Acesta e James Risen. Poate îl cunoașteți ca reporter câştigător al premiului Pulitzer, pentru "The New York Times". Cu mult înainte să devină cunoscut numele lui Edward Snowden, Risen a scris o carte, în care a expus deschis faptul că NSA intercepta ilegal convorbirile telefonice ale americanilor. Însă un alt capitol al acestei cărți a avut un impact și mai puternic. În acesta, el descrie o operațiune dezastruoasă a serviciilor secrete SUA, în cadrul căreia CIA a transmis literalmente schițele unei bombe nucleare Iranului. Dacă vi se pare aberant, citiți cartea. E o poveste incredibilă. Dar știți cui nu i-a fost pe plac acel capitol? Guvernului SUA. Timp de aproape un deceniu după publicare, Risen a constituit subiectul unei investigații a guvernului SUA, în care procurorii i-au cerut să depună mărturie împotriva unuia din pretinșii săi informatori. Astfel, pe parcurs, el a devenit simbolul obiceiului recent adoptat de guvernul SUA, de persecutare a avertizorilor și de spionaj asupra jurnaliștilor. Conform Primului Amendament, presa are dreptul de a publica informații secrete în interes public. Exercitarea acestui drept e imposibilă, dacă presa nu poate obține informațiile și nu poate proteja identitatea persoanelor curajoase, care le furnizează. Deci, când guvernul i-a bătut la ușă, Risen a procedat ca mulți alți reporteri curajoși înaintea sa: a refuzat și a spus că preferă să meargă la închisoare. Astfel, din 2007 până în 2015, Risen a trăit sub amenințarea condamnării într-o închisoare federală. Până în ultimele zile dinaintea judecății, când s-a întâmplat un lucru ciudat. După ani de afirmații cum că mărturia sa ar fi vitală pentru proces, guvernul și-a retras subit toate acuzațiile împotriva lui Risen. S-a dovedit că în secolul supravegherii electronice există foarte puține locuri unde se pot ascunde reporterii și informatorii. Și în locul încercărilor ratate de a-l convinge pe Risen să depună mărturie au folosit drept dovezi împotriva sa urmele sale digitale. Deci, în mod absolut secret și fără acordul acestuia, procurorii au obținut înregistrările telefonului lui Risen. Au obținut înregistrările email-ului său, informațiile sale financiare și bancare, rapoartele asupra creditelor sale, chiar și înregistrările călătoriilor sale, cu lista zborurilor efectuate. Prin utilizarea acestor informații a fost condamnat Jeffrey Sterling, informatorul presupus al lui Risen și avertizorul CIA. Din păcate, acesta e doar unul din multe alte cazuri. Președintele Obama a promis să asigure protecție avertizorilor, însă Departamentul de Justiție a condamnat mai mulți avertizori decât toate celelalte administrații luate la un loc. Vedeți deci că asta poate fi o problemă, deoarece guvernul consideră a fi secrete multe din activitățile sale. După 9/11, aproape fiecare caz important legat de securitatea națională a fost deschis ca urmare a adresării avertizorilor către jurnaliști. Deci, riscăm ca presa să nu-și mai poată exercita dreptul conferit și protejat de Primul Amendament, din cauza abilității extinse a guvernului de a spiona pe oricine. Dar așa cum tehnologia i-a permis guvernului să limiteze drepturile reporterilor, și presa poate utiliza tehnologia pentru a-și proteja informatorii mai bine decât înainte. Și pot începe chiar din momentul când încep discuția cu aceștia, nu după, când deja se află pe banca martorilor. Acum există softuri de comunicare, care nu existau atunci când Risen își scria cartea și care dispun de un nivel mult mai înalt de protecție decât email-ul și telefonul. Un asemenea instrument e, spre exemplu, SecureDrop – un sistem de depunere a avertizărilor cu sursă deschisă, care a fost creat de către internet-vizionarul Aaron Schwartz, și care acum e dezvoltat de către ONG-ul în care activez – Fundația pentru Libertatea Presei. În loc să transmiteți un email, intrați pe site-ul unei agenții de știri, precum cel al The Washington Post. De acolo puteți încărca un document, sau transmite informații, așa precum ați face-o cu orice formular de contact. Apoi acesta e codificat și stocat pe un server, la care are acces doar respectiva agenție de știri. Astfel, guvernul nu va mai putea solicita informația pe căi secrete, iar o mare parte din informația solicitată pur și simplu nu va fi disponibilă. Cu toate acestea, SecureDrop e doar un mic element în puzzle-ul protecției libertății presei în secolul XXI. Din păcate, guvernele din întreaga lume dezvoltă permanent noi tehnici de spionaj, care ne pun pe toți în pericol. Și depinde de noi să avansăm și să ne asigurăm, că nu doar avertizorii pricepuți în ale tehnologiei, precum Edward Snowden, dispun de o cale de semnalare a fărădelegilor. E la fel de important să protejăm următorul avertizor experimentat din domeniul sănătății care ne va semnaliza supraaglomerarea în spitale, sau un angajat din domeniul mediului, care ne va atenționa asupra apei poluate din orașul Flint, sau un om din interiorul Wall Street, care ne va preveni despre următoarea criză financiară. Până la urmă, aceste instrumente au fost create nu doar pentru a ajuta persoanele curajoase, care dezvăluie infracţiuni, ci pentru a proteja toate drepturile noastre Constituționale. Vă mulțumesc! (Aplauze)