Am fost prezentată

ca fosta Guvernatoare de Michigan,

dar de fapt sunt un om de știință.

Bine, om de știință politic, nu contează,

dar laboratorul meu a fost laboratorul democrației,

care este statul Michigan și,
ca orice om de știință bun,

făceam experimente cu reglementări

care să ducă la cea mai mare bunăstare

pentru un număr cât mai mare de persoane.

Dar erau trei probleme, trei enigme

pe care nu le-am putut dezlega

și aș dori să vi le împărtășesc,

dar, cel mai important,

cred că am deslușit o propunere de soluție.

Prima problemă,

cu care se confruntă nu doar Michigan,
ci toate statele,

e cum să creăm locuri de muncă bune în America

într-o economie globală.

Să vă prezint câteva date empirice
din laboratorul meu.

Am fost aleasă în 2002 și, la sfârșitul primului
an de mandat, în 2003,

am primit un telefon de la unul
din membrii echipei care zicea:

„D-na Guvernatoare, avem o mare problemă.

O mică comunitate dintr-o așezare
numită Greenville, Michigan,

8000 de locuitori,

e pe cale să-și piardă principalul angajator,

fabrica de frigidere Electrolux.”

Am întrebat: „Câți oameni lucează la Electrolux?”

Mi-a spus: „3000 din cei 8000 de oameni
din Greenville.”

Deci e un orășel cu un singur angajator.

Electrolux urma să se mute în Mexic.

Mi-am spus: „Nici vorbă!
Sunt noua Guvernatoare.

Putem rezolva. Plecăm la Greenville

cu toată echipa și vom face o ofertă

către Electrolux, pe care n-o vor putea refuza.”

Deci mi-am luat toată echipa

și ne-am întâlnit cu toți boșii din micuțul Greenville –

primarul, administratorul orașului,
directorul colegiului comunitar –

și efectiv ne-am golit buzunarele,

punând pe tapet toate argumentele,

facilități, spuneți voi ce, pentru a convinge
pe cei de la Electrolux să rămână

și am pus în fața celor de la Electrolux

această stivă de propuneri.

Printre oferte erau scutiri de impozite pe 20 de ani

ajutoare să construiască o fabrică nouă,

sponsorizarea lucrărilor. UAW, sindicatele

au zis că sunt gata de concesii fără precedent,

să facă sacrificii pentru a păstra
locurile de muncă în Greenville.

Cei de la conducerea Electrolux au luat stiva noastră,

lista facilităților oferite și au ieșit din sală

pentru 17 minute.

După care s-au întors au zis:

„Uau, sunteți cei mai generoși

dintre toate comunitățile ce au încercat vreodată
să-și mențină locurile de muncă.

Dar nu ne puteți oferi nimic

pentru a compensa faptul
că putem plăti 1,57 USD pe oră

în Juarez, Mexic. Așa că plecăm.”

Și au făcut-o. Când au făcut-o, a fost ca și cum

ar fi explodat o bombă nucleară
în micuțul Greenville.

De fapt, fabrica a implodat.

Acesta e un tip care se plimbă
în ultima sa zi de muncă.

În luna în care a ieșit ultimul frigider
de pe linia de asamblare,

angajații de la Electrolux, Greenville, Michigan,

au făcut o adunare pe care au numit-o
„cina cea de taină”.

S-a ținut într-o sală mare,

am participat și eu, fiind foarte frustrată
ca Guvernatoare

de faptul că nu am putut opri desființarea
acestor locuri de muncă.

Vroiam să fiu alături de ei,

în acea sală erau mii de persoane.

Era o sală mare. Oamenii mâncau de la cutie

pe mese rotunde și era o orchestră tristă ce cânta

sau o orchestră ce cânta muzică tristă,
probabil ambele. (Râsete)

Și a venit acest om la mine,

avea tatuaje, coadă-de-cal
și o cipilică de baseball.

Erau cu el și cele două fiice

și mi-a spus: „D-na Guvernatoare,
sunt cele două fiice ale mele.”

A mai spus: „Am 48 de ani

și am lucrat în această fabrică 30 de ani.

După terminarea liceului,
m-am angajat direct la această fabrică.

Tatăl meu a lucrat în această fabrică” - zise.

„Bunicul meu a lucrat în această fabrică.

Tot ce știu e să fac frigidere.”

Își privi fiicele

și-și puse mâinile pe piept

zicându-mi: „Spuneți-mi, D-na Guvernatoare,

cine mă va angaja vreodată?

Cine mă va angaja vreodată?”

Și nu numai el a pus această întrebare,

ci toți cei din sală

și, ca să fiu sinceră, toți muncitorii
din cele 50.000 de fabrici

care au fost închise în primul deceniu
al acestui secol.

Prima enigmă: cum să creăm locuri de muncă

în America într-o economie globală?

Numărul doi, foarte repede:

Cum să rezolvăm problema
schimbării globale a climei

când nu avem nici măcar
o politică energetică națională

și când, în Congres, blocarea propunerilor legislative
pare să fie norma.

De fapt, recent s-a făcut un sondaj de opinie

în care s-a comparat rata
de aprobare a legilor în Congres

cu mai multe lucruri neplăcute

și a reieșit că, de fapt, rata
de aprobare a Congresului

e mai rea decât gândacii de bucătărie,

păduchii, formația Nickelback, canalele
rădăcinilor dentare și Donald Trump. (Râsete)

Dar stați așa, vestea bună e
că cel puțin e mai bună

decât laboratoarele de metodică
sau gonoreea. (Râsete)

Avem o problemă, prieteni.

M-a pus pe gânduri, care-o fi aia?

Ce anume din laborator,

din laboratorul democrației,
ce s-a întâmplat?

Ce fel de măsuri politice s-au luat,

ce au dus la schimbări

și care au fost acceptate de ambele părți?

Astfel, dacă v-aș întreba, de exemplu

care a fost măsura politică a Administrației Obama

care a dus la schimbări importante
în toată țara,

ce mi-ați răspunde?

Ați spune probabil Obamacare, doar că acelea
nu au fost schimbări voluntare.

După cum știm, doar jumătate
dintre state au adoptat-o.

Am putea aminti Recovery Act,
dar acelea nu necesitau schimbări de politici.

Schimbările de politici importante

s-au datorat programului
Race to the Top pentru educație.

De ce? Guvernul a desemnat o sumă
de 4,5 miliarde USD

și i-au invitat pe guvernatorii din întreaga țară
să intre în competiție pentru aceasta.

Au intrat în competiție 48 de Guvernatori,

convingând legislativul a 48 de state, în esență

să facă niște standarde pentru liceeni

astfel ca ei să-și însușească o programă
de pregătire pentru facultate.

48 de state au optat pentru asta, creând
o politică educațională națională de jos în sus.

M-am gândit, de ce n-am putea face
ceva asemănător

și să creăm o cursă a locurilor de muncă
în sectorul energiei verzi?

Deoarece, înainte de toate,
dacă studiem contextul,

în ultimii opt ani s-au investit în total
1,6 mii de miliarde de dolari

din sectorul privat,

fiecare dolar reprezentând un loc de muncă,

și unde sunt acele locuri de muncă?

Păi în zone unde există o asemenea politică,
de pildă în China.

Am fost în China ca să văd cum o mai duc.

Au montat acolo un spectacol regizat
pentru grupul în care eram

și stăteam în spatele încăperii
în timpul demonstrațiilor,

lângă unul dintre oficialii chinezi,

ne uitam și el mi-a zis:

„Deci, d-na Guvernatoare, când credeți că va avea și SUA
o politică energetică națională?”

Iar eu am spus; „Dumnezeule –
Congres, blocare, cine știe?”

Iar el a plecat zicând:

„Nu vă grăbiți.”

Căci ei văd pasivitatea noastră ca pe o oportunitate.

Ce-ar fi dacă ne-am hotărî să creăm

o competiție pentru Guvernatorii țării,

miza intrării în această competiție

fiind aceeași sumă pe care grupul bipartit
a aprobat-o in Congres

pentru Race to the Top pentru educație, 4,5 miliarde,

care pare să fie mare, dar de fapt reprezintă mai puțin

decât o zecime de procent din bugetul federal.

E o eroare de rotunjire din partea guvernului federală.

Dar miza intrării în competiție ar putea fi,

ați putea la fel de bine spune,
să zicem, țelul Președintelui.

El vrea ca să fie adoptat de Congres
un standard de energie verde,

de 80% până în 2030,

cu alte cuvinte, până în 2030, 80% din energie

trebuie să provină din surse nepoluante.

De ce să nu se ceară ca toate statele
să adopte această variantă?

Imaginați-vă ce s-ar putea întâmpla,

căci fiecare zonă are ceva de oferit.

De pildă în două state ca Iowa și Ohio –

în treacăt fie spus, două state
politic foarte importante –

acei doi Guvernatori ar zice:

„Noi vom fi în fruntea țării în producția

de turbine eoliene și energie eoliană.”

Statele cu soare, centura solară ar putea zice:

„Noi vom fi statele ce produc
energia solară pentru țară”,

și poate Jerry Brown ar zice:
„Iar eu voi crea

un parc industrial în California

care va produce panourile solare

ca să nu le mai cumpărăm din China,

ci să le cumpărăm din SUA.”

De fapt, fiecare regiune a țării poate face asta.

Există condiții de soare sau vânt în întreaga țară.

De fapt, dacă priviți statele de sus și de la nord

în partea de vest, ele pot folosi energia geotermală,

sau în Texas s-ar putea spune:

„Putem fi în fruntea țării în soluții
de rețele electrice inteligente.”

În statele central-estice cu păduri

și deșeuri agricole, s-ar putea spune:

„Vom fi în fruntea țării la capitolul biocombustibili.”

În nord-estul superior, vom fi frunte

cu soluții de eficiență energetică.

De-a lungul coastei estice, vom fi în frunte

cu energie eoliană marină.

În cazul lui Michigan, vom fi fruntea

în producția de piese pentru vehiculele electrice,
de pildă acumulatoare Li-Ion.

Fiecare regiune are ceva de oferit

și dacă se creează competiție,

ea respectă atât federalismul,
cât și fiecare stat în parte.

E ceva atrăgător. Poate chiar și
Texas și Carolina de Sud,

care nu au aderat la Race to Top pentru educație,

ar opta pentru a participa. De ce?

Pentru că Guvernatorilor,
atât Republicani, cât și Democrați,

le place să taie panglici.

Vrem să creăm locuri de muncă. Doar atâta spun.

Și asta promovează inovația la nivel de stat

în aceste laboratoare ale democrației.

Toți cei care aveți ceva habar de politică

ați putea întreba: „OK, minunată idee,
dar chiar așa să fie?

Congresul să pună pe tapet 4,5 miliarde de dolari?

Nu se înțeleg nicicum.”

Deci, ați putea aștepta să treacă asta prin Congres,

deși ați putea fi foarte nerăbdători.

Sau, renegaților, am putea ocoli Congresul.

Să ocolim Congresul.

Ce-ar fi dacă am crea o competiție de sector privat
pentru Guvernatori.

Ce-ar fi dacă vreo câteva dintre companiile și persoanele

de bază prezente aici, la TED, ar decide

să o creeze, să se alăture, doar câteva,

și să declare o competiție națională pentru Guvernatori

pentru a face o cursă spre vârf

și să vadă răspunsul Guvernatorilor?

Ce-ar fi dacă totul ar începe aici, la TED?

Ce-ar fi dacă ați fi fost aici

când am găsit modalitatea de a sparge codul

pentru a crea locuri de muncă bănoase
în America – (Aplauze) –

și a avea o politică energetică națională,

creând o strategie energetică națională de jos în sus?

Pentru că, dragi TED-iști,

fiind la fel de nerăbdători ca și mine,

știți și voi că cei care ne concurează economic

sau alte nații sunt de-asemenea în joc

și ne mănâncă pe pâine.

Putem fi în joc sau nu.

Putem fi la masă sau putem fi în farfurie.

Și nu știu cum sunteți voi,

dar eu prefer să fiu la masă.

Mulțumesc tuturor. (Aplauze)