Închipuie-ți că creierul se poate restarta și-și poate reînnoi celulele deteriorate cu unele noi, mai bune. Poate sună SF, dar e o realitate posibilă pe care oamenii de știință deja o cercetează. Vor fi vreodată creierele noastre capabile să se repare singure? Se știe că celule embrionale din creierele în curs de dezvoltare produc neuroni noi, unități microscopice care alcătuiesc țesutul creierului. Noii neuroni migrează spre diferite părți ale creierului, determinându-l să se reorganizeze în diferite structuri. Dar până de curând, cercetătorii credeau că producerea celulelor înceta după creșterea inițială și au conchis că bolile neurologice precum Alzheimer și Parkinson, și evenimentele dramatice ca atacurile cerebrale sunt ireversibile. Însă o serie de descoperiri recente a dezvăluit că creierul adult continuă să producă noi celule în cel puțin trei zone specializate. Acest proces, cunoscut ca neurogeneză, implică celule specializate, numite celule stem neuronale, și celule progenitoare, care produc neuroni noi sau îi înlocuiesc pe cei vechi. Cele trei regiuni în care neurogeneza a fost descoperită sunt gyrus dentatus, asociat cu învățatul și memoria, zona subventriculară care poate transmite neuroni la bulbul olfactiv pentru comunicarea între nas și creier, și neostriatumul care coordonează mișcarea. Cercetătorii încă nu înțeleg exact rolul neurogenezei în aceste regiuni, sau de ce ele au această abilitate care nu există în restul creierului, dar simpla capacitete a creierului adult de a creşte noi neuroni ne oferă o posibilitate extraordinară. Am putea valorifica acest mecanism determinând creierul să-şi vindece rănile așa cum pielea se regenerează după o rană, sau cum se reface un os rupt? Iată unde ne aflăm. Anumite proteine și alte molecule mici asemănătoare lor pot fi administrate creierului ca să determinăm celulele stem neuronale și celulele progenitoare să producă mai mulți neuroni în acele trei zone. Această tehnică trebuie încă îmbunătățită pentru ca celulele să se reproducă mai eficient și să supraviețuiască mai multe celule. Dar cercetările arată că celulele progenitoare din aceste zone pot migra spre zonele afectate, producând noi neuroni acolo. O altă abordare promițătoare e transplantul de celule stem neuronale umane sănătoase, crescute în laborator, în țesutul afectat, așa cum facem cu pielea. Cercetătorii studiază actualmente dacă celulele donator transplantate se pot divide, diferenția și da naștere la noi neuroni într-un creier afectat. Au mai descoperit că am putea instrui alte tipuri de celule ale creierului, ca astrocitele sau oligodendrogliile, să se comporte ca celulele stem neurale și să producă și ele neuroni. Peste câteva decenii vor putea creierele noastre să se repare singure? Nu putem ști sigur, dar acesta a devenit unul din principalele obiective ale medicinei regenerative. Creierul uman are 100 miliarde de neroni și încă deslușim cablurile acestui procesor biologic imens. Dar zi de zi, cercetările în neurogeneză ne apropie de butonul de restart.