54% din populaţia lumii locuiește
în orașele noastre.
În țările dezvoltate, o treime
din populație trăieşte în cartiere sărace.
75% din consumul global de energie
are loc în orașe.
Iar 80% din emisiile de gaz
care cauzează încălzirea globală
provin din oraşele noastre.
Lucruri pe care noi le considerăm
probleme globale
cum ar fi schimbarea climatică,
criza energetică sau sărăcia
sunt de fapt probleme tipice oraşului.
Acestea nu vor fi soluţionate
decât dacă oamenii care locuiesc în oraşe,
ca majoritatea dintre noi,
încep să facă o treabă mai bună,
deoarece până acum,
nu ne-am descurcat foarte bine.
Situaţia devine foarte clară
dacă analizăm trei aspecte
ale vieţii de oraş:
primul, voinţa cetăţenilor de a se implica
în structurile democratice;
al doilea, abilitatea oraşelor noastre
să includă cu adevărat toţi rezidenţii
şi ultimul, propria noastră abilitate
să trăim vieţi mulțumitoare şi fericite.
Când vine vorba de implicare,
datele sunt foarte clare.
Prezenţa la vot la nivel global
a culminat la sfârşitul anilor 80
şi a început să scadă într-un ritm
nemaivăzut până acum.
Acele statistici sunt îngrijorătoare
la nivel național;
la nivelul orașelor noastre,
sunt de-a dreptul îngozitoare.
În ultimii doi ani, două dintre
cele mai vechi state democratice,
SUA şi Franţa, au ținut alegeri municipale
la nivel național.
În Franța, rata de participare
a atins cel mai scăzut nivel de până acum.
Aproape 40% din votanţi au decis
să nu se prezinte.
În SUA cifrele sunt
chiar mai îngrijorătoare.
În unele oraşe americane,
prezenţa la vot a fost de aproape 5%.
Vă voi lăsa o clipă să realizați asta.
Vorbim despre oraşe democratice,
unde 95% din oameni
au decis că nu este important
să îşi aleagă liderii.
În Los Angeles, un oraș
cu 4 milioane de locuitori,
primarul a fost ales
cu puțin peste 200 000 voturi.
Aceasta a fost cea mai joasă rată
de prezență la vot
pe care orașul a avut-o
în ultimii 100 de ani.
Chiar aici, în orașul meu - Rio
în ciuda prezenței obligatorii la vot,
aproape 30% din populația cu drept de vot
au ales să își anuleze votul,
sau să rămână acasă
și să plătească o amendă
în ultimele alegeri locale.
La capitolul participare,
orașele noastre
nu au avut mai mult succes.
Din nou, nu trebuie să cauți prea departe
să găsești dovezi.
Orașul Rio este incredibil de inegal.
Acesta este Leblon.
Leblon este cartierul cel mai bogat.
Și acesta e Complexo do Alemão.
Aici trăiesc 70 000
dintre cei mai săraci rezidenți.
Leblon are un HDI de 0,967
(Index de Dezvoltare Umană)
mai mare decât
Norvegia, Elveția sau Suedia.
Complexo do Alemão are un HDI de 0,711
undeva între Algeria și Gabon.
Așa că Rio, la fel ca multe are orașe
din emisfera sudică,
este un loc în care poți merge din
Europa Nordică în Africa Sub-Sahariană
Totul în 30 de minute.
Asta dacă conduci.
Dacă iei transportul în comun - cam 2 ore.
Și poate chiar mai important,
orașele, cu bogăția incredibilă
a relațiilor pe care o permit,
ar putea fi locuri ideale
pentru fericirea umană.
Ne place să fim înconjurați de alți oameni.
Suntem animale sociale.
În schimb, țări în care urbanizarea
a atins un nou record
tind să aibă orașele
care nu ne mai fac fericiți.
Populația Statelor Unite s-a confruntat
cu o scădere generală a satisfacției
în ultimele trei decenii.
Iată motivul:
Stilul american de a construi orașe
a cauzat dispariția spațiilor publice
de înaltă calitate
în multe dintre orașele americane.
Ca rezultat, s-a constatat
înrăutățirea relațiilor,
a lucrurilor care ne fac fericiți.
Multe studii arată creșterea solitudinii
și scăderea solidarității,
onestității, implicării civice și sociale.
Cum să construim orașe
care să ne determine să ne implicăm?
Orașe care să își valorifice
cea mai importantă trăsătură:
diversitatea incredibilă a locuitorilor.
Orașe care să ne facă fericiți?
Ei bine, cred că dacă vrem să schimbăm
felul în care arată orașele noastre,
trebuie de fapt să schimbăm
felul în care se iau deciziile,
care a dus la rezultatele actuale.
Avem nevoie de o revoluție a implicării,
cât mai curând!
Ideea că votul e singurul exercițiu
al drepturilor cetățenilor
nu mai are logică în prezent!
Oamenii s-au săturat să fie considerați
cetățeni cu putere de decizie
doar o dată la câțiva ani,
când trebuie să investească
puterea lor în altcineva.
Dacă valul de proteste din Brazilia
din iunie 2013 ne-au învățat ceva
este că de fiecare dată când încercăm
să ne folosim puterea
în afara contextului electoral,
suntem agresați, umiliți sau arestați.
Asta trebuie să fie schimbat,
căci atunci când schimbarea va avea loc
oamenii se vor implica
în structurile de reprezentare
și, mai mult, le vor completa
printr-un proces direct, eficient
și colectiv de luare a deciziilor.
Deciziile luate în acest fel
combat inegalitatea
tocmai prin natura lor incluzivă.
Deciziile luate în acest mod
ne pot schimba orașele
în locuri mai bune pentru noi toți.
Dar, evident, este și o capcană!
Permiterea implicării pe scară largă
și redistribuirea puterii
pot fi un coșmar logistic.
Aici tehnologia poate juca un rol
incredibil de important,
ajutându-i pe oameni
să se organizeze mai ușor,
să comunice și să ia decizii,
fără a fi nevoie să fie în același loc,
în același timp.
Din nefericire pentru noi,
la capitolul procese democratice
conducerea locală nu a folosit tehnologia
la potențialul ei maxim.
Până acum, conducerea locală a folosit
tehnologia eficient
pentru a transforma cetățenii
în senzori umani,
care să servească autoritățile
cu informații despre oraș:
gropi, copaci căzuți sau becuri sparte.
La un nivel mai scăzut, au invitat oamenii
să participe la îmbunătățirea
impactului deciziilor
care erau deja luate în numele lor.
Ca mama mea când aveam 8 ani
îmi spunea că am de ales:
trebuia să merg la culcare la ora 8,
dar puteam alege între pijamalele
roz sau albastre.
Asta nu e participare!
În realitate, guvernele nu au reușit
să folosească tehnologia
pentru a permite participarea cetățenilor
în ceea ce contează:
modul în care ne alocăm bugetul,
cum ocupăm terenurile,
și cum ne administrăm resursele naturale.
Acestea sunt deciziile care au impact
asupra problemelor globale
care se manifestă în orașele noastre.
Vestea bună - și chiar am vești bune,
nu avem nevoie de guverne
să facă asta pentru noi.
Am motive să cred că este posibil
ca cetățenii să își construiască
propriile structuri de participare.
Acum trei ani, am înființat
o organizație numită Meu Rio,
care să îi ajute pe locuitorii orașului
să se organizeze
în sprijinul unor cauze în care cred,
legate de propriul lor oraș.
Ei au impact asupra acelor cauze
sau locuri în fiecare zi.
În ultimii trei ani, Meu Rio a crescut
într-o rețea de 160 000 cetățeni.
Aproape 40% sunt tineri
între 20 și 29 de ani.
Asta înseamnă 1 din 15 tineri
de acea vârstă din Rio în prezent.
Între membrii noștri este și fetița
aceasta adorabilă: Bia, în dreapta.
Bia avea doar 11 ani când a început
o campanie folosind proiectul nostru,
pentru a salva școala publică unde mergea
de la demolare.
Școala ei este una dintre cele mai bune
școli publice din țara noastră.
Era pe punctul de a fi demolată
de conducerea din Rio de Janeiro
pentru a se construi în loc
- și nu glumesc -
o parcare pentru Cupa Mondială,
chiar înainte ca evenimentul să aibă loc.
Bia a început o campanie și am urmărit
activitatea de la școala ei
24/7 prin monitorizare video.
La multe luni după asta,
guvernul și-a schimbat decizia.
Școala lui Bia a rămas unde era.
Aceasta este Jovita.
Este o femeie extraordinară
a cărei fiică a dispărut acum 10 ani.
De atunci, a căutat-o permanent.
Între timp, a descoperit
în primul rând că nu era singura.
Doar în ultimul an, în 2013,
6000 persoane au dispărut în statul Rio.
Dar a mai descoperit și că,
în ciuda acestui fapt,
Rio nu avea niciun sistem centralizat
care să se ocupe de cazurile
persoanelor dispărute.
În alte orașe braziliene,
aceste sisteme au dus la rezolvarea
a până la 80% din cazurile de dispariție.
Ea a început o campanie
și după ce secretarul de securitate
a primit 16 000 e-mailuri
cu cereri din partea oamenilor,
a început construirea unei secții
de poliție specializată în aceste cazuri.
Secția a fost deschisă publicului
luna trecută.
Jovita a fost acolo, dând interviuri
și fiind foarte elegantă.
Apoi, acesta este Leandro.
Leandro este un tip minunat,
dintr-un cartier sărac din Rio.
A demarat un proiect de reciclare
în cartierul său.
La sfârșitul anului trecut, 16 Decembrie,
a primit un ordin de expropriere
din partea guvernului din Rio
care îi dădea 2 săptămâni
să părăsească locul
în care a trăit timp de doi ani.
Planul era ca spațiul să fie dat
unui proiectant
și să fie tranformat în șantier.
Leandro a început o campanie
folosind una din uneltele noastre:
Oala sub presiune,
aceeași folosită de Bia și Jovita.
Guvernul a revenit asupra deciziei
înaintea Ajunului Crăciunului.
Aceste povești mă fac fericită,
nu doar pentru că au un final fericit.
Mă fac fericită pentru că sunt
începuturi fericite.
Comunitatea părinților și profesorilor
de la școala lui Bia
caută alte moduri în care
să îmbunătățească spațiul în continuare.
Leandro are planuri ambițioase
să implementeze modelul
în alte comunități cu venituri mici
din Rio.
și Jovita e voluntar la secția de poliție
la crearea căreia a contribuit.
Bia, Jovita și Leandro
sunt exemple pentru ceea ce cetățenii
și guvernele din întreaga lume
trebuie să știe: Suntem pregătiți!
În calitate de cetățeni, suntem pregătiți
să decidem asupra destinelor comune
pentru că știm că modul
în care distribuim puterea
spune multe despre cum
valorificăm toți locuitorii.
Și pentru că știm
că implicarea în politica locală
este un semn că ne pasă cu adevărat
de relațiile dintre noi.
Și suntem pregătiți să facem asta
în orașele din jurul lumii, chiar acum!
Cu rețeaua Our Cities
(Orașele Noastre),
echipa Meu Rio speră
să împărtășească ce a învățat
cu alți oameni care vor să creeze
inițiative similare în orașele lor.
Deja ne-am extins în São Paulo,
cu rezultate incredibile.
Și dorim să extindem inițiativa
în orașele din toată lumea.
printr-un sistem
care să valorifice cetățenii,
cu organizații conduse de cetățeni,
care să ne inspire
care să ne inspire, să ne provoace
și să ne aducă aminte
să cerem participare reală
în viața orașelor noastre.
E la latitudinea noastră să decidem
dacă vrem școli sau locuri de parcare.
Proiecte de reciclare conduse
de comunitate sau șantiere.
Singurătate sau solidaritate.
Mașini sau autobuze.
Și e responsabilitatea noastră
să facem asta acum.
Pentru noi înșine,
pentru familiile noastre,
pentru oamenii care fac ca viața
să merite a fi trăită.
Și pentru creativitatea incredibilă,
frumusețea și magia care ne fac orașele,
în ciuda tuturor problemelor,
cea mai importantă invenție
a timpurilor noastre.
Obrigado! Vă mulțumesc!
(aplauze)