor noi şi deosebite.
Parfumierul a practicat destul aceşti paşi
pentru a fi un maestru al mirosului,
dar chiar dacă nu tinzi
să devii un expert de nivel înalt,
rezultatul spectaculos
al unei acţiuni obişnuite
va schimba modul
în care îţi petreci zilele.